Arhive categorii: Predici

PREDICĂ LA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTÂI CHEMAT LA APOSTOLAT (2010) – Pr. Dr. Dorin Picioruş

PREDICĂ LA POMENIREA

SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTÂI CHEMAT LA APOSTOLAT

 Pr. Dr. Dorin Picioruş

†

Iubiții mei,

cât de bărbați [Andrei vine de la gr. anir, andros = bărbat] la minte suntem, cât de bărbătoși la suflet, și bărbații și femeile, și înrădăcinați în iubirea noastră de credință și de neam, în comparație cu bărbatul acesta preaminunat, cu Sfântul Apostol Andrei, care acum 2000 de ani, din porunca Domnului nostru, ca Apostol al Său, a inițiat o predicare a credinței creștine pentru a dezrădăcina idolatria neamurilor…și a ajuns până la strămoșii noștri? Cum ar trebui să fim noi, ca Biserică și ca nație, cei de 2000 de ani ortodocși pe aceste meleaguri?

Și nu sunt deloc întrebări retorice! Pentru că înrădăcinarea de milenii a credinței ortodoxe la noi ne face și mai responsabili față de cei care, nici până astăzi nu au cunoscut Ortodoxia credinței, datorită credinței lor eretice sau nu au trăit niciun fel de creștinism, oricât de deformat ar fi el, ci sunt tot păgâni, ca și cei de acum 2000 de ani. Continuă să citești →

PREDICĂ LA SFÂNTUL ANDREI A PĂRINTELUI ILIE CLEOPA

PREDICĂ LA SFÂNTUL ANDREI

A PĂRINTELUI ILIE CLEOPA

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intii ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormintul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit.

— Condacul Sfintului

Pr. Ilie CleopaIubiti credinciosi,

Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intii chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamintul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.

Sfantul Apostol Andrei era frate dupa trup cu Sfintul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, si se indeletniceau cu pescuitul.

La inceput, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfintului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mintuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus in Capernaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: Invatatorule, unde locuiesti? Iar Domnul i-a raspuns: Vino si vezi! (Ioan 1, 38-39). Si a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfintul Apostol Andrei a fost cel dintii chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Continuă să citești →

Homily at the Remembrance of Saint Apostle Andrew [November 30, 2011]

Homily at the Remembrance of Saint Apostle Andrew

[November 30, 2011]

Beloved brothers and sisters into the Lord,

On the Evangelizer of Romanians, the Apostle Andrew, we have him at heart…but he is not only of ours.

Because he preached in Bithynia, ie from Hrisopolis and until Nicomedia and Nicaea, in the parties of the Black Sea [and in Dobrogea he lived in a cave], in Sevastopol and the Bosphorus, in Kherson, in Russia to the Dnieper, and then in the Mountains of the Kiev, in Chalcedon and Byzantium, in Thrace, Macedonia and Thessaloniki, in Tessalia, Farsala, Hellas, Zitunion, Achaia, Paleapatra…and dies crucified, on a X-shaped cross, in Patras, on November 30, in the 60th year after Christ.

And, as he preached in many parts, and his body was divided into many parts of the world…his Holy Relics are kept in Patras, Greece [his head], in Scotland, at Edinburgh, in the Holy Mountain Athos, in Russia, Bulgaria, Cyprus, Georgia, Kazakhstan and Romania [Galați and Constanța], in Germany, Italy, Austria, Poland, France, the Basque Country, Malta, Hong Kong… Continuă să citești →

PREDICA LA SFÂNTUL ANDREI A PC. PR. DR. DORIN OCTAVIAN PICIORUŞ (2011)

PREDICA LA SFÂNTUL ANDREI

 PC. PR. DR. DORIN OCTAVIAN PICIORUŞ

Iubiți frați și surori întru Domnul,

nici acum 2.000 de ani…oamenii secularizați, îmbâcsiți de teluric, nu credeau că propovăduirea a o mână de oameni, toți Ucenici ai lui Hristos, o să aibă un astfel de impact universal și o să dăinuie!

Nici atunci nu i-au creditat cu prea multă încredere pe Sfinții lui Dumnezeu…iar ei nu s-au uitat la imensa populație ostilă sau indiferentă din jurul lor.

Căci dacă ar fi pactizat interior cu torpoarea din jur, dacă s-ar fi gândit că o să vină o ceată de Îngeri ca să le facă slujba, așa, în locul lor, Sfinții Apostoli n-ar mai fi bătut pământul în lung și-n lat pentru vestirea adevărului și a mântuirii care vine din Evanghelie.

