Arhive autor: Acvila

ACATISTUL SFINTEI MARI MUCENIȚE TECLA, CEA ÎNTOCMAI CU APOSTOLII (24 Septembrie/7 Octombrie)

ACATISTUL SFINTEI MARI MUCENIȚE TECLA, CEA ÎNTOCMAI CU APOSTOLII

(24 septembrie / 7 octombrie)

 Troparul Sfintei Mari Muceniţe Tecla, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tecla strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condacele si Icoasele: 

Condacul 1:

Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii, întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos, iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Icosul 1:

Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară, având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Continuă să citești →

24 Septembrie: Pomenirea icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Stăpâna tuturor)

24 Septembrie:

Pomenirea icoanei Maicii Domnului Pantanassa (n.n. Stăpâna tuturor) 

Imagini pentru pantanassa

În fiecare an, în data de 24 septembrie se face pomenirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Pantanassa sau Stăpâna tuturor. Această icoană, care se păstrează la mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, a fost binecuvântată de Dumnezeu cu darul vindecării cancerului.

Şi anul acesta (24 septembrie 2013), o mulţime de credincioşi s-au aflat la metocul mănăstirii Vatoped de la Porto Lagos, pentru a cinsti pomenirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa.
În ajunul sărbătorii s-a săvârşit vecernia praznicală cu litie, în prezenţa egumenului mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte, Arhim. Efrem.

Cinstirea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Pantanassa a devenit foarte populară nu numai pentru credincioşii din Tracia (Thraki), ci şi pentru cei din întreaga Grecie, care se roagă şi lasă fotografii şi daruri cerând păzirea lor şi a celor dragi de boli şi de rău.

Anul acesta, la Porto Lagos au venit şi credincioşi din Bulgaria, Cipru şi Rusia, pentru a se închina şi pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

La predică, egumenul Efrem a subliniat ideea că icoana este transpusă pe lemn, nu pentru că suntem idololatri, ci pentru că chipul reprezentat este cel al Maicii lui Dumnezeu. „Am întâlnit oameni care nu sunt foarte evlavioşi, dar vine clipa când îi cer ajutorul ei. Metocurile Sfântului Munte există nu pentru investiţii, după cum cred unii, ci ca să fie mângâiat poporul şi în special femeile, care, după tradiţie nu pot intra în Partenonul bărbătesc al Sfântului Munte. Acest metoc îl ţinem nu pentru noi ci pentru acoperirea şi ajutorarea voastră. De aceea am şi adus icoana aceasta aici, ca să veniţi să vă închinaţi şi să vă rugaţi şi să plecaţi uşuraţi şi odihniţi sufleteşte”.

Sursa: http://romfea.gr/ektakta-nea-2/19297-2013-09-24-22-33-05

–

Traducere:    IAN

Arhim. Ioil la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

20.09.2009

Arhim. IOIL Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa

la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

(Marcu 8: 34 – 9:1)

icoana_inaltarii_sfintei_cruciDupă sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, pe care ca pe un steag luminos o ridică Biserica noastră, în pericopa evanghelică din această duminică, Îl auzim pe Însuşi Domnul nostru vorbindu-ne despre Cruce şi despre însemnătatea ei în viaţa noastră.

Sfântul Evanghelist Marcu, într-un mod foarte delicat, dar şi dinamic, ne prezintă punctul central al vieţii duhovniceşti, punct în jurul căruia ar trebui să se concentreze toată încercarea şi strădania noastră.
Este foarte caracteristic că Hristos nu forţează cu desăvârşire pe nimeni ca să-L urmeze. Omul este liber, însă conform legii va suporta şi consecinţele acestei alegeri libere a sa. De aceea se accentuează:  „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu, 8:34).
Drumul lui Hristos este Crucea. Dar în sfârşit, ce nu este cruce în viaţa omului? Chiar şi acest păcat costă atât de mult (şi în bani şi în devastarea sufletească), acest păcat care îl face pe om să îngenuncheze, să-şi distrugă moralitatea şi să se degradeze… Prin urmare, văzând lucrurile obiectiv din acest punct, „va folosi”, pentru ca sufletul nostru să se mântuiască, „să-l pierdem pentru Hristos şi pentru Evanghelia Sa”. Continuă să citești →

Canon de rugăciune către Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Canon de rugăciune către Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

 

maria-magdalena30

Troparul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, glasul 1:

Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfântă Mironosiţă Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce eşti împodobită cu dumnezeieştile frumuseţi şi strălucită cu vărsările luminii celei dumnezeieşti, luminează inima mea cea întunecată, cu rugăciunile tale, Sfântă Mironosiţă Maria Magdalena.

