Arhive categorii: SFÂNTUL MUNTE ATHOS

STAREŢUL PAISIE AGHIORITUL: MOARTEA ESTE O DESPĂRŢIRE PENTRU CÂŢIVA ANI

Trebuie să înţelegem că în realitate omul nu moare, ci moartea este numai o trecere dintr-o viaţă în alta. Este o despărţire pentru o mică perioadă de timp. Precum atunci când cineva, să spunem, pleacă în străinătate pentru un an, cei ai lui se mâhnesc deoarece se vor despărţi de el vreme de un an, sau dacă va lipsi zece ani sunt cuprinşi de mâhnirea despărţirii de zece ani, tot astfel trebuie să vadă şi despărţirea de persoanele lor iubite prin moarte. Dacă moare cineva iar cei apropiaţi ai lui sunt în vârstă, să spună: „Ne vom întâlni după cincisprezece ani”. Iar de sunt tineri să spună: „Ne vom întâlni după cincizeci de ani”. Fireşte, îl doare pe fiecare moartea unei rude, dar este trebuinţă de înfruntare duhovnicească. Ce spune Sfântul apostol Pavel? „Ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi care nu au nădejde”. De câte ori să-1 fi văzut aici pe pământ? O dată pe lună? Să se gândească că acolo îl va vedea mereu, numai atunci se justifică să ne neli­niştim, când cel care pleacă nu a avut o viată bună. Dacă, de pildă, a fost nemilostiv, atunci dacă într-adevăr îl iubim şi vrem să-1 întâlnim în cealaltă viată, trebuie să facem multă rugăciune pentru el.

SURSA: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, VIAŢA DE FAMILIE

Legături:

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: MÂNGÂIEREA CELOR ÎNDOLIAŢI

–    Părinte, de câtă putere sufletească au trebuinţă oamenii pentru a înfrunta moartea năprasnică?

–    Dacă au înţeles sensul cel mai adânc al vieţii, află putere să înfrunte  moartea,  pentru  că o  înfruntă duhovniceşte. Câţi copii nu se distrug cu motoretele! Câţi tineri nu mor cu motocicletele! Ridică motocicleta pe roata din spate şi astfel uşor se răstoarnă şi îşi sparg capetele. Consideră mare ispravă a ridica cât mai mult motocicleta. Vezi ce le dă diavolul în gând să facă, pentru a se lovi la cap? Dacă ar merge cum tre­buie, chiar de ar avea vreun accident, se poate să se lovească în altă parte şi să nu se nenorocească. Dar fiindcă îngăduie Dumnezeu răutatea diavolului sau neatenţia tânărului, înseamnă că va ieşi ceva bun.

–    Atunci, Părinte, de ce Biserica noastră se roagă „pentru ca să se păzească” de moarte năprasnică ( în Liturghierele greceşti la ectenia: „încă ne rugăm pentru ca să se păzească…” după „…războiul cel dintre noi” sunt adăugate şi aceste cuvinte – n.tr.)?

Continuă să citești →

STARETUL PAISIE AGHIORITUL: DESPRE POMENIREA MORTII

Părinte, la ce trebuie să se gândească cineva în ziua naşterii sale?

–     Să se gândească la ziua în care va muri şi să se pregătească pentru marea călătorie.

–     Părinte, dacă la dezgroparea unui mort se va afla trupul său neputrezit, aceasta se datorează vreunui păcat de care acel om nu s-a pocăit?

–      Nu, nu întotdeauna pricina este un oarecare păcat. Aceasta se poate datora şi medicamentelor pe care le-a luat, sau pământului din cimitir. Dar, oricum ar fi, atunci când cineva este scos neputrezit, îşi ispăşeşte oarecum păcatele sale prin defăimarea pe care o suferă după moartea sa.

–      Părinte, de ce noi uităm de moarte deşi ea este faptul cel mai sigur pentru om?

