În cetatea Novae de lângă Dunărea de Jos (1) a trăit în smerenie şi apăsătoare sclavie Sfântul Mucenic Lup (2), care, devenind creştin, a suferit şi a fost ucis pentru credinţa lui.Acest smerit şi neînfricat mărturisitor al credinţei în Cel răstignit şi înviat din morţi trăia ca sclav şi împilat de nedreptăţile celor bogaţi şi puternici. El avea însă nădejdea celor făgăduite de Cel ce a venit să binevestească săracilor…, să propovăduiască robilor dezrobirea, să slobozească pe cei apăsaţi (Luca 4, 18) şi Care a spus că „cei săraci cu duhul vor fi fericiţi, căci a lor este împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 6, 20). Continuă să citești →
Cuviosul Isaachie (în lume Ivan Ivanovici Antimonov) s-a născut la Kursk, la 21 mai 1810, într-o veche familie de negustori, care se bucura de o mare stimă din partea orăşenilor, datorită onestităţii şi vieţii creştine, milostivirii faţă de săraci şi a râvnei spre înfrumuseţarea bisericii din oraş.
Viitorul mare stareţ de la Optina a crescut într-o atmosferă plină de dragoste, ascultare faţă de părinţi, respectare strictă a rânduielilor bisericeşti şi acrivie morală. Băiatul era modest şi blând, tăcut şi reţinut, însă nu era morocănos, nu era lipsit de umor, era ager la minte şi simplu în purtări. Gândul despre plecarea la mânăstire s-a copt mult timp în sufletul tânărului evlavios, obligat să-i ajute tatălui în afacerile comerciale. La vârsta de treizeci şi şase de ani gândul s-a maturizat definitiv. Acest fapt a fost influenţat şi de intrarea în monahism a fratelui său mai mare, Mihail. Continuă să citești →
Pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.
Mucenicul lui Hristos Agatonic a trait în zilele împaratului Maximian (284-305), si era dintr-o familie buna si cunoscuta, cea a Hypasienilor.
Un orecare comis, anume Evtolmie, a fost trimis în Nicomidia de împaratul, ca sa omoare pe crestini. Si mergând cu o corabie, a sosit la limanul Carpin, si acolo aflând pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, care marturiseau pe Hristos, i-a osândit la moarte prin cruce.
Dupa aceea întorcându-se la Nicomidia, si aflând ca cel ce era principe a crezut printr-un oarecare Agatonic, care întorcea pe pagâni de la închinarea la idoli, si-i aducea la Hristos, a trimis si i-a prins pe amândoi. Pe Sfântul Agatonic l-a batut rau, iar pe principe l-a adus în Tracia unde se afla împaratul, ca sa dea seama la dânsul. Si ajungând la satul Patamo, a omorât pe Sfântul Zinon, pe Teoprepie si pe Achindin (icoana sfântului Achindin), cu cumplite chinuri, caci nu puteau sa mai umble din pricina ranilor.
Dupa aceea apropiindu-se la Calcedon, a omorât cu sabia si pe Sfântul Severian care propovaduia cu îndrazneala pe Hristos. Continuă să citești →
Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul. După aceea, văzând pe Domnul nostru Iisus Hristos în trup petrecând cu oamenii şi auzind învăţătura Lui şi văzând minunile Lui, s-a dus după Dânsul şi a fost numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli mai mici, despre care se scrie în Evanghelie: Domnul a arătat şi pe alţi şaptezeci şi i-a trimis pe ei câte doi înaintea feţei Sale, în toată cetatea şi locul, unde voia să meargă.
Iar după pătimirea cea de bunăvoie, după moartea Domnului şi după învierea cea de a treia zi şi înălţarea Lui la ceruri, Sfinţii Apostoli împărţindu-se în toată lumea la propovăduire, Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, trimis fiind de Domnul. Pentru că aşa a făgăduit Domnul lui Avgar, domnul Edesei, mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie, trimiţându-i pe mahramă închipuirea cea ne făcută de mână a Preasfintei Sale feţe şi scriind către dânsul: „Când mă voi înălţa la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârşit de boala care te-a cuprins pe tine şi îţi va da viaţă veşnică ţie şi celor ce sunt cu tine”.