Adevărul e contiguu cu mântuirea…pentru că el naște sfințenia, care e sălășluire a slavei lui Dumnezeu în cei care I se închină și Îl slujesc pe El în mod drept/ cu adevărat pe Dumnezeu pentru că sunt plini de tot adevărul Său. Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA a XXX-a DUPĂ DUPĂ RUSALII – Pr. Dorin Picioruş (2011)

Pr. Dorin Picioruş

PREDICĂ LA DUMINICA a XXX-a DUPĂ DUPĂ RUSALII

Iubiți frați și surori întru Domnul,

cel mai la îndemână lucru e să fii torționar și…lucrul care ne entuziasmează cel mai mult orgoliul e să fim „contabili de fapte bune”.

Dacă sunt mai bogat ca tine, dacă am o funcție de conducere și tu ești subsecventul meu, dacă sunt mai sănătos ca tine…și cu forță fizică mai mare decât tine…mi-e foarte ușor să te umilesc, să te port prin tribunale, să te desconsider, să scornesc tot felul de lucruri mincinoase la adresa ta…pentru că știu că tu ești vulnerabil, eștislab…

Și devin torționarul/ călăul tău…prin tot ceea ce fac…pentru că știu că am ceea ce nu ai tu…și, mai ales, pentru că îmi place…să te văd cum suferi, cum nu ai ce mânca, cum te târăști, de pe o zi pe alta, cu tristețile vieții în spate…

Sunt călăul care te asurzește cu muzică proastă, sunt nesimțitul care îți face zilefripte la serviciu pentru că sunt șeful tău, sunt soția ta care nu te ascultă, sunt rudele tale care nu te bagă în seamă…sunt anonimul care te calcă pe zebră…sunt cel pe care l-ai votat…și ai rămas cu buza umflată… Continuă să citești →

PREDICĂ LA APOSTOLUL DIN DUMINICA a XXX-a – Pr. James Thornton

PREDICĂ LA APOSTOLUL DIN DUMINICA a XXX-a

 Pr. James Thornton 

επιστολες-αποστολου-παυλου“Din Apostol Citire….”, Pr. James Thornton

Ed. Egumenița, Trad.: Radu Hagiu

„Legătura desăvârşirii”

Acum aproape o lună, epistola duminicală pe cărei am citit-o era, ca şi astăzi, din Epistola către Coloseni a Sfântului Pavel. A fost, de fapt, alcătuită din opt versete care le premerg pe cele citite astăzi. Poate vă amintiţi că cele citite atunci se ocupau de preschimbarea sinelui. Ni s-a spus de către Sfântul Pavel să ne lepădăm de omul cel vechi, omul Căderii lui Adam, şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, omul exemplificat de Iisus Hristos, Omul ce corespunde cu adevărat pe deplin chipului lui Dumnezeu.

In acea citire, Sfântul Pavel ne statuia ca, dacă dorim să devenim mai vârtos omul cel nou, să ne lepădăm mânia, iuţimea, răutatea, hula [şi] cuvântul de ruşine din gura noastră. Şi încă, nu trebuie să ne minţim unul pe altul. Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA 30 DUPĂ RUSALII – Pr. Dorin Picioruş (2010)

PREDICĂ LA DUMINICA 30 DUPĂ RUSALII

 Pr. Dorin Picioruş

†

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Evanghelia de astăzi este despre consistența dialogului și despre profunzimea paradoxurilor. Iar în greaca veche paradoxos înseamnă lucru incredibil, minunat, adică minune…și nu „enunț contradictoriu” sau „părere absurdă/contrară adevărului unanim recunoscut” ca în dicționarul limbii române…

Și începem cu dialogul, prezent, de la un cap la altul, în Evanghelia de față, cât și în întreaga Dumnezeiască Scriptură…

Pentru că atunci când intri în dialog cu Dumnezeu constați, mai devreme sau mai târziu, consistența sau inconsistența mesajului tău față de El, a cererilor tale, a nelămuririlor tale, adică cât sunt ele de reale, de adânci, de neapărate pentru tine.

Iar dacă nu sunt serioase problemele noastre sau dacă nu putem să ținem pasul cu sinceritatea lui Dumnezeu (și nu prea mulți pot…), atunci nu mai vrem să continuăm dialogul cu El, dialog care ne dezbracă de toată buna încredere în noi și de toate patimile noastre și de toate gândurile noastre înguste, micuțe, terestre… Continuă să citești →

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ – Pr. Cleopa Ilie

Pr. Cleopa Ilie

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

intrarea_in_biserica_a_maicii_domnului_

In biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti usa cereasca, deschide noua usa milei tale (Slujba Utreniei).