Continuă să citești →

Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos

Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos

Silviu Cluci

Aflată pe malul mării, între Mănăstirile Dohiariu și Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Xenofont se întinde pe deschiderea formată de râul Nevrocopos. Ocupă locul al cincisprezecelea în ierarhia mănăstirilor athonite şi este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

 Istoricul aşezământului

Potrivit cu o tradiţie locală, mănăstirea a fost întemeiată în jurul anului 520 de către Cuviosul Xenofont Singliticul, despre care se spune că a zidit Biserica Sfântului Dimitrie, care se află lipită de peretele de miazăzi al vechiului Katholikon. Dar mai sigur este faptul că mănăstirea a fost zidită de Cuviosul Xenofont, cel care este pomenit în Viaţa Sfântului Atanasie Athonitul şi despre care se spune că l-a vindecat pe fratele său la chilia Milopotamos. Anul întemeierii mănăstirii este considerat 998. Se păstrează documentul (1010) cu semnătura sa. În vremea aceea, potrivit tradiţiei, a ajuns la ţărmul mării Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe, pe care luptătorii împotriva icoanelor o aruncaseră în mare, iar Cuviosul Xenofont a zidit o biserică a Sfântului Gheorghe (vechiul Katholikon), chilii şi alte clădiri necesare. În timpul împăratului Nichifor al Ill-lea Votaniatis (1078-1081) mănăstirea s-a pustiit cu desăvârşire. Atunci Ştefan, comandantul flotei bizantine, cu aprobarea şi ajutorul împăratului, şi-a asumat rezidirea mănăstirii. S-a făcut monah primind numele de Simeon şi este considerat noul ctitor al mănăstirii.

Continuă să citești →

Icoana Maicii Domnului Odighitria – „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Xenofont

Icoana Maicii Domnului Odighitria – „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Xenofont

Silviu Cluci

Icoana Maicii Domnului Odighitria este una dintre renumitele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului păstrate în Sfântul Munte Athos.

Mănăstirea Xenofont este una dintre marile mănăstiri athonite din Sfântul Munte Athos. Aici se păstrează, cu mare evlavie şi bucurie, trei mari icoane făcătoare de minuni: icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi icoana Maicii Domnului numită „Odighitria”. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc „odigos”, care înseamnă „călăuză”, ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”.

Teologia icoanei

Odighitria este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine pruncul pe braţul stâng şi arată spre El, cu mână dreaptă. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia. Această icoană reliefează în chip special Dumnezeirea Pruncului. Veşmântul lui Iisus este auriu, semn al divinităţii. Maica Domnului se simte învăţată şi ocrotită de Fiul pe care-L poartă în braţe, aşa cum sfinţii ierarhi ţin Sfânta Scriptură. Continuă să citești →

BATRANUL DAVID DIONISIATUL

 

În chiliile mici, scunde şi întunecoase ale Mănăs­tirii Dionisiu, aproape la subsolul ei, au locuit mari iubitori de Dumnezeu care şi-au prefăcut chilia în arenă de luptă ascetică. Doisprezece sfinţi – ierarhi, cuvioşi şi sfinţiţi mucenici – împodobesc Sfânta Mănăstire cu cununile virtuţilor lor şi dau fiecărui închinător pildă de desăvârşire duhovnicească şi de viaţă cuvioasă.

Şi astăzi, în această faimoasă şi ascetică Mănăsti­re au trăit, ascunse de ochii lumii, suflete binecu­vântate care L-au slăvit cu adevărată pocăin­ţă pe Mirele Hristos şi s-au făcut mijlocitori înflă­căraţi pentru mântuirea noastră.

O asemenea figură cuvioasă a fost şi Bătrânul Da­vid Dionisiatul. Simplu ca un copil, fără de răutate, smerit, dulce în purtări şi cuvânt. Un suflet înge­resc. Pentru cei mai mulţi era aproape necunoscut. Şi să fi vrut să-l găseşti, ai fi avut nevoie de un ghid pentru a ajunge la chilia lui. Şi cine era acest ghid? Părintele Teoctist, bolnicerul Mănăsti­rii.

– Eee! Unde vrei să mergi, pe cine cauţi?

– Vreau să-l cunosc pe părintele David.

– Hai cu mine, te duc eu. Sunt îngrijitorul lui.

Continuă să citești →

STARETUL PAISIE AGHIORITUL: STUDIILE SI ROSTUL LOR IN VIATA

–     Părinte, mulţi tineri şovăiesc să-şi continue studi­ile lor, pentru că nu s-au hotărât încă ce fel de viaţă să urmeze.  îi preocupă mereu subiectul acesta şi de aceea nu se pot concentra la învăţat.

