Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 10)

Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

*

Cuvântul 10

Alţii iarăşi aduc Tomul ce se chiamă al Unirii şi zic că este scris în Ceaslov un canon care rândueşte creştinilor să se împărtăşească de trei ori pe an.

  Acest canon, pe care aceşti binecuvântaţi îl aduc înainte deşi este falsificat, dar chiar dacă ar fi adevărat, vă rog să-mi spuneţi este cuviincios si drept să aibă putere mai mult decât atâtea trâmbiţe ale Duhului Sfânt, pe care le-am adus înainte? Scriu legile împărăteşti că orice lege s-ar găsi protivnică sfintelor canoane ale Sfinţilor Părinţi, să fie abrogată. Zice şi dumnezeescul Gură de Aur că obiceiul protivnic dumnezeeştilor legi, să se curme. Si iarăşi zice: „Rău lucru este obiceiul şi îndemnarea de a înşela, şi greu este a te păzi de el. Deci cu cât mai mare este puterea pe care o are obiceiul, cu atât mai mare trebue să fie şi silinţa de a te păzi de această rea obişnuinţă şi te schimba într’o bună şi folositoare obişnuinţă.


Cum dar aceştia caută să întărească acest obiceiu vătămător de suflet? Dar fiindcă aceştia vor să ascundă adevărul cu acest canon, noi vom arăta pe scurt înţelesul precis al acestui canon, pentruca să se vadă limpede adevărul şi să nu se mai înşele cineva.
Acest canon s-a făcut din pricina aceasta. împăratul Leon cel înţelept, fiindcă ajunsese la a patra căsătorie, a fost afurisit de patriarhul Nicolae de atuncea, iar împăratul a scos din scaun pe Nicolae, fiindcă nu a voit să-i ierte a patra nuntă şi a pus în locul lui pe Eftimie, care a deslegat pe împărat de afurisenie. Din această pricină s-a împărţit în două atât arhiereii, cât şi poporul şi unii erau cu patriarhul Nicolae, iar alţii cu Eftimie. După ce a murit împăratul Leon, a domnit în locul lui fratele său Alexandru, care a scos din scaun pe Eftimie şi a pus iarăşi, în scaun pe Nicolae. Murind şi Alexandru, a domnit nepotul său, adică Constantin VII-lea Porfirogenetul, fiul lui Leon, iar socrul său Roman avea vrednicia de Tată al împăratului. Aceştia au convocat un sinod la anul 992, după Hristos şi au oprit nu numai a patra căsătorie, ci şi împotriva celei de a treia nuntă a u făcut acest canon care zice: „Dacă cineva în vârstă de patruzeci de ani fiind şi fără să se ruşineze de vârsta lui, sau să se grijească de viaţă bine rânduită, precum se cuvine creştinilor, ci stăpânit numai de pofta trupească, ar vrea să facă a treia căsătorie, hotărîm cu toată stricteţea şi mustrarea, ca acesta să nu se împărtăşească timp de cinci ani, fără îngăduinţa de a se micşora acest număr de ani. Iar dacă se va împărtăşi după aceşti cinci ani, să nu se împărtăşească decât numai la Sfânta înviere a Domnului, după ce se va curăti pe cât este cu putinţă cu postul sfintei Patruzecimi.


Si iarăşi cine fiind de treizeci de ani şi are copii dela primele femei şi apoi ar vrea să se căsătorească cu a treia femee, acesta să fie neiertat a se împărtăşi până la patru ani. Apoi dacă se va împărtăşi după aceşti patru ani, numai de trei ori pe an să se împărtăşească: odată la învierea Domnului, a doua oară la Adormirea Maicii Domnului şi a treia oară la Naşterea lui Hristos, pentru ca se ţine post înainte de toate aceste sărbători şi prin post capătă folos şi curăţire cei ce postesc.
Această hotărîre a sinodului s-a numit Tomul Unirii, pentru ca iarăşi s-au unit arhiereii şi poporul, care se împărţise mai înainte din pricina celei de a patra căsătorie a lui Leon.


Iar acum nu ştiu ce blagoslovit, sau din neştire sau vrând să împiedece pe creştini de la viata cea veşnică, a scurtat acest canon şi l-a pus în Ceaslov aşa ştirb. Iar binecuvântaţii noştri duhovnici aflându-l, l-au vestit în tot pământul, împovărând cu pedeapsa şi canonul celei de a treia căsătorii pe toţi creştinii, digami, monogami, necăsătoriţi şi simplu la toată vârsta.
Ci eu nu mă minunez atât de duhovnici, cât mă minunez de ce arhiereii şi păstorii cei buni nu au sunat îndată din trâmbiţele cele de Dumnezeu însuflate ale Adevărului ca să înfiereze pe răul semănător al acestei neghine şi să desrădăcineze din Biserică această plantă putredă, deoarece au putere de la Harul Sfântului Duh ca să întărească pe cele ce sunt bune şi să îndrepteze pe cele ce trebuesc îndreptate.


Dar poate că arhiereii aduc îndreptăţire că aflându-se sub jugul otomanilor şi fiind împovăraţi cu multe griji, au încredinţat acestea învăţătorilor şi sfinţiţilor propoveduitori. Dar ei, binecuvântaţii, unul voind să nu-şi piardă liniştea, altul alte îndreptăţiri aducând, toţi totuşi împreună demisionând şi aruncând greutatea unul asupra altuia, acoperă ca în mormânt Cuvântul lui Dumnezeu şi Adevărul, şi tăcut arată că aprobă să se întâmple acestea, precum zice dumnezeescul Meletie Mărturisitorul:


„Cel ce are cunoştinţa adevărului şi-l ascunde, cel ce nu susţine dumnezeeştile canoane şi Legile, se cuvine să fie pedepsit ca şi cei care le calcă. Cel ce tace adevărul, este ca cel ce acopere pe Hristos în mormânt, precum a zis unul din Părinţi. Si altul iarăşi a spus: a tăcea cineva buna credinţă este mare primejdie, muncă veşnică şi groapă a pierzării. Nu este drept şi cuviincios ca cei binecredincioşi să tacă, atunci când Legile lui Dumnezeu sunt călcate şi cei răi caută să-şi susţină rătăcirea lor. Căci a zis marele Părinte, când cineva este în primejdie să fie despărţit de Dumnezeu şi răul este aruncat asupra lui Dumnezeu, nici un dreptcredincios nu trebue să tacă, sau să se liniştească cu totul; Pentru că tăcerea este trădare şi negare a adevărului. Acest lucru îl arată înainte Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a Legii s-au primejduit până la moarte şi nu au trădat nici cea mai mică parte a Legii”.


Iar Dumnezeescul Gură de Aur zice: „Dacă nu este bine a tăcea cineva când este nedreptăţit, cu cât mai mult va fi pedepsit cel ce trece cu vederea şi tace când sunt hulite dumnezeeştile legi şi canoanele?”

Legături: