Mitropolitul Luca de Zaporojie și Melitopol. Foto: Eparhia de Zaporojie
„Accept cu smerenie decizia instanței de a prelungi măsura preventivă pentru încă o lună”, a scris vlădica.
Pe 27 iunie 2024 a avut loc ședința Tribunalului de circumscripție Solomianski de la Kiev, în cadrul căreia anchetatorul SBU a solicitat prelungirea măsurii preventive pentru mitropolitul Luca de Zaporijie și Melitopol sub formă de arest la domiciliu. Vlădica a anunțat acest lucru pe canalul său de Telegram.
Ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene va rămâne încă o lună în arest la domiciliu pe timp de noapte.
„Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți pentru rugăciunile voastre către Domnul, atât de necesare în timpul încercărilor trimise fiecăruia dintre noi și mie personal astăzi!”, a scris mitropolitul Luca. „Din partea mea, accept cu smerenie decizia instanței de prelungire a măsurii preventive pentru încă o lună”.
Arhiereul conducător al Eparhiei de Zaporijie i-a îndemnat să vină la slujbe pe credincioșii care se roagă și au grijă de el, „ca să împărtășesc cu voi toți – cu clerul și turma încredințată mie, bucuria comuniunii euharistice!”.
UJO a informat mai devreme că pe 7 mai, judecătorul Tribunalului de circumscripție Solomianski din Kiev a ales pentru mitropolitul Luca măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu pe timp de noapte până la 1 iulie și purtarea unui dispozitiv electronic de monitorizare.
Biserica Ortodoxă Bulgară. Imagine: bg-patriarshia.bg
Astăzi va fi intronizat nou alesul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Pe 30 iunie, la Sofia au avut loc alegerile noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Transmisia în direct a fost realizată pe pagina oficială de Facebook a Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Votul a avut loc în două scrutine. După primul scrutin, Mitropolitul Grigorie de Vraceansk a primit 64 de voturi, Mitropolitul Daniel de Vidin – 51, Mitropolitul Gavriil de Lovcensk – 19.
În al doilea scrutin, participanții la Sinodul Electoral Patriarhal al Bisericii au ales noul Întâistătător între mitropoliții Grigore de Vraceansk și Daniel de Vidin.
În final, mitropolitul Daniel de Vidin a fost ales cu o majoritate de voturi în funcția de Patriarh al Bulgariei și Mitropolit al Sofiei. Acesta a primit 69 de voturi.
66 de participanți ai Sinodului au votat pentru mitropolitul Grigore de Vraceansk.
3 buletine de vot au fost declarate nule.
Anunțul oficial al noului Patriarh Bulgar va avea loc în jurul orei 14:30.
Nou alesul Patriarhul Daniel, mitropoliții eparhiali și episcopii vor merge la Catedrala Patriarhală Sfântul Alexandru Nevski, unde îi vor aștepta liderii și reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale sosiți pentru a asista la ceremonie.
La ora 15.00 vor avea loc intronizarea noului Patriarh bulgar ales și se va oficia un Tedeum.
Jurnalistul ortodox Andrii Ovcearenko la ședința de judecată. Imagine: UJO
Angajatul UJO Andrii Ovcearenko, reținut de trei luni, a vorbit despre ceea ce trebuie să îndure un om care a căzut în mâinile sistemului judiciar ucrainean.
Andrii Ovcearenko, angajat al redacției Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși, a povestit detalii despre cea mai recentă ședință de judecată asupra jurnaliştilor ortodocși reținuți.
Andrii a scris textul în timp ce se afla în centrul de detenție Lukianivske și l-a transmis UJO prin avocatul său.
Pregătirile pentru proces
Inculpatul trebuie să vină la orice ședință de judecată pregătit atât psihic, cât și fizic. Pentru aceasta lucrează administrația centrului de detenție preventivă, sistemul logistic de convoi – atât al poliției, cât și, în cazul nostru, al Serviciului Securități al Ucrainei (SBU).
În centrul de detenție, ești prevenit cu privire la ședința de judecată cu o seară înainte, uneori noaptea târziu. Dimineata, în jurul orei 8-9, ești anunțat: „Ovcearenko, la tribunal, în 10 minute”. Aceasta înseamnă că vei fi preluat în aproximativ 30 de minute. Sau peste 40. Sau peste 50.