–     Atunci când un oarecare tânăr are astfel de pro­bleme,  eu îi spun:   „Ai  aflat că astăzi există nişte frigidere mari? Bagă, aşadar, acest subiect într-un astfel de frigider până ce îţi vei termina studiile. Nu-ţi spun să arunci cele care te preocupă, ci să le păstrezi acolo, până ce vei termina. Dacă nu te vei îngriji acum de studiile tale, prietenii tăi se vor aranja, se vor linişti, după care vor «trage la aţă» (expresie călugărească care arată rugăciunea făcută cu şiragul de metanii pentru sine sau pentru alţii – n.tr.) pentru tine, ca să te aranjezi şi tu”. Este trebuinţă de multă luare aminte, pentru că aceasta este o măiestrie a vrăjmaşului, ca să le creeze încurcături.

–     Părinte, i-am spus unei tinere: „Dacă te gândeşti să te căsătoreşti, să nu mai studiezi”.

Continuă să citești →

MONAHUL TRIFON, PUSTNIC ÎN CAPSALA


parinti-athoniti

Pe acest ascet l-a cunoscut fericitul părinte Paisie care mi-a şi povestit cele ce urmează în legătură cu viaţa acestuia în Grădina sfântă a Maicii Domnului.

Părintele Trifon s-a născut în România şi la înce­putul secolului XX a venit în Sfântul Munte împre­ună cu alţi români. S-a aşezat în chiliile din Capsala, zona pustnicească ce se întinde între Mă­năstirile Pantocrator şi Stavronichita. Acolo a trăit aproape 40 de ani singur cu desăvârşire, fără obşte, fără ajutorul vreunui ucenic. A adormit la 15 august 1978.

Gheron Trifon, îmi spunea Părintele Paisie, se dispreţuia pe sine în mod desăvârşit. Preţ de 20 de ani a purtat o dulamă, o rasă, un pantalon şi un fes. Spăla pantalonul şi-şi acoperea goliciunea cu dulama. Spăla dulama şi rămânea în pantaloni. Când erau lunile de iarnă sau ploua mult nu-şi mai spăla hainele pentru că nu putea să le mai usuce. Aşa că le purta luni de-a rândul, deşi puţeau de la un timp. Îndura cu răbdarea lui Iov toate lipsurile vieţii pentru a dobândi bunurile cereşti.

Continuă să citești →

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: NELINISTEA TINERILOR PENTRU AFLAREA ROSTULUI LOR IN VIATA

–     Părinte, neliniştea unui tânăr pentru aflarea ros­tului său în viaţă se datorează necredinţei?

–     Nu întotdeauna. Adeseori tinerii care se intere­sează cum să se aranjeze mai bine, dar să se afle şi aproape de Dumnezeu, se neliniştesc pentru rostul lor în viaţă.   Iar lucrul acesta dovedeşte sănătatea lor duhovnicească. A nu se gândi şi a nu se nelinişti un tânăr pentru aflarea rostului său, este dovada unui om indiferent, şi prin urmare unul ca acesta este un neprocopsit. Numai că cei care se neliniştesc pentru aflarea rostului lor trebuie să ia aminte ca neliniştea lor să nu depăşească limita, pentru că diavolul încearcă să o exagereze, să facă din ea un stres, ca astfel să le tină mintea într-o continuă zăpăceală.

Tinerii trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru a se linişti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Părinte iubitor acţionează acolo unde noi, omeneşte, nu putem face nimic. Nu trebuie să se grăbească să ia hotărâri „necoapte” pentru viaţa pe care o vor urma. Cunosc tineri care se neliniştesc mult şi încearcă să-şi rezolve toate problemele dintr-odată. În cele din urmă se încurcă şi îşi părăsesc studiile. Căci având, de pildă, de terminat facultatea, ei se neliniştesc peste măsură pentru viitorul lor, îşi amână studiile şi în cele din urmă se încurcă şi mai rău. Nu se fac toate deodată şi nici nu se rezolvă astfel problemele. Pentru a reuşi în ceea ce vor, trebuie să facă o curăţenie generală înlăuntrul lor şi să pună lucrurile în rânduială. Să se îngrijească ca mai întâi să-şi ia diploma, apoi să-şi găsească un loc de muncă – băieţii să-şi facă stagiul militar – şi în con­tinuare, ajunşi la maturitate, să ia cu ajutorul lui Dum­nezeu hotărârea de a face o familie bună, dacă simt înclinaţie către viaţa de căsătorie, sau să meargă la mănăstirea pe care şi-au ales-o, dacă au chemare pen­tru viaţa monahală.