SF. MC. DONAT DIACONUL, ROMUL PREOTUL, SILVAN DIACONUL ŞI VENUST
(21 August)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
Sfântul Mucenic Donat, diaconul
Acesta era rânduit cu slujirea din diacon, pe care o îndeplinea cu multă râvnă, cu sfinţenie şi cu tărie-sufletească, la biserica din Singidunum, localitate aşezată pe Dunăre, aproape de ce tatea Sirmium, unde a fost ucis cu puţin înainte, prin chinuri şi înec, în apele râului Sava, tânărul episcop Irineu. Continuă să citești →
Minuni ale Sfântului Athanasie Patellarios, Patriarhul Constantinopolului
Mitropolitul Macarie al Kenyei
Din mai multe surse rusești aflăm despre multele minuni ale Sfântului Atanasie Patellarios. În anul 1813, o prințesă din Rusia suferea de o boală incurabilă pentru acea vreme. Într-o noapte, sfântul i-a apărut în somn și i-a spus cum să ajungă la locul unde se găseau moaștele lui. În ziua de 25 mai, aceasta a ajuns la locul unde se găseau cinstitele moaște ale sfântului ierarh, a stat la Dumnezeiasca Liturghie și s-a rugat cu multă evlavie, cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i curma suferința sa. Nu a plecat acasă după slujbă, ci a rămas acolo, iar seara s-a întors iarăși în biserică pentru slujba vecerniei. Din pricina vârstei înaintate, dar și a paraliziei de care suferea, era purtată cu mare greutate dintr-un loc în altul. Însă, spre mirarea, tuturor, spre seară, femeia a ajuns singură în biserică, după ce mai întâi s-a ridicat din pat și a început să meargă fără ajutorul nimănui. După aceea, ea a mers și s-a spovedit cu pocăință la egumenul mănăstirii, spunându-i că a ajuns acolo la îndemnul sfântului care i s-a arătat de trei ori în vis. Egumenul i-a arătat mănăstirea și locul unde se găseau moaștele sfântului, care trecuse la cele veșnice în scaunul său arhieresc. După ce a dorit să afle și mai multe lucruri despre mănăstire, prințesa a continuat să vină foarte des la mănăstire, până ce s-a vindecat complet.
Sfântul Athanasie Patellarios, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Athanasie s-a născut în localitatea Axó Mylopotámou, Creta, în anul 1580, din părinţi bine credincioşi. Se numea Alexios Patellaros sau Patellarios şi era fiul avocatului de familie nobilă Gheorghe Pattelaros. A primit o educaţie înaltă. Era un bun cunoscător al filologiei greceşti şi latineşti şi al limbilor greacă şi latină. Era filosof, poet şi predicator. De tânăr a fost tuns în monahism la metocul sinait al patriei sale[1], primind numele Anania.
După moartea părinţilor săi a venit în Sfântul Munte şi s-a stabilit în zona Mănăstirii Pantokrator, unde a ridicat o chilie. În această chilie a trăit mai târziu stareţul Paisie Velicikovski (+1794)[2] împreună cu un număr mic de ucenici care-l urmau şi care mai apoi au întemeiat schitul Profetului Ilie[3].