În primul rând, ajungi „în boxe” — încăperi mici de aproximativ 1,5-2 х 2,5 metri, puternic îmbibate cu miros de tutun, unde ai ocazia să stai de vorbă cu alți deținuți aproximativ o oră sau o oră și jumătate.
Apoi ești împachetat ergonomic într-o dubă de transportare a deținuților. Există, de obicei, câteva cabine individuale și una pentru trei persoane, unde deseori sunt așezați patru. Apoi deținuții sunt repartizați la tribunale.
Jurnaliștii UJO și protoiereul Serhii Chertilin în instanță
Odată, eu și alți deținuți am fost aduși la Tribunalul raional Șevcenkivski din Kiev în loc de Tribunalul Solomianski, unde se judeca cazul nostru. S-a dovedit că aceasta era doar o parte din logistică – a trebuit să așteptăm acolo înainte de a fi duși la Solomianski.
Am stat în boxe cu însoțitorii mei de la Lukianivka timp de 6 ore. Au avut ghinion: audierea a fost amânată. Am fost mai norocos: ședința mea a avut loc. Dar pentru a participa la ea, a trebuit mai întâi să mă întorc la centrul de detenție, unde au fost readuși băieții lipsiți de noroc, apoi am fost transportat la tribunalui Solomianski pentru ca să stau acolo în celulă, deși nu pentru mult timp – cel mult o oră.
Când au fost întrebați de ce nu am putut fi preluat din centrul de detenție preventivă după întoarcerea deținuților de la tribunalul Șevcenkivski, escorta a zâmbit larg: „De unde să știu?!”.
De data aceasta am fost și mai norocos — am fost duși direct la Tribunalul Solomianski situat în str. Șutova. Mai mult, „complicii” mei împreună cu mine chiar am avut timp să vorbim, fiind închiși în boxe cu șase ore mai devreme până să înceapă ședința de judecată.
Apropo, nu toate boxele sunt la fel. Pe str. Șutova sunt niște boxe mai mici de 1 m2, unde poți să stai fie pe o bancă mică, fie să stai în picioare, de preferință fără să te miști, pentru a evita producerea de vânătăi. Într-o altă clădire de judecată – Solomianski, situată pe str. Kryvonosa, boxele sunt spațioase, cu mai multe locuri, cu bănci largi. Cu timpul, începi să înțelegi și te poți prezenta ca un mare expert în conversațiile din centrul de detenție: „O, deci cum îți merge la Kryvonosa? Ei bine, trăiești cu lux, felicitări!”.
Andri Ovcearenko în instanță
În acea zi, am avut ghinion doar într-un singur lucru: după încheierea ședinței de judecată, am fost aduși înapoi la centrul de detenție după ora 22, când mulți angajați plecaseră deja acasă. Prin urmare, am fost duși aproape imediat în celulele noastre. De obicei, la întoarcere, deținuții au ocazia să stea în boxele locale și pot să-și împărtășească impresiile timp de o oră, două sau chiar trei.
Despre măiestria judecătorilor
Dacă nu aș avea o încredere fermă în infailibilitatea justiției ucrainene, aș bănui că decizia cu privire la cazul nostru a și fost deja luată în cabinetele înalte ale SBU. Și tot ce se întâmplă în sala de judecată este doar o simplă formalitate.
Totuși, o formalitate foarte enervantă pentru judecătorul Dmytro Kratko. Pentru el, ședința sa devenit „deosebit de gravă” – la fel ca articolele în temeiul cărora sunt construite acuzațiile împotriva noastră. Fiecare moțiune, fiecare declarație a apărării l-a lovit cu o lovitură zdrobitoare. Căci fiecare argument al apărării a fost susținut de o normă concretă a Codului de procedură penală, un articol al Constituției și de practica Curții Europene pentru Drepturile Omului.
Dar din fericire pentru judecător, acesta a avut un scut puternic pe care l-a folosit cu pricepere: potrivit judecătorului, el este autoritatea principală la ședință. Aceasta înseamnă că el știe cel mai bine să interpreteze orice circumstanță a audierii. Dacă la proces nu sunt prezenți toți inculpații sau apărătorii, este vina lor. Dacă un inculpat rămâne fără avocat, apără-te singur. Dacă un inculpat se simte rău după zece ore în cușcă — poți să te duci să te odihnești, nimeni nu te ține cu sila, vom lua o decizie fără tine.
