Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni – Horodiştea, din judeţul Botoşani. Cuviosul părinte şi-a început viaţa mănăstirească în lavra Neamţului. De acolo, dorul de sfinţenie l-a adus în Ţara Sfântă, unde a trecut la cele veşnice în peştera din pustiul Hozevei.
Sfântul Ioan este unul dintre puţinii oameni sfinţi care au lăsat Bisericii poezii de o rară tandreţe şi căldură. Părintele Vasile Păvăleanu, profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a studiat această operă nepreţuită şi ne-a împărtăşit câteva din gândurile sale cu privire la viaţa şi scrierile Sfântului Ioan de la Neamţ: „Cămările cereşti cele gătite de la întemeierea lumii binecuvântaţilor Părintelui ceresc sunt pline de sfinţii Săi ridicaţi dintre toate neamurile pământului, care sunt un adevărat „nor de mărturii” şi adevărate stele lucitoare pe firmamentul Bisericii pentru ca cei din lume văzându-le, să preamărească pe Tatăl din ceruri. O asemenea stea luminoasă ridicată din neamul nostru românesc şi din trunchiul Bisericii străbune este Sfântul Ioan Iacob Românul sau Hozevitul, a cărui viaţă mai presus de materie uimeşte şi firea îngerilor, şi firea oamenilor, căci în trup fiind, a vieţuit ca unul fără de trup şi pe pământ trăind, a pregustat deja din slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Continuă să citești
Acum aproape doi ani, publicam, pe portalul doxologia.ro, articolul cu titlul „De ce n-a tipat Petru la ceilalti apostoli”, in care, pornind de la pericopa evanghelica a „potolirii furtunii” (ce se va citi miine in biserici), incercam sa desprind o serie de invataturi de folos pentru un crestin al zilelor noastre. Recitindu-l, imi dau seama ca acele consideratii sint la fel de actuale, dar ca sunt necesare o serie de amendamente, nu in sensul corectarii, ci in sensul completarii lor. Voi relua, pe scurt, o serie de elemente din textul amintit spre a intregi, apoi, o posibila interpretare a episodului din viata pamanteasca a Domnului relatat la Matei 14, 22-33 (si pe care-l mai gasim si la Marcu 6, 45-54 sau la Ioan 6, 16-21). Continuă să citești
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului este o străfulgerare a Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu în lumea creată, guvernată de limite spaţio-temporale. În ea se arată puterea lui Dumnezeu de a muta şi schimba legile zidirii în lumina necreată a harului Său.
Acest eveniment mântuitor arată deopotrivă şi finalitatea absolută a umanităţii, aceea de a deveni lumină spiritualizată în iubirea Stăpânului. Praznicul este aşadar teofania luminii necreate şi vădirea pentru oameni (Apostolii cei aleşi) a planului de taină al lui Dumnezeu de unire întru lumină a tuturor în El.
Câteva coordonate ale acestui eveniment mântuitor sunt în măsură să deschidă intrarea unei înţelegeri mistice şi eshatologice a Schimbării la Faţă a Domnului. Ea are loc istoric înainte de Paşti, adică de mântuitoarea Pătimire a Mântuitorului pentru umanitate, pentru a arăta scopul morţii de bună voie a lui Hristos pentru oameni: intrarea acestora în lumina cea pururea fiitoare a Treimii. Această finalitate este descoperită doar celor trei discipoli iubiţi ai Mântuitorului. Ea are loc pe un munte înalt, pentru a arăta vocaţia ascensională a rugăciunii şi necesitatea desprinderii de cele pământeşti a celor ce voiesc să se înalţe spre Răsăritul Cel de Sus. Verticalitatea urcuşului spre Dumnezeu este cheia înţelegerii evenimentelor istoriei, în care Dumnezeu stabilea Legământul Său pe munte (Sinai, Horeb etc.), ca o afierosire şi o consacrare a spaţiului pentru primirea în el a Celui pe care nici cerurile cerurilor nu Îl încap. Continuă să citești
Iubiții mei,
dacă nu înțelegem și nu iubim acest praznic dumnezeiesc al transfigurării Domnului, al schimbării Lui preadumnezeiești la înfățișarea trupului Său nu înțelegem nimic din soteriologia ortodoxă.
Pentru că mântuirea omului este consecința îndumnezeirii umanității lui Hristos.
E consecința transfigurării umanității Sale, prin slava Sa dumnezeiască, până la a sta, și ca om, de-a dreaptaTatălui. Ca Dumnezeu și om…
Iar fără simțirea slavei lui Dumnezeu și fără vederea slavei Lui nu există creștere în sfințenie, în îndumnezeire, pentru că fundamentul mântuirii și al sfințirii noastre îl constituie simțirea și vederea Lui.
