Arhive etichete: Pr. Dumitru Stăniloae

Predica Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica Crucii: SEMNIFICAŢIA CRUCII ÎN VIAŢA CREŞTINĂ

Semnificaţia Crucii în viaţa creştină

Predica Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica Crucii:

„Oricine voieşte să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34)

duminica-sfintei-cruci

ORNAM1

ORNAM1

Ne aflăm în timpul marelui post prin care ne pregătim pentru luminatul Praznic al Învierii Domnului. În mijlocul acestui post Biserica a aşezat Duminica Crucii. Prin aceasta ea a voit să arate credincioşilor şi mai limpede înţelesul şi rostul timpului de post pe care îl străbatem înainte de Înviere.

Crucea înseamnă în cugetarea şi viaţa creştină orice luptă cu răul, cu păcatul din noi, cu izvoarele posibile ale păcatului, egoismul, orice luptă pentru curăţirea fiinţei noastre curgătoare de nămolul gândurilor şi simţirilor tulburi şi întinate, pentru a o face izvor limpede de viaţă lăuntrică şi exterioară. Crucea este înfrânarea de la pornirile rele şi urâte, de la lăcomia nestăpânită şi egoistă, de la plăcerea care descompune, de la mânie şi invidie, de la ura de fraţi, de la bârfire şi de la toată fapta neiubitoare ce vrem să o săvârşim faţă de alţii. Ca atare crucea înseamnă tăria bărbătească a voinţei înţelepte şi a minţii bine intenţionate în faţa valurilor pornirilor inferioare din noi. Crucea înseamnă rezistenţă împotriva asalturilor acestor porniri, înfrânare de la tot ce ne ispiteşte cu o plăcere momentană, dar cu urmări rele pentru noi şi pentru alţii. Continuă să citești →

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae: Rugăciunea într-o lume secularizată

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Rugăciunea într-o lume secularizată

 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Întrucât anul 2013 este şi Anul comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, considerăm necesar ca, în locul predicilor noastre tematice pe care le-am publicat până acum, să publicăm în fiecare număr al săptămânalului Lumina de Duminică un text teologic tematic din opera Părintelui Stăniloae, care are o anumită afinitate sau legătură teologică şi spirituală cu Evanghelia acelei Duminici, deşi nu se referă direct la aceasta. Acest cuvânt teologic tematic va fi extras din articolele şi studiile de teologie ale Părintelui Dumitru Stăniloae şi/sau din comentariile sale la scrierile patristice ori filocalice.

În acest sens, pentru Duminica Vameşului şi a Fariseului din acest an, prima din perioada Triodului, publicăm un Cuvânt teologic intitulat Rugăciunea într-o lume secularizată, extras din cartea Părintelui Dumitru Stăniloae Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Editura Deisis, Sibiu, 1995, pp. 22-31.

Deşi textul de faţă nu a fost scris iniţial ca predică, totuşi conţinutul său profund teologic şi duhovnicesc poate fi de mare folos pentru înţelegerea importanţei rugăciunii în viaţa omului credincios, mai ales într-o societate secularizată care a pierdut practica, lumina şi bucuria rugăciunii.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Nevoia de rugăciune a omului credincios este în afară de orice îndoială. Cu cât este mai puternică credinţa, cu atât este mai puternică şi nevoia sa de rugăciune. Pe de altă parte, credinţa unei persoane este susţinută de credinţa altor persoane. În aceasta apare importanţa Liturghiei şi a fiecărui cult public.

Dar în societatea de astăzi constatăm o slăbire a credinţei. Prin urmare şi un fel de indiferenţă faţă de rugăciune. Poate că noţiunea de societate secularizată nu indică o societate total necredincioasă, ci o societate în care majoritatea membrilor nu mai practică rugăciunea decât foarte rar, în momente excepţionale. Continuă să citești →

Chipul dumnezeiesc nu se pierde nici în omul care lucrează contrar lui Dumnezeu

„Chipul dumnezeiesc nu se pierde nici în omul care lucrează contrar lui Dumnezeu”

 
 

„Alegerea răului poate fi susţinută tot cu argumente raţionale şi prezentat ca bine.”

 

 

„Chipul dumnezeiesc nu se pierde nici în omul care lucrează contrar lui Dumnezeu. Căci n-ar putea lucra contrar lui Dumnezeu, dacă n-ar păstra în continuare cugetarea şi libertatea. Dar chipul devenit astfel, e un chip deformat. Alegerea răului poate fi susţinută tot cu argumente raţionale şi prezentat ca bine. Dar se vede în această argumentare o forţare a notei, deodată cu nesinceritatea. Se poate omorî cu argumentul că se face aceasta din iubire de oameni. Se fac poate eforturi raţionale mai mari spre argumentarea celor rele, ca bune. Dar răul se simte că nu e bine, se trăieşte ca rău. Argumentarea răului ca bine nu câştigă adeziunea simţirii generale, cum o câştigă binele.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 557 la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1983, p. 260)

Sursa: doxologia.ro

Părintele Dumitru Stăniloae: După ce este părăsit de suflet, de ce să mai dăm vreo consideraţie trupului?