Și toate aceste norme și legi sunt doar un zgomot alb iritant. Iată, procurorul Ihor Rula se descurcă fără ele, spune o vorbă — și imediat îl crezi, fără niciun Cod de procedură penală.
Despre invocațiile către Univers
La ședința de judecată, într-adevăr, au fost câteva momente grele pentru Kratko, când apărarea în mod iezuit a prezentat o de norme legislative pentru a-l prinde în capcană pe judecător. Apoi își lua smartphone-ul și atingea febril ecranul, de parcă trimitea solicitări Universului. Concomitent cu el, să părea că reprezentantul SBU, care a asistat invariabil la fiecare ședință, încerca să găsească și el o rezolvare a problemei. Și el la fel se scufunda în mesageriile telefonice. Universul răspundea de fiecare dată: jumătate de minut, și judecătorul cu fața luminoasă respingea unul câte unul argumentele apărării.
De asemenea, el a respins cererea de recuzare a procurorului și a reușit să respingă mai multe moțiuni de recuzare personală. „Apărarea abuzează de instrumentul moțiunilor , a explicat el.
Ilia Serafimov, avocatul lui Andrii Ovcarenko
Despre ceea ce este necesar pentru apărare
Când principalele dezbateri s-au încheiat, Kratko a inițiat o conversație aproape sinceră cu inculpații.
„- Ce acțiuni de investigație vă lipsesc pentru a vă dovedi nevinovăția?”, a intrebat judecătorul.
„- În primul rând, măcar câteva interogații”, am răspuns. „Suntem în spatele gratiilor de trei luni și nici măcar nu am fost interogați. În al doilea rând, nu este nimic de dovedit aici. Tot ce ne trebuie este un judecător adecvat care să acorde o atenție minimă textului rechizitoriului din dosar. Dacă vreun avocat sau pur și simplu o persoană rezonabilă (și presupunem că în postul de judecător nu sunt numiți proștii) va citi acest rechizitoriu și va analiza orice text menționat al UJO, ei vor vedea că nu există nici măcar un indiciu de crimă. Nu există niciun cuvânt despre modul în care eu sau ceilalți suspecți colaborăm cu Rusia, Kremlinul sau Putin; fără capturi de ecran sau imprimări ale conversațiilor cu vreun locotenent, colonel sau general FSB. Dar cum poate un judecător, în timpul unei scurte ședințe de judecată sau timp de 20 de minute în sala de deliberare, să studieze până și parțial acele peste 700 de pagini din rechizitoriu? Mai ales când un anchetator al SBU intră în cameră după el!?”.
La aceste cuvinte, judecătorul a tresărit puțin, dar nu a stricat momentul emoționant. Nici nu a fost stricat de membrii echipei anchetatorului SBU Oleh Savenko, care au fumat sub geam câteva ore, fiind la fel ca noi, în așteptarea deciziei instanței.
Anchetatorul SBU Oleg Savenko
Despre superputerile SBU
A doua zi dimineață, ei au dat dovadă de o abilitate fenomenală.
Imediat după ce judecătorul a anunțat decizia și a părăsit sala de judecată, au intrat Savenko și colegii săi cu mape voluminoase în mâini. S-a dovedit că acestea erau copii ale unei noi petiții de prelungire a detenției noastre.
Pentru a o declara, ancheta a trebuit să aștepte decizia de prelungire a acțiunilor de anchetă. După ce au aflat de hotărârea lui Kratko, au reușit să o studieze cu o viteză fulgerătoare, să întocmească ultima lor petiție pe baza acesteia, să o tipărească pe mai mult de 700 de pagini pentru fiecare suspect și pentru avocatul său și să o certifice cu semnăturile anchetatorului și procurorului. Pentru totul a fost nevoie de un minut de vreme.
Cu astfel de abilități ale SBU, orice cinic va crede că bazele securității naționale ale Ucrainei, pe care suntem bănuiți că le-am fi subminat, se află în mâini de încredere.
Patriarhul Bartolomeu și mitropolitul Emanuel (în spate). Imagine: bnr.bg
Potrivit ÎPS Daniel din Vidin, patriarhul Bartolomeu a acordat Tomosul schismelor ucrainene nepocăite, „unindu-le în așa-numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei”.
Mitropolitul Daniel de Vidin și-a exprimat părerea cu privire la acțiunile patriarhului ecumenic Bartolomeu privind crearea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU).
