Iubiții mei,
tinerii vor mai multe…decât pot iar bătrânii nu mai pot să facă multe din cele pe care le vor!
De aceea nu e bună tinerețea care vrea fără să poată…după cum nu e bună nici bătrânețea care nu își conștientizează neputințele, limitările…
Însă tânărul care face pe măsura la cât poate și bătrânul care se rezumă la cât mai poate…dar face totul pe măsura înțelepciunii sale…sunt cei care duc o nație mai departe…și ajută Biserica în mod real.
Pentru că noi trebuie să încurajăm tinerii…dar nu la orice lucru.
Noi trebuie să îi sprijinim să se cunoască pe ei înșiși…dar nu să îi ideologizăm în scopurile noastre meschine…și nici să ne împlinim, prin ei, frustrările personale.
Tinerii au potențial, au vigoare, au sănătate, au așteptări…dar nu toți sunt Enescu sau Sfântul Pavel.
Iar a le scoate coarne în cap, a-i face să se creadă cei mai răpitori de pe pământ, cei mai valabili, cei mai talentați…înseamnă a-i transforma în rebuturi.
Pentru că nu toți tinerii vor ajunge mari personalități în viața lor…după cum niciun handicap nu e de netrecut.
Trebuie să fim cinstiți cu cei tineri!
Să îi impulsionăm spre drumul lor, spre ceea ce vedem că pot face (dacă vedem acest lucru în ei…cu harul lui Dumnezeu) și nu să îi împingem, pe toți, spre aceeași direcție.
Pentru că fiecare are direcția lui…și nu sunt toți la grămadă…
Tânărul de azi, din Evanghelie (Luca 18, 18-27) a vrut un răspuns…pentru care nu era pregătit. A vrut un răspuns peste măsura lui…
Și l-a primit la modul dureros…
Alții însă sunt în stare să renunțe la avere, la serviciul lor, la casa lor, la demnitatea lor…la tot…pentru o ideologie, pentru o năzăreală, pentru o filosofie, pentru o obsesie, pentru o persoană iubită…
Însă puțini sunt cei care renunță la tot pentru Dumnezeu.
Sau, dimpotrivă, care nu renunță la nimic…au de toate…dar în inima lor se comportă ca și când nu ar fi legați de nimic și de nimeni…
Da, tinerii pot renunța!
Renunță la limba lor, la demnitatea lor, la firescul lor…din prostie…renunță la familia lor din teribilism…își iau viața din orgoliu…
Tinerii pot renunța…
Însă Evanghelia de azi nu e despre renunțare…ci despre căutarea desăvârșirii!
Despre căutarea lui mai sus, mai înalt, mai curat, mai frumos, mai sfânt…
Pentru că tânărul bogat de azi a vrut să știe ce e mai sus de starea lui…a vrut mai multul…dar s-a blocat în act…în deliberare…fără să mai vrea eliberarea survenită în urma actului.
Fiindcă nu averea…nu renunțarea la ea era desăvârșirea…ci eliberarea de presiunea/constrângerea/ ochii dulci ai averii e drumul spre desăvârșire.
Căci nu postul e eliberarea…ci ceea ce se coboară în urma postului în noi.
Nu ducerea la Mănăstire…sau milostenia e desăvârșirea…ci ceea ce se produce în noi după renunțare, după fapta bună, după asceză…e drum spre desăvârșire.
Pentru că desăvârșirea nu e act…ci stare!
Desăvârșirea e aprofundarea stării de renunțare continuă la tine…pentru ca slava lui Dumnezeu să te pătrundă și mai profund…
Căci dacă ești în stare să renunți la averi, la poziția ta socială, la tabieturile tale, la prietenii tăi…ești în stare să renunți continuu…
Renunțarea nu ca lașitate…ci ca biruință asupra posesiunii pătimașe.
Însă poți să renunți la toate…fără să te desparți de toate!
Pentru că oricât ai da…chiar dacă ai rămâne gol, sărac lipit pământului…totuși ai trup…și nevoi ale lui….și nu poți să renunți la ceea ce înseamnă supraviețuirea ta…
Așa că tinerețea poate să renunțe…la proastele ei obiceiuri…dar poate să învețe de la Dumnezeu și cum să fie paradoxală.