Mai înainte de începerea rânduirii împăraţilor întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind încă conduse de judecători, era un om din neamul leviţilor cu numele Elcana. El petrecea în cetatea Ramada, de la muntele ce se numeşte Sifa, din partea lui Efrem – cetate care mai pe urmă s-a numit Armatem sau Arimateea, de unde era Iosif, cel ce a îngropat preacuratul trup al Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Acest om, Elcana, avea două femei: Ana şi Fenana. Fenana năştea fii, iar Ana nu. Însă Elcana iubea mai mult pe Ana decât pe Fenana, pentru aceea Fenana ura pe Ana şi o scârbea. Şi tulburându-se Ana de zavistnica sa, se întrista de nerodirea sa şi se tânguia. Iar omul acela se ducea în fiecare an cu cele două femei ale sale la praznicele cele mari la Silom – la muntele şi cetatea care se numea aşa -, aducându-şi acolo jertfele şi rugăciunile Domnului Dumnezeului Savaot, căci acolo era mai înainte de Ierusalim, biserica şi chivotul lui Dumnezeu, şi toate seminţiile lui Israel mergeau acolo la închinăciune.
În vremea aceea, era un arhiereu şi judecător al lui Israel, cu numele Eli, care avea doi feciori, Ofni şi Finees. Şi mergând odinioară Elcana cu soţiile sale la Silom şi aducând jertfe lui Dumnezeu, a dat din părţile cele jertfite Fenanei şi fiecăruia din copiii ei câte o parte, iar Anei i-a dat numai o parte, că nu avea fii. Deci Fenana o batjocorea şi o ocăra pe ea, din această pricină. Şi s-a scârbit Ana pentru ocărârea şi nerodirea ei, şi plângea, nu mânca şi slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pântecele şi nu i-a dat fii, încât a ajuns de batjocura Fenanei. Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Ano, ce-ţi este ţie de plângi? Pentru ce nu mănânci? De ce îţi tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ţi sunt eu mai bun decât zece fii?” Dar Ana nu voia să se mângâie. Continuă să citești →
Sfântul Mucenic Luchie Sfetnicul din Cirene, Libia
(20 august)
Acesta era din vechea cetate Cirene, cea din Libia, și era mai mare al sfatului cetății, întrecând pe cei ce erau cu dânsul cu mărimea și tăria trupului.
Mai înainte era cuprins de rătăcirea slujirii idolilor, iar după chinuirea sfințitului mucenic Teodor, episcopul acelei cetăți (pomenit la 4 iulie), umplându-se și el de darul lui Hristos, primi dumnezeiescul Botez. Continuă să citești →
În anul 1740, în timpul sultanului Ahmet și a lui Ibrahim Pașa, guvernatorul general al Asiei Mici, a fost emis un decret de adunare a băieților creștini într-o tabără de concentrare. În această tabără se afla și tânărul orfan Teoharie. Dar, într-o zi, guvernatorul orașului Neapoli (Nevşehir), Cappadocia, l-a văzut pe Teoharie și fiindcă i-a plăcut de el l-a luat cu sine acasă să-i îngrijească animalele.
Evlavia și frumusețea lui Teoharie l-au făcut pe guvernator să-i propună tânărului căsătoria cu fiica sa, dar după ce s-ar fi convertit mai întâi la Islam. Teoharie a răspuns cu îndrăzneală: „Domnul meu, m-am născut creștin și nu pot să-mi neg credința în Mântuitorul meu și părinții mei”. Guvernatorul otoman a considerat ofensator acest răspuns și l-a amenințat cu tortura. Atunci Teoharie a alergat în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Când i s-a propus din nou căsătoria cu fiica guvernatorului, Teoharie a refuzat cu fermitate. Apoi, după torturi aspre, l-au condus afară din orașul Neapoli, unde l-au ucis cu pietre și apoi l-au spânzurat, la prânz, în ziua de 20 august, anul 1740 d.Hr.
În anul 1923, moaștele Sf. Teoharie au fost aduse în Tesalonic și au fost așezate în Biserica Sf. Ecaterina, unde se găsesc și astăzi.
Traducere şi adaptare: Alexandra Cojocaru Sursa: saint.gr via doxologia.ro
Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.