Stih: Sfântă Mironosiţă Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În chip lămurit te-a sfinţit Cuvântul Tatălui, mântuindu-te de duhurile răutăţii. Aceluia făcându-te următoare, te-ai umplut de darurile Preasfântului Duh.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplându-te de ape făcătoare de viaţă din fântâna cea îndestulată a Stăpânului, Cel Ce S-a arătat pe pământ pentru milostivire, ai uscat râurile cele tulburi ale păcatului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudămu-te, Fecioară, ca pe o Maică a Celui din Fire Ziditor; căci firea oamenilor cea greşită o ai împăcat cu Dumnezeu, Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu. Continuă să citești →

Minunea arătării SFINTEI MARIA MAGDALENA

Minunea arătării SFINTEI MARIA MAGDALENA

.

„Nu te teme Elena. Sunt Sfânta Maria Magdalena. Și eu locuiesc aici cu tine“.

.

Pe locul unde se află astăzi Biserica Sfintei Maria Magdalena, precum și în împrejurimi, se aflau odinioară case ce aveau grădinile în față lor, o caracteristică des întâlnită la casele din satul Gera din preajma insulei Skopelos. Printre acestea se număra și cea a lui Anton și Elena Tsantarlioti.

Evenimentele miraculoase din această zonă au început a-și face apariția, conform Elenei Karakonti-Mageira, din seara Joii celei Mari, între anii 1898-1900.

Elena Tsantarlioti era o femeie foarte credincioasă și evlavioasă, care pe când se întorcea acasă împreună cu familia de la slujba săvârșită la biserica Sf. Gheorghe din seara Joii celei Mari, a văzut o femeie necunoscută îmbrăcată în negru, precum o călugăriță, stând in fața casei ei așteptând-o parcă să se întoarcă. Elena s-a speriat, căci lăsase toate ușile încuiate și dădu să plece. Femeia necunoscută i-a spus: „Nu te teme Elena. Sunt Sfânta Maria Magdalena. Și eu locuiesc aici cu tine“. Și îi arătă curtea casei sale, în care se afla un măslin sălbatic. „Locuiesc chiar aici“, spuse Sfânta, „și vreau ca începând de astăzi să ții zi și noapte o candelă aprinsă pentru mine.“  Și spuse mai departe: „De acum înainte mă vei vedea adesea, pentru că te-am ales  să-mi slujești.“ Continuă să citești →

Mesajul imnelor Triodului

Mesajul imnelor Triodului

 

Mesajul frumoaselor cântări ale Triodului se concentrează asupra pocăinţei izvorâta din iubire, a regăsirii sensului existenţial pierdut, a întoarcerii acasă la Tatăl nostru al tuturor, a revenirii la starea de împăcare și comuniune cu Dumnezeu: „…Pentru aceasta să postim, credincioşilor, de mâncărurile cele ce strică și de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viața din dumnezeiasca cruce și împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi…”.

http://www.youtube.com/watch?v=fbSmjt-pH7g#t=0

(se cântă la Vecernia de Miercuri, în a doua săptămână a Postului Mare)

Citind sau ascultând cu inima smerită mişcătoarele imne ale Triodului, creştinul poate înţelege chemarea la mântuire sau la întoarcerea în raiul comuniunii cu Dumnezeu.

CONTINUARE

.

Sursa: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com

SLUJBA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DIMITRIE CEL NOU DIN BASARABI

SLUJBA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DIMITRIE CEL NOU DIN BASARABI

(27 Octombrie)


sf_-dimitrie-inedit

Slujba preacuviosului părintelui nostru Dimitrie, n-a fost în Mineiele bisericeşti, ci numai în osebita filadă. Iar pe vremea şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Meletie s-a pus după slujba sfântului Nestor; că cei ce vor avea evlavie şi vor voi să poată să-i cânte slujba cu polieleu, după cum este cea de faţă, pentru sfintele lui moaşte ce se află la Sfânta Patriarhie din Bucureşti.

LA VECERNIE

După obişnuitul Psalm, citim:

         Fericit bărbatul… Starea întâi.

