La 21 iunie este solstiţiul de vară, cumpăna vremii: de acum ziua începe să se micşoreze, iar noaptea să crească. Îndată după solstiţiu, avem această mare prăznuire din ziua de astăzi, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Anul mai are o astfel de cumpănă, solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie. Atunci este noaptea cea mai lungă de peste an, după care încep să crească zilele şi să se mărească lumina. De asemenea şi după solstiţiul de iarnă vine o şi mai mare sărbătoare şi tot o naştere, şi anume Naşterea Domnului Hristos. S-ar părea că între aceste două naşteri nu-i nici o legătură, ci numai că Sfântul Ioan este mai mare decât Domnul cu şase luni, în realitate însă, între aceste două naşteri, care au loc îndată după solstiţii, este o tanică legătură dumnezeiască.
Cuviosul Athanasie Pários s-a născut în satul Kóstos din insula Páros în anul 1721, din părinți înstăriți. Tatăl său, Apóstolos Túlios, era de fel din Sífno și avea încă trei copii. În insulă, a învățat carte de la călugării din mănăstirile locului. Numele de Pários l-a luat de la denumirea insulei.
În 1745, Athanasie a plecat la studii la vestita Școala Evanghelică din Smyrna, unde a rămas șase ani. Acolo predau profesori tradiționali cunoscuți: Ierótheos Dendrinós din Itáchi și Hrísanthos Karavías, care l-au influențat mult în aprecierea sănătoasă a frumuseţii ortodoxiei tradiționale.
În 1751 a ajuns în Sfântul Munte Athos, la vestita școală Athoniada, recent înființată în apropierea mănăstirii Vatopedi de către arhimandritul Meletie Vatopedinul, avându-l profesor pe Evghenie Vulgaris și împreună învăţăcel pe Sfântul Cosma Etolianul. Continuă să citești →
Numele Sfântului Niceta, episcopul Remesianei, este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare a poporului român. De asemenea, scrierile pe care le-a întocmit în limba latină au apărut de curând în traducere românească, îmbogăţind astfel patrimoniul spiritual al teologiei noastre. El este, aşadar, o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe printr-o rodnică lucrare misionară, prin viaţa sa plină de sfinţenie, prin scrierile sale şi prin învăţătura cea dreaptă pe care a predicat-o cu zel apostolic multor neamuri. Între acestea au fost şi strămoşii noştri daco-romani.
Numele de Niceta îşi are obârşia în limba greacă şi înseamnă „învingător”. Într-adevăr, prin lucrarea practică şi prin opera teologică pe care a creat-o, viaţa acestui episcop poate fi încununată şi pomenită cu laude ca o mare biruinţă spirituală. Remesiana, oraşul unde a păstorit cu vrednicie Sfântul Niceta, a fost întemeiat de împăratul Traian. El se afla la aproximativ 30 de kilometri, în partea de răsărit a oraşului Naisus (azi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. Continuă să citești →
Părintele nostru între sfinţi Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe şi Maria, amândoi din neam credincios şi viţă slăvită în Constantinopolului, capitala Imperiului Roman şi a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.
În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, şi împăratul Manuel căuta să încheie o înţelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxă, şi prin aceasta să dobândească oştiri din partea monarhiilor din Apus. După neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împărat Ioan VIII Paleologul leagă iar înţelegeri cu noul papă, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciţii lor. Continuă să citești →
Preafericitul Mitropolit Onufrie, Epifanie Dumenko și Filaret Denisenko. Imagine: UJO
Un teolog bulgar a publicat un articol în care a vorbit despre aspectele canonice și istorice ale recunoașterii schismaticilor ucraineni de către patriarhul Bartolomeu.
Juristul, avocatul și magistrul în teologie bulgar Alexander Todorov a scris un articol în care a reamintit de poziția Bisericii Ortodoxe Bulgare față de Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) și a analizat aspectele canonice și istorice ale deciziei Patriarhiei Constantinopolului privind acordarea Tomosului schismaticilor ucraineni.
„Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:11).
Pe unele site-uri așa-zise bisericești, cum ar fi „Ușile Ortodoxiei” și „Christianity.bg”, comunitatea schismatică din Ucraina este numită „Biserica Ortodoxă a/din Ucraina”, iar liderul ei Epifanie Dumenko (după patriarhul Bartolomeu) – „Mitropolit al Kievului”. Dacă aceste site-uri ar fi pur laice sau s-ar fi numit, de exemplu, „Ușile Ecumenismului” sau „Apostazie.bg” sau ceva de acest gen, atunci nu ar fi periculos ca acești termeni să fie folosiți eronat acolo. Dar din moment ce aceste resurse mass-media conțin materiale creștine, și în special ortodoxe, adică acolo în același timp „curge amară și apă dulce”, înșelăciunea cu termenii poate induce în eroare unii oameni care ar putea crede că schismaticii ucraineni fac parte din Biserica Unică a lui Hristos și că Epifanie Dumenko este într-adevăr mitropolit al Kievului (deși singurul Mitropolit canonic al Kievului este Onufrie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene). Sau cel puțin, unii oameni mai creduli ar putea fi induși în eroare că în Ucraina există două biserici canonice – atât Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), cât și Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr), și că există doi mitropoliți – atât Epifanie, cât și Onufrie, ceea ce este din nou o înșelăciune.
Prin urmare, pentru îndeplinirea cuvintelor de mai sus ale Sfântului Apostol Pavel, se cuvine să ne amintim pe scurt de ce așa-numita „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” nu are nicio legătură cu Biserica Ortodoxă și, în consecință, Epifanie Dumenko nu este un mitropolit ortodox.
O scurtă istorie a schismei bisericești din Ucraina
În primul rând, comunitatea schismatică (inclusiv naționalistă) din Ucraina a existat cu decenii înainte de Tomosul ilegal privind autocefalia ucraineană, pe care Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului l-a emis la 06.01.2019. Ea a constat în principal din două structuri – autoproclamata Biserică Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BOAU), care a apărut periodic de mai multe ori în secolul al XX-lea în Ucraina (fără continuitate permanentă) în persoana clericilor care s-au separat de ierarhia bisericească, și așa-numita „Patriarhie a Kievului” autoproclamată, care a fost creată în 1992 de mitropolitul de atunci al Kievului Filaret Denisenko, despărțindu-se de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (după ce nu a reușit să devină Patriarhul Moscovei) și a început să se autointituleze Patriarh al Kievului, deși nu a existat niciodată un patriarh la Kiev.
