Pr. James Thornton:
Predica la Apostolul din Duminica a noua dupa Rusalii
“Din Apostol Citire….”, Pr. James Thornton
Ed. Egumenița, Trad.: Radu Hagiu
“Împreună-lucrători cu Dumnezeu”
1 Corinteni 3, 9-17
În decembrie 1988, un cutremur uriaş a lovit ceea ce se numea atunci Armenia Sovietică. Mulţi poate vă amintiţi de această întâmplare tragică. În acel dezastru au murit peste 50.000 de oameni, au dispărut familii întregi, au fost şterse de pe faţa pământului oraşe întregi, şi, în unele locuri, chiar generaţii întregi – în decursul câtorva clipe. În acea vreme, eram apropiat de un membru al Congresului Statelor Unite (acum retras), cu care obişnuiam să fac schimb de idei şi de informaţii pe diverse teme. Congresmenul a vizitat Armenia la scurt timp după cutremur, în cadrul unei delegaţii americane de susţinere şi, la întoarcere sa, am reuşit să port cu el, o scurtă discuţie. A remarcat faptul că, aproape peste tot, clădirile ce fuseseră înălţate în perioada sovietică s-au năruit de îndată ce a început cutremurul, pe când vechile construcţii din epoca ţaristă au supravieţuit, în foarte multe locuri, deşi erau pe atunci vechi de cel puţin şaptezeci de ani sau, uneori, de câteva secole. Construcţiile vechi, care nu au supravieţuit cutremurului, au izbutit măcar să rămână în picioare îndeajuns timp ca oamenii din ele să poată scăpa.
Problema a fost că clădirile din epoca sovietică, deşi adesea aveau pe dinafară un aspect plin de măreţie, erau construite atât de prost pe dinăuntru, încât s-au năruit de îndată ce au fost supuse unui şoc puternic. Ca şi alte lucruri în comunism, treaba făcută de mântuială era o regulă ascunsă. Faţadele erau uneori strălucite, însă structura de rezistenţa era o ruşine pentru artă şi pentru arhitectură. Clădirile începeau să se surpe chiar înainte de a fi terminate. O astfel de nepăsare criminală şi înşelătorie, după cum se ştie, era ceva firesc în sistemul sovietic. De la depărtare, lucrurile puteau părea uneori impresionante, însă o privire de aproape a dezvăluit mereu că totul era doar o faţadă propagandistă, o mascaradă. În exemplul dat, al cutremurului din Armenia, vedem incompetenţa ridicată la nivel de ideologie. Ideea este că, pentru ca structurile să reziste la şocuri şi la uzura de zi cu zi, trebuie să fie clădite temeinic.
În Epistola ce s-a citit azi, Sf. Pavel aseamănă întemeierea Bisericii cu ridicarea unei clădiri. El începe prin a spune ascultătorilor că ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem. Cu alte cuvinte, sub îndrumarea lui Dumnezeu, fiecare bărbat şi femeie îşi are propria sarcină de îndeplinit, în ridicarea zidirii celei plăcute lui Dumnezeu. Unii slujesc, unii cântă, unii studiază, unii propovăduiesc, unii ocârmuiesc şi tot aşa. Fiecare îşi are sarcina sa, dată de Dumnezeu după darurile ce i s-au încredinţat. Oricât de înalte sau de umile ar părea sarcinile, acest lucru nu are nici o însemnătate în planul cel veşnic. Deosebirile seculare vor dispărea în viaţa de apoi şi un nou soi de deosebiri, întemeiate pe ascultarea de Dumnezeu, îl va înlocui pe cel vechi. Aşadar, cu toţii suntem ai lui Dumnezeu împreună-lucrători, cu feluritele noastre îndatoriri.