Cuvântul de forță al praznicului: lumina dumnezeiască. Continuă să citești
Pentru omul contemporan marginalizat de poftă şi profit, unde totul se reduce la plăcere, confort, risipă, uitare de sine, singurătate, indiferenţă, egoism, taina Schimbării la Faţă a Domnului este chemare, îndemn şi încurajare.
În fiecare an, la 6 august, se retrăieşte una dintre cele mai mari taine ale credinţei creştine ce s-au descoperit în timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului Hristos, şi anume, Schimbarea la Faţă, care a avut loc în Galileea, conform relatărilor Sfinţilor evanghelişti sinoptici, dar şi a unui martor ocular prezent la eveniment, Apostolul Petru (II Petru, 1,17-18).
Textul biblic care relatează această mare minune, o încadrează între mărturisirea publică a dumnezeirii lui Hristos pe care o face Apostolul Petru, şi vindecarea unui tânăr epileptic, care este adus de tatăl său la Sfinţii Apostoli, pentru a găsi vindecare. Continuă să citești
Cu ocazia primirii premiului EMY, actorul a spus: „În primul rând doresc să mulţumesc Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt” şi a făcut semnul Sfintei Cruci.
Cunoscutul actor american Jonathan Jackson vorbeşte despre intrarea sa în Ortodoxie.
Jackson este Lucky Spencer în lung-metrajul „General Hospital”, un serial cu o foarte mare audienţă în America şi a primit rolul de cel mai bun rol secundar la recenta decernare a Premiilor Emy.
Cu ocazia primirii premiului EMY, actorul a spus: „În primul rând doresc să mulţumesc Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt” şi a făcut semnul Sfintei Cruci. Apoi a zis: „Mulţumesc tuturor călugărilor de la Sfântul Munte Athos care se roagă constant pentru viaţa lumii”.
Jonathan Jackson s-a convertitla ortodoxie în 2012. Într-un interviu acordat radio-uluiAncient Faith, acesta vorbeşte despre venirea sa la credinţa cea adevărată, despre perioada de catehumenat etc. Continuă să citești
.
Today is the 9th anniversary of the repose of Metropolitan Anthony of Sourozh. We offer you the following essay written in 2003 by Jim Forest, International Secretary of the Orthodox Peace Fellowship.
“We should try to live in such a way that if the Gospels were lost, they could be re-written by looking at us.”
– Metropolitan Anthony of Sourozh
One of the significant events in the Orthodox Church this year was the death from cancer on August 4th of a remarkable, indeed saintly, bishop: Metropolitan Anthony of Sourozh. He was 89. For many years he headed the Russian Orthodox Church of the Moscow Patriarchate in Great Britain.
Though he was not a member of the Orthodox Peace Fellowship’s advisory board, Metropolitan Anthony’s letters and conversations with those responsible for OPF played an important role in the path the Fellowship has followed. He passionately believed that peacemaking required active, warrior-like combat with evil. He had a strong aversion to the word “pacifist,” not only because it sounded with “passive-ist” but because of unpleasant encounters with self-righteous people quick to denounce those who failed to share their ideology. He preferred the phase “a man — or woman — of peace” which meant, he explained, a person “ready to work for the reconciliation of those who have grown apart or turned away from one another in enmity.” He was unhesitating in declaring that hatred is incompatible with Christianity, but saw the use of violence against Nazism in the Second World War as a lesser evil.
He sometimes told the story of an encounter he had during a retreat for university students. “After my first address one of them asked me for permission to leave it because I was not a pacifist.” “Are you one?” Metropolitan Anthony replied. “Yes.” “What would you do,” he asked, “if you came into this room and found a man about to rape your girl friend?” “I would try to get him to desist from his intention!” the man replied. “And if he proceeded, before your own eyes, to rape her?” “I would pray to God to prevent it.” “And if God did not intervene, and the man raped your girl friend and walked out contentedly, what would you do?” “I would ask God who has brought light out of darkness to bring good out of evil.” Metropolitan Anthony responded: “If I was your girl friend I would look for another boy friend.”
