SFÂNTUL NICOLAE – SIMBOL AL BLÂNDEŢII ŞI BUNĂTĂŢII

SFÂNTUL NICOLAE – SIMBOL AL BLÂNDEŢII ŞI BUNĂTĂŢII


Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” – organizat de Sectorul învățământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Palatul Patriarhiei, joi, 05 decembrie 2013:

„Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este!” (Luca 6, 36)

Biserica a instituit un post de şase săptămâni, în care ne aflăm acum, ca pregătire pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului sau a Crăciunului. Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, care a început din această seară, odată cu slujba Vecerniei, este un popas duhovnicesc de intensificare a pregătirii noastre spirituale pentru a înţelege mai bine milostivirea, dărnicia şi bunătatea lui Dumnezeu Tatăl, Care a trimis pe unicul Său Fiu în lume din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor (Cf. Ioan 3, 16).

Toată această perioadă de pregătire pentru primirea Sărbătorii Naşterii Domnului, în care cea mai populară sărbătoare este cea a Sfântului Nicolae, este percepută în mod deosebit ca perioadă a bucuriei de-a dărui, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu arătată în Hristos, dar şi ca manifestare duhovnicească a omului creat după chipul lui Dumnezeu-Dăruitorul sau Milostivul.

Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai creştinismului, este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunătăţii sufletului, fiind numit „chip al blândeţilor”, mai ales pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia.

Născut în anul 270, a trăit mai întâi perioada de persecuţii a Bisericii, în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximiliam (286-305). Sfântul Nicolae a rămas orfan de mic şi a fost crescut şi educat de un unchi al său, care purta tot numele Nicolae şi era episcop în cetatea Patara, din Asia Mică. Dobândind multă înţelepciune şi râvnă pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetăţii Mira din Lichia, unde a propovăduit cu îndrăzneală dreapta credinţă, fapt pentru care a fost persecutat şi întemniţat.

Edictul de libertate religioasă din anul 313 al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, de la a cărui proclamare am sărbătorit anul acesta 1700 de ani, l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă, de unde a fost eliberat. Este deci unul din marii sfinţi ai Bisericii creştine care s-a bucurat de rolul protector al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, într-o perioadă în care lumea era divizată încă între păgânism şi creştinism.

Mai târziu, în anul 325, Sfântul Ierarh Nicolae s-a aflat între cei 318 Sfinţi Părinţi convocaţi de Împăratul Constantin cel Mare la primul Sinod ecumenic de la Niceea, unde a apărat învăţătura Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu în faţă rătăcirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi şi îndreptător sau apărător al credinţei.

El a știut să arate dragoste față de Dumnezeu, apărând cu sfințenie învăţătura ortodoxă și arătând dragoste față de aproapele, miluind o mulţime de oameni, ca de pildă pe tatăl care avea trei fete sărace, pe corăbierii aflați în tumultul mării învolburate și pe locuitorii Mirelor Lichiei, cărora le-a fost nu numai păstor sufletesc, ci și sprijinitor în vreme de foamete, prin chemarea miraculoasă a corabiei încărcată cu grâne – simbol al Bisericii, ca tezaur al bunătăților celor făgăduite.

Prin pilda vieţii şi a faptelor sale de milostenie, Sfântul Nicolae a inspirat o cultură a bunătăţii şi dărniciei în toate popoarele creştine, mai ales acolo unde este cinstit cu multă evlavie, preţuit şi iubit. Cultura aceasta a bunătăţii şi dărniciei s-a dezvoltat mai întâi fără programe sociale, şi anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfântul Nicolae, citind viaţa lui din Sinaxar, cântând troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfântului Nicolae clerului, credincioşilor şi chiar conducătorilor de popoare pe care i-a sfătuit să fie buni şi milostivi cu cei săraci, singuri şi neajutoraţi. Această cultură a bunătăţii sufletului, a dărniciei şi ospitalităţii, este cântată atât în colindele de Crăciun, în câteva colinde pe care le-am auzit acum, dar şi în scenetele care au fost prezentate aici.

Sfântul Nicolae depăşeşte orice pedagogie formalistă şi reprezintă pedagogia spirituală a asemănării omului cu Dumnezeu, care nu se învaţă doar din exterior, printr-o imitaţie formală a unor fapte morale, ci se dobândeşte mai ales printr-o întâlnire frecventă a omului cu Dumnezeu în smerită rugăciune. Fiecare rugăciune smerită luminează sufletul, îl sfinţeşte şi îi transmite iubirea smerită a lui Hristos, a Tatălui Ceresc şi a Duhului Sfânt. Deci, Sfântul Nicolae era un om milostiv şi pentru că era un mare rugător şi un mare postitor. În acest sens, Sfântul Nicolae ne îndeamnă să nu separăm opera de caritate sau filantropia socială de liturghia sau practica rugăciunii, ci să cerem mereu lui Dumnezeu, în rugăciunile noastre, să ne facă mai buni, să ne dăruiască bunătate din bunătatea Sa, iubire smerită din iubirea Sa smerită. În felul acesta, facerea de bine nu devine o crispare voluntaristă, ci o revărsare a bunătăţii sufletului nostru spre oamenii din jur, pe care mai întâi îi iubeşte Dumnezeu şi cere ca şi noi să fim asemenea Lui.

