Predică la Întâmpinarea Domnului
Iubiții mei,
în anii anteriori am vorbit despre întâmpinare din perspectiva noastră, a oamenilor.
Despre modul cum trebuie să ne pregătim noi să Îl întâmpinăm pe Domnul și…între noi.
Și subliniam faptul că sunt puțini cei care se pregătesc să Îl primească pe El. Adică sunt puțini cei care se umplu de har ca să Îl întâmpine pe El mereu, să Îl sesizeze pe El în toateale Lui…și, mai ales, în oameni.
Fiindcă nu mulți văd viața ortodoxă ca pe o creștere în sfințenie și în comunicare.
Ca pe o transfigurare a ontologiei noastre…
În predica de față însă vom vorbi despre cum ne întâmpină Dumnezeu pe noi. Cu ce vine El, în acest praznic, și întotdeauna, în viața noastră.
Adică despre marile binefaceri ale relației lui Dumnezeu cu noi, care ne reclădește interiorcu totul.
Evanghelia zilei este Lc. 2, 22-40 și în ea Îl vedem pe Domnul ca Prunc adus la Templu.
O imagine cuceritoare, pentru că e vorba despre Făcătorul întregii creații și nu despre un prunc oarecare. E vorba despre Cel care S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Care S-a făcut Prunc tocmai pentru ca să ne învețe că Ortodoxia nu poate fi decât curăție dumnezeiască.
Și că, dacă încercăm să fim știutori și buni organizatori și tezaurari ai Ortodoxiei fără să fim simpli și curați la inimă nu o avem în noi…ci doar lângă noi, mereu lângă noi.
Ca pe o comoară fără cifru…ca pe o bucurie aflată din cărți dar care nu rezidă în noi.
Însă El vrea să vină la noi plin de curăție și de dor pentru noi și vrea să fim curați și plin de dor pentru El.
El vine pururea tânăr.
Vine cu toată frumusețea și fragilitatea curăției Sale…și așa dorește să ne facă pe noi: plini de frumusețe și de gingășie dumnezeiască.
Și Se lasă purtat…pentru că vrea să Îl purtăm în sufletele și în trupurile noastre ca peiubirea vieții noastre.
Și vrea să ne întâlnim, întotdeauna, în mod desăvârșit, în Biserica Lui, unde să Îl primim în noi.
Pentru că Biserica este locul de întâlnire cu Dumnezeu, e locul unde Îi spunem Lui dragostea noastră și unde El ne vorbește și ne călăuzește…
Și de unde nu ne lasă să plecăm fără El, pentru că plecăm cu El în noi ca iubire, ca înțelegere, ca frumusețe, ca mâncare și băutură dumnezeiască.
Pentru că Domnul vrea să Îl simțim ca pe Prietenul nostru cel mai bun.
Vrea să fie cu noi peste tot…și împreună cu El să înțelegem și să trăim toate lucrurile.
De aceea, în fiecare secol El are oamenii Lui, cei plini de har, care Îl propovăduiesc acuratîn fața oamenilor și, datorită cărora, iubirea oamenilor pentru Dumnezeu se aprinde, e vie.
Și chiar dacă sunt numai doi într-o țară sau pe pământ, ca Sfinții Simeon și Ana, care atunciL-au sesizat pe El…aceștia sunt de fapt martorii Lui, propovăduitorii Lui printre oameni.
Pentru că cei care Îl văd pe El duhovnicește înțeleg, pe măsura lor, voia Lui cu oamenii.
Și observăm cum, în fiecare secol, oamenii duhovnicești sunt căutați și doriți de cei care se curățesc de patimile lor…tocmai pentru că ei văd ce trebuie făcut.
Așadar, cum ne întâmpină El?
Cu toată deschiderea și sinceritatea. Cu toată dorința de bine pentru noi.
Pentru că El vrea să reverse în noi toată iubirea și atenția Lui față de oameni…și vine la noi, dacă ne deschidem Lui, cu totul.
Și nimeni nu mai vine în viața noastră atât de direct și de covârșitor ca Domnul, și atât de bogat și de măreț, atâta timp cât El ne duce în întimitatea Treimii!
