Arhive categorii: Rugăciuni

12 decembrie: CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH SPIRIDON, EPISCOPUL TRIMITUNDEI (II)

Sf Ierarh Spiridon al Trimtundei 2

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH SPIRIDON, EPISCOPUL TRIMITUNDEI (II)

Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, glasul 1:

Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. 

Cântarea 1

Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorând cugetul cel trupesc şi ochii sufletului mai înainte curăţindu-i, cu totul te-ai făcut Dumnezeiască biserică Duhului, preacuvioase, aducând cu sfinţenie jertfe cuvântătoare întru curăţie, cu totul fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS DANIIL STÂLPNICUL (11 decembrie)

Sf Daniil Stalpnicul4

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS DANIIL STÂLPNICUL

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul, glasul 1:

Stâlp al răbdării ai fost râv­nind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufle­tele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vrând să laud cu cântări po­menirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoa­re de lumină. Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII MUCENICI MINA, ERMOGHEN ŞI EVGRAF (10 decembrie)

ORNAM1CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢIIMUCENICI MINA, ERMOGHEN ŞI EVGRAF

10. ΜΗΝΑΣ ΚΑΛΛΙΚΕΛΑΔΟΣ (1)

ORNAM1

10. ΕΡΜΟΓΕΝΗΣ ΜΑΡΤΥΣ (1)

ORNAM1

10. ΕΥΓΡΑΦΟΣ ΜΑΡΤΥΣ (1)

ORNAM1

Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf, glasul al 8-lea:

Cu înfrânarea omorând por­nirile şi îndemnurile cele arză­toare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alun­ga urmările bolilor celor nepu­tincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămă­duiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului. 

Cântarea 1, glasul 1

Irmosul.

Hristos Se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobiţi cu Cununile Măririi şi stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu şi umplându-vă de Dumnezeiască Lumină, mucenicilor, izbăviţi de întune­cimea patimilor pe cei ce săvârşesc cu dragoste Sfântă pomenirea voastră, cea de lumină purtă­toare. Continuă să citești

9 dec, 25 ian şi 1 mai: Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”

icoana_maicii_domnului_bucurie_neasteptata_27

ORNAM1

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” este prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai.

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” este pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Un tânăr ce era stăpânit de o grea patimă trupească, dar care avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Maicii Domnului, înainte să meargă să păcătuiască din nou. Terminându-și rugăciunea și, ridicând privirea către icoană, a văzut că Pruncul Iisus avea răni pe mâini și pe picioare din care curgea sânge. Privind mai atent el a observat că și chipul Maicii Domnului se mișca, fiind ca și viu.

Continuă să citești

PARACLISUL SFÂNTULUI CUVIOS PATAPIE, TĂMĂDUITORUL DE CANCER ŞI MULTE BOLI (8 decembrie)

ag.patapios-2

PARACLISUL SFÂNTULUI CUVIOS PATAPIE, TĂMĂDUITORUL DE CANCER ŞI MULTE BOLI

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi(de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Că a Ta este Împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.

Doamne miluiește (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru. Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS PATAPIE (II) (8 decembrie)

patapie-

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS PATAPIE (II)

Troparul Sfântului Cuvios Patapie, glasul al 8-lea:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

 Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vrând să laud strălucitele fapte ale vieţii tale lumi­nate, te rog, cuvioase: roagă-te să mi se dăruiască din cer Rază Dătătoare de Lumină, ca să micşoreze norul neştiinţei mele, Sfinte Patapie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce mai înainte cu Dum­nezeiască voie a acoperit în adâncul mării pe egipteni, scoţându-te pe tine ca dintr-o adâncime, din tulburarea lumească, te-a luminat cu cunoş­tinţe Dumnezeieşti şi te-a arătat stea cu totul luminoasă, părinte cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din dragostea de nepătimire înfrânându-ţi patimile trupului cu frâul sihăstriei, fericite, te-ai arătat preacurat locaş al lui Dumnezeu prin credinţă şi ce­lor înviforaţi, liman de adăpost, Părinte Patapie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăvitorul, Cel Ce dă lumii izbăvire de blestemul cel de de­mult din tine Se naşte, Fecioară, făcându-Se Om; Acela a făcut pe Cuviosul Patapie izvor de vin­decări tuturor celor ce aleargă către dânsul cu credinţă. Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS PATAPIE (I) (8 decembrie)

normal_patapios1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS PATAPIE (I)

Troparul Sfântului Cuvios Patapie, glasul al 8-lea:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Veniţi, popoarelor, să cân­tăm…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcatu-te-ai din copilă­rie, înţelepte, cu Dumneze­iasca Tărie şi Putere de sus, pen­tru luptele şi ostenelile pustni­ciei şi te-ai pregătit cu râvnă, Sfinte Părinte Patapie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând toată viaţa celor trecătoare şi lepădându-te de lume, ai dobândit acum Mări­rea cea mai presus de lume, la care ai ajuns prin pustnicie, Înţelepte Patapie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Astăzi neamul omenesc pri­meşte Solia zidirii celei din nou şi bunele vestiri ale înfierii, în­tru zămislirea ta cea mai pre­sus de orice nădejde, Curată. Continuă să citești