         La Doamne, strigat-am…,

Stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz…

Nicidecum nu te-ai înşelat de dulceţile trupului, nici de mărirea veacului acestuia trecător nu te-ai amăgit cu ispitele, mărite Dimitrie; ci cu totul te-ai arătat, slugă bună Stăpânului, primind jugul cel prea bun şi sarcina cea uşoară a vieţii celei curate; pentru aceasta te fericim (de două ori). Continuă să citești →

„Fără de Mine nimic nu veţi putea face“ – Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)

    Să nu ne străduim în deşert, bizuindu-ne pe puterile noastre!

      Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: ” Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine. „

       De cele mai multe ori, ne străduim să dobândim un lucru şi nu-l obţinem. Căutăm diferite lucruri, încercăm să acumulăm bogăţii materiale, înţelepciune, dar ne dăm seama că, în final, nu am realizat nimic…Ambiţia stă în  natura omului. Dar atunci când ne bizuim doar pe puterile proprii, fără a cere ajutor şi sprijin Domnului în lucrarea noastră, nu obţinem nimic măreţ, satisfăcător, cu adevărat util. Ajungem să avem plasele goale la finalul vieţii…

Dar Dumnezeu este tot timpul alături de noi. Aşteaptă să ne dăm seama că fără a urma Cuvântul Său nu vom reuşi să obţinem nimic..Dar când totuşi vom realiza că fără El nu putem, va fi oare prea târziu? Ne va cere oare să aruncăm din nou plasa?

       Trebuie să fim conştienţi că fiecare reuşită a noastră vine datorită harului lui Hristos, dăruit celor harnici, smeriţi şi ascultători ai Cuvântului Său. Dacă ostenim cu smerenie şi lucrăm cu nădejde în Domnul, vom obţine ceea ce dorim.  Trebuie să ne smerim, fără să disperăm, atunci când nu am reuşit în ceea ce ne-am propus. Atunci când suntem la capătul puterilor, trebuie să cerem ajutor Domnului şi va veni la toţi cei care împlinesc voia Lui.
       Oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică.  Să luăm aminte la Evanghelia din această Duminică, a „Pescuirii minunate”.


Arhim. Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)

(Luca 5: 1-11) Continuă să citești →

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a trecut la cele veșnice. Să avem parte de rugăciunile sale!

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a trecut la cele veșnice           

  În această dimineață, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, fost stareţ al Mănăstirii Simono-Petra din Muntele Athos, a trecut la cele veșnice. El se afla la Mănăstirea Ormilia din peninsula Halkidiki, fiind retras aici încă din anul 2000, din cauza unor probleme de sănătate.

De mic copil s-a ocupat de studiul Scripturii şi al Părinţilor, precum şi cu neîntrerupta rugăciune a lui Iisus. A studiat la şcoala din Simantra Halkidikis, continuând apoi la Nikaia Pireos. S-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Atena, iar după doi ani s-a mutat la Facultatea de Teologie.

La încheierea studiilor, în 1960, s-a înfăţişat Mitropolitului Dionisie de Trikkis şi Stagon, care l-a tuns în monahism cu numele Emilianos pe seama Mănăstirii Sfântului Visarion din Dousiko. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost hirotonit diacon, slujind la mănăstirile Meteorei, care duceau lipsă de vieţuitori la acea vreme.

De praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1961, a fost hirotonit preot, rămânând pentru o vreme la Mănăstirea Sfântului Visarion din Dousiko, un loc retras şi pustiu.

Continuă să citești →

Praznicul Tăierii împrejur a Domnului și pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare (AUDIO)

Praznicul Tăierii împrejur a Domnului și pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare

 

.

.

.

Sursa: Psaltii Catedralei Patriarhale

.

ÎPS BARTOLOMEU ANANIA – DESPRE PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE († 4 oct.1993)

ÎPS BARTOLOMEU ANANIA – DESPRE PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE

„Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai preţios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut văzduhului nostru naţional.”

dumitru-staniloae-portret
ORNAM1

Părintele Dumitru Stăniloae, plecat la Domnul în data de 4 octombrie 1993.

De acum, într-adevăr, e cu noi. El e din stirpea celor ce nu se duc: intrat în veşnicie, se-ntoarce cu ea-n potir; preoţie lucrătoare şi dincolo de veac.