„După ce este părăsit de suflet, de ce să mai dăm vreo consideraţie trupului?”

 
 

„Cu câtă veneraţie şi duioşie înconjoară cei apropiaţi ai mortului trupul lui! Ce înălţime de suflet transpiră din această intimitate şi curăţenie de simţiri, în care se manifestă şi mai departe legăturile între cel plecat şi cei rămaşi!”

 

 
Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993)

(…)Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul. Continuă să citești →

Pr. Dumitru Stăniloae: „Timpul nu e ultima realitate!”

„Timpul nu e ultima realitate!”

„Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul.”

kyykosfacerea

„Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!

Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.”

(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p.1)

Sursa: http://www.doxologia.ro

Simpozionul “SERILE FILOCALICE – Dumitru Stăniloae”, ediţia a XVII-a

ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE

  Scurtă notă biografică

 

Hristos este pentru mine totul. Este modelul de Om care a învins suferințele pentru că le-a răbdat, și le-a răbdat nu pentru că ar fi fost obligat să le suporte, ci pentru că le-a luat de bunăvoie ca să le învingă pe Cruce pentru noi și ca să ne ajute și nouă să le învingem. (Pr. Dumitru Stăniloae)

Parintele Dumitru Staniloae, a vazut lumina acestei lumi in ziua de 16 noiembrie 1903, in satul Vladeni, judetul Brasov, fiind ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie si Raveca.

Dupa terminarea claselor primare in satul natal, in 10 februarie 1917, pleaca la Brasov spre a urma cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Saguna”.

Primeste in 1922 o bursa in cadrul Universitatii din Cernauti.

In 1927 merge cu o bursa pentru studii de specializare la Atena. Continuă să citești →

PR. PROF. DR. DUMITRU STĂNILOAE: CRUCEA – “PATUL ÎMPĂRATULUI”

PR. PROF. DR. DUMITRU STĂNILOAE:

 CRUCEA – “PATUL ÎMPĂRATULUI”

 

“Crucea este uşa Împărăţiei cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruinţă asupra morţii spirituale, biruinţă a iubirii. Avem adeseori o reprezentare parţială despre Cruce şi despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacţii.Există însă şi un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranţă însă nu putem face totul pentru celălalt dacă ţinem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, poftă de stăpânire, mândrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i însă că sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Dacă este bolnav, mă voi duce la el, voi rămâne împreună cu el. Celălalt poate suporta el însuşi greutăţi, persecuţii, şomaj… Iar eu pot să port împreună cu el această Cruce.

Inima celuilalt poate fi mişcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înţelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur şi simplu.

Să nu le predicăm doar oamenilor să-şi ia Crucea, ci să o luăm noi înşine ajutându-i pe ceilalţi. Voi ajunge astfel la convingerea că această Cruce nu este o suferinţă pentru mine. Sufăr pentru celălalt, dar această suferinţă pentru el mă bucură, mă odihneşte, cum spune un monah de la Athos”.

(Sursa: Pr. Dumitru Stăniloae în “Mică Dogmatică vorbită“)

 

 

Pogorarea Duhului Sfânt şi începutul Bisericii în Dogmatica Părintelui Stăniloae

Opera de mantuire a lui Hristos in desfasurare

Biserica, trupul tainic al Domnului in Duhul Sfant

Pogorarea Duhului Sfant si inceputul Bisericii

Prin Intruparea, viata de ascultare, Rastignirea, Invierea si Inaltarea Fiului luiDumnezeu ca om, s-a pus, in paga firii noastre asumate de El, temelia mantuirii noastre. Dar mantuirea noastra propriu-zis se infaptuieste de-abia prin salasluirea in noi a lui Hristos cu trupul purtat de El, inviat si inaltat si deplin pnevmatizat, sau umplut de Duhul Sfant si devenit prin aceasta desavasit transparent. Salasluirea aceasta produce Biserica. Biserica este astfel finalizarea actiunii mantuitoare, inceputa prin Intrupare. Biserica este actul cinci al acestei opere de mantuire, daca Intruparea, Rastignirea, Invierea si Inaltarea sunt primele patru acte. In acest act, toti cei ce cred primesc pe Cuvantul ca Ipostas fundamental, prin  trupul Sau extins in noi. Prin aceasta se sadeste si in ei sfintirea si inceputul invierii, aflate in trupul lui Hristos, sfintire si inceput de inviere care sunt dezvoltate prin colaborarea lor cu Hristos.