El a subliniat că patriarhul Bartolomeu, fără pocăință din partra schismaticilor ucraineni, le-a acordat Tomosul, „unindu-i în așa-numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei – BOaU, și a recunoscut entitatea nou creată drept Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei”.
Totodată, mitropolitul Daniel ridică întrebarea despre soarta Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) , în frunte cu mitropolitul Onufrie, care în urmă cu cinci ani și până astăzi este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe Autocefale”.
Mitropolitul Daniel notează că deși au trecut ani, multe Biserici, inclusiv cele vorbitoare de limbă greacă, precum Biserica Ortodoxă a Albaniei, Patriarhiile Ierusalimului și a Antiohiei, nu recunosc BOaU.
Ierarhul reamintește că într-o scrisoare a arhiepiscopului Anastasie al Tiranei din Biserica Ortodoxă a Albaniei, se afirmă că acordarea Tomosului „grupurilor schismatice care nu se pocăiesc, cu clerici problematici” este inacceptabilă.
Patriarhul Bartolomeu a spus că acordarea Tomosului trebuia să aducă pace în Biserică, unind milioane de creștini ortodocși lipsiți de comuniunea cu Biserica.
Mitropolitul Daniel arată însă că au fost obținute rezultate opuse: „În loc să aducă pace în Biserică, așa cum spunea patriarhul Bartolomeu, a început un război în care, literalmente, oamenii pe care i-au proclamat canonici persecută Biserica canonică, pun mâna pe biserici, bat preoți și ucid”.
„Aceștia sunt creștini? Este ceva absurd”, consideră mitropolitul Daniel de Vidin.
UJO a rinformat mai devreme că potrivit mitropolitului Daniel, acțiunile lui Bartolomeu dezbină Ucraina.
Păstoriții îl felicită pe Întâistătătorul lor de Ziua numelui pe 25 iunie 2024. Imagine: news.church.ua
După Liturghie, clericii și credincioșii care au asistat la slujbă l-au felicitat pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu ziua Patronului ceresc.
Pe 25 iunie 2024 a avut loc slujba festivă în biserica Sfântului Panteleimon din mănăstirea de maici Teofania, mun. Kiev, în cinstea Zilei NUmelui a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, relatează Departamentul pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala principală a mănăstirii de maici în ziua sărbătoririi Sfântului Onufrie cel Mare.
Împreună cu Întâistătătorul, au coliturghisit membrii permanenți ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene: mitropolitul Agafanghel de Odesa și Izmail, mitropolitul Serghie de Ternopil și Kremeneț, Președintele Curții Ecleziastice a Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Teodor de Kamianeț-Podilski și Horodok, conducătorul Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Meletie al Cernăuților și Bucovinei, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary, președintele Departamentului pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Clement de Nijin și Pryluki. De asemenea, au fost prezenți mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, clerul mănăstirilor din Kiev și alți clerici invitați.
La slujbă au participat stareți și maici de la mănăstirile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pelerini și enoriașii mănăstirii.
Imnurile liturgice au fost interpretate de corul Academiei Teologice din Kiev, condus de arhimandritul Leontie (Tupkalo).
În timpul Liturghiei, Întâistătătorul s-a rugat ca Dumnezeu să reverse mila Sa asupra poporului ucrainean, cerând ca Dumnezeu să le dea înțelepciune autorităților, să întărească ostașii cu curaj, să elibereze ostaticii, să vindece pe cei bolnavi și să adăpostească pe cei fără de adăpost.
La sfârșitul slujbei, cei adunați i-au cântat Întâistătătorului „Mulți ani” cu ocazia Zilei Sfântului său ocrotitor. Mitropolitul Agafanghel al Odesei și Izmailului a rostit un cuvânt de felicitare. După aceasta, Întâistătătorului i-a fost înmânat o distincție din partea Sfântului Sinod – Ordinul Bisericii Ortodoxe Ucrainene „Învierea lui Hristos”.
Preafericitul Mitropolit Onufrie a mulțumit tuturor celor prezenți pentru felicitări și rugăciuni și a vorbit pentru cei adunați despre viața Sfântului Onufrie cel Mare.
Apoi, toți credincioșii care au asistat la slujba festivă l-au felicitat Preafericitul Părinte Mitropolit cu Ziua Patronului său ceresc.