Sfântul Pavel tâlcuieşte apoi că, prin harul lui Dumnezeu, este şi el un înţelept mai-mare-meşter, al cărui rol este să aştearnă o temelie bună. Este rolul celorlalţi de peste această temelie: [eu] am pus temelia, dar altul zideşte. Iar temelia, desigur, este Însuşi Hristos; Hristos, într-un înţeles duhovnicesc – prin puterea Sa de Stăpân al Bisericii şi a toată Zidirea, văzută şi nevăzută; Hristos, într-un înţeles tainic – aşa lucrează în Sfintele Taine, prin harul Său; Hristos înţeles prin învăţăturile şi poruncile Sale, pe care, ca nişte credincioşi, le urmăm în viaţă; În orice înţeles, în toate înţelesurile, Hristos trebuie să fie temelia noastră, singura temelie potrivită Bisericii Sale.
Să luăm aminte la pasajul de mai-înainte atunci când cugetăm la biruinţa Bisericii noastre. Unii se gândesc în termeni lumeşti la Biserica Ortodoxă, tălmăcind cuvântul „biruinţă” într-un context secular, ca pe un „succes”. Multe organizaţii religioase (creştine şi necreştine) sunt cu mult mai bogate decât Ortodoxia, au mai mulţi credincioşi, mai multe case de rugăciune şi mult mai bună organizare. Însă, dacă nu le este temelie Iisus Hristos, atunci toate cele cu care se fălesc sunt zadarnice. În lumea ce va veni, toate reuşitele lumeşti fără de Hristos sunt egale cu zero.
Sfântul Pavel a pus temelia în Bisericile pe care le-a înfiinţat şi, după cum a zis, altul a zidit deasupra. Toţi Sfinţii Apostoli au întemeiat Biserici, în întreaga lume ştiută, iar în veacurile următoare alţii au făcut la fel, de la puternicul sfânt Constantin cel Mare (274-337) din veacul al IV-lea, la smeritul sfânt Gherman de Alaska din veacurile XVIII şi XIX. Ei au pus temelia creşterii viitoare a Bisericii Ortodoxe.
Sarcina lor a fost să aştearnă temelia; sarcina altora a fost zidirea propriu-zisă (ar trebui să adăugăm că la zidire se mai lucrează încă, şi în zilele noastre). Temelia este cu adevărat lucrul de căpătâi, însă temelia în sine este nefolositoare – de aceea, Hristos a întemeiat Biserica, Zidurile, podeaua, tavanul, ferestrele, şi celelalte trebuie, la rândul lor, să fie clădite temeinic. După zisa Sfântului Pavel : Însă fiecare să socotească cum zideşte.
Apostolul pune în contrast materiale precum aurul, argintul, pietrele scumpe, care sunt durabile, cu lemnele, fânul, trestia, care sunt foarte perisabile (vorbim aici, totuşi, de o comunitate duhovnicească, nu de o clădire reală). Biserica lui Hristos trebuie zidită cu materiale care vor dăinui şi nu se vor strica. Aceste materiale, evident, sunt toate lucrurile care învaţă Sfânta Evanghelie. Dacă structura va fi alcătuită din alte materiale decât învăţăturile lui Hristos, aşa cum se întâmplă în credinţele mincinoase, zidirea nu va dăinui. Tot aşa, dacă se amestecă materiale ordinare cu cele scumpe, rezultatul va fi o catastrofă – ca în cazul clădirilor din Armenia Sovietică.
Sfântul Pavel ne învaţă că structura ridicată prin strădaniile mădularelor Bisericii va fi supusă încercărilor: Lucrul fiecăruia arătat va fi, căci ziua [Domnului] îl va vădi, pentru că cu foc se va descoperi; şi lucrul fiecăruia în ce chip va fi, focul îl va lămuri. Groaza şi prigoanele au făcut parte dintotdeauna din viaţa adevăraţilor creştini ortodocşi, din cel dintâi veac până în cel de-al XX-lea. Acesta este focul despre care vorbeşte Sf. Pavel. Dacă Biserica va fi zidită temeinic, vă dăinui chiar şi după cele mai cumplite dezlănţuiri ale slujitorilor satanei împotriva ei. Dacă va fi slabă, va cădea. Mai mult, stăruieşte Sf. Pavel, cel ce lucrează în adevăr şi clădeşte temeinic, plată va lua, pe când cel a cărui lucrare nu va dăinui se va păgubi.