Iubiții mei[1],

praznicul de azi, cel al Înălțării Domnului, e sfârșitul iconomiei Lui mântuitoare pentru noi. Căci prin zămislirea și întruparea Sa din Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Fiul lui  Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca să ne mântuiască pe noi, oamenii, prin întreaga Sa viață ca om, iar prin Înălțarea Lui la dreapta Tatălui, El Și-a sfârșit slujirea Lui mântuitoare pentru noi. Pentru că scopul întrupării Lui a fost tocmai acesta: ca să îl unească pe om cu Dumnezeu și să îl facă din trupesc duhovnicesc, așa după cum El Și-a îndumnezeit umanitatea Sa.

De aceea, marele eveniment din viața Domnului prăznuit astăzi, la fel ca Patimile și Învierea Lui din morți, este unul care ne privește pe toți. Pentru că consecințele Înălțării Lui sunt mântuitoare pentru noi.

Ce ne spune însă Slujba de astăzi despre Înălțarea Domnului? Că ea este o înălțare în slavă[ἐν δόξῃ], în slava Preasfintei Treimi, pentru că norii slavei dumnezeiești L-au înălțat pe El cu trupul [μετὰ σαρκός] la cer. Și, în fața Lui, porțile cerești s-au ridicat [πύλαι ἐπήρθησαν αἱ οὐράνιαι], și Domnul a fost primit cu bucurie de Puterile cerești, pentru că El esteÎmpăratul slavei [ὁ Βασιλεὺς τῆς δόξης][2].

Însă această descriere imnografică a Înălțării Sale nu trebuie să ne facă să credem că noriislavei Sale au fost un fel de ascensor, de lift al Domnului către cer. Pentru că norii slavei nu erau detașați de persoana Lui, nu erau exteriori Lui, ci ei țâșneau din El. Tocmai de aceea, praznicul de azi se numește Înălțarea Domnului – pentru că El S-a înălțat la Tatăl, cu umanitatea Sa transfigurată –, și nu a fost ajutat să Se înalțe. Iar când textul cântării ne spune că „norii Te ridicau pe Tine cu trupul [αἱ νεφέλαι ὑπελάμβανόν σε μετὰ σαρκός]”, el ne spune ce vedeau, în mod extatic, Sfinții Ucenici. Pentru că Înălțarea Lui cu trupul la cer a fost o vedere duhovnicească a Înălțării Lui. Căci slava Lui Dumnezeu cea necreată nu se vede cu ochii fizici, ci cu ochii curați ai inimii.

Dintr-o altă cântare, aflăm că Domnul S-a înălțat la cer din Muntele Măslinilor [ἐκ τοῦ ὄρους τῶν Ἐλαιῶν], înaintea Ucenicilor Săi[3], ei fiind martorii Înălțării Lui la cer, dar că Înălțarea Lui nu s-a terminat imprecis. Că El nu S-a înălțat…oriunde în cer. Pentru că Hristos Cel înălțat întru slava Lui sau Hristos Cel plin de slavă S-a înălțat de pe pământ…și a șezut în dreapta Tatălui [ἐν δεξιᾷ τοῦ Πατρὸς]. Adică S-a înălțat cu Trupul în sânul Preacuratei și Preasfintei Treimi, acolo de unde nu S-a despărțit niciodată cu dumnezeirea Lui.  Căci El, din veci și pentru veci, e dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ca Unul care e deoființă și împreună-veșnic cu Tatăl și cu Duhul.

Și tot de aici, din această ultimă cântare citată, aflăm și consecința fundamentală a Înălțării Lui la cer: aceea că Fiul Tatălui S-a înălțat cu trupul Său transfigurat în sânul Treimii, pentru ca să trimită Apostolilor Lui și nouă pe Duhul Sfânt, Care luminează și întărește și sfințește sufletele noastre [Πνεῦμα τὸ ἅγιον, τὸ φωτίζον, καὶ στηρίζον, καὶ ἁγιάζον τὰς ψυχὰς ἡμῶν]. Pentru că Duhul a coborât la noi, când Fiul Tatălui, prin Înălțarea Lui la Tatăl, a stricat vrajba cea de demult și ne-a împăcat pe noi cu El[4].

Însă ce înseamnă împăcarea noastră cu Dumnezeu? În cuvintele Părintelui Dumitru Stăniloae: „deplina umplere [a trupului Domnului] de infinitatea dumnezeiască, deplina ridicare a lui la starea de mediu transparent neîmpiedicat al iubirii infinite a lui Dumnezeu în lucrarea ei îndreptată spre noi”[5]. Pentru că umanitatea Lui, ridicată în sânul Treimii, s-a făcut pentru noi izvor de viață și de sfințenie, atâta timp cât „umanitatea Sa e plină de slava dumnezeiască”[6]. Însă prin Înălțarea lui la Tatăl, Hristos nu are numai „starea de desăvârșită îndumnezeire [a umanității Sale] și intimitatea deplină…, ca om, cu Tatăl, ci șicapacitatea Lui de a Se sălășlui în noi”[7].