Pentru că ceea ce pare imposibil la oameni…la Dumnezeu nu e imposibil!
Cu Dumnezeu poți să te educi, poți să-ți faci familie, poți să te nevoiești, poți să te sfințești, poți să te umpli de erudiție, poți să îți împlinești vocația…
Da, nu e imposibil!
Și maturii și bătrânii care îți spun ție, tinere, că aceste lucruri sunt imposibile…sunt niște oameni ratați, care nu s-au lăsat cu totul în mâna lui Dumnezeu și de aceea nu s-a prea alesmare lucru de ei!
A te contamina de neîncrederea, de sarcasmul și de invidia lor…înseamnă a ajunge ca ei: un grețos…
De aceea, pentru a nu ajunge ca ei, fii ca tine!
Fii ca cel pe care Dumnezeu îl vrea!
Și dacă tu, tânărul de azi, te ratezi ca și mulți alții…nu propovădui ratarea celor care nu o cunosc!
Însă bătrânii reali sunt cei care au fost nişte tineri bătrâni.
Nişte tineri care au adunat, care au strâns cunoaștere, frumusețe, cumințenie, distincţie, asceză, care s-au creat ca niște persoane viguroase, comunionale, chintesențiale.
Căci ce să duci spre 50, 60, 70, 80, 90 de ani…în afară de erudiție și sfințenie?
Să duci basme despre cu cine te-ai culcat, de câte ori te-ai îmbătat, cu cine te-ai drogat, cu cine te-ai bătut la fotbal? Nu!
Ci omul real e o operă…în continuă finisare!
O operă a lui Dumnezeu plină de har…dar și de trudă, de învățare din căderi, de învățare din marile exemple ale umanității.
Așadar, iubiții mei, nu fiți tineri cu minte de copii și nici bătrâni cu minte de tineri!
Fiți oameni cu mintea lui Hristos, plini de multă cunoaștere, de multă bunătate, de multă renunțare la păcat…și la tot ceea ce stresează, în mod real, pe aproapele. Amin!
sursa: http://www.teologiepentruazi.ro/2012/11/23/predica-la-duminica-a-30-a-dupa-rusalii-2012/
Pingback: PELERIN ORTODOX » Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a XXX-a după Rusalii: VIAŢA VEŞNICĂ
Parerea mea e ca ar trebui sa nu mai dati predicii ale acestui parinte:
In articolul parintelui Dorin Piciorus, parintele Amfilohie e luat in “baza”. Dar mai rau, in sectiunea de comentarii, acest parinte da mai rau cu bata-n balta:
http://www.teologiepentruazi.ro/2013/11/17/extremismul-ortodox-e-la-vedere/comment-page-1/#comment-53128
“Ce ne facem noi dacă…toți ne exclud? De ce să se întoarcă Ortodoxia în catacombe…când rolul Ortodoxiei e de a fi în centru? Cum să iradiezi masele de oameni care nu te cunosc…dacă ție ți-e frică de dialog, de întâlnire, de stat la un loc cu alții?
Da, fără doar și poate, când ne întâlnim cu ei…cu alții…facem compromisuri pentru ei: ne rugăm împreună, semnăm niște declarații unde sunt și idei bune și rele, un amalgam, că n-avem ce face…dar e altceva decât a-i trata cu dispreț…a-i socoti niște câini…și să fie sănătoși! ”
Cu alte cuvinte, dam pacea Lui Dumnezeu pe pacea oamenilor sau Il tradam pe Hristos si o intreaga Traditie Ortodoxa bi-milenara, ca sa fim “moderni”. Gandire tipic-ecumenista.
Deci mai bine traim in dusmanie cu sfintii apostoli si sfintii parinti, care au zis clar sa nu ne rugam cu ereticii si sa nu semnam acorduri cu ei. Mai mult conteaza “pacea” de azi, adica asa-zisa pace care ne desparte de Dumnezeu. Mai bine te rogi cu ei, facandu-i sa creada ca ne rugam aceluiasi Dumnezeu, decat sa te lupti sa-i arati adevarul. Nici-o problema, ecumenistii si ortodocsii “toleranti” vor da socoteala si pentru sufletele ereticilor, care s-ar fi putut indrepta prin mustrare.