De aceea, tinerilor care studiază şi au astfel de neli­nişti, dar care încă nu s-au hotărât pentru ceea ce vor face în viaţă, le spun să-şi continue studiile şi ceea ce mai târziu îi va îndemna cugetul lor să facă şi îi va odihni,   aceea   să   facă.   Dacă   există   o   dispoziţie lăuntrică bună, atunci ajută Dumnezeu şi încet-încet se vor lămuri care viaţă este pentru ei, cea de căsătorie sau cea de feciorie în mănăstire, şi astfel vor afla odihnă.

SURSA: VIATA DE FAMILIE

Legături:

TINERII IN FATA CELOR DOUA CAI ALE VIETII: Şi viaţa în căsătorie şi cea în feciorie sunt binecuvântate

Părinte, ce trebuie să răspundem tinerilor care întreabă dacă viaţa monahală este mai înaltă decât cea în căsătorie?

– Mai întâi trebuie să-i faceţi să înţeleagă care este menirea omului şi care este sensul vieţii. Apoi să le explicaţi că cele două căi pe care le-a trasat Biserica noastră sunt binecuvântate, pentru că amândouă îi pot duce în Rai, dacă trăiesc după Dumnezeu. Să pre­supunem că doi oameni vor să meargă la un loc de închinare. Unul merge cu autobuzul pe drumul princi­pal, iar celălalt merge pe jos, pe o cărare. însă amân­doi au acelaşi scop. Dumnezeu şi de primul se bucură şi de celălalt se minunează. Rău este numai atunci când cel care merge pe cărare îl judecă în sinea sa pe celălalt care merge pe drumul public, sau invers.

Este bine ca tinerii

Continuă să citești →

PĂRINTELE PAISIE AGHIORITUL: DESPRE VIAŢA DUHOVNICEASCĂ A SOŢILOR

 

–    Părinte,   atunci   când   bărbatul   nu   trăieşte  duhovniceşte, femeia ce trebuie să facă?

–  Să-l  încredinţeze lui Hristos şi să se roage ca să i se înmoaie puţin inima. Apoi Hristos încet-încet va „debarca” în inima lui şi acela va începe să-şi facă pro­bleme de conştiinţă. De îndată ce i se va înmuia puţin inima, femeia lui îi va putea spune, de pildă, s-o ducă cu maşina până la biserică. Nu-i va spune: „Vino şi tu la biserică!”, ci „Te rog frumos să mă duci până la bise­rică”. Iar dacă o va duce până acolo, bărbatul ei poate spune: „Dacă tot am venit până aici, ia să intru şi eu puţin în biserică ca să aprind o lumânare”. Şi astfel se poate ca acela să înainteze încet-încet şi mai departe.

–  Părinte, duhovnicul femeii îl poate ajuta şi pe bărbatul ei?

Continuă să citești →

MONAHUL VASILE DE LA MANASTIREA SFANTUL PANTELIMON

Monahul Vasile de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon 

Părintele Vasile e ultimul monah grec din Mă­năstirea deja rusească a Sfântului Pantelimon. Mai demult trăiau aici numeroşi greci, căci până în 1975 ea a avut, după cum se ştie, egumen grec, şi a fost grecească. Mănăstirea Sfântul Pantelimon e legată duhovniceşte de Mănăstirea noastră, a Grigoriului. Părintele Vasile vine la noi cel puţin o dată pe an pentru a se spovedi şi pentru a se întreţine duhovniceşte cu părinţii de aici.

Continuă să citești →

Cuviosul Paisie Aghioritul despre DRAGOSTEA FĂRĂ DISCERNĂMÂNT ŞI EXAGERATĂ A PĂRINŢILOR

Dragostea fără discernământ şi exagerată a părinţilor

–     Părinte, o mamă îşi poate vătăma copilul din pri­cina dragostei fără discernământ?