În limba română bunicii sunt consideraţi ca fiind, în general, darnici, iar maturitatea lor se vede în înţelepciune şi în bunătate. Prin urmare, apelativele bunicul şi bunica vin de la constatarea că aceştia sunt oameni buni. În unele părţi ale ţării noastre, bunica şi bunicul se mai numesc „Bunul” şi „Buna”. Însă, bunătatea aceasta a lor nu depinde de numărul cadourilor pe care le fac sau le-au făcut, ci este o stare a sufletului paşnic şi smerit.

Cultura spirituală a dărniciei, a bunătăţii sufletului smerit este rezultatul, nu numai al imitării modelului Sfântului Nicolae, ci şi al rugăciunilor lui şi al rugăciunilor tuturor sfinţilor pentru îmbunătăţirea şi sfinţirea vieţii noastre. Deci să ne rugăm Sfântului Nicolae ca el să ne dăruiască bunătate din bunătatea sa primită de la Dumnezeu Cel Milostiv şi Bun, pe Care-L lăudăm în toate slujbele noastre ortodoxe zicând: „Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti”, adresându-ne lui Dumnezeu Tatăl. Să cerem Sfântului Nicolae şi tuturor sfinţilor ale căror nume le purtăm să ne învrednicească de bucuria bunătăţii sufletului ca dar de la Dumnezeu revărsat în noi pentru a fi cultivat permanent în relaţia cu semenii noştri.

Unii dintre cei care au ajutat pe săraci au fost uneori întrebaţi: Ce primiţi voi în schimb pentru milostenia voastră? Iar ei au spus: Bucuria pe care o facem altora! Bucuria pe care cineva o face altora când îi ajută se reîntoarce aceluia care a făcut binele. Această bucurie este şi ea un mare dar al lui Dumnezeu pentru omul milostiv şi smerit. Mulţi oameni sunt bogaţi, însă nu toţi sunt foarte bucuroşi sau fericiţi, pentru că le lipseşte tocmai dărnicia sau bunătatea sufletului care se revarsă dincolo de orice calcul uman al profitului material. Iar cei săraci şi milostivi se bucură neîncetat.

Felicităm, în seara aceasta, pe toţi cei care au contribuit la organizarea acestui moment sfânt şi, în acelaşi timp, plin de bucurie: „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”. Felicităm, în primul rând, pe copiii şi tinerii care ne-au delectat şi ne-au bucurat prin tot ceea ce au prezentat aici ca dar de lumină pentru sufletele noastre, ca să ne amintim de copilăria şi de tinereţea noastră. În acelaşi timp, mulţumim părinţilor şi profesorilor lor care i-au crescut, care i-au format şi care doresc ca din educaţia copiilor şi a tinerilor să nu lipsească cel mai mare dar, şi anume credinţa, adică legătura de iubire a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Felicităm pe toţi ostenitorii Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care au coordonat lucrările de pregătire a programului pentru această seară. De asemenea, menţionăm pe sponsorii principali – cele trei protoierii din Capitală, şi pe ceilalţi sponsori. Vă mulţumim tuturor celor care sunteţi aici prezenţi şi ne rugăm Mântuitorului Hristos ca, prin mijlocirile Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, să ne dăruiască tuturor bucuria de a vedea darurile lui Dumnezeu care vin spre noi prin copii buni, părinţi buni, profesori buni, preoţi buni. Să ne ajute ca să ne pregătim pentru a-l primi cu bucurie pe Moş Crăciun, întrucât Moş Crăciun este în colindele noastre personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl. Moş Crăciun vine de undeva din Nord, de unde este întuneric şi frig – simbol al transcendeţei divine – şi se apropie mult de oameni întrucât prin bunătatea sa el devine lumină şi căldură, transcende întunericul şi frigul, ca să lumineze şi să încălzească sufletele oamenilor prin bunătate. Însă, astăzi, Moş Crăciun Cel darnic este binevestit de Moş Nicolae cel blând şi bun. Am putea spune că pentru copii Moş Nicolae este „înaintemergătorul” lui Moş Crăciun, după cum Sfântul Ioan Botezătorul este înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. De acum înainte, postul, urcuşul nostru bucuros spre sărbătoarea plină de lumină a Naşterii Domnului, se intensifică primind în suflet lumina sărbătorii Sfântului Nicolae şi a colindelor ce se vor cânta în fiecare zi ca imne ale iubirii smerite şi milostive a lui Hristos pentru oameni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române