Dupa teoria crestinismului apusean, dupa care mantuirea consta in rezolvarea juridica  exterioara a diferendului dintre Dumnezeu si oameni, Biserica nu mai are un rol absolutnecesar, in mod consecvent, protestantii au slabit caracterul vazut al Bisericii. Catolici smul, nerupand in mod transant cu viata crestina dinainte de scolastica, a pastrat Biserica, dar i-a dat mai mult un caracter institutional decat sfintitor si indumnezeitor, un rost asemanator cu al celorlalte institutii lumesti. Continuă să citești →

Lidia Stăniloae: CU CÂT TREC ANII, TATA DEVINE TOT MAI DE NEUITAT

Lidia Stăniloae:

CU CÂT TREC ANII, TATA DEVINE TOT MAI DE NEUITAT

În luna septembrie 2011 a apărut în limba franceză, la prestigioasa editură Cerf, volumul Teologia Ascetică şi mistică a Bisericii Ortodoxe, al Părintelui Dumitru Stăniloae, în traducerea Părintelui Jean Boboc, slujitor la Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli”, a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, din Paris. Sâmbătă, 5 noiembrie, acest volum a fost prezentat public de traducător, cu prilejul deschiderii Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae”. Tot cu acest prilej, doamna Lidia Stăniloae a susținut o conferință pe care o redăm în cele ce urmează:

Doamna Lidia Stăniloae și Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale.

În Jurnalul său, Sören Kirkegaard notează următoarele: „Este adevărat, lumea trebuie înţeleasă numai dacă este privită de-andoaselea. Dar se uită că ea trebuie trăită privind înainte.” (Colecţia de opere, vol. 28-32). Continuă să citești →

Părintele Dumitru Stăniloae: „Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine”

„Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului.”

Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat. E o idee pe care a dezvoltat-o Sfântul Grigorie de Nisa. Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului. Cel care cedează lenei devine robul ei, îşi slăbeşte libertatea sau stăpânirea sa asupra lui însuşi. Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine. De aceea, în greceşte libertatea se numeşte şi starea de a-ţi fi propriul stăpân.

Nu l-am ajutat pe om tn clipa în care a trebuit, l-am putut pierde. Fiecare clipă impune o datorie unică pentru veci, pe care n-o mai poţi îndeplini în altă clipă. Fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu. Fiecare clipă are o însemnătate pentru veşnicie.

(…) Cine urcă o face pentru că aude glasul Domnului, care-l cheamă. Cel ce se obişnuieşte să nu dea toată atenţia poruncii Domnului îndată ce o aude şi aşteaptă să i se spună a doua oară, să i se dea un nou semn mai accentuat, pierde sensibilitatea receptivă a inimii. Începe să se tocească, să se sclerozeze spiritual. Începe să nu mai fie viu, începe să moară. Cade din simţirea planului dumnezeiesc, care-l face liber, din planul vibrant al Duhului, în cel al automatismului naturii, încetând să mai fie el însuşi. Se afirmă iarăşi importanţa lui „acum” şi a lui „astăzi”, importanţa de a împlini în această clipă ceea ce cere Dumnezeu în ea. Fiecare clipă ne e dată pentru a o umple cu împlinirea datoriei noastre legate de ea, pentru a imprima în noi ceea ce ne cere. Şi Dumnezeu însuşi ne spune în ea ce datorie avem de împlinit în ea.

(Părintele Dumitru Stăniloae, notele 50 și 51 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 52-53)

Sursa: http://www.doxologia.ro

PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAIE: Credeți în Hristos, ca să aveți un sens în viață

PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAIE:

Credeți în Hristos, ca să aveți un sens în viață

În urmă cu 18 ani, între orele 22.00 și 23.00, părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi ai veacului al XX-lea, se muta la Domnul. Vă oferim, cu acest prilej, un fragment dintr-o convorbire purtată în anii ´80 cu părintele Ioanichie Bălan (1930-2007) de la Mănăstirea Sihăstria.

„Care sunt treptele mărturisirii? Când lipsesc duhovnicii, ce trebuie făcut? Cum se poate curăţi sufletul de toate păcatele?