Niciuna dintre cele două structuri schismatice nu a fost recunoscută de nicio Biserică Ortodoxă Autocefală, deoarece separarea lor de Trupul lui Hristos nu a fost canonică, ci spontană.
Filaret Denisenko a fost chiar caterisit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (în 1992), al cărui membru a fost anterior. Mai mult, pentru că nu s-a pocăit de păcatul schismei, ci a continuat să stăruie în el, Denisenko a fost excomunicat oficial canonic din Biserică (1997).
Nici Patriarhul Constantinopolului nu era în comuniune euharistică cu Filaret și schismaticii ucraineni, pentru că era clar pentru toată lumea că schisma lor se baza pe naționalism și setea de putere și, în același timp, în Ucraina exista un Sfânt Sinod canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, care este o Biserică autonomă, adică se autoadministrează, care a fost întotdeauna recunoscută de toate Bisericile Autocefale. Numai că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu putea ferbe Sfântul Mir (notăm că în momentul de față Biserica Ortodoxă Ucraineană fierbe de una singură Sfântul Mir – Red) , pe care îl primea de la Patriarhia Moscovei, dar a fost condusă administrativ și duhovnicește, așa cum este până astăzi, de Sfântul său Sinod de la Kiev.
Atitudinea Patriarhului Bartolomeu față de schismaticii ucraineni înainte de 2018
Astfel, de exemplu, patriarhul Constantinopolului Bartolomeu i-a scris Patriarhului Rus Alexei al II-lea în scrisoarea sa din 26 august 1992, cu prilejul caterisirii mitropolitului de la Kiev Filaret (Denisenko): „Sfânta noastră Mare Biserică a lui Hristos, recunoscând plinătatea de competență excepțională în această chestiune a Sfintei Voastre Biserici Ruse, acceptă hotărârea sinodală corespunzătoare pentru cele scrise mai sus, nedorind să cauzeze nicio dificultate Bisericii voastre Soră cu a Noastră”.
Pe 7 aprilie 2009, la întâlnirea cu Patriarhul Moscovei Chiril la Istanbul, Patriarhul Bartolomeu „a promis să nu se amestece în treburile Ortodoxiei Ucrainene și să nu-i accepte în comuniune pe schismaticii ucraineni conduși de nerecunoscutul patriarh de la Kiev Filaret”. Faptul că cele două grupări schismatice – BAOU și așa-numita „Patriarhie a Kievului” – sunt necanonice, este recunoscut și de publicația Dveri.bg .
În aprilie 2018, președintele ucrainean Poroșenko, împreună cu schismaticii ucraineni Filaret și Macarie, au trimis o petiție Patriarhului Bartolomeu în care au cerut acordarea autocefalie Bisericii Ucrainene – nu celei canonice, adevărate, ci celei false, schismatice.
Atitudinea patriarhului Bartolomeu față de schismaticii ucraineni după 2018
La scurt timp după aceea, însă, patriarhul Bartolomeu își schimbă poziția și acum este gata să-i legitimeze pe schismatici.
În octombrie 2018, Constantinopolul l-a „reabilitat” necanonic și unilateral pe schismaticul nepocăit Filaret și grupul său (cu condiția că acest lucru poate fi făcut doar de către Biserica Ortodoxă Ucraineană (a Patriarhiei Moscovei) canonică, de la care schismaticii au căzut – inclusiv pentru că reabilitarea necesită pocăință și mărturisire, și nu căi laterale de pătrundre în Biserică).
Pe 3 noiembrie 2018, președintele ucrainean Poroșenko s-a întâlnit cu patriarhul Bartolomeu la Istanbul. Ca urmare, la 15.12.2018, la Kiev, la inițiativa patriarhului Bartolomeu, a fost înființată o nouă structură bisericească – „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” (BOaU), condusă de Epifanie (Dumenko), care anterior a fost „hirotonit” de către schismaticul Filaret.
În cele din urmă, Patriarhia Constantinopolului, condusă de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, a semnat oficial așa-numitul „Tomos pe autocefalie” al organizației schismatice ucrainene numită Biserica Ortodoxă a Ucrainei, avându-l în frunte pe Epifanie Dumenko.
Până în 2018, BOaU a fost recunoscută ca fiind formată din schismatici chiar și de Patriarhia Constantinopolului. Totuși, la 6 ianuarie 2019, schismaticii din BOaU și Patriarhia Constantinopolului au intrat în comuniune liturgică, iar Tomosul le-a fost înmânat oficial.
În mod firesc, Epifanie a introdus apoi în BOaU binecunoscutul instrument ecumenic de rupere a Ortodoxiei – noul stil, care este o continuare logică a politicii de retragere de la respectarea canoanelor bisericești. Și, ca întotdeauna, când noul stil este forțat într-o Biserică Autocefală, el se întroduce cu cooperarea puterii seculare fără de Dumnezeu, care acum în Ucraina persecută Biserica canonică. Singura diferență în Ucraina este că noul stil de acolo a fost adoptat de schismatici, nu de adevărata (și singura) Biserică Ortodoxă din Ucraina – Biserica Ortodoxă Ucraineană condusă de Mitropolitul Onufrie.
O evaluare a Tomosului din perspectiva canoanelor bisericești
Prin urmare, „Tomosul” în cauză este necanonic din punct de vedere juridic, deoarece a fost emis în afara autorităţii Patriarhiei Constantinopolului. Eliberarea sa încalcă Tradiția și următoarele canoane, care cer ca persoanele caterisite și excomunicate de către o Biserică Ortodoxă Autocefală să fie readmise la împărtășire de către aceeași Biserică care a dispus caterisirea și le-a excomunicat:
– Canonul 15 al Sinodului din Antiohia („Dacă vreun episcop, cade sub vreo acuzație de infracțiune, și va fi judecat de toți arhiereii din provincie și toți vor pronunța în unanimitate același hotărâre cu privire la el, el nu va mai fi judecat de alții, dar sentința unanimă a episcopilor provinciei va rămâne fermă”);
– Canonul 118 al Sinodului de la Cartagina („Cine a fost excomunicat din comuniunea bisericească din Africa și s-a strecurat în taină în țări de peste mări pentru a fi primit în împărtășire, să se supună excomunicarii din partea clerului”);
– Canonul 5 al Primului Sinodului Ecumenic („În ceea ce privește asupra celor care au fost excomunicați de către episcopii din provincii, fie că sunt dintre clerici sau mireni, ei trebue să fie judecați conform canonului să fie respectată de episcopi, care prevede că persoanele excomunicate de unii să nu fie readmise de alții”);
– Epistola Sinodului de la Cartagina către Papa Celestin („Deci, prin urmare,la început respectul noastru cuvenit pentru dumneavoastră, vă conjurăm cu sinceritate stăpâne și frate, că, pentru viitor, să nu acceptați cu ușurință în fața audierii voastre persoane care vin de aici și nici să nu-i primiți la comuniune pe cei care au fost excomunicați de noi, pentru că dumneavoastră, preacinstite Domn, veți înțelege cu adevărat că aceast fapt a fost prescris chiar de Sinodul de la Niceea. Căci, deși aceasta hotărâre pare să se raporteze asupra interzicerii în privința clericului inferior sau a mirenilor, cât mai mult ar trebui să se respecte acest lucru în cazul episcopilor, ca nu cumva aceia care au fost opriți de la împărtășire în propria provincie să nu fie primiți la împărtășire în grabă cu intenție deoarece este nepotrivit un asemenea fapt din partea Sfinției Voastre”.
