CITIŢI ŞI:
MOAŞTELE CUVIOASEI FILOTEEA DE LA CURTEA DE ARGEŞ
Tuturor ni s-a predicat, unii au citit, iar alţii au auzit în slujba Sfintei Filoteea că cea cinstită de argeşeni ca „sfântuliţa” este o fetiţă de doar 12 ani, care a fost ucisă de tatăl său, pentru că aceasta îi împărţea la săraci mâncarea trimisă de soţia sa de-a doua şi mama vitregă a Filoteei.
În racla de la Curtea de Argeş însă, cei care se uită cu atenţie observă că mâna sfintei este acolo unde ar trebui să fie picioarele „copilei de 12 ani”, iar acea mână este o mână de femeie în vârstă şi nici pe departe nu seamănă cu mânuţa unei fetiţe de 12 ani.
De altfel, cei care au văzut-o pe „sfântuliţa” argeşenilor dau mărturie şi susţin: „racla e prea mică” şi „picioarele sfintei sunt pe lângă corp… spre cap”.
Pornind de la informaţiile de mai sus, suntem îndreptăţiţi să dăm crezare monahului cărturar Patapie Athonitul, bibliotecarul Schitului Kavsokalivia din Sfântul Munte Athos, care demonstrează într-o lucrare de-a sa că „sfântuliţa” de la Curtea de Argeş este Cuvioasa Filoteea din Pamfilia, care cu pace s-a săvârşit, la adânci bătrâneţi, a cărei viaţă a fost scrisă de către Sfântul Patriarh Eftimie al Târnovei şi a fost tradusă în ultimii ani şi în limba română.
Arhiepiscopia Argeşului ar trebui să facă lumină în acest caz şi, în consecinţă, să procedeze cu înţelepciune şi discernământ la zugrăvirea unei icoane conforme vieţii autentice, la aşezarea moaştelor într-o raclă pe măsura rămăşiţelor făcătoare de minuni, precum şi la realcătuirea slujbei, acatistului şi sinaxarului sfintei Filoteea spre restabilirea adevărului, mişcaţi fiind spre aceasta de porunca a 9-a din Decalog, ca şi de cuvintele înfricoşătoare ale Domnului: „Adevărat, adevărat vă spun vouă; că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti fiii oamenilor, vor da seamă în ziua judecăţii!”.
cine a facut fotografia?
cine confirma ca acolo este mina Sfintei?
asta e mare indrazneala
o asa indrazneala am auzit si cu privire la viata Sf Maria Egipteanca
indrazneala peste masura
ideea ca s-ta ar fi o copila de 12 ani e o inventie scornita la Curtea de Arges. Viata ei autentica a fost scrisa de catra St. Eftimie Tamblac patr. de Tarnovo in sec. XIV si se gaseste si in romana. S-ta Fiofteea este o martira din veacul al treilea.