Valeriu Paloş: NEÎMPĂRTĂŞIT


NEÎMPĂRTĂŞIT

 

Locuind într-un cartier bucureştean, împart în fiecare Duminică, cu alte peste două mii de familii, o singură biserică ce totuşi pare a fi suficient de încăpătoare având în vedere că numărul de creştini prezenţi la Sfânta Liturghie cu greu depăşeşte pragul de două sute (de inşi), chiar şi în ziua Învierii.

Din această brumă de oameni, să zicem 4% (desigur, cu multă indulgenţă), în această mică biserică din capitală, Sfânta Liturghie se sfârşeşte de fiecare dată, fără ca măcar 5 adulţi să se împărtăşească. Răsar în ultimele clipe ale Liturghiei câţiva părinţi cu sugari în braţe, încercând să îşi facă loc prin “grămada” înghesuită spre altar şi îşi împărtăşesc copiii fără ca ei înşişi să o facă.

Suntem un popor neîmpărtăşit.

Chiar şi pentru un om simplu ca mine, este limpede că Sfânta Liturghie, numită prin excelenţă şi “Dumnezeiască”, este o încununare a acestui unic moment al Euharistiei, punctul în care întreaga slujbă culmină şi se desăvârşeşte. De atunci totul începe să ia sfârşit pentru că scopul ei a fost atins.

Venim dis-de-dimineaţă (câţiva), începem rugăciunea, ne luptăm timp de vreo două ore cu oboseala, zgomotele din jur, propriile noastre gânduri şi griji, copiii care fie ţipă, fie vor afară, şi nu în cele din urmă cu noi înşine, totul ca să ne pregătim cum se cuvine pentru acest moment în care ne unim cu Hristos, momentul în care, masa fiind întinsă, suntem chemaţi “cu frică şi cu cutremur” să ne apropiem, să ne împărtăşim.

Şi… nimic.

Perspectivă socială

Intre timp, în jur, peste gardul bisericii… totul pare să meargă prost: de la străzi la deputaţi.

Ne lamentăm că suntem conduşi defectuos, şi nimeni nu iese în faţă să dea un cât de mic exemplu bun pentru ceilalţi, ne ferim de politică precum de foc, şi ne cuibărim într-un colţ de evlavie, că oricum… vine sfârşitul şi e normal să se ducă totul de râpă.

Ne luptăm precum lupii să nu ne vaccinăm copiii şi ne este frică de ce vor face ei când vor ajunge de vârsta şcolarilor şi vor intra în colectivele “secularizate” ale acestei societăţi cu toate năravurile aferente, şi toate acestea sunt justificate însă, totodată, îi privăm de cea mai puternică Pavăză şi cel mai valoros Sprijin pe care l-ar putea avea un om în decursul vieţii sale pe acest pământ.

Acuzăm că suntem năpădiţi de ţigani şi de unguri şi în bună măsură este adevărat. Ţipăm plini de îndreptăţire că medicii, politicienii, poliţiştii şi funcţionarii ne sunt corupţi, le asociem diverse epitete şi întocmim cu rigurozitate “religioasă” liste întregi de nemulţumiri cu privire la munca lor;

Ne doare când vedem că autorităţile vor să ne “cip”-uiască sau că mişcarea ecumenistă ia amploare precum un foc şi avem chiar pe unii dintre noi care se gândesc la vremuri când vom haiduci prin munţi;

Venim plini de râvnă la rugăciune cerând milă de la Dumnezeu să ne mai ţină, să mai combată acest rău ce ne înconjoară, să ne mai ierte din păcate căci parca nu mai e nimic frumos în jurul nostru;

Dar suntem orbi la dezăvârşita şi suprema Soluţie care ne-a stat la dispoziţie de când a călcat Apostolul în Dobrogea: Împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Este instrumentul de căpătâi prin care Dumnezeu lucrează în om. Întregul său trup şi suflet sunt aduse la viaţă şi pornite la lupta ce bună prin Împărtăşire.

Cum putem spera noi la vremuri mai bune, la biruinţă asupra relelor din societatea noastră, la aducerea necredincioşilor la Credinţă sau chiar la lucruri mai simple precum iubirea de Neam şi ţară dacă noi aşa-zişii credincioşi nu punem faptele noastre acolo unde sunt cuvintele Domnului nostru de la care le-am primit pe toate?

Uităm că toate acele virtuţi (adică curajul, discernământul etc.) ce dau tăria de caracter unui creştin autentic vin de la Hristos! Nu prin aer, nu telepatic, nu “wireless”, nu prin vedenii în somn sau ridicări la cer, şi nu!, nici măcar de la vre-un părinte “îmbunătăţit”, ci în modul cel mai concret: prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos!