Recunoașterea de către patriarhul Bartolomeu a schismaticilor ucraineni este la fel de invalidă ca și cum, de exemplu, l-ar fi recunoscut pe Christofer Sabev ca patriarh bulgar la cererea autorităților seculare bulgare (la Fanar – Red.), deși Biserica Ortodoxă Bulgară are un patriarh canonic și Sfântul Sinod, care nu i-a cerut (patriarhului Bartolomeu – Red.) să facă dreptate în Biserica Bulgară.
Tomosul și limitele de jurisdicție
Tomosul este anticanonic deoarece patriarhul Constantinopolului nu are dreptul de a acorda autocefalie Bisericii Ucrainene și dintr-un alt motiv: printr-o Epistolă specială din 1686 a patriarhului Constantinopolului din Mica Rusia (Ucraina) și Bielorusia ca mitropolii au fost transmise Patriarhiei Moscovei, adică de mai bine de 330 de ani, toate bisericile ortodoxe autocefale, fără nicio obiecție sau rezervă, au acceptat că Biserica Ucraineană se află sub jurisdicția ecleziastică a Patriarhiei Moscovei, nu a Patriarhiei Constantinopolului.
Prin urmare, Patriarhia Moscovei este Biserica Mamă pentru Kiev, nu Constantinopolul. Aceasta rezultă și din Canonul 17 al Sinodului IV Ecumenic și Canonul 25 al Sinodului VI Ecumenic, potrivit cărora termenul de prescripție pentru eventualele litigii jurisdicționale este de treizeci de ani. Acest termen de prescripție a expirat de peste 10 ori, iar în acești 330 de ani Patriarhul Constantinopolului nu și-a revendicat niciodată autoritate asupra Bisericii Ucrainene. Și după expirarea acestui termen de prescripție, orice drept jurisdicțional al Patriarhului Constantinopolului asupra Ucrainei este exclus.
Anularea arbitrară a Scrisorii din 1686 și însușirea necanonică de către Patriarhia Constantinopolului a dreptului de jurisdicție asupra teritoriului Ucrainei, precum și acordarea „autocefaliei” BOaU, este un act de ingerință pe un teritoriu canonic străin și este în totală contradicție cu sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe, care nu permit încălcarea limitelor jurisdicționale și existența într-un spațiu a mai multor jurisdicții.
Amestecul unilateral și arbitrar a unei Biserici autocefale locale în treburile interne ale altei Biserici este o încălcare a regulilor și o infracțiune canonică, care este condamnată de sfintele canoanele precum Canonul 2 al Sinodului II Ecumenic („Episcopii eparhiali nu trebuie să să treacă dincolo de eparhiile lor la biserici aflate în afara granițelor lor și nici să nu aducă confuzie asupra bisericilor…” ) și Canonul 8 al Sinodului III Ecumenic („…niciunul dintre episcopii preaiubiți de Dumnezeu nu va prelua controlul vreunei provincii care au nu a fost până acum, de la bun început, sub propria lui mână sau a predecesorilor săi”).
Chiar dacă Patriarhul Constantinopolului avea dreptul să acorde autocefalie Ucrainei (ceea ce nu se putea realiza decât cu acordul celorlalte patriarhii), aceasta urma să fie acordată Bisericii canonice de acolo, condusă de Mitropolitul Onufrie și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (dcare nu a cerut acest lucru), nu structurile schismatice.
Reacția altor Biserici asupra Tomosului acordat BOaU
Sancțiunea împotriva comuniunii necanonice cu schismaticii excomunicați, pe care Patriarhia Constantinopolului a menținut-o până în prezent, este o încetare completă a comuniunii liturgice cu aceștia din urmă, conform cunoscutei reguli canonice: „cine slujește cu un excomunicat trebuie să el însuși să fie excomunicat” (Canoanele 10 și 11 ale Sfinților Apostoli; Canonul 2 al Sinodului din Antiohia).
Este exact ceea ce a făcut Biserica Ortodoxă Rusă pentru îndeplinirea „Declarației sinodale” din 15 octombrie 2018, precum și Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică pentru îndeplinirea paragrafului 5 din „Rezoluția” sa din 13 noiembrie 2018.
Dacă toate Bisericile locale ar reacționa în acest fel, conform sfintelor canoane, atunci schisma ucraineană condusă de patriarhul Bartolomeu ar fi evidentă chiar și pentru cei neînbisericiți. Dar, din păcate, din cauza apostaziei și renunțării de ase apropia de Împărăția Cerurilor, mulți episcopi se tem să-l denunțe pe patriarhul Bartolomeu, acum susținut în lume, ca să nu intre în necazuri aici pe pământ. Dar sunt ei pe placuln lui Dumnezeu cu tăcerea lor?
Majoritatea episcopilor ai Bisericii Ortodoxe a Greciei și ai Bisericii Alexandriei au căzut atât de departe încât nu numai că nu l-au expus, dar chiar și au recunoscut „Tomosul” acordat schismaticilor ucraineni și au intrat în comuniune cu aceștia….
Mă întreb dacă vreunul dintre ei s-a gândit la durerea pe care o simțit-o mitropolitul Onufrie arhiereii canonici, preoții și mirenii ucraineni în urma trădarii lor?