Paganul Maximian imparatind peste stapanirea Romei si prigonind pretutindeni pe crestini, era un voievod in Siria, cu numele Antioh. El era rau la obicei si prea fierbinte slujitor idolilor, sufland cu ingrozire si cu ucidere asupra robilor lui Hristos. Lui ii era data stapanirea de la imparat peste toata Siria si luase porunca sa chinuiasca si sa ucida pe toti crestinii, avand incredintati multi tribuni cu oaste romana. Sub stapanirea aceluia, intre alti tribuni era si Andrei, robul lui Hristos, ca o floare de crin bine mirositoare intre spini. El la inceput si-a pazit in taina credinta cea sfanta in Hristos – pana la o vreme – dupa care a aratat-o la toata lumea, marturisind inaintea tuturor numele lui Hristos. Acesta, desi era inca nebotezat, insa avea credinta tare si dragoste fierbinte catre Hristos Dumnezeu, si-I slujea Lui ziua si noaptea in rugaciuni si in postiri, ferindu-se de tot lucrul cel neplacut lui Dumnezeu, iar pe cele placute lui Dumnezeu impli-nindu-le cu osardie. Si i-a dat Dumnezeu mare putere si biruinta in razboaie, si nimeni nu-i era lui asemenea cu vitejia si cu barbatia in toate cetele. El biruia cu puterea sa pe cei potrivnici, si era slavit si cinstit intre ostasi mai mult decat ceilalti conducatori de cete. Continuă să citești →
Sfântul Cuvios Teofan cel Nou din Muntele Nausa, Macedonia
(19 august)
Acest cuvios părinte se născu în Ioannina în anul 1590. În tinerețea sa, îmbrăcă haina monahală în mănăstirea Dochiariu din sfântul munte Athos. El se făcu tuturor pildă prin sfinţenia vieţii sale, prin privegheri, postiri, rugăciuni şi toată nevoinţa. Din această pricină, fu ales cu o inimă şi cu o gură de întreaga obşte egumen la mănăstirii.
Acesta adăposti în mănăstire pe nepotul său care, prins de turci la cucerirea Constantinopolului, fusese silit a se lepăda de dreapta credință și a primi islamul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sfântul părinte îl eliberă pe tânăr și îl ascunse între zidurile mănăstirii învrednicindu-l a îmbrăca haina monahală.
Cuviosul Teofan de la Dochiariu, făcătorul de minuni
Cuviosul Teofan s-a născut în Ioánnina în veacul al XVI-lea, din părinți evlavioși. Când a mai înaintat în vârstă, a plecat în Sfântul Munte și a devenit monah în mănăstirea Dochiariu. După o vreme, pentru virtuțile lui, a fost ales stareț. În mănăstire „a ajuns la cel mai înalt nivel al culmii și, cu toată dăruirea și prin tot felul de canoane de nevoință, i-a îmbărbătat pe monahii aflați sub cârmuirea sa spre un mod de viață cu totul plăcut lui Dumnezeu, insuflându-le și lor râvna sa înflăcărată spre cele dumnezeiești”.
Mai târziu, nevoile l-au condus în afara Sfântului Munte. Împreună cu nepotul lui a mers în Veria, unde a construit o mănăstire în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, „Care adună mulți următori ai vieții celei îngerești”. Când această mănăstire a început să înainteze în viața duhovnicească, l-a lăsat pe nepotul său să o conducă, iar el a plecat în Náousa, unde a întemeiat o altă mănăstire, închinată Sfinților Arhangheli. S-au adunat și aici mulți monahi, cărora le-a fost stareț „multă vreme”. De asemena, mulți creștini se refugiau la cuviosul pentru mângâiere și sprijin.
Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” – izbăvitoarea de cancer (18 august, 15 octombrie)
Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obşte care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:
Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.
Mucenicul lui Hristos Agatonic a trait în zilele împaratului Maximian (284-305), si era dintr-o familie buna si cunoscuta, cea a Hypasienilor.