UJO a informat mai devreme că Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine a fost, de asemenea, felicitat de Ziua Patronului său ceresc de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovaciei și de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din America.
Patriarhul Bartolomeu și Recep Erdogan. Ima: www.aa.com.tr
Este deja a treia oară când Patriarhia de la Constantinopol își schimbă atitudinea față de documentul final al Summit-ului pentru Pace.
Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și-a retras semnătura din documentul final al „Summitului pentru Pace” care a avut loc în Elveția în perioada 14-15 iunie 2024.
După lista semnatarilor, se precizează că „Patriarhia Ecumenica a participat la summit în calitate de observator și susține principiile enumerate în Comunicatul comun”.
Este de remarcat faptul că aceasta este deja a treia oară când Patriarhia Constantinopolului își schimbă atitudinea față de documentul final al summit-ului. Inițial, patriarhia nu a semnat comunicatul, apoi l-a semnat, iar acum și-a retras semnătura.
Reprezentanții părții ucrainene nu au oferit încă comentarii oficiale cu privire la schimbarea poziției Patriarhiei Constantinopolului.
Politica de stat a Turciei față de Fanar rămâne neschimbată. Autoritățile turce au declarat de mai multe ori că nu recunosc titlul de „Patriarh Ecumenic” pentru Bartolomeu, menționând că, potrivit Tratatului de pace de la Lausanne din 1923, acesta și-a păstrat statutul de conducător a comunității greco-ortodoxe din Turcia.
În ultimii șase ani, comportamentul BOUkr a fost considerat firesc, dar într-un context istoric mai larg, este destul de atipic. De ce? Să încercăm să explicăm.
Ultimii șase ani marchează perioada creării și promovării proiectului BOaU, care a avut drept scop înființarea unei Biserici Ortodoxe Naționale unificate în Ucraina. Când creatorii BOaU și-au început eforturile, aceștia cu siguranță au anticipat un succes rapid. Patriarhul Bartolomeu, împreună cu alți fanarioți, președintele de atunci P. Poroșenko și reprezentanții Departamentului de Stat al SUA credeau că pot rezolva rapid problema Bisericii Ucrainene. Fanarul îl va recunoaște pe Filaret și pe alți schismatici drept clerici legitimi, iar toate Bisericile Autocefale vor fi de acord cu această hotărâre. Patriarhul Bartolomeu avea să reintegreze apoi Mitropolia Kievului în Patriarhia Ecumenica cu o simplă mișcare de condei, fără să întâmpine vreo rezistență (cu excepția Bisericii Ortodoxe Ruse). El va ordona tuturor confesiunilor ortodoxe ucrainene să se unească, iar acestea se vor uni, mai ales când P. Poroșenko îi va împinge din spate.
Fiecare participant la proiect avea propriile obiective: Patriarhul Bartolomeu a căutat să-și afirme primatul în Ortodoxie, Departamentul de Stat credea că acest lucru va facilita independența Ucrainei față de Rusia, iar P. Poroșenko dorea realegerea sa și înființarea unei Biserici de stat care îi va mi mereu datoare pentru crearea sa. Calculele lor păreau raționale.
Dacă proiectul BOaU ar fi reușit, patriarhul Bartolomeu ar fi arătat întregii lumi că nu numai ține controlul asupra Harului Duhului Sfânt, dar și are capacitatea de a străbate timpul. Din 1992 până în 2018, timp de 26 de ani, toate Bisericile Ortodoxe Autocefale au recunoscut că tainele lui Filaret sunt invalide, inclusiv toate „hirotoniile” săvârșite de el. Dintr-o dată, prin decizia patriarhului Ecumenic din 10 octombrie 2018, harul divin se întoarce în 1992 și începe să lucreze retrospectiv. Cine altcineva ar putea săvârși o asemenea minune decât Prea Sfinția Sa? Autoritatea conducătorului Fanarului s-ar fi întărit simțitor dacă s-ar fi întâmplat acest lucru.
Funcționarii Departamentului de Stat al SUA și reprezentanții instituțiilor americane au considerat că separarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Patriarhia Moscovei ar facilita desprinderea Ucrainei de influența rusă. Precedentele istorice abundă. Încă din timpurile Vechiului Testament, când împărăția lui Israel s-a separat de Iuda, conducătorii săi au ridicat un altar pe muntele Garizim pentru a-i împiedica pe israeliți să se închine în Ierusalim. Biserica Română, Biserica Sârbă și Biserica Bulgară, când se eliberau de stăpânirea otomană, își declarau autocefalia pentru a scăpa de influența Patriarhiei Constantinopolului, care făcea parte din structura Imperiului otoman. Era de așteptat ca Ucraina să procedeze în mod similar.