„V-ați spălat mâinile ca și Pilat, dar v-ați pângărit inima. Bisericile noastre sunt confiscate, enoriașii noștri sunt bătuți, se varsă sânge pe pământul nostru. Și acesta este „numai începutul durerilor” (Matei 24:8). Când ce veți filosofa pentru Hristos și veți teologisi despre Dumnezeu în cabinete confortabile, noi vom fi uciși pentru Hristos cu ajutorul vostru… Dumnezeu v-a auzit că ați spus „nu” Adevărului. Ați mers în mod deliberat împotriva Adevărului… Sinedriul evreiesc îl condamnă pe Hristos la moarte pentru… un motiv banal – pentru a nu pierde confortul vieții…. La fel fac și arhiereii greci. Ei preferă să lase să sufere Trupul lui Hristos – Biserica – decât să-și piardă salariile europene, confortul și relațiile bune cu acele buzunare, din care își primesc salariile…”, scrie el.
Acei episcopi care intră în comuniune liturgică cu schismaticii ucraineni, arată că și-au pierdut dragostea față de colegii lor – membri canonici ai Bisericii din Ucraina, care din 2018 au fost supuși represiunii, bătăilor, întemnițării și persecuției de către autoritățile seculare și schismaticii din Ucraina. Mă întreb cum se vor justifica arhiereii tăcuți că nu numai nu își ridică vocea în sprijinul ortodocșilor persecutați din Ucraina, ci chiar au trecut de parte schismaticilor, adică a persecutorilor? Se pare că cuvintele lui Hristos se adeveresc: „Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”. (Matei 24:12).
Atitudinea față de Tomos în Bulgaria
Unii creștini din țara noastră, nedorind să fie persecutați sau defăimați pentru că au mărturisit adevărul, acoperă cu viclenie schisma ucraineană cu cuvintele „Sfântul Sinodul al Bisericii Ortodoxe Bulgare încă nu s-a pronunțat asupra Bisericii Ortodoxe Ucraiene”, adică de parcă statutul canonic al această structuri schismatice nu este clar și depinde de declarațiile Sfântului Sinod. Acest lucru cu siguranță nu este adevărat.
Caracterul schismatic al BOaU, precum și invaliditatea canonică/juridică a „Tomosului Autocefaliei” emis de patriarhul Bartolomeu, sunt fapte obiective, nu o chestiune de judecată subiectivă. Ele nu depind de aprecierea unuia sau altuia sinod local. Fiecare arhiereu, precum și sinoadele locale, sunt supuse Bisericii Ecumenice a lui Hristos și regulilor acesteia. Din acest motiv, chiar dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare adoptă o hotărâre care recunoaște BOaU ca parte a Bisericii și „Tomosul” impertinent pentru autocefalia acordată în anului 2019 – ca valabil, această hotărâre a Sfântului Sinod va fi nulă pe două temeiuri: în primul rând, pentru că ar contrazice canoanele de mai sus; în al doilea rând, pentru că art. 69, alin. 2 din Statutul al Bisericii Ortodoxe Bulgare prevede expres că hotărârile Sfintelor Sinoade sunt obligatorii numai dacă nu contravin dogmelor și canoanelor sfintei Biserici Ortodoxe.
Despre încălcările dogmatice din Tomos
În „Tomosul” ilegal din 6 ianuarie 2019 există încălcări nu doar canonice, dar și dogmatice. Așa ar fi, de exemplu, minciuna că patriarhul Constantinopolului a fost conducătorul tuturor Bisericilor Autocefale: „…declarăm că Biserica Autocefală a Ucrainei recunoaște ca cap (κεφαλὴν) presfântul Scaun Ecumenic Apostolic și Patriarhal, precum o fac alți Patriarhi și Întâistătători” (din textul Tomosului) Aceasta și celelalte încălcări dogmatice din „Tomos” vor fi luate în considerare într-un articol separat și, ca o explicație a acestor abateri ale Patriarhiei de Constantinopol, ne vom limita pentru a cita trei sfinți din secolul al XX-lea:
„Am fost destul de stânjeniți și uimiți că…conducătorul Bisericii din Constantinopol, fără nicio referire prealabilă la noi ca reprezentant legal și conducător al întregii Biserici Ortodoxe Ruse, s-a amestecat în viața și treburile interne ale Bisericii Ruse Autocefale. Sfintele Sinoade (Canoanele II şi III ale Sinodului II Ecumenic) au recunoscut pentru episcopul de Constantinopol numai primatul de onoare și nu i-a fost recunoscut primatul puterii”.
(Sfântul Tihon Mărturisitorul, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Mesaj către Patriarhul Grigore al VII-lea al Constantinopolului, iulie 1924)
„Patriarhia Ecumenica, care și-a pierdut importanța de Stâlp al Adevărului și a devenit ea însăși o sursă de dezbinare și, în același timp, este cuprinsă de o poftă excesivă de putere, este o priveliște jalnică, care amintește de cele mai rele vremuri din istoria Bisericii de la Constantinopol.
(Sfântul Ierarh Ioan din Șanhai, în raportul său „Situația Bisericii Ortodoxe după Război”, Actele celui de-al Doilea Sinod pentru întreaga diasporă a Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, Belgrad, 1939, pp. 389-394)
„Patriarhii Ecumenici s-au îndepărtat de multă vreme de Ortodoxie. Iată, ei chiar sunt trădători…” (Sfântul Serafim al Sofiei, Viață și Învățătură, Clasici ortodocși, 2016, p. 74)
Concluzii
În concluzie, vom reaminti că cunoscutul mitropolit Ioannikie de Sliven nu a permis preoților din eparhia sa să intre în comuniune liturgică cu Patriarhia Constantinopolului și cu atât mai puțin cu schismaticii ucraineni.
Din păcate, putem deja să constatăm că problema acestor schismatici va deveni mai profundă. Dumnezeu să dea cinste și curaj mitropoliților noștri ca să nu devină complici la schismă și să nu provoace alta – este mai bine ca creștinii să fie persecutați pentru unitatea Bisericii decât să devină trădători.
În sfârșit, trebuie menționat că despărțirea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Biserica sa Mamă – Biserica Ortodoxă Rusă (fără întreruperea coliturghisirii), proclamată la 27 mai 2022 în Mănăstirea Sfântului Panteleimon (Teofania), nu s-a realizat conform rânduielii canonice, dar deocamdată cu destulă corectitudine Biserica Ortodoxă Rusă dă dovadă de clemență și răbdare față de această hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, deoarece a fost luată în condițiile terorii zilnice împotriva ortodocșilor din Ucraina de către autoritățile laice și în același timp – în timpul legii marțiale.