Yet, while hating passivity in the face of evil, his own commitment to reconciliation had deep roots in his life. During the years the German army occupied France when he was a physician active in the Maquis, a section of the French resistance, he had occasion to use his medical skills to save the life of a German soldier. Condemned for this act of Christian mercy by colleagues in the resistance, it was an action which almost cost him his own life. He was nearly executed. It was in that crucible of expected death that he decided, should he survive the war, that he would become a monk. Continuă să citești
Slujba de inmormantare a fericitului intru adormire ierarh al Patriarhiei Alexandriei va fi oficiata in biserica Sfantul Atanasie, metoc al Patriarhiei din Kypseli, marti, 7 august, de la 11 dimineata. Slujba va fi oficiata de catre reprezentantul Patriarhului Alexandriei la Atena, Inalt Preasfintitul Mitropolit Gheorghe de Akkra ,inconjurat de un sobor de arhierei.
traducere:https://acvila30.ro; sursa: romfea.gr
GREEK: Continuă să citești
Astăzi, 3 august 2012, la orele dimineţii, a adormit la vârsta de 75 de ani Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolit de Presov, ca vechime în hirotonie cel mai bătrân arhiereu al bisericii Cehiei şi Slovaciei.
Fericitul întru adormire Mitropolit de Presov şi exarh al Slovaciei Ioan, în lume Jan Holonic, s-a născut 1937 în Slovacia.
În anul 1958, după absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Presov – Ceho-Slovacia de atunci, a fost hirotonit ca diacon şi preot căsătorit, în 1983, după adormirea soţiei a fost ales şi hirotonit episcop de Michalovce – Slovacia, iar în 1998 a fost ridicat la rangul de mitropolit, conform Tomosului referitor la autocefalia Bisericii Cehiei şi Slovaciei.
În anul 2006, după adormirea Preferictului Mitropolit Nicolae de Presov şi Arhiepiscop al Cehiei şi Slovaciei este ales Mitropolit de Presov şi exarh al Slovaciei.
Fericitul întru adormire mitropolit Ioan a fost onorat pentru opera sa bisericească atât cu distincţii biserceşti, cât şi de stat. Veşnica lui pomenire!
Traducere: https://acvila30.ro; sursa: http://www.romfea.gr
[2012]
Iubiții mei,
fiecare zi e o noutate unică pentru că are la fundamentul ei neschimbabila și veșnica prezență a slavei lui Dumnezeu.
Tocmai pentru că există Cineva care ține toate…poate exista viață în istorie…poate exista istorie…care are un curs dumnezeiesc…pentru că duce la El, la Cel care ține existența și istoria în palma Sa.
Ea, puterea lui Dumnezeu, e cea care ne dă zi după zi de existență…căci ea este reala noastră bucurie șistabilitate în mijlocul schimbărilor de tot felul.
Iar Evanghelia de astăzi [Mt. 14, 22-34] este despre stabilitate…în mijlocul instabilității.
Despre pacea interioară și așteptarea cu nădejde a ajutorului care vine de la Domnul…chiar în mijlocul furtunii. Continuă să citești
* * *
S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcîndu-se seară, era acolo singur
(Matei 14, 23)
Iubiţi credincioşi,
Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi „maica tuturor faptelor bune”. Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.
Rugăciunea este îndeletnicirea neîncetată a îngerilor, care slăvesc fără odihnă pe Dumnezeu, cîntînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot; plin este cerul şi pămîntul de mărirea Lui…! (Isaia 6, 3). Rugăciunea este cununa de laudă a tuturor sfinţilor din cer, începînd cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru mîntuirea noastră, a celor de pe pămînt. Continuă să citești
Joi, 2 august 2012
Relatează Emilios Polighenis
„Mulţumesc lui Dumnezeu! Această medalie va merge în Sfântul Munte”, a declarat medaliatul olimpic cu bronz la judo, Ilias Iliadis, imediat după victoria sa împotriva sportivului brazilian T. Camilo.
Ilias Iliadis a fost întrebat cui dedică medalia olimpică şi printre altele a spus: „O dedic în primul rând lui Dumnezeu şi apoi tuturor elinilor!”
„Elada în acest moment are nevoie de această medalie”, a adăugat încheind învingătorul elen de la Olimpiadă.
Merită să semnalăm că Ilias Iliadis a vizitat cu câteva zile înainte de a pleca spre Londra Sfânta Mănăstire Vatopedi din Sfântul Munte.
Acolo i-a cerut Egumenului, Gheronda Efrem, binecuvântarea, dar şi rugăciunile sale pentru a învinge în întreceri.
„Dacă Gheronda Efrem îmi va da binecuvântarea sa va fi un lucru important pentru mine la Olimpiadă”, spusese învingătorul olimpic Ilias Iliadis în timpul şederii sale în Sfânta Mănăstire Vatopedi.
(traducere: https://acvila30.ro/; sursa: http://www.romfea.gr/epikairotita/13344-iliadis-auto-to-metallio-paei-agion-oros)