Mai înainte de a începe predica voi aminti cuvintele Duhului Sfânt, care se cuprind în troparul acestui dumnezeiesc praznic al Intrarii Maicii Domnului în Biserica. Iata aceste cuvinte: „Astazi înainte-însemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai înainte Îl vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cântam: Bucura-te plinirea rânduielii Ziditorului”.

Am pus troparul sarbatorii de azi mai înainte de predica, pentru ca în el dumnezeiestii Parinti au adunat învataturile acestui mare praznic împaratesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfânt aduna pe scurt ori viata acelui sfânt, ori însemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, începutul troparului este: „Astazi înainte însemnarea bunavointei lui Dumnezeu”. Intrarea Maicii Domnului în Biserica a fost primul semn din rânduiala bunavointei lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc. Dar sa vedem în ce fel s-a împlinit acest semn, în ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamânt aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mântui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei în Biserica. Continuă să citești →

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ – Pr. Savatie Baştovoi (Audio)

Pr. Savatie Baştovoi

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

 

AUDIO

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ – Pr. Dorin Octavian Picioruş (2011)

Pr. Dorin Octavian Picioruş 

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

Iubiți frați și surori întru Domnul,

la intrarea în post…praznicul de astăzi ne vorbește despre intrarea/ dăruirea cu totul în slujire, despre asumarea deplină a voii lui Dumnezeu de către Prunca Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru că Prea Fericirea sa nu a intrat doar fizicîn Templul iudaic de la Ierusalim, în forma eclesială premergătoare Bisericii creștine, ci a intrat dorind cu totul împlinirea făgăduinței părinților ei.

Intrare, Biserică și Maica lui Dumnezeu: sunt trei termeni cruciali/ definitorii pentru un creștin ortodox.

Pentru că adevărata intrare în Biserică se face prin Botez. Dar întreaga viață e un timp continuu de conștientizare și asumare cât mai deplină a consecințelor sfințitoare, îndumnezeitoare ale Botezului în viața noastră.

Și ca să intri la Dumnezeu…trebuie să te simți chemat de El, să simți dorul de El. Și credința noastră e plină de dorul de Dumnezeu, de nevoia presantă de a fi cu El…de a nu putea trăi fără El… Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA A 26-A DUPĂ RUSALII – Pr. Dorin Picioruş

Pr. Dorin Picioruş

PREDICĂ LA DUMINICA A 26-A DUPĂ RUSALII

Iubiți frați și surori întru Domnul,

că Evanghelia de astăzi [Lc. 12, 16-21], la nivel literal, vorbește despre bogaținesimțiți, autosuficienți, căzuți în letargia păcatului e un lucru evident…

Și îi putem mustra din plin pe groșii la inimă…pe nemilostivi…

Mai puțin evident însă dar tot la fel de real e și faptul, că Evanghelia de astăzi vorbește despre cei „bogați duhovnicește” în închipuirea lor, despre „sfinții” caredorm sub patimi multe, despre „teologii” eretici, care au o mare experiență lingvistică…dar nu și una reală, întrupată, în ființa lor…având cu toții o prea bună părere despre ei înșiși.

Pentru că, mai cu seamă a celor din urmă, a „sfinților” închipuiți, e nebunia mai mare…atâta timp cât nu se văd…dar văd pe toți. Continuă să citești →

PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA – Pr. Gheorghe Calciu

Pr. Gheorghe Calciu

PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA

PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA – Pr. Daniel Benga (Video)

 Pr. Daniel Benga

PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA

PREDICI LA DUMINICA a XXVI-a DUPĂ RUSALII (Audio)

DUMINICA a XXVI-a DUPĂ RUSALII

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina

*

Predica PF Părinte Daniel

*

Predica PS Ciprian Câmpineanul

*

Predica Părintelui Galeriu

PREDICI LA DUMINICA SAMARINEANULUI MILOSTIV (Audio)

PREDICI LA DUMINICA SAMARINEANULUI MILOSTIV

(Audio)  

*
Predica Pr. Damaschin, Măn. Sihăstria Putnei 

*

Predica Arhim. Nectarie, Măn. Sihăstria Putnei 

 

Sursa: http://prediciaudio.wordpress.com/