Toate Bisericile Autocefale manifestă înțelegere față de situația de urgență a creștinilor din Ucraina, prin urmare, în timp ce Biserica Ortodoxă Rusă (ca Biserică Mamă) nu consideră că Biserica Ortodoxă Ucraineană a aderat la schismă, celelalte Biserici Autocefale nu consideră Biserica Ortodoxă Ucraineană că ar fi schismatică. Și Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica Mamă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pentru că înainte de 1990 nu exista Biserica Ortodoxă Ucraineană, iar în Ucraina era doar Biserica Ortodoxă Rusă, iar aceasta din urmă a autorizat crearea unei Bisericii Ortodoxe Ucrainene autonome la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc la 25-27 octombrie 1990. Sinodul a luat atunci decizia de a acorda Bisericii Ortodoxe Ucrainene „independență și autoguvernare”, iar conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene să poarte titlul de „Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine” și să fie un membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. După cum vedem, Patriarhia Constantinopolului nu a avut voce și nicio participare la aceste evenimente.
În cadrul persecuțiilor actuale împotriva BOUkr, deja au apărut primii arhierei mărturisitori. Verdictul instanței împotriva lui vlădica Ionatan a intrat în vigoare.
În prezent, sunt în desfășurare procedurile judiciare împotriva mai multor arhierei ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Mitropoliții: Pavel de Cernobyl, Teodosie de Cerkasy, Longhin de Bănceni, Ionatan de Tulcin și Arsenie de Sviatogorsk – toți riscă pedepse cu închisoarea în temeiul unor articole destul de grave din Codul Penal.
Cazul mitropolitului Arsenie
Pe 19 iunie 2024, la Dnipro a avut loc prima ședință de judecată în cazul starețului Lavrei de la Sviatogorsk, mitropolitul Arsenie. Aceasta a fost o audiere a cazului pe fond, în plus, la ședință a fost luată hotărârea cu privire la prelungirea arestării sale preventive, deoarece cele 60 de zile de arestare preventivă urmau să expire la 22 iunie 2024. Transferul relativ rapid al cazului în instanță este surprinzător.
De exemplu, jurnaliştilor ortodocşi cu un nivel similar de probe li s-a prelungit arestarea preventivă pentru încă pe trei luni, ceea ce înseamnă că anchetatorii SBU pot „investiga” cazul timp de şase luni sau mai mult fără prea mult efort. Presupoziția logică pentru o asemenea promptitudine în cazul mitropolitului Arsenii este următoarea: se grăbesc să-l condamne și să-l închidă cât mai curând posibil.
Dacă cuvintele avocatului Bisericii Ortodoxe Ucrainene Robert Amsterdam că după Summit-ul din Elveția, autoritățile ucrainene vor intensifica persecuția Bisericii sunt corecte, atunci încarcerarea demonstrativă a mitropolitului Arsenii ar transmite un mesaj tuturor celorlalți ierarhi: „alăturați-vă BOaU, sau va fi prea târziu”. Totuși, să nu ne grăbim cu afirmațiile. Cazul mitropolitului Arsenie abia a început să fie examinat, trebuie să aibă loc mai multe sedințe, un verdict, un atac în recurs, etc.
Cazul mitropolitului Ionatan
Verdictul împotriva mitropolitului Ionatan de Tulcin și Brațlav (Elețkyh) a intrat deja în vigoare. La 18 iunie 2024, Curtea de Apel din Vinița a menținut verdictul Tribunalului orașului Vinița din 7 august 2023, care l-a condamnat pe mitropolitul Ionatan la cinci ani de închisoare cu confiscarea bunurilor. A fost găsit vinovat de următoarele infracțiuni:
• incitarea la ură religioasă (articolul 161);
• justificarea agresiunii armate a Federației Ruse (articolul 436-2);
• apeluri la răsturnarea ordinii constituționale (articolul 109);
• încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei (articolul 110).
Decizia Curții de Apel intră în vigoare din momentul pronunțării, ceea ce înseamnă că mitropolitul Ionatan poate fi trimis deja la închisoare. Deși această decizie poate fi atacată la Curtea Penală de Casație din cadrul Curții Supreme a Ucrainei în termen de trei luni, având în vedere tendințele recente, este prea puțin probabil un rezultat echitabil.
Bineînțeles, a numi pe cineva mărturisitor în timpul vieții nu este corect după tradiția ortodoxă. Când unor părinți de pe Muntelui Athos li s-a spus despre sfințenia lui Siluan Athonitul, care era în viață, ei au remarcat: „Să vedem cum va muri”. Însă ținând cont de această abordare, este totuși esențial să acordăm atenție cazului mitropolitului Ionatan acum, deoarece acesta poate servi drept exemplu pentru mulți alți membri credincioși ai Bisericii.
Cine este mitropolitul Ionatan
Mitropolitul Ionatan este unul dintre episcopii de seamă care deja a jucat un rol semnificativ în istoria Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Născut în 1949, el a absolvit Seminarul Teologic din Leningrad în 1973 și Academia Teologică din Leningrad în 1976. Un an mai târziu, în 1977, a fost tuns călugăr, iar în 1978 a fost hirotonit ieromonah de nimeni altul decât de actualul patriarh al Moscovei Chiril (Gundeaev), care era atunci episcop de Vyborg și rectorul Academiei Teologice din Leningrad. Sub îndrumarea sa, ieromonahul Ionatan și-a început cariera academică, a predat cursuri de muzică bisericească la seminar și a dirijat corul școlilor teologice din Leningrad. Chiar și atunci, Ionatan era serios dedicat muzicii bisericești, pentru care avea talente deosebite. În 1986 a fost lansată o înregistrare cu cântări ale corului școlilor teologice din Leningrad, care includea operele sale. Totuși, în curând KGB-ul l-a lipsit pe Ionatan de înregistrarea domiciliului în Leningrad din cauza înclinațiilor sale disidente: citea din Soljenițîn, participa la expoziții semi-subterane ale unor pictori cu viziuni „greșite” etc. Timp de un an întreg după aceea, el nu a găsit un loc unde să slujească și în cele din urmă a ajuns la catedrala Sfântului Vladimir din Kiev.