Dialogul din spatele atitudinii

  • Noi: – Vino Doamne şi ne iartă, ai milă şi de noi pentru străbunii noştri care au luptat după voia Ta!
  • El: – Iată-mă! Luaţi şi vă uniţi cu Mine, iar Eu vă voi împuternici şi voi lucra prin voi spre biruinţa Bisericii Mele în rândul acestui Neam, aşa cum am făcut şi cu străbunii voştri.
  • Noi: – Ah, nu Doamne, noi nu suntem vrednici, nu vrem să ne împărtăşim cu nevrednicie, ca să ne luăm osândă. Fă altfel, găseşte Tu o cale, schimbă Tu lucrurile şi noi aşteptăm aici, căci nu ne-am învrednicit.
  • El: – Eu ştiu că nu sunteţi vrednici, doar Harul Meu vă poate face cu adevărat vrednici, omul nu se poate învrednici singur de aşa o Taină mare. Dar Eu sunt aici, ca să vă sfinţesc şi să vă fac demni de lupta pe care o cereţi. Împărtăşiţi-vă de Mine!
  • Noi: – Nu, Doamne, nu ai înţeles! Noi ştim că nu ne putem compara cu înaintaşii noştri. Cu siguranţă ei erau nişte uriaşi ai credinţei!
  • El: – Ei au fost oameni ca şi voi, au păcătuit ca şi voi. Au fost tot păcătoşi şi nevrednici. Doar Harul Meu i-a făcut de au ajuns uriaşi în credinţă, doar Tainele Mele i-a învrednicit! V-am trimis pe prietenii mei Ioan Gură-de-aur, Ioan de Kronstadt şi mulţi alţii. Nu v-au spus ei oare: “Cel ce este vrednic, totdeauna este vrednic; cine nu, nu este vrednic nici pe patul de moarte!”?
  • Noi: – Doamne, noi suntem nişte smeriţi, nişte păcătoşi mizerabili, noi nu ne putem ridica la înălţimea Tainei Tale. Mai bine, ne împărtăşim cam de patru ori pe an, şi asta imediat, imediat după ce ne-am spovedit, ca să fim siguri că avem cea mai bună şansă să nu greşim. Aşa e cel mai bine!
  • El: – Of, de patru ori într-un an? De patru ori vă mărturisiţi, de patru ori vă împărtăşiţi, doar atât îmi lăsaţi, doar aceste resturi? Cu aceste fărâmituri vreţi voi să schimb gustul întregii pâini a acestui popor? Sunteţi printre ultimele Neamuri rămase creştine, iar Eu v-am cerut să vă dăruiţi Mie în întregime, ca să vă desăvârşesc, nu doar nişte fărâme de clipe dintr-un an; nu mai pun că sunt doar câţiva dintre voi care se îndură să mi le dea chiar şi pe acelea. Aşa cum trupurile voastre respiră în fiecare clipă şi se hrănesc neîntrerupt în toată viaţa voastră, aşa are nevoie şi sufletul vostru de “Pâinea cea spre fiinţă”, oare nu ştiţi asta?
  • Noi: – Doamne te rugăm nu Te supăra, noi vrem doar să dăm dovadă de pocăinţă şi smerenie şi facem asta stând departe de Sfânta Ta Taină, şi apropiindu-ne foarte rar, arătând astfel un respect enorm pentru ea.
  • El: – Of, laşi şi făţarnici! Respectul pe care voi vreţi să Mi-l arătaţi este urâciune în Faţa Mea, este născut în mintea voastră, este mândrie ascunsă în haină de evlavie! Oare respect se numeşte acela când Eu vă chem la masa Mea şi voi staţi şi nu mâncaţi? Bag seama că voi căutaţi cu orice preţ să nu-Mi ascultaţi Porunca fugind de împărtăşirea cu Mine. Nu ştiţi oare că “laşii nu se mântuiesc”? Nu văd în voi lupta cea bună şi nu vreţi să fiţi parte din Neamul în care v-am născut, căci dacă aţi fi credincioşi cu adevărat v-aţi lupta cu îndârjire în toate clipele vieţii voastre să vă împărtăşiţi de Mine. Nu v-ar lăsa conştiinţa să dormiţi nici un minut departe de Mine, iar duhovnicii voştri v-ar avea neîncetat la uşa lor cerşind Cuminecătura.

Două abordări: cu şi fără…

Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu...

Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu…

Ochiul murdar pe toate le vede murdare, iar ochiul curat pe toate le vede curate. Iar Singurul care ne poate curăţi ochiul inimii (cu care percepem însăşi aceasta viaţă) este Hristos.

Fără a ne împărtăşi cu Hristos, nu putem urni corupţia din conducerea acestei ţări, nu putem înţelepţi pe nimeni şi nu putem educa vreo generaţie viitoare să-şi cunoască istoria, să-şi aprecieze cultura şi Neamul şi să ne facă mândri de numele “român”.

Fără a ne împărtăşi cu Hristos, nu putem da exemplul atât de necesar de creştini autentici care să aducă la Viaţă pe oile pierdute şi la Credinţă pe semenii noştri deznadăjduiţi de formalismul superficial ce stăpâneşte.