–     Desigur că poate. Atunci când, de pildă, o mamă îşi vede copilaşul că încearcă să meargă dar nu poate şi pentru aceasta îl poartă mereu în braţe spunând: „Sărmanul copil, nu poate umbla”, în loc să-1 ţină puţin de mânuţă. În felul acesta cum va putea învăţa copilul să meargă? Desigur mama este mânată de dragoste pentru copil dar îi face rău prin multa ei purtare de grijă. Am cunoscut un tată al cărui fiu terminase servi­ciul militar, şi pe care îl mai ţinea de mână pentru a-1 duce la frizer. „L-am adus pe fiul meu să-1 tunzi. Cât vrei şi când o să termini, ca să vin să-1 iau?”. Îl nenoro­cise pe copil.

Continuă să citești →

MONAHUL PAHOMIE DE LA SCHITUL IVIRULUI

Monahul Pahomie de la Schitul Ivirului

 

Din iulie 1994 părintele Paisie nu mai este printre noi. Acest mare ascet al Sfântului Munte a trăit la Chilia Panaguda de lângă Mănăstirea Cutlumuşi. Lângă el toţi, monahi, laici, clerici, şi-au găsit odihna şi au primit putere pentru lupta lor duhovni­cească. De la părintele Paisie am auzit şi eu mai multe relatări despre diferiţi părinţi îmbunătăţiţi pe care el i-a cunoscut. Între aceştia adesea părintele Paisie îl amintea pe părintele Pahomie. Ne spunea:

– Părinţilor, binecuvântarea şi rugăciunea părin­telui Pahomie să le avem toţi. Era foarte simplu în purtări şi avea întotdeauna gânduri bune puternice. Din cauza marii lui simplităţi întorcea toate gându­rile rele în gânduri bune. Se bucura foarte mult când făcea ascultare. Într-o seară Stareţul lui l-a trimis la Mănăstirea Iviron, de care depindea Schi­tul lor, ca să dea o sticlă de rachiu la un oarecare ieromonah de acolo, dar pe ascuns, ca să nu se scandalizeze ceilalţi. Modul în care s-a făcut „pre­darea” sticlei – într-o plasă lăsată noaptea pe fe­reastră cu o sfoară – ar fi putut sminti pe părintele Pahomie, totuşi el a făcut ascultare faţă de Stareţul lui fără a analiza dacă modul este corect sau nu.

Continuă să citești →

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor al întregului Athos

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor al întregului Athos

Silviu Cluci

„Toate mănăstirile den sfânt muntele Athonului le-au înbogăţit cu bani, cu sate, şi dobitoace încă le-au dat şi multe ziduri au făcut. Şi fu ctitor mare a toată Sfetagora” (Gavriil Protul)

Sfântul Nifon și Domnul Neagoe Basarab – icoana de pe capacul raclei de la Mănăstirea Dionysiou, Sfântul Munte, circa 1515

Figură marcantă a vechii culturi româneşti, Sfântul Voievod Neagoe Basarab i-a întrecut pe toţi ctitorii de până la el, prin ajutoarele de tot felul pe care le-a făcut Sfântului Munte. Cele mai multe informaţii privind daniile făcute de voievodul muntean le aflăm din Viaţa Sfântului Nifon alcătuită de Gavriil Protul.

Marea Lavră

Evlaviosul domn a îndreptat către Marea Lavră un ajutor anual de 90.000 taleri.

După anul 1517 Neagoe a făcut un acoperiş nou din plumb pentru biserica mare închinată Sfântului Athanasie Athonitul, iar „tinzile le-au înnoit” şi a rezidit paraclisul cimitirului. În plus, a dăruit vase liturgice.

La Marea Lavră se mai păstrează şi două poale de icoană: prima (61×36 cm) reprezentând pe „Maica Domnului cu Pruncul” (în picioare), donată de Miliţa Despina, soţia lui Neagoe Basarab (cu o inscripţie în limba latină); a doua (109×75 cm), pe fond de catifea verde cu fir de aur, reprezentând un vultur bicefal cu coroane, donaţie a lui Neagoe Basarab din 1515-1516 (cu o inscripţie în limba latină). Continuă să citești →