Iar dacă am conștientiza acest lucru, faptul că El vine la noi pentru ca să ne facă intimiiDumnezeului treimic…nimic nu ar fi mai nobil și mai înfricoșător pentru noi decât aceastădemnitate la care El vrea să ne ridice.
De aceea, El ne întâmpină plin de daruri din prima clipă a vieții noastre și ne face oameninoi prin Botez și prin toată viața Bisericii…și ne ridică în comuniunea cu Treimea, dându-netot ceea ce ne-am fi putut dori.
Astfel privind lucrurile, întâmpinarea noastră e infinit mai mică decât întâmpinarea Lui.
Noi nu putem să Îi dăm decât totala noastră adeziune. Pe când El ni Se dă cu totul și ne face părtași la toate ale Sale într-un mod uluitor de frumos.
De aceea, oricât am fi noi de darnici cu alții…și de străvăzători ai vieții lor, Dumnezeu eînsăși sursa noastră de viață, de iubire și de înțelepciune, Care ne dă să le vedem pe toate profund, corect, frumos, nepărtinitor.
Și așa înțelegem că nu există decât o singură bucurie reală și profund rațională, înțeleaptă: aceea de a ne deschide și de a ne da lui Dumnezeu cu totul.
Pentru că El e dispus, ca Cel mai bun Prieten al nostru, să ne îmbogățească cu toate ale Lui, să ne facă părtaș la toate ale Sale, tocmai pentru că Îl privim pe El cu ochi de copil duhovnicesc, adică curați la inimă.
Așadar, iubiții mei, Pruncul Cel vechi de zile, Care vine spre noi astăzi și ne întâmpină în Biserica Lui, vrea să ne facă frumoși și plini de simplitate dumnezeiască.
El vrea să ne îmbrățișeze deplin îmbrățișarea noastră deplină.
Căci El nu urmărește să ne subjuge ci să ne iubească și să împartă cu noi slava Sa dumnezeiască.
Pentru că El vrea să ne facă compatibili vieții Lui, acum și pentru veșnicie, pentru ca noi să ne simțim întâmpinați de El întotdeauna.
Și fie ca noi să ne lăsăm iubiți de El, pentru ca El să ne învețe toată fapta cea bună. Amin!
Sursa: Teologie Pentru Azi
În atenția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel si a Sfantului Sinod al BOR, în problema acceptării oficiale de către BOR în 1994 a celor două texte de la Chambesy în dialogul cu necalcedonienii (textul de la Chambesy adoptat in 1994 fiind public si scrisoarea aceasta ce critica cele scrise in siteul oficial al Patriarhiei Romane este publica, si are scopul indreptarii pozitiei BOR fata de monofiziti-miafiziti)
Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Sfântul Apostol Pavel ne spune că fiecare dintre noi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, de aceea atunci cand un mădular suferă sau este în oarece pericol, este normal ca celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos să reacționeze, ca într-un singur organism viu. Din același motiv, ca unul ce sunt mădular al Bisercii Ortodoxe îmi exprim îngrijorarea referitor la ceea ce a semnat Biserica Ortodoxă Română ca ipostas local al Bisericii Ortodoxe Sobornicești, în Sfântul Sinod din 8-9 decembrie 1994, prin care se recunosc “Bisericile necalcedoniene” ca Ortodoxe.
Cred că acest act adoptat în Sinod ar trebui reanalizat. In nici un caz nu sunt impotriva dialogului teolgic cu eterodocsii .
Am vazut publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române declarațiile de mai jos și mă gandesc la faptul că poate nu au fost verificate de teologi avizați. De aceea, cu smerenie vă atrag atenția :
Conform site-ului oficial al Patriarhiei Române:
“Biserica Ortodoxa Romana a dovedit o mare deschidere fata de acest dialog. A fost prezenta la aproape toate intrunirile neoficiale si oficiale (fara a IV-a neoficiala si a II-a si a III-a oficiala), prin prof. dr. Nicolae Chitescu, pr.prof.dr. Dumitru Radu, I.P.S. dr. Antonie Plamadeala, pr. prof. dr. Dumitru Staniloae si pr. prof. dr. Nicolae Necula.
In sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 8-9 decembrie 1994, s-au acceptat in mod oficial textele celor doua declaratii comune. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima Biserica, care a aprobat oficial acest dialog dupa 1993.”
Se pare ca cei care au adoptat aceste concluzii ale dialogului cu necalcedonienii, nu au fost deloc atenți la ceea ce au semnat:
„Atunci cand vorbim despre ipostasul unic si compus al Domnului nostru Iisus Hristos, nu vrem sa spunem ca in el se unesc un ipostas divin cu unul uman. Vrem sa spunem ca unul si vesnicul ipostas al celei de-a doua Persoane a Treimii si-a asumat omenitatea noastra, a naturii create, printr-un act care-l uneste cu propria sa natura dumnezeiasca necreata, pentru a forma o adevarata fiinta divino-umana, unita in mod nedespartit si neamestecat, naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare”. „Acest ipostas al Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, nascut mai inainte de toti vecii, din Tatal, este acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana si s-a nascut din Prea Sfanta Fecioara Maria.” http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.htmlPrima formulare: “vorbim despre ipostasul unic si compus al Domnului nostru Iisus Hristos” nu este deloc clara, iar explicitatarea care urmeaza este si mai ambigua.
Formularea “naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare” ar putea insemna ca firile (naturile) in Hristos sunt doar teoretice.
In formularea “pentru a forma o adevarata fiinta divino-umana” se confunda notiunea “fiinta divino-umana” cu notiunea “fire divino-umana”, exact ca in formula ereticului Sever de Antiohia, anume fire compusa divino-umana.
Formularea “este Acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana“ este iarasi impotriva invataturii Sinodului IV Ecumenic, pentru ca ipostasul Fiului nu “a devenit o fiinta umana” ci “si-a impropriat firea umana”. In Simbolul Niceo Constantinopolitan se spune ca Fiul ” S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om” – termenul grecesc “ενανθρωπησαντα”, care s-ar traduce mai exact cu “S-a inomenit” adica “a luat firea umana“.
Senuda al III-lea, in cartea sa “Firea lui Hristos“, vorbeste despre o fire a lui Hristos, mergand pe linia ereziei lui Sever.In aceasta nuanta consta erezia miafizita. Conform lui Senuda, Hristos are o singura fire divino-umana, interpretand eronat ceea ce spune Sfantul Chiril al Alexandriei: “o fire a Cuvantului intrupat“. Formulare care, desi apartine unui mare Sfant al Bisericii, a fost evitata a se folosi de catre Sinodul IV Ecumenic, tocmai ca sa nu existe ambiguitati.
Conform invataturii ortodoxe exprimate de Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, Capitolul XVI,(Catre cei ce spun:Daca omul are doua firi si doua activitati, este necesar ca Hristos sa aiba trei firi si tot atatea activitati): “Tot ceea ce este comun si se observa in multi, fara ca sa fie in unul mai mult, iar in altul mai putin, se numeste fiinta. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singura fire a oamenilor, pentru ca orice om este compus din suflet si corp. Despre ipostasa Domnului insa, nu putem spune o singura fire, caci fiecare din firi pastreaza, si dupa unire, insusirea fireasca si nu este cu putinta sa gasim o specie Hristos. N-a fost un alt Hristos, din Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu si om.”
Firea umana este enipostaziata in Persoana Fiului lui Dumnezeu, deci nu se poate vorbi de un ipostas propriu al firii umane.
In cheia Sinodului de la Calcedon, fraza Sfantului Chiril poate fi inteleasa astfel:o fire dumnezeiasca unita cu natura umana, adica doua firi. Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, III, capitolul 8 spune: Deoarece (firile) sunt unite dupa ipostas si au intrepatruderea reciproca, sunt unite fara amestecare, pastradu-si fiecare propria sa deosebire naturala.” iar in capitolul 3 spune: “Daca Hristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal, atunci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata blasfemia“. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul spune: “nu este ingaduit a se spune ca Hristos e o fire compusa, pentru ca ar insemna ca si Trupul lui Hristos e de o varsta cu dumnezeirea” (Sf Maxim Marturisitorul, Epistola catre Ioan Cubicularul…Impotriva lui Sever, PSB81, p85-86).