Totuși, vremurile se schimbau rapid, și în 1988, pe fundalul sărbătoririi a 1000 de ani de la Creștinarea Țări Rusiei, statul a început să restituie Bisericii unele biserici și mănăstiri, inclusiv Lavra Peșterilor de la Kiev, al cărei stareț a devenit arhimandritul Ionatan. Un an mai târziu, în 1989, a fost hirotonit episcop de Pereyaslav și a devenit coordonator adminisrativ al exarhatului din Kiev de atunci, iar mai târziu – al Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente. În esență, în ierarhia bisericii el a fost a doua persoană după Filaret Denisenko, mâna sa dreaptă și persoană de încredere. Când în 1990, după moartea Patriarhului Pimen, Filaret s-a dus la Moscova crezând cu încredere că va deveni următorul Patriarh al Moscovei, acesta se pregătea să transmită conducerea Exarhatului din Kiev episcopului Ionatan. Totuși, Filaret nu a devenit Patriarh al Moscovei, iar apoi a decis să devină „Patriarhul Kievului”. Aici Ionatan și-a arătat fermitatea, deoarece a preferat să rămână credincios față de canoanele bisericești decât să-și păstreze favoarea superiorului și patronului său. Ionatan și-a exprimat clar dezacordul față de aspirațiile schismatice ale lui Filaret, pentru care nu numai că a fost interzis în preoție în 1991, ci și caterisit în același an.
Totuși, după ce mitropolitul Vladimir (Sabodan) a fost ales mitropolit al Kievului, interdicțiile împotriva episcopului Ionatan au fost ridicate. Ulterior, Ionatan a condus mai multe eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Din 2010, el este membru al Consiliului Patriarhal pentru Cultură (o instituție sinodală a Bisericii Ortodoxe Ruse). În plus, Mitropolitul Ionatan este autorul unei serii de imnuri bisericești și lucrări teologice, printre care se numără „Ghid explicativ pentru rugăciunile Sfintei Liturghii după Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Vasile cel Mare”, cu încercări de a transpune rugăciunile și ecteniile Liturghiei în limba rusă și limba ucraineană, cu comentarii istorice și teologice.
Urmărirea penală
Având în vedere trecutul său, mitropolitul Ionatan a devenit o țintă convenabilă pentru agențiile ucrainene de aplicare a legii, care au început să caute „trădarea” în cadrul Bisericii acolo unde aceasta nu există.
Pe 11 octombrie 2022, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat o percheziție la reședința mitropolitului Ionatan și a inițiat urmărirea sa penală. Potrivit mitropolitului și avocaților săi, „probelele” presupus găsite au fost uneltite, iar fișierele compromițătoare de pe calculatorul său au apărut abia după ce acesta a ajuns în mâinile anchetatorilor SBU. Procurorii nu au putut prezenta dovezi convingătoare de vinovăție a mitropolitului Ionatan, însă acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
„Seriozitatea” probelor poate fi evaluată după declarația procurorului din timpul ședinței de judecată că mitropolitul Ionatan, „condus de ideologie, a căutat pe internet pliante prorusești și le-a descărcat pe hard-discul computerului său pentru a le distribui preoţilor în cancelaria publică”. Cu alte cuvinte, acuzarea a considerat o infracțiune faptul că o persoană descarcă conținutul unei informații de pe internet (care, de altfel, nu mai este necesară odată cu avansarea tehnologiei informaționale). Totuși, chiar dacă am putea da crezare acestui lucru, procurorii nu au oferit dovezi serioase că mitropolitul Ionatan ar fi intenționat să difuzeze acest conținut.
După anunțarea verdictului de către Tribunalul din Vinița, mitropolitul a suferit un accident vascular cerebral. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al Eparhiei de Tulcin în 19 martie 2024. Potrivit avocatului său, în timpul tratamentului, Ionatan a scris o cerere de a fi inclus în fondul de schimb al prizonierilor de război pentru transferul în Rusia. Dar, la scurt timp, s-a raportat că mitropolitul și-a schimbat decizia, declarând că nu se recunoaște vinovat și „dorește să slujească în continuare în folosul Ucrainei”. Avocatul a mai menționat un alt motiv –mitropolitul Ionatan nu are statut de prizonier de război și, prin urmare, nu poate fi schimbat cu altcineva. Acest lucru pare ciudat, deoarece persoane fără statut de prizonier de război, precum V. Medvedciuk sau scriitorul Yan Taksiur, mai devreme au fost schimbați în Rusia cu prizonieri de război ucraineni.
În ce constă mărturisirea?
Având în vedere biografia mitropolitului Ionatan, putem presupune că acesta va fi primit cu onoare în Rusia. Pentru el, transferul în Rusia este aproape singura modalitate de a supraviețui. Toată lumea înțelege că cinci ani de închisoare pentru un bărbat de 75 de ani, care a suferit recent un accident vascular cerebral, echivalează cu o condamnare la moarte. Asistența medicală din penitenciar nu se proslăvește prin calitatea sa, așa că orice problemă de sănătate înseamnă suferință garantată. Se pare că mitropolitul Ionatan era conștient de toate acestea atunci când a făcut alegerea de a refuza schimbul în Rusia. Cu toate acestea, el a făcut această alegere. Dar de ce?
Să analizăm ce s-ar fi întâmplat în cazul unui astfel de schimb. Da, mitropolitul și-ar fi rezolvat problemele personale, s-ar fi bucurat de libertate, ar fi regăsit confortul și ar fi primit îngrijiri medicale de calitate. Dar, pe de altă parte, astfel el ar fi recunoscut acuzațiile împotriva lui: că a incitat la ură religioasă, a justificat agresiunea Rusiei și a încălcat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Ar fi recunoscut că Biserica Ortodoxă Rusă, nu Biserica Ortodoxă Ucraineană, este adevărata lui casă. De asemenea, ar putea fi puternic presat de Rusia să vorbească critic împotriva deciziilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Teofania, care a avut loc la 27 mai 2022, așa cum s-a întâmplat cu Ian Taksiur.
Schimbul mitropolitului Ionatan și transferul în Rusia ar fi creat un precedent care ar fi făcut mult mai ușoară răfuiala cu alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ar fi simplificat inițierea de dosare penale inventate, prezentarea de „probe” false și pronunțarea de verdicte de acuzare în instanțe. Logica este simplă aici: dacă un ierarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și-a recunoscut în cele din urmă vinovăția, atunci probabil că alții nu sunt mai buni.
