Sursa: volumul al VI-lea din seria “Ne vorbeşte Părintele Augustin…”
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI NOU MUCENIC ILIE (31 ianuarie)
UN SFÂNT FRIZER
Sfantul Nou Mucenic Ilie din Kalamata
„…Ilie s-a născut în Kalamata. Meseria lui era frizeria. Datorită meseriei se întreţinea cu mulţi oameni şi dobândise o suficientă experienţă socială, încât putea să vorbească despre multe teme sociale. Discutând într-o zi cu nişte fruntaşi, cu multă durere şi cu mare necaz le-a vorbit despre chinurile pe care le sufereau creştinii de la turci şi îi rugă pe fruntaşi să-i uşureze de dările grele. Dar fruntaşii susţineau că creştinii nu sunt în primejdia de a se lepăda de credinţa lor, aşa cum spunea Ilie. Şi Ilie le-a răspuns că n-au idee de cât de mult e chinuit poporul sărac.
– Mie – a spus, dacă cineva îmi dă un fes, îmi schimb credinţa… N-a spus asta pentru că aşa voia să şi facă, ci pentru a prezenta starea jalnică a creştinilor.
Un fruntaş, ca să glumească, s-a dus şi a cumpărat un fes şi i l-a dat lui Ilie. Şi Ilie, din încăpăţânare în ceea ce spusese, s-a mâniat şi s-a dus de şi-a schimbat credinţa. Vedeţi, iubiţilor, unde duc câteodată glumele şi tachinările? Pot să facă cele mai mari crime. Şi există o crimă mai mare decât ca un creştin să-şi schimbe credinţa?
Creştinii, care au aflat acest lucru dureros, s-au întristat mult. Dar frizerul Ilie n-a purtat multă vreme fesul. A înţeles ce făcuse, a plâns mult şi nesuferind să-i vadă pe creştini privindu-l cu dispreţ, s-a ridicat şi s-a dus în Sfântul Munte. Acolo şi-a mărturisit păcatele sale, a fost miruit şi a devenit călugăr şi a trăit o viaţă monahală timp de opt ani întregi.
Dar Ilie nu se odihnea. Conştiinţa continua să-l mustre pentru ceea ce făcuse. În gând îi veneau înfricoşătoarele cuvinte ale lui Hristos: “De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Părintelui Meu ceresc”. Această nelinişte i-a destăinuit-o duhovnicului său, iar acela, om cu frică de Dumnezeu, i-a spus să se ducă înapoi în Kalamata şi acolo să-şi mărturisească credinţa în Hristos.
În Kalamata, creştinii, cărora le spusese secretul său, încercau să-l facă să se răzgândească în ceea ce priveşte demersul său curajos, pentru că se temeau ca nu cumva să se clatine. Dar Ilie era statornic în hotărârea lui ca diamantul şi nu lua în calcul nicio teamă. După ce s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, s-a înfăţişat în piaţă şi se plimba pe drumurile cetăţii. La început, turcii nu-l cunoşteau, însă mai pe urmă, după puţin, l-au recunoscut şi i-au spus: – Tu nu eşti Mustafa Ardunis?… (Aşa îl numiră când se făcuse turc). – Eu sunt, răspunse Ilie, dar nu mai sunt Mustafa, sunt Ilie; sunt creştin ortodox… Şi imediat a început să acuze religia turcilor, că este mincinoasă şi să propovăduiască cu multă putere pe Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu.
Turcii, cum l-au auzit, s-au mâniat. L-au prins, l-au bătut şi l-au dus la judecător, spunându-i: – Acesta, aici, de unul singur a cerut şi a primit credinţa noastră şi acum se leapădă de ea. Anchetatorul l-a întrebat dacă cele pe care i le aduc ca pâră sunt adevărate, iar Ilie a mărturisit din nou. Atunci l-au aruncat în temniţă, ca să se gândească ce să-i facă. În temniţă l-au chinuit mult, ca să se facă turc din nou, dar niciun chin nu l-a clătinat.
După puţine zile, l-au scos din temniţă şi l-au dus la tribunal pentru o nouă anchetă. Judecătorul l-a întrebat: – Ce-ai hotărât? Şi Ilie a răspuns: – Ce mă mai întrebi? Oricât m-aţi pedepsi, nu mă voi lepăda de Domnul meu Iisus Hristos. Fă cu mine ce vrei. Judecătorul a emis hotărârea să-l ardă cu lemne verzi. Călăii l-au apucat şi l-au dus la locul muceniciei. În timp ce mergea spre mucenicie, unul din călăi i-a dat o lovitură puternică cu sabia şi i-a tăiat spatele. Dar mucenicul, cu toată durerea, continua să-L mărturisească pe Hristos şi să cânte psalmii lui David. Au ajuns la locul execuţiei. Acolo au aprins un foc, ca să-l ardă. Însă aşa cum mărturiseau creştinii care fuseseră de faţă, focul nu i-a ars nici hainele, nici barba, nici părul. Dar sufletul său a zburat din trup şi a plecat curat şi neîntinat în cer.
Sfântul lui trup strălucea de o lumină dumnezeiască. Creştinii l-au luat cu evlavie şi l-au îngropat. L-au îngropat într-un loc, unde mai târziu au construit o biserică în cinstea mucenicului, dar de teama agarenilor au numit-o a Sfinţilor 40 de Mucenici. Sfântul lui cap se află acum la Mănăstirea Vulcanu, iar la sărbătoarea sfântului, pe 31 ianuarie, se adună multă lume.
***
Iubiţii mei! Mucenicul Ilie din Kalamata este lauda tuturor, dar în mod desebit este lauda frizerilor. A demonstrat prin pilda lui că şi un frizer poate să se sfinţească, să mărturisească şi să devină mucenic pentru Hristos. Meseria nu-l împiedică pe om de la îndatoririle lui creştine.”
Sursa: 