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH AMBROZIE AL MEDIOLANULUI MARE APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI (7 DECEMBRIE)

Sfinte ierarhe Ambrozie, roagă-te pentru noi!
ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH AMBROZIE AL MEDIOLANULUI,
MARE APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI
 – 7 decembrie –

Rugaciunile incepatoare, apoi:

Condacul 1

Aparatorule cel mare al dreptei credinte, biruitorule al ereticilor, alauta dogmelor ortodoxe, cel ce ai propovaduit lamurit pe Fiul lui Dumnezeu in cele doua firi, Care S-a intrupat din cea neispitita de nunta, aratandu-Se noua, de o fiinta cu Tatal si vesnic ca si El, si de o fire cu Parintele Sau, cu dulce glas te laudam, cantand tie: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

Icosul 1

Cuvioase Parinte, Preasfintite Ambrozie, cel numit cu numele dulcetii, deschide-mi mie, nepriceputului, cu rugaciunile tale, mintea si limba, spre lauda Preasfintitei Treimi care prin viata ta curata si mai presus de fire a fost preaslavita, precum ai deschis mintile si limbile celor ce te ascultau, ca impreuna cu ei sa graiesc si eu acestea:

Continuă să citești

6 decembrie: TROPARUL ŞI CANOANELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (1)

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc ai aşternut…

Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de cunună, stând cu Oştile îngereşti înaintea Scaunului lui Hristos, Preaînţelepte Ierarhe Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta.

Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. Continuă să citești

18 nov. și 5 dec.: SINAXARUL ŞI SLUJBA SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

SINAXARUL ŞI SLUJBA SFÂNTULUI COSMA,

PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

*

Sinaxarul Sfântului Cosma (pdf)

*

Slujba Sf. Cosma (pdf)

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MARE MUCENIŢĂ VARVARA (4 decembrie)

sf-mc-varvara

ORNAM1

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MARE MUCENIŢĂ VARVARA

Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm, şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul; vezi neputinţa sufletelor noastre şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă.

Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea deofiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Continuă să citești

ACATISTUL SFINTEI MARI MUCENIŢE VARVARA (4 decembrie)

01_1

ORNAM1

ACATISTUL SFINTEI MARI MUCENIŢE VARVARA 

După obişnuitul început, se zice:

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea:

Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit din ele, cu ajutorul armei crucii, preacinstită.

Condacele şi Icoasele:

Condacul 1

Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos! Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MARE MUCENIŢĂ VARVARA (4 decembrie)

monastir

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MARE MUCENIŢĂ VARVARA 

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea:

Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cin­stim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita. 

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, Preasfântă Treime Cinstită, mai presus de toate, Ceea Ce dai robilor Tăi darul cel mai presus de gând, insuflă în min­tea mea cea întunecată Raza Cea de Lumină Purtătoare, ca să laud pe Sfânta Muceniţă a Ta Varvara, cea pururea fericită. Continuă să citești

SLUJBA CUVIOSULUI GHEORGHE, STAREŢUL SFINTELOR MĂNĂSTIRI CERNICA ŞI CĂLDĂRUŞANI (3 decembrie)

SLUJBA CUVIOSULUI GHEORGHE, STAREŢUL SFINTELOR MĂNĂSTIRI CERNICA ŞI CĂLDĂRUŞANI

Sf Gheorghe de la Cernica

LA VECERNIA MICĂ:

La Doamne, strigat-amStihirile pe 4, glasul al 4-lea

Podobie: Dat-ai semn…,

Dorul după Dumnezeu te-a însufleţit încă din pruncie Cuvioase Părinte Gheorghe, că ai fost ales din pântecele maicii tale să-I urmezi lui Hristos, Căruia te-ai făcut ascultător credincios şi neadormit rugător.

(de două ori).

Toată deşertăciunea lumii ai părăsit şi ai urmat Domnului, nevoindu-te în muntele Athosului, unde ai dobândit pacea sufletului, Părinte de Dumnezeu înţelepţite.

Cine va spune ostenelile tale fericite Părinte prin care ai dobândit cele nemuritoare, că următor fiind Stăpânului tău cununa sfinţeniei ai dobândit de la Dansul. Continuă să citești

ACATISTUL SFÂNTULUI PORFIRIE KAVSOKALIVITUL (2 decembrie)

Sf Porfirie2

ACATISTUL SFÂNTULUI PORFIRIE KAVSOKALIVITUL

După obişnuitul început, se zice:

Troparul Sfântului Porfirie Kafsokalivitul:

După cum pe pământ te rugai pentru tămăduirea neputinţelor şi pentru iertarea păcatelor noastre, tot astfel şi acum roagă-te în ceruri, părinte Porfirie, şi roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Condacele şi Icoasele:

Condacul 1

Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Continuă să citești