Prin urmare, decizia mitropolitului Ionatan de a se sacrifica, dar de a nu oferi persecutorilor Bisericii o modalitate ușoară de a se răfui cu alți colegi arhierei, poate fi interpretată ca un act de mărturisire. Speranța că Curtea de Casație va anula verdictul este foarte mică, ceea ce înseamnă că nu mai rămâne nimic de făcut decât să ne rugăm ca Dumnezeu să-l întărească pe mitropolitul Ionatan, pe mitropolitul Arsenie și pe toți ceilalți mărturisitori care suferă în închisori pentru fidelitatea lor față de Hristos și Biserica Sa. Ne rugăm ca Dumnezeu să nu-i lase fără ajutorul și mângâierea Lui și să-i ajute să-și ducă Crucea până la capăt.
Susținătorii BOaU în curtea bisericii. Imagine: Dozor_Primul Kozațkii
Raidul asupra bisericii a fost condus de Serhii Voznyi, fostul asistent al lui Kiva, învinuit de înaltă trădare.
Pe 20 iunie, în jurul orei 10, susținătorii așa numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei au intrat pe teritoriul bisericii Sfântului Gheorghe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din orașul Irpin, regiunea Kiev, și au tăiat cu polizorul ușile bisericii, relatează canalul de Telegram Dozor_kozak1.
Părintele Oleksandr Fedoriciko, protopopul de Irpin, a declarat pentru jurnalişti că raidul asupra bisericii a fost condus de activistul Serhii Voznyi, care înainte de război a fost ajutorul deputatului trădător Ilia Kiva. Acapararea bisericii a fost supravegheată de primarul orașului Oleksandr Markușyn. Au fost implicați și membrii detașamentului teritorial de voluntari.
Când enoriașii bisericii Sfântului Gheorghe s-au adunat lângă biserică, poliția i-a împiedicat să intre.
Potrivit părintelui Oleksandr, în tot acest timp activiștii și clerul BOaU i-au insultat pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, instigând la ură religioasă. Aceștia și-au justificat dreptul de a acapara biserica cu documente care, potrivit membrilor comunității religioase a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, au fost falsificate.
UJO a informat mai devreme că în februarie 2024, Serhiy Voznyi și „juristul” Ihor Hryșacev au transferat în subordinea BOaU două comunități ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene din regiunea Kiev: biserica în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae din satul Zahalți și biserica în cinstea Icoanei Maicii Domnului de Kazan din satul Mircea. Acești indivizi, care au efectuat deja mai mult de zece „tranziții” în satele din regiunea Kiev, au fost însoțiți de „preotul” BOaU Dmytro Koșka.
Moartea mucenicească a Părintelui Mathiás Pavlídis
Părintele Mathiás Pavlídis s-a născut în 1878 în satul Ghípsou din Cipru. La vârsta de 17 ani a plecat la Ierusalim, unde a intrat în obștea părinților de la Locurile Sfinte și s-a înscris la Școala Teologică a Sfintei Cruci. În 1903 și-a terminat studiile, iar un an mai târziu avea să fie hirotonit diacon. În anul 1910 avea să fie hirotonit preot, iar apoi, arhimandrit.
Din motive care țineau de viața bisericească și politica tulbure din vremea aceea, în aprilie 1917 a părăsit Sfintele Locuri și s-a mutat în orașul Nazillí din Asia Mică (azi, Turcia) unde a fost profesor de religie pentru comunitatea greacă de acolo.
În acest oraș, în luna iunie a anului 1919, Părintele Mathiás a pătimit chinuri și moarte mucenicească, fiind tras în țeapă de către un grup de soldați turci.
Sursa: K. Kokkinóftas, Arhimandritul Mathiás Pavlídis (1878-1919), Vestitorul Bisericesc 4 (1992) pp. 113-116.
La postul de Patriarh au fost aleși următorii candidați: mitropolitul Grigore de Vracensk, mitropolitul Gavriil de Lovcensk și mitropolitul Daniel de Vidin.
Potrivit statutului Bisericii Ortodoxe Bulgare, cei aleși trebuie să îndeplinească trei condiții – să aibă peste 50 de ani, să aibă 5 ani de slujire ca conducător de eparhie, o gândire ortodoxă și o viață exemplară.
De asemenea, se știe că Consiliul de Miniștri a alocat aproape jumătate de milion de leve Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru a acoperi costurile de organizare și desfășurare a celui de-al IV-lea Sinod Bisericesc Electoral Patriarhal la 30 iunie și întronizarea solemnă a noului Patriarh Bulgar și Mitropolit al Sofiei.
La alegerea noului conducător al Bisericii Ortodoxe Bulgare participă toți ierarhii Bisericii – mitropoliți și episcopi, câte cinci reprezentanți din fiecare eparhie – trei clerici și doi mireni, și zece reprezentanți ai eparhiei de Sofia – șase clerici și patru mireni.
În plus, câte un reprezentant al mănăstirilor stauropegiale – Rila, Bacikovo și Troian, câte doi reprezentanți ai mănăstirilor eparhiale din fiecare eparhie – un călugăr și o maică, precum și un reprezentant al școlilor teologice secundare. În total, 145 de persoane.
UJO a scris mai devreme că Bulgaria a publicat o listă cu toți candidații pentru funcția de Patriarh.
În Ucraina funcționează mai mult de 90 de confesiuni și mișcări religioase.
Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință (SSUELC) a dezvăluit date despre numărul comunităților religioase, al mănăstirilor și școlilor religioase din Ucraina, relatează Risu.
Biserica Ortodoxă Ucraineană are cel mai mare număr de comunități religioase – 29%, 22% aparțin BOaU, iar aproximativ 10% din comunități aparțin Bisericii Greco-Catolice Ucrainene (BGCU). După numărul de mănăstiri, liderul este Biserica Ortodoxă Ucraineană – 39%, 22% aparțin Bisericii Romano-Catolice, 20% aparțin BGCU, se afirmă că BOaU se află pe locul 4, dar numărul mănăstirilor nu este specificat.
În total, în Ucraina funcționează mai mult de 90 de confesiuni și mișcări religioase. La 1 ianuarie 2004, se numărau 36.195 de comunități religioase, 552 de mănăstiri și 201 de școli religioase. Cel mai mare număr de comunități religioase și mănăstiri se află în regiunea Lviv.
UJO a informat mai devreme despre declarația conducătorului SSUELC că interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu încălca drepturile credincioșilor săi.
Parlamentarul Oleksiyciuk. Imagine: Screenshotul video a canalului „Perșyi”
Parlamentarul Oleksandr Oleksiyciuk a declarat că proiectul de lege anti-bisericesc va fi scos la vot în săptămânile următoare.