Căci El S-a înălțat la Tatăl, pentru ca, prin Duhul Sfânt, să Se sălășluiască în toți cei credincioși, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Dar pentru a trăi această sălășluire duhovnicească mântuitoare a Treimii, prin slava Ei, în noi, trebuie să ne curățim de patimi. Și astfel înțelegem de ce e neapărată asceza ortodoxă. Pentru că numai prin nevoință continuă, prin lupta continuă cu patimile, noi putem să ne sfințim viața. Adică prinsălășluirea în noi a slavei Preasfintei Treimi, care ne unește pe toți cu Sine.

De aceea, „Înălțarea trupului Domnului la cer e însăși înălțarea noastră, înălțarea din patimile noastre, în unitatea cu El”[8]. Pentru că numai Domnul ne poate scoate din patimi. Numai El ne poate dezlipi de alipirea pătimașă de lucruri și de oameni și de gânduri și sentimente rele, atâta timp cât El și-a îndumnezeit întreaga Sa umanitate. Adică și sufletul și trupul Său. Și, prin unirea cu El, și pe noi ne face să ieșim cu totul din patimi, sfințindu-ne atât sufletul, cât și trupul nostru.

O altă cântare a Utreniei ne-a spus că Înălțarea Lui a fost „mai presus de minte [ὑπὲρ νοῦν]”[9], pentru că firea umană a șezut pe scaunul Dumnezeirii „mai presus de cuget [ὑπὲρ ἔννοιαν]”[10], de înțelegerea noastră. Iar înălțarea umanității Lui în sânul Preacuratei Treimi a fost actul prin care a fost cinstită [τετίμηται] firea noastră[11]. Pentru că Fiul întrupat S-a suit cu trupul Său mai presus de ceruri [ὑπεράνω τῶν οὐρανῶν][12].

Însă înălțarea Lui cu trupul la cer nu a însemnat desființarea umanității Sale. Căci dinApostolul zilei [F. Ap. 1, 1-12] am aflat că „Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi întru cer [Οὗτος ὁ Ἰησοῦς, ὁ ἀναληφθεὶς ἀφ᾽ ὑμῶν εἰς τὸν οὐρανόν], astfel va [și] veni [οὕτως ἐλεύσεται], [în] ce fel L-ați văzut pe El mergând întru cer [ὃν τρόπον ἐθεάσασθε αὐτὸν πορευόμενον εἰς τὸν οὐρανόν]” [F. Ap. 1, 11, BYZ].

Căci cei doi Îngeri [F. Ap. 1, 1o], care au spus acest lucru Sfinților Apostoli, n-au făcut decâtsă le reamintească ceea ce Domnul le vestise mai înainte. Și anume în Matteos 25, unde El le-a spus: „Dar când are să vină Fiul omului în slava Lui [ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ], și toți Sfinții Îngeri cu El, atunci [El] va ședea pe tronul slavei Lui [καθίσει ἐπὶ θρόνου δόξης αὐτου]” [Mt. 25, 31, BYZ].

Pentru că El Se va întoarce în trup la a doua Sa venire, dar având trupul Lui transfigurat, îndumnezeit în mod deplin, pe acela cu care S-a înălțat la cer. De aceea, când El spune că Se va întoarce în slava Lui, înseamnă că El Se va întoarce cu trupul Său îndumnezeit, din care țâșnește pretutindeni slava Lui.

Și acest lucru e absolut important pentru mântuirea noastră! Căci, după cum, la a doua Sa venire întru slavă, slava Lui, care țâșnește din umanitatea Lui, va transfigura întreaga creație, tot la fel acum, când suntem întăriți, când suntem mângâiați, când suntemluminați de Dumnezeu, când Îl vedem pe Dumnezeu în slava Lui, noi trăim slava Lui în mod duhovnicește. Adică slava Preasfintei Treimi e cea care ne întărește, ne mângâie, ne curățește, ne luminează, ne umple de vederi dumnezeiești. Ea e cea care ne sfințește, pentru că găsește în noi dreaptă credință și dreaptă viețuire.

Și de ce nu există viață sfântă fără dreapta credință? Pentru că Biserica și dreapta credință sunt acolo unde se coboară Duhul Sfânt. Căci „Domnul S-a înălțat întru ceruri [ὁ  Κύριος ἀνελήφθη εἰς οὐρανούς], ca să trimită lumii pe Mângâietorul [ἵνα πέμψῃ τὸν Παράκλητον τῷ κόσμῳ]”[13]. Iar Duhul Sfânt S-a coborât la Cincizecime, prin slava Lui, în Apostolii Domnului, adică în aceia care mărturiseau tot adevărul Lui. În cei care aveau o cunoaștere interioară a Lui, din împreuna intimizare cu El.