 – Mărturisirea e un act de comunicare sinceră, dureroasă către persoana preotului, care te ascultă în numele lui Hristos. Ea satisface setea omului de comuniune, de ieşire din singurătatea mândriei, a neîncrederii în alţii, a dispreţului. Prin ea omul reintră în viaţă sau sporeşte în viaţă, care stă în comuniunea respectuoasă cu Dumnezeu şi cu semenii. Cine îşi ia curajul să se mărturisească preotului nu va mai dispreţui nici pe semenii săi. El se va putea comunica şi altora cu neputinţele sale de a avea viaţa prin sine. El va câştiga smerenia care însoţeşte comunicarea şi comuniunea. El vede dependenţa sa de Dumnezeu şi importanţa semenilor pentru viaţa sa. Continuă să citești →

Recension: Dumitru Staniloae, « Théologie ascétique et mystique de l'Église orthodoxe »

Recension: Dumitru Staniloae, « Théologie ascétique et mystique de l’Église orthodoxe »

StaniloaeDumitru Staniloae, « Théologie ascétique et mystique de l’Église orthodoxe ». Traduit du roumain par Jean Boboc et Romain Otal. Préface de sa Béatitude Daniel, patriarche de l’Église orthodoxe roumaine, Éditions du Cerf, 2011, 480 p. (collection « Orthodoxie »).
Comme le note S. B.  le patriarche Daniel dans sa préface, le Père Dumitru Staniloae (1903-1993) est le plus grand théologien roumain du XXe siècle. Prêtre marié, professeur à la Faculté de Sibiu puis de Bucarest, emprisonné de nombreuses années par le régime communiste, il est l’auteur d’une œuvre immense (une quarantaine de livre, plusieurs centaines d’articles, de très nombreuses traductions, dont celles constituant une « Philocalie » en douze volumes) et a eu une influence considérable sur tous les théologiens roumains actuels.
Bien qu’O. Clément ait beaucoup fait pour le faire connaître du public francophone et que le père Marc-Antoine Costa de Beauregard lui ait consacré un beau livre d’entretiens (« Ose comprendre que je t’aime », Cerf, 1983, 2e éd. 2007), seuls trois livres de lui avaient jusqu’à présent été publiés en français: « Prière de Jésus et expérience du Saint-Esprit », Paris, 1981 (qui est en fait un recueil d’articles);  « Le Génie de l’Orthodoxie », Paris, 1985, qui est l’introduction à sa « Dogmatique » (ce livre, à l’époque, n’avait rencontré que peu de lecteurs, ce qui avait retenu les éditeurs – O. Clément et les DDB – de publier la suite) et « Dieu est amour », Genève, 1980 (qui n’a pas été écrit de sa main mais consiste dans des notes de cours prises par un étudiant protestant).  Continuă să citești →

Pr. Dumitru Stăniloaie: "OMUL MAI TREBUIE ŞI ÎNVĂŢAT SĂ ŞTIE CE SĂ FACĂ CU LIBERTATEA"

Pr. Dumitru Stăniloaie:

„OMUL MAI TREBUIE ŞI ÎNVĂŢAT SĂ ŞTIE CE SĂ FACĂ CU LIBERTATEA”

„Părintele, duhovnicul nu se pot dezinteresa de viaţa celui încredinţat lui cu scuza libertăţii ce o are acela.”

„Există oameni care au primit de la Dumnezeu o răspundere pentru alţii ca pentru ei înşişi. E stareţul unei mănăstiri, sunt părinţii, e duhovnicul, e preotul. Dar aceasta înseamnă că ei trebuie să se şi pregătească pentru a conduce pe calea dreaptă pe cei încredinţaţi conducerii lor. Dacă dau sfaturi rele, vor suferi pentru greşelile acelora, ca pentru ale lor. Cel încredinţat de Dumnezeu unui îndrumător sufletesc trebuie să-şi facă însă şi el din voia aceluia voia sa. Prin el se împlineşte atunci voia aceluia. Dar, în acest caz, acela va plăti pentru greşelile făcute prin împlinirea voii lui. Părintele, duhovnicul nu se pot dezinteresa de viaţa celui încredinţat lui cu scuza libertăţii ce o are acela. Omul mai trebuie şi învăţat să ştie ce să facă cu libertatea. Şi unii sunt mai înaintaţi în această cunoaştere decât alţii. Răspunderea unora pentru alţii împleteşte destinele noastre până a ne bucura şi suferi împreună de urmările unei vieţuiri care nu se împlineşte numai prin unul.Nu ne mântuim singuri în mod egoist şi ambiţios; şi nu ne pierdem singuri. Ci ne mântuim cu cei pentru care am avut o răspundere şi cu cei pe care i-am ascultat; şi ne pierdem cu cei faţă de care nu ne-am exercitat răspunderea. Nici un om nu-şi poartă sau nu trebuie să-şi poarte numai sarcina sa, ci şi pe a altora. Dar să nu le dăm altora sfaturi din mândrie, ca să-i smintim şi mai mult, ci ca să-i slujim cu smerenie. Deci sfatul trebuie să fie unit cu pilda vieții, ca să nu-i pierdem prin sfătuire nici pe ei şi să nu ne pierdem nici pe noi.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 506 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 286-287)

Sursa:http://tineretulortodox.md