Oleksandr Oleksiychuk, deputat al Partidului Slujitorul Poporului, a anunțat că în Rada Supremă a Ucrainei au fost adunate 226 de semnături pentru a aduce proiectul de lege antibisericesc 8371 în sala de vot. El a făcut acest anunț în timpul unei emisiuni pe canalul Pershyi dedicată interzicerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr).
El a explicat că proiectul de lege nu a fost adus la Rada Supremă pentru a doua lectură, deoarece parlamentarii nu erau încrezători că va fi aprobat.
„Pentru a ne asigura că proiectul de lege adus în discuție va fi susținut de majoritatea, a existat un acord între toate facțiunile și grupurile de a strânge semnături pentru a aduce proiectul în dezbateri și pentru a fi susținut”, a explicat el.
Oleksiyciuk a adăugat că proiectul de lege va fi scos la vot în următoarele săptămâni și și-a exprimat încrederea că va obține peste 260 de voturi.
UJO a informat mai devreme că Robert Amsterdam, conducătorul societății internaționale pentru drepturile omului Amsterdam & Partners LLP, a declarat că în urma Summitului pentru Pace desfășurat în perioada 15-16 iunie în Elveția, autoritățile vor lansa un alt val de represiuni împotriva ortodocșilor ucraineni.
Avocatul american al BOUkr și-a exprimat îngrijorarea cu privire la soarta avocatului protoiereului Nichita Cekman, care reprezintă Biserica în dosarele inițiate de SBU.
Conducătorul societății internaționale pentru drepturile omului „Amsterdam & Partners LLP”, Robert Amsterdam, a declarat că după „Summitul pentru pace” care a avut loc în Elveția, autoritățile vor lansa un nou val de represiuni împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene. El a scris despre acest asta rețeaua X.
„Am fost informat din mai multe surse că guvernul ucrainean plănuiește un alt val agresiv de represiuni împotriva membrilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene după încheierea conferinței pentru pace din Elveția”, a scris Amsterdam.
El a mai spus că este foarte îngrijorat de soarta colegului său, avocatul Nichita Chekman, care este o potențială țintă. „Susținem Ucraina, susținem apărarea sa. Dar acest război nu poate servi niciodată ca pretext pentru administrația Zelenski să încalce legea și să încalce drepturile omului”, a scris avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
UJO a informat mai devreme despre declarația lui Amsterdam că împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainenea fost declanșat un război „nelimitat”.
Avocatul american și activistul pentru drepturile omului, Robert Amsterdam, care apără interesele internaționale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a comentat întâlnirea președintelui Ucrainei V. Zelensky cu Patriarhul Ecumenic în cadrul Conferinței Internaționale din Elveția.
„În acest weekend, în Elveția, Zelensky a mulțumit Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru „întărirea Ortodoxiei în Ucraina. A face o astfel de afirmație în același timp în care SBU (securitatea ucraineană – n.tr.) arestează preoți și jurnaliști sub acuzații false, acaparează și dărâmă sfintele biserici și terorizează credincioșii, din cauza convingerilor lor religioase – este cel mai ofensator nivel de ipocrizie” – subliniază pe contul său personal x avocatul american.
Domnul Amsterdam a mai subliniat că sus-numita conferință din Elveția a fost ultimul obstacol pentru guvernul ucrainean, iar persecuțiile Bisericii Ortodoxe Ucrainene se vor intensifica la scurt timp după.
„Am fost informat din mai multe surse că guvernul ucrainean plănuiește un val agresiv de represiune asupra membrilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene după încheierea Conferinței de Pace din Elveția. În special, sunt foarte îngrijorat pentru colegul meu avocat, Nikita Cekman, care este o potențială țintă numită”, a spus domnul Robert Amsterdam.
El a mai adăugat: „Susținem Ucraina, sprijinim apărarea acesteia. Dar acest război nu poate servi niciodată drept pretext de impunitate, pentru ca guvernul Zelensky să încalce legea și drepturile omului”.
Potrivit unor surse neoficiale, se preconizează că în viitorul apropiat vor fi deschise încă aproximativ 20 de dosare penale împotriva episcopilor și clericilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Slujbă cu participarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Bulgare și reprezentanțiai BOaU în data de 19 mai 2024, la mănăstirea Valukli din Istanbul. Imagine: ec-patr.org
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a decis să întrerupă comuniunea euharistică cu ierarhii bulgari care au coliturghisit cu Zorea și Lotyș.
Pe 30 mai 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a făcut o declarație cu privire la imposibilitatea coliturghisirii cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare care au intrat în comuniune bisericească cu reprezentanții așa numitei BOaU la mănăstirea Valukli din Istanbul. Acest lucru a fost raportat pe site-ul patriarchia.ru.
„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse și-a exprimat profunda durere în legătură cu faptul că ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare, mitropolitul Nicolai de Plovdiv, mitropolitul Ciprian de Stara Zagora, mitropolitul Iacov de Dorostol, episcopul Sion de Velicika și episcopul Visarion de Smolyan au participat la coliturghisirea cu reprezentanții uneia dintre grupările schismatice ucrainene, provocând prejudicii semnificative relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Ruse și Biserica Bulgară”, se arată în decizia Sinodului (Jurnalul nr. 60).
S-a notat că participanții la ședința Sinodului au recunoscut imposibilitatea coliturghisirii cu ierarhii sus amintiți, care au intrat în comuniune bisericească cu reprezentanții BOaU.
Mitropolitul Ionatan (Elețikih). Imagine: Serviciul de presă al Eparhiei de Tulcin
Ierarhul Bisericii Ortodox Ucrainene a declarat că nu are statut de prizonier de război și că intenționează să slujească în continuare în Ucraina.
Arhiereul conducător al Eparhiei de Tulcin a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, , mitropolitul Jonatan (Elețikih), condamnat recent la închisoare cu executare, a refuzat să fie inclus în fondul de schimb ca prizonier de război pentru a fi transferat în Rusia, relatează publicația Glavcom, cu referire la date din registrul judiciar.
Avocatul ierarhului Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat că clientul său a scris o cerere de schimb în timp ce urma un tratament la un centru de cardiologie în urma unui accident vascular cerebral. Mitropolitul Ionatan nu are însă statutl de prizonier de război, nu-și recunoaște vinovăția și „dorește să slujească în continuare spre binele Ucrainei”.
În timpul ședinței de judecată, mitropolitul Ionatan a subliniat că a scris personal cererea, dar acum, din moment ce nu are statut de prizonier de război, s-a răzgândit.
