Arhive etichete: Sfântul Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan de Kronstadt: CUVINTE DE FOLOS

Sfântul Ioan de Kronstadt: CUVINTE DE FOLOS

sfantul_ioan_de_kronstadt_8_0

La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeieşti?

* * *

Nu te bucura atunci când, îndestulându-te cu mâncăruri şi băuturi alese şi plăcute, faţa îţi radiază satisfacţie, fiindcă chipul lăuntric al sufletului îţi este în clipa aceea hidos, ca de mort.

Ţi se potrivesc cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de mort şi de toată necurăţia” (Matei 23, 27), adică de făţărnicie şi de fărădelege. Continuă să citești →

Sfântul Ioan de Kronştadt: Postul limpezeşte mintea

Sfântul Ioan de Kronştadt

Postul limpezeşte mintea

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.

Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.

Continuă să citești →

Sfântul Ioan de Kronstadt: Lasă-i pe cei din jur să râdă de tine!

sf-ioan-de-la-kronstadt_0

Când ești cuprins de vreo patimă, lasă-i pe cei din jur să râdă de tine și să-ți facă în ciudă; nu te supăra câtuși de puțin pe ei, fiindcă îți fac un bine. Răstignește-ți egoismul, recunoaște că nu ai dreptate și că inima ta trece printr-o rătăcire.

În plus, compătimește-i și deplânge-i cu amar pe cei ce iau în râs cuvintele și faptele credinței, evlaviei și adevărului, pe cei ce se împotrivesc binelui pe care îl faci sau ai vrea să îl faci spre folosul semenilor. Să te ferească Dumnezeu să te mânii pe ei, fiindcă sunt jalnici, vrednici de plâns. Slavă Ție, Doamne, Mântuitorul meu, Care prin rugăciunile mele m-ai izbăvit de tirania patimilor!

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, trad. de Boris Buzilă, Editura Sophia, București, 2005, p. 256)

Sursa: doxologia.ro

Sf. Ioan de Kronstadt: Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

sfantul_ioan_de_kronstadt_

Sf. Ioan de Kronstadt: Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pomenim adeseori în ectenii pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii şi, mai vârtos, preacuratul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi –aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de minţile şi inimile credincioşilor şi pentru a arăta apropierea noastră permanentă de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi de sfinţi, ca între Cap şi mădularele trupului.

Continuă să citești →

Sf. Filaret al Moscovei şi Sf. Ioan de Kronstadt: DESPRE LIBERTATE, PACE ŞI STĂPÂNIREA AUTOCRATĂ

Sf.Filaret al Moscovei şi Sf.Ioan de Kronştadt:

Despre libertate, pace şi stăpînirea autocrată

Despre libertate

„Libertatea adevărată este capacitatea omului nestăpînit de păcat, fiind luminat de Adevărul Dumnezeiesc, de a alege binele şi de a-l înfăptui cu ajutorul puterii harice a lui Dumnezeu.” – spune Sfîntul Filaret al Moscovei.

„Unii vor să înţeleagă libertatea ca fiind posibilitatea şi îngăduinţa de a face tot ce-ţi doreşti. Acesta e un vis, un vis nu doar imposibil şi absurd, ci şi neleguit, păgubitor… Ei nu pot făuri nimic statornic. După schiţele lor apar brusc noi guvernări, care la fel de brusc se prăbuşesc, scrie Sfîntul Filaret. Ei introduc stăpînirea oarbă şi haină a gloatei şi disensiunile nesfîrşite ale rîvnitorilor puterii, ei pervertesc oamenii, încredinţîndu-i că îi călăuzesc spre libertate, îndepărtîndu-i, de fapt, de la libertatea legiută spre samavolnicie, ca apoi să-i asuprească…

Înţelegeţi, rîvnitori ai libertăţii nemărginite, nebunia osînditoare a viselor voastre, înţelegeţi în sfîrşit, că după atîtea încercări îngrozitoare, cînd libertatea ce-şi zdrobea hotarele, nu o singură dată mînjea faţa pămîntului cu sînge nevinovat, şi, vărsînd rîuri de sînge omenesc, se încălzea în ele şi pe sine însăşi.”

„Ce se poate spune despre libertatea oamenilor, care nu sînt în robia nimănui, dar sînt stăpîniţi de patimi, cuceriţi de simţuri şi posedaţi de obiceiuri rele… Oamenii care s-au închinat pe sine acestei robii interioare – robia păcatului, a patimilor, a viciilor – cel mai des sînt rîvnitori ai libertăţii exterioare…” Continuă să citești →

CUVINTE DE LA SFINŢII PĂRINŢI DESPRE BLÂNDEŢE

Omul smerit este şi blând. Aceasta însă nu înseamnă că toţi cei blânzi sunt şi smeriţi. Blândeţea trebuie să aibă şi smerenie, căci dacă nu are, se poate ca din afară să pară cineva blând, dar înlăuntrul său să fie plin de mândrie şi să spună: „Ăştia sunt bolnavi la cap! Lasă-i să vorbească!”.