Pentru că cine Îl cunoaște pe Hristos, Îl cunoaște și pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, pentru că El a mărturisit deoființimea Lui cu Tatăl și cu Duhul. Iar cine este ortodox cu adevărat, vrea să cunoască și să țină tot adevărul Bisericii Lui și nu doar fragmente de adevăr. Pentru că ortodocșii Îl iubesc cu totul pe Dumnezeu, Care îi iubește pe ei în mod deplin. Pentru că iubirea nu e decât integrală.

Și vedem cât de puternică e iubirea și din a doua semnificație a zilei de azi. Pentru că azi, de Înălțarea Domnului, sărbătorim și Ziua Eroilor. Care e o sărbătoare națională a României, instituită prin lege în ziua de 4 mai 1920, și în care îi pomenim pe toți românii, care au murit pe diferite câmpuri de luptă, pentru apărarea țării noastre[14]. Adică azi, de Ziua Eroilor, îi pomenim printr-un Parastas de obște pe toți cei care au murit de-a lungul veacurilor pentru acest pământ românesc, crezând în continuitatea noastră aici.

Și ca să mori pentru țara ta, trebuie să o iubești. Și când îți iubești țara, nu o iubești egoist, ci o iubești pentru toți, ca toți să trăiască în pace în ea, simțindu-te parte integrantă din neamul tău.

Așa că datoria noastră față de ei constă în aceea de a fi recunoscători și mulțumitoripentru jertfele strămoșilor noștri. Iar rugăciunea și milostenia pentru ei, cei adormiți, sunt semnele celei mai mari iubiri, alături de păstrarea lucrurilor rămase de la ei și de însușirea idealurilor lor.

Bisericile și Mănăstirile vechi, muzeele, cimitirele eroilor, locurile memoriale, cărțile și studiile despre istoria noastră națională sunt trecutul nostru ajuns în prezent. Dacă vremsă ne ajutăm pe noi înșine, dacă vrem să avem coloană vertebrală, dacă vrem să știm cine suntem, ca ortodocși și români, trebuie să ne cunoaștem istoria, identitatea religioasă și națională, strămoșii.

Și pentru istorie, ca și pentru mâncarea de zi cu zi, trebuie să plătești. Trebuie să plătești cu nevoința de zi cu zi, trebuie să plătești cu ore de citire și de sintetizare a lucrurilor, trebuie să plătești cu banii tăi, vizitând, cercetând, luând aminte la vestigiile trecutului. Vestigii care sunt vii pentru cei care iubesc adevărul.

De aceea, iubiții mei, adevărul e acesta: că Cel care ne-a iubit pe noi cu adevărat, S-a făcut om pentru noi și ne-a suit, în umanitatea Lui, și pe noi de-a dreapta Tatălui! Adică ne-a dat tuturor posibilitatea ca să credem în El, să ne sfințim viața și să fim oameni duhovnicești. Fapt pentru care, Înălțarea Domnului nu înseamnă sfârșitul relației Sale cu noi, ci sfârșitul lucrării Sale ca om pentru mântuirea oamenilor.

Căci El este cu noi „[în] toate zilele [πάσας τὰς ἡμέρας]” [Mt. 28, 20, BYZ], pentru ca să ne ajute să ne mântuim pe fiecare dintre noi.

El e cu noi acasă. El e cu noi pe drum, la serviciu, în parc, la cumpărături, în boală, în nevoie și în bucurie. El e mereu cu noi și pretutindeni. Tocmai de aceea El vede și știe toate cele ale noastre, pe El nu-L putem minți, pe El nu-L putem exclude din vreo lucrare sau din vreun gând al nostru sau din vreo iubire a noastră, pentru că El e atotprezent în viața noastră.

De aceea trebuie să trăim fiecare zi cu conștiința că El e cu noi, dar și că El cere de la noi ca în fiecare clipă să fim cu El și să gândim ca El viața noastră. Adică trebuie să fim responsabili, atenți, priveghetori în tot ceea ce facem, pentru ca viața și faptele noastre să fie o mărturie vie a prezenței Lui în lume și în noi.

Hristos S-a înălțat!

Dumnezeu să ne înalțe pe toți la gânduri, la sentimente și la fapte duhovnicești, la o viață plină de slava Lui! Amin.

---

[1] Scrisă în dimineața zilei de 7 iunie 2016, zi de marți, înnorată, 14 grade.

[2] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 248/ ed. grecească online, cf.http://glt.goarch.org/texts/Pen/p39.html.

[3] Ibidem/ Ibidem.

[4] Idem, p. 255. Din Sinaxarul românesc al praznicului.

[5] Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, ed. a 2-a, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 122.

[6] Idem, p. 123.

[7] Idem, p. 125.

[8] Idem, p. 126.

[9] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 256/ ed. grecească online, cf.http://glt.goarch.org/texts/Pen/p39.html.

[10] Idem, p. 257/ Ibidem.

[11] Idem, p. 259/ Ibidem.

[12] Ibidem/ Ibidem.

[13] Idem, p. 245/ Ibidem.

[14] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Eroilor.

SURSA: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/06/07/predica-la-inaltarea-domnului-9-iunie-2016/