A fost o vreme când lucram împreună, în aceeaşi încăpere din incinta Antimului, pe un etaj căptuşit cu cerneală. Ieşiserăm de la Aiud, aşteptam să ne crească părul şi scriam pentru reviste, măcar că încă nu aveam „drept la semnătură”: el, Stăniloae, trebuia să se iscălească nu-ştiu-cum, un pseudonim la adăpostul căruia îşi putea agonisi câţiva bănuţi pentru el şi familie. Atunci l-am văzut cum lucrează, şi nu ştiam dacă trebuie să-1 invidiez ori să-1 admir. Mai-tânărul său coleg, învăţat să-nvârtă de douăzeci de ori cuvântul în vârful condeiului, se surprindea fascinat de repeziciunea cu care Profesorul era în stare să aştearnă câteva zeci de pagini parcă dintr-o răsuflare, rând după rând, filă după filă, cu scrisul său aproape imposibil, urât, lăbărţat, dezordonat, eliptic, în desăvârşit contrast cu ordinea de cristal a unui intelect cosmic, de-abia ghicit între două căpiţe de hârtie. Rar câte-o ştersătură, tot atât de rară verificarea, din fugă, a unui citat patristic. Continuă să citești →

Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor – VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Cuviosul Dimitrie cel Nou,  Ocrotitorul Bucureştilor

 

(27 Octombrie)

 

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

              Naşterea după trup a Sfântului Dimitrie cel Nou şi naşterea întru Hristos, cea din apă şi din Duh, s-au petrecut într-un sat la sud de Dunăre, cu denumirea voievodală românească de Basarabi, care se găseşte la 2-3 kilometri depărtare de cetatea Rusciuc. Părinţii Sfântului Dimitrie erau ortodocşi, de origine valahi (români) şi se îndeletniceau cu agricultura şi cu creşterea vitelor.

             Deşi nu s-au păstrat prea multe mărturii scrise, în legătură cu data exactă a binecuvântatei sale naşteri, din tradiţia rămasă, atât în nordul cât şi în sudul Dunării, se crede că Sfântul Dimitrie ar fi văzut lumina zilei pe timpul binecredincioşilor împăraţi Petru şi Ioniţă Asan (1). De asemenea, peste tot în însemnările cele puţine şi foarte generale despre el, se spune că tânărul Dimitrie a fost întâi păstor şi pe urmă a devenit călugăr. Continuă să citești →

31 august – Ziua Limbii Române

31 august – Ziua Limbii Române

În România se celebrează, la 31 august, potrivit legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Române.  În Republica Moldova această sărbătoare este marcată începând cu anul 1990 până în prezent.

În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători pe data de 31 august a fiecărui an. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
Continuă să citești →

Proslăvirea monahiei de neam împărătesc, CUVIOASA ANASTASIA DIN KIEV

O NOUĂ RUGĂTOARE ÎN CERURI:
CUVIOASA ANASTASIA DIN KIEV
(Pomenirea Sfintei Cuvioase Anastasia se face Joi în Săptămâna Luminată şi în ziua aflării moaştelor ei, 20 octombrie/2 noiembrie)

Iarăşi ne bucură Domnul!… Şi ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?… Odinioară, am păşit pe urmele acestei plăcute a lui Dumnezeu. Nu ştiam nimic despre ea, dar ea – după mai bine de un secol de la naşterea ei în Cer,  ne-a deschis larg uşile ospitalităţii Mănăstirii ei de pe pământ – „Pokrovskii Manastâr” sau „Mănăstirea Acoperământului”. Şi astăzi, cine ajunge în Kiev şi nu are unde să poposească peste noapte, este îndrumat spre Mănăstirea Matuşkăi celei Mari, unde nepoatele duhovniceşti ale monahiei de viţă regală, oferă o ospitalitate avraamică tuturor pelerinilor. Dar atenţie!, dacă nu faceţi corect semnul crucii, veţi fi mustraţi pentru asta şi catehizaţi…
Dacă în vremea aceea ne-am bucurat de ospitalitatea Matuşkăi celei Mari, şi n-am ştiut să-i mulţumim, astăzi ne bucurăm de proslăvirea ei în rândul sfinţilor şi ca un mic prinos de mulţumire, scriem aceste rânduri pentru a o face cunoscută lumii ca maică nevoitoare în timpul vieţii pământeşti, iar astăzi sfântă rugătoare în ceruri pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat. Continuă să citești →

Concert de colinde – Formația vocal-instrumentală de muzică veche Anton Pann

Concert de colinde – Formația vocal-instrumentală de muzică veche Anton Pann

 

– Continuă să citești →