Întocmai ca acel monah pe care Părinţii îl vedeau că nu riposta deloc când îi făceau observaţii sau îl mustrau, dar, cu toate acestea, viaţa lui în ansamblu nu îi convingea. De aceea odată l-au întrebat: „Atunci când te certăm, ce gând pui în mintea ta de nu vorbeşti?”. Iar el le-a răspuns: „Zic în sinea mea: «Lasă-i în pace! Sunt nişte proşti!»”. Adică îi dispreţuia.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 177-178)

Învățături patristice despre blândețe

 

Sfântul Nectarie, în Cartea sa „Cunoaște-te pe tine însuți”, spune referitor la virtutea blândeții: „Blândețea este liniștea sufletului care Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său. Blândețea este o virtute iubită de Dumnezeu, care pricinuiește plăcere tuturor celor ce privesc chipul ei. Blândețea caracterului se revarsă ca o frumusețe și îmbogățește cu Har întreg etosul său, aducând plăcere tuturor celor care-l văd. Blândețea este o bogăție neprețuită, este un nume dumnezeiesc, este o harismă dumnezeiască, este scara care îl suie pe om la Cer.

Continuă să citești →

20 DECEMBRIE: SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

20 Decembrie
Rusia, sec. XIX – XX

Sfântul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia, la 18 octombrie 1829, într-o foarte săracă familie preoţească. Cei mai mulţi dintre strămoşii săi, vreme de cel puţin 350 de ani, au fost preoţi sau cantori sau au slujit într-un fel sau altul Bisericii, astfel că Ioan a fost blagoslovit
cu o creştere foarte evlavioasă. Tatăl său îl lua foarte des la slujbele bisericii, iar acasă vorbea adeseori cu el despre Hristos şi sfinţi. El însuşi spune: „Pe cât îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe când aveam patru sau şase ani, părinţii mei mi-au sădit obişnuinţa rugăciunii, şi prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia”.
În ultimii săi ani, vorbind uneia din fiicele sale duhovniceşti, Stareţa Taisia, Sfântul Ioan i-a spus: „Ştii ce anume a pus temelia întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Continuă să citești →

DOUĂ ZILE ÎN KRONSTADT – DIN JURNALUL UNUI STUDENT

DOUĂ ZILE ÎN KRONSTADT – DIN JURNALUL UNUI STUDENT

În ziua sosirii noastre în Kronstadt, părintele Ioan nu era acasă,  căci fusese luat la Petersburg şi urma să se întoarcă abia pe la unu noaptea. A doua zi dimineaţa trebuia să-i împărtăşească pe toţi cei care venisera la el. Ne-a părut rău cu părintele Ioan nu era în oraş, dar ce era să facem! În timpul care mai rămăsese din ziua respectivă am vizitat oraşul, iar seara am petrecut-o în rugăciunile de pregătire pentru primirea Tainelor.

Nu voi uita niciodată acea seară. Aşa ceva nu poate fi uitat. Era deja ora 10, iar în cameră era semiîntuneric. Colţul din faţă, de la duşumea până la tavan, era plin de icoane. Era ca un adevărat iconostas în casă. În faţa acestor icoane ardeau cam 10 candele, luminând chipurile celor care au bineplăcut lui Dumnezeu. În cameră se aflau vreo 50 de oameni care veniseră să-l vadă pe părintele Ioan şi care poposiseră la aceeaşi casă cu noi. Pravila de seară o citea un student și ieromonahul M. Din când în când se auzeau oftaturi.

Mulţi dintre cei prezenţi stăteau în genunchi. Unii plângeau încetişor. Rugăciunea noastră s-a încheiat pe la unu noaptea. Dupa aceea am mers la culcare cu toţii având în suflet o pace inexplicabilă, pentru ca a doua zi să venim în biserică, la slujba făcută de părintele Ioan. Ne-am culcat pe podea, în aşternuturile curate, pregătite de stăpâna casei pentru pelerini. Chiar şi aşa, abia am putut încăpea în acea casă atunci. Deşi eram înghesuiţi, am dormit foarte bine pentru că aveam o linişte lăuntrică deosebită.
Ni s-a propus şi o încăpere confortabilă, în altă parte, dar am preferat să stăm vizavi de părintele Ioan. Şi această casă era singura atât de aproape de casa sa. Continuă să citești →