Fără a ne împărtăşi cu Hristos, nu ne putem urni din această paralizie pesimistă în care nu suntem nici vrednici şi nici capabili de nimic demn şi frumos pe lumea asta.

Însă:

Împărtăşindu-ne cu Hristos, vom avea discernământul si curajul atât de necesare pentru a îndrepta societatea pe care ne-am construit-o.

Ca şi comunitate creştin-ortodoxă toate acţiunile noastre comune şi unitare încep cu prezenţa noastră la Sfânta Liturghie şi în special, cu momentul Cuminecăturii. Această prezenţă în grup ne uneşte, ne dă tărie, încredere şi dragoste unii faţă de alţii. Plecând de la Sfânta Biserică ştii pe cine te bazezi, pentru că tu şi toţi ceilalţi aveţi pe întregul Hristos înlăuntru, lucrător, viu!

Acest act săvârşit după Porunca Dumnezeiască în tot timpul vieţii noastre ne-ar da energia necesară să acţionăm uniţi şi hotărâţi atunci când e nevoie să ne apărăm drepturile (aşa cum au făcut grecii, când au ieşit în stradă peste 1 milion de oameni protestând împotriva actelor cu cip biometric).

Ne-ar motiva şi susţine în a educa copiii noştri în dragoste de Neam şi ţară, în echilibru moral şi spiritual şi în spirit civic adevărat.

Ne-ar da curajul să cuvântăm cu tărie şi limpezime de minte când e nevoie pentru a ne apăra Credinţa şi Neamul, să dăm exemplu bun în orice moment al vieţii noastre şi practic să fim misionari oriunde ne-am duce.

Da, toate aceste lucruri şi cu mult mai multe ne-ar veni din Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine, aşa cum Biserica Ortodoxă învaţă încă de la naşterea ei, chiar de la Cina cea de Taină.

Doar împărtăşindu-ne cu Hristos în toată viaţa noastră, vom vedea Lumina cea Adevărată, vom primi Duhul cel Ceresc, vom cunoaşte Credinţa cea adevărată nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, şi atunci Aceasta ne va mântui pe noi.

Amin!

Notă

În mod intenţionat, în acest articol nu am argumentat teologic Împărtăşirea continuă cu Tainele lui Hristos: acest lucru nu este necesar, căci Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre au făcut-o pe îndelete. Vă îndemn să le citiţi lucrările cu luare aminte, cum sunt:

  • “Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă cu preacuratele lui Hristos Taine” de Sf. Nicodim Aghioritul;
  • Articole despre scrierilor Sfinţilor Părinţi din revista “Familia Ortodoxă” Nr.4(51)/2013;
  • Lucrările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe cu privire la Sfânta Cuminecătură: Sf. Ioan Gură-de-aurSf. Ioan de KronstadtSf. Maxim MărturisitorulSf. Ioan Damaschinul şi mulţi, mulţi alţii.

 SURSA: http://ruga.ro/2355/neimpartasit/

5 comentarii la „Valeriu Paloş: NEÎMPĂRTĂŞIT

  1. Maia

    As dori sa mai arat o varianta a situatiei descrise: exista si posibilitatea de a nu avea dezlegare la impartasanie, poate omul se spovedeste mult mai des decat de 4 ori pe an (asa cum precizati) si participa cu drag si iubire la Sf Liturghie, insa nu se poate impartasi pentru ca nu are dezlegare. Si cred ca sunt multi in situatia asta, ajunsi, cu siguranta, tot din cauza pacatelor savarsite, insa doresc sa evidentiez faptul ca neimpartasirea nu se datoreaza numai faptului ca omul poate dar nu vrea, ci si datorita faptului ca vrea dar nu poate.

  2. Iolanda

    Noi , romanii , ne meritam soarta ! Am uitat de Dumnezeu , de aproapele , de bun simt si decenta ! Am devenit un popor fara personalitate ! Totul e importat de ici de colo…Nu ne mai spovedim , nu ne mai impartasim.Pacat ca nu mai putem da un exemplu copiilor nostri .Si ne mai miram de atata boala, saracie si neputinta . Bunul Dumnezeu inca ne asteapta si se jertfeste in fiecare zi pentru noi ! Doamne , intoarce-ne pe calea cea adevarata !

  3. Valentin

    Mesajul acesta trebuie să ajungă la toată Creştinătatea şi,evident,la toată Românitatea Ortodoxă! Taina Sfintei Împărtăşanii este Arma cea mai puternică-din întreg Universul- de Biruinţă asupra Răului şi de dobândire a Binelui Suprem- Dumnezeirea! Binele sau răul din viaţa noastră- personală,de familie,naţională- este produsul şi rezultatul Atitudinii noastre faţă de această Mântuitoare Taină,care ne este atât de accesibilă,atăt de la îndemână,atât de aproape,dar pe care o respingem şi o ignorăm atât de neglijent şi de iresponsabil spre pieirea noastră. Doamne,miluieşte.

Comentariile sunt închise.