Arhivă

Post Tăguit cu ‘Sf. Filaret al Moscovei’

19 noiembrie: SFÂNTUL FILARET AL MOSCOVEI

noiembrie 18th, 2020 3 comentarii


19 noiembrie:
SFÂNTUL FILARET AL MOSCOVEI

Sfântul Ierarh Filaret, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei este prăznuit pe 19 noiembrie.

Sfântul Filaret s-a născut pe 26 decembrie 1782 în Kolomna, un orășel de lângă Moscova și a primit la botez numele de Vasile. Tatăl său era diacon (mai târziu a devenit preot).

Tânărul Vasile a studiat la Seminarul Teologic din Kolomna. Aici cursurile erau predate în limba latină. Vasile era mic de statură și firav, dar talentul său l-a așezat aparte de colegii săi.

După absolvirea seminarului, s-a inscris la Academia Teologică pentru preoţi ce aparţinea Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej. Tânărul seminarist a atras atenţia Mitropolitului Moscovei, Platon, care obişnuia să viziteze destul de des mănăstirea, și care îl va lua sub oblăduirea sa. Citeşte mai departe…

Sf. Filaret al Moscovei şi Sf. Ioan de Kronstadt: DESPRE LIBERTATE, PACE ŞI STĂPÂNIREA AUTOCRATĂ

noiembrie 19th, 2016 Fără comentarii

Sf.Filaret al Moscovei şi Sf.Ioan de Kronştadt:

Despre libertate, pace şi stăpînirea autocrată

Despre libertate

„Libertatea adevărată este capacitatea omului nestăpînit de păcat, fiind luminat de Adevărul Dumnezeiesc, de a alege binele şi de a-l înfăptui cu ajutorul puterii harice a lui Dumnezeu.” – spune Sfîntul Filaret al Moscovei.

„Unii vor să înţeleagă libertatea ca fiind posibilitatea şi îngăduinţa de a face tot ce-ţi doreşti. Acesta e un vis, un vis nu doar imposibil şi absurd, ci şi neleguit, păgubitor… Ei nu pot făuri nimic statornic. După schiţele lor apar brusc noi guvernări, care la fel de brusc se prăbuşesc, scrie Sfîntul Filaret. Ei introduc stăpînirea oarbă şi haină a gloatei şi disensiunile nesfîrşite ale rîvnitorilor puterii, ei pervertesc oamenii, încredinţîndu-i că îi călăuzesc spre libertate, îndepărtîndu-i, de fapt, de la libertatea legiută spre samavolnicie, ca apoi să-i asuprească…

Înţelegeţi, rîvnitori ai libertăţii nemărginite, nebunia osînditoare a viselor voastre, înţelegeţi în sfîrşit, că după atîtea încercări îngrozitoare, cînd libertatea ce-şi zdrobea hotarele, nu o singură dată mînjea faţa pămîntului cu sînge nevinovat, şi, vărsînd rîuri de sînge omenesc, se încălzea în ele şi pe sine însăşi.”

„Ce se poate spune despre libertatea oamenilor, care nu sînt în robia nimănui, dar sînt stăpîniţi de patimi, cuceriţi de simţuri şi posedaţi de obiceiuri rele… Oamenii care s-au închinat pe sine acestei robii interioare – robia păcatului, a patimilor, a viciilor – cel mai des sînt rîvnitori ai libertăţii exterioare…” Citeşte mai departe…

SFÂNTUL FILARET, MITROPOLITUL MOSCOVEI: DESPRE RUŞINAREA ŞI LEPĂDAREA DE HRISTOS

noiembrie 19th, 2013 1 comentariu

DESPRE  RUŞINAREA  ŞI  LEPĂDAREA  DE  HRISTOS[1]

Sf. Filaret, Mitropolitul Moscovei

“Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Mc. 8, 38)

[…]Se cade să băgăm de seamă că aceeaşi fărădelege pe care Iisus Hristos o numeşte ruşinare de numele şi învăţătura Lui, tot El o mai numeşte şi lepădare de El: cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 33). A te ruşina de Hristos este începutul, iar a te lepăda de El este săvârşirea uneia şi aceleiaşi fărădelegi.

Precum cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom. 10, 10), tot astfel cuinima se ruşinează omul de Hristos spre osândire, simte ca pe o greutate şi o povară învăţătura Lui, ce nu se potriveşte cu înţelegerea minţii trufaşe, cu poftele trupului, cu obiceiurile veacului acestuia; şi, ca urmare a unei astfel de aşezări lăuntrice, cu gura, cu faptele şi cu întreaga sa viaţă se leapădă de El spre pieire.

Nu încape îndoială că fiece creştin care gândeşte cele cuviincioase simte însemnătatea acestei fărădelegi, atunci când o cercetează în toată cuprinderea ei – şi unii, poate, socot că însăşi greutatea ei îi izbăveşte de primejdia de a cădea în ea[2]. Nu mă mir că cei binevoitori, dar necercaţi în trăirea creştină[3], gândesc astfel. Citeşte mai departe…