Proclamarea Canonizării Sfântului Irodion
„Dintotdeauna Sfânta Biserica Ortodoxă cinsteşte după cuviinţă oamenii plăcuţi lui Dumnezeu care au trăit viaţa pământească în sfinţenie şi evlavie şi care prin faptă şi prin cuvânt au adus folos duhovnicesc în sufletele celor credincioşi. Urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi hotărâm ca de acum înainte şi în veci stareţul Irodion de la Mănăstirea Lainici să fie numărat printre Sfinţii Bisericii în ceata cuvioşilor părinţi purtători de Dumnezeu şi să fie cinstit cu cântări de laudă, cu numele Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Pentru pomenirea sa statornicim în Duhul Sfânt ziua de 3 mai a fiecărui an, numele lui să fie înscris în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române”, a spus Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul.
Manifestările religioase au început în această dimineaţă cu sfinţirea noii biserici a obştii monahale, urmată de Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.







