Moment aniversar la Palatul Patriarhiei
Cu acest prilej, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei a avut loc un moment aniversar la care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au participat: Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Preasfințitul Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, memebri permanențelor Consiliului Național Bisericesc și a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, stareți, starețe și părinți protoierei din Arhiepiscopia Bucureștilor,decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, părinți profesori din cadrul aceleiași instituții de învățământ universitar.
La acest moment au fost prezenți și următorii membri ai Guvernului României:
– Dl. Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
– Dl. Mircea Duşa, Ministrul Apărării Naționale
– Dl. arujan Vosganian, Ministrul Economiei
– Dl. Cristian David, Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni
– Dl. Nicolae Bănicioiu, Ministrul Tineretului și Sportului
– Dl. Mihnea Cosmin Costoiu, Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică
Au fost transmise mesaje de felicitare din partea reprezentanţilor statului şi din partea tuturor colaboratorilor Patriarhului României din care redăm următoarele mesaje:
Mesaj din partea Preşedintelui României
Preafericirea Voastră,
Cu ocazia aniversarii zilei de naştere, am deosebita plăcere de a vă adresa gândurile mele cele mai calde, însoţite de sincere urări de sănătate, viaţă îndelungată şi împlinirea tuturor proiectelor pe care le-aţi iniţiat în Biserica Ortodoxa Română.
Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, expresia înaltei mele consideraţii.
La mulţi ani, Preafericite Părinte Patriarh!
Traian Băsescu,
Preşedintele României
Mesaj din partea Preşedintelui Senatului României
Preafericirea Voastră,
Sunt deosebit de onorat să Vă adresez cele mai calde urări în acest moment aniversar, asigurându-vă de respectul şi de deplinul meu sprijin în opera pe care o înfăptuiţi în slujba Ortodoxiei Române.
Vă doresc sănătate, pace şi putere de a duce la împlinire toate proiectele pe care le-aţi iniţiat în aceşti ani.
Cu această ocazie îmi exprim recunoştinţa pentru rolul pe care Biserica îl are în viaţa poporului român întru slujirea nevoilor comunităţilor şi a aspiraţiilor de mai bine ale tuturor credincioşilor.
Oricât de grele ar fi vremurile, lăcaşul Domnului a fost şi rămâne stâlpul de nădejde al poporului român.
Vă doresc, Preafericirea Voastră, viaţă îndelungată şi întru mulţi şi fericiţi ani!
Crin Antonescu,
Preşedintele Senatului României
Mesaj din partea Primului Ministru al României
Preafericirea Voastră,
Ziua de naştere a Preafericirii Voastre îmi oferă prilejul de a vă ura ani mulţi şi rodnici în slujba Bisericii Ortodoxe Române şi a poporului român.
Momentul aniversar al Preafericirii Voastre este şi un moment al reflecţiilor asupra personalităţii unui om, care, în vremuri dificile, a redimensionat şi a revitalizat întreaga activitate a Bisericii Ortodoxe Române sub toate aspectele.
Deşi simbolic cel mai adesea, ajutorul meu personal şi al Guvernului pe care îl conduc sperăm că
V-a fost şi vă va fi în continuare un sprijin concret şi eficient în rezolvarea unora dintre problemele prioritare ale Bisericii.
Determinarea şi fermitatea Preafericirii Voastre, dinamismul şi responsabilitatea pe care le-aţi dovedit în toţi aceşti ani au constituit şi constituie pentru toţi cei care vă cunosc un model.
Încredinţaţi că Dumnezeu vă va lumina întotdeauna spre tot lucrul cel bun, vă asigur de tot sprijinul şi preţuirea mea.
Victor-Viorel Ponta,
Prim-ministru
La final, Preafericirea Sa a adresat un cuvânt de mulţumire celor prezenţi.
Ziua de sărbătorire a Preafericitului Părinte Daniel a început dimineaţă, la 07:30, cu Sfânta liturghie oficiată în paraclisul „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.