In Minei, la Slujba Sfintilor Parinti celor din Calcedon, la Utrenie, cantarea 6 scrie: Chiril pe Hristos propovaduieste in doua firi, si in doua lucrari, eresul lui Sever celui fara de minte biruind”.
Impotriva Sinodului IV Calcedon au fost “ridicate anatemele”
„Ridicarea anatemei in contextul dialogului dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Orientala Ortodoxa este bazata pe Declaratia hristologica comuna de la Chambésy si urmareste inlaturarea obstacolelor in vederea comuniunii eclesiale depline”. http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.htmlIntrebarea sincera este: De ce coptii, siroiacobitii si armenii nu accepta formularea Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon?
Raspunsul il gasim in cartea “Firea lui Hristos” a patriarhului copt Senuda al III-lea, in care se spune negru pe alb ca ca noi ortodcsii suntem eretici nestorieni!
“Odata acceptat acordul comun privind hristologia, urmeaza acordul comun liturgic. Desi acum nu exista o separatie dogmatica, realizarea deplinei comuniuni ramane un ideal. Se pare ca Bisericile Orientale Ortodoxe nu au suficient curaj in a recunoaste categoric si deplin hotararile Sinodului al IV-lea ecumenic, probabil si imprejurarilor istorice date, iar celelalte Biserici Ortodoxe intarzie ratificarea oficiala a dialogului. In subcomisia liturgica este numit din partea Bisericii Ortodoxe Romane pr.prof.dr. Nicolae Necula.” http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.htmlCe usor au trecut comisiile ortodoxe peste Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon! Observam totodata ca partea miafizita (coptii, armenii si sirienii) a fost mult mai serioasa in a abordarea ei eretica, si chiar de admirat, pentru ca, desi partea ortodoxa s-a grabit sa “ridice anatemele” de pe ereticii condamnati de Calcedon, coptii au spus ca nu poate fi valabila si reciproca, anume ca miafizitii nu vor ridica anatemele asupra Sfintilor Parinti de la Calcedon! Chiar daca miafizitii ar vrea sa “ridice anatema” problema ramane, pentru ca anatema emisa de ei impotriva ortodocsilor este o anatema invalida (ea nu face decat sa confirme, din partea miafizitilor, ca avem alta hristologie decat ei). Insa si ridicarea anatemei contra miafizitilor de catre ortodocsi este invalida. Iesirea eventuala a miafizitilor sau a altor eterodocsi de sub anatema Sinoadelor Ecumenice se face prin primirea invataturii ortodoxe, nu prin ridicarea magica a anatemelor, fara suport dogmatic.”Cartea patriarhului miafizit Senuda rămâne ca reper pentru noi ortodocșii, ca să înțelegem că nu avem nimic în comun cu miafiziții, și nu e vorba de nici o neînțelegere terminologică.
Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a adoptat ca act oficial cartea domnului Jean-Claude Larchet, “Personne et Nature”, text foarte bine documentat în care se demonstrează patristc faptul că necalcedonienii sunt în continuare eterodocși.
În urma celor expuse mai sus cred ca ar fi cazul ca Biserica Ortodoxă Română să reanalizeze documentul acceptat oficial în 8-9 decembrie 1994, prin care se pune într-o anumită măsură sub anatema Sinodului IV Calcedon și a următoarelor Sinoade Ecumenice.
Pentru că știu că vă anima dragostea si ravna pentru credinta ortodoxa îndrăznesc să vă cer cu smerenie binecuvântarea patriarhală și rugaciunea.
Cu fiască supunere, preot Matei Vulcănescu
Cleric in Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei
| Ortodoxia catholica
cine raspandeste texte de marturisire impotriva ereziilor marturiseste!(Augustin de Florina)