Președintele Ucrainei de atunci P. Poroșenko a devenit foarte nepopular în rândul poporului ucrainean înainte de alegerile din 2019. Astfel, el a plănuit în mod rezonabil să prezinte crearea unei Biserici Autocefale Ucrainene unificate ca pe o realizare majoră proprie. Acesta a fost, fără îndoială, un eveniment istoric.
Dar Biserica Ortodoxă Ucraineană a declarat brusc că Biserica lui Hristos nu este creată pentru a îndeplini asemenea ambiții. Biserica Ortodoxă Ucraineană a afirmat că Biserica nu este un instrument de campanie sau o cheie pentru biroul prezidențial. Nu poate fi exploatată în interes personal. Biserica nu este un atribut al statului, un pilon al independenței sau un unificator național. Mai mult, Biserica nu poate tolera recunoașterea cinică a „hirotoniilor” retrospective. În ceea ce privește îndepărtarea de Biserica Ortodoxă Rusă, din punct de vedere administrativ, acest lucru a fost realizat în 1990, când Biserica Ortodoxă Ucraineană a devenit autonomă. S-a ocupat de toate problemele în mod independent. Mai mult, narațiunea că un stat independent necesită o Biserică națională miroase a etnofiletism, unde interesele naționale sunt puse mai presus de aspectele eclesiastice. În sfîrșit, calea autocefaliei propusă de patriarhul Bartolomeu și P.Poroșenko a fost atât de vădit de necanonică, încât acceptarea ei ar fi însemnat separarea de Biserica lui Hristos.
În esență, Biserica Ortodoxă Ucraineană a dat prioritate argumentelor religioase în raport cu cele politice și a fost înțeleasă greșit de toți participanții la proiectul BOaU. Fanarioții nu puteau înțelege cum cineva ar putea să refuze puterile avestei lumi. Din păcate, istoria Patriarhiei Ecumenice este plină de precedente când ierarhii au slujit interesele autorităților seculare mai degrabă decât au predicat Evanghelia. Ungerea împăraților, acordarea divorțurilor și recăsătoriilor, susținerea monarhilor succesivi care i-au ucis pe predecesori și destituirea patriarhilor care nu îndeplinea voia monarhilor – cu dragă inimă. Întoarcerea unui patriarh care l-a plătit pe sultanul turc pentru un „berat” și exilarea celui actual din același motiv era o practică obișnuită.
Aceasta nu este nici glumă, nici calomnie la adresa patriarhiei Ecumenice. Deschideți cărțile de istorie și verificați. Unul dintre cei mai mari părinți ai Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, a fost caterisit și exilat de două ori de către un sinod episcopal la ordinul împăratului. În 403, episcopii l-au condamnat chiar la moarte. În 963, a murit împăratul bizantin Roman al II-lea, presupus otrăvit de soția sa Teofana. Deși împăratul Roman al II-lea avea doi copii, puterea a fost uzurpată de generalul Nichfor Focas, care, potrivit unor surse, era iubitul Teofanei. Nichifor a fost uns împărat de către patriarh, iar Teofana i-a devenit soție. Șase ani mai târziu, ea a avut un nou amant, nepotul lui Nichifor, Ioan Țimisches, care l-a ucis pe acesta cu ajutorul ei. Ioan, de asemenea, fost uns ca împărat de către Patriarhul Constantinopolului.
Din 1453, sub stăpânirea otomană, Patriarhia Constantinopolului s-a transformat într-o subdiviziune structurală a aparatului de stat turcesc, complet coruptă și ascultătoare de autoritățile seculare. „Episcopii implicați în treburi întunecate și intrigi politice au căzut pradă ambiției și lăcomiei. Fiecare nou patriarh cerea de la sultan un „berat” pentru a întra în funcție, iar el a trebuit să plătească un preț mare pentru acest document. Patriarhul și-a acoperit cheltuielile prin episcopii care plăteau numirile lor în funcția de conducători de eparhii, ei, la rândul lor, storceau bani de la preoții din parohii, și preoții – de la mireni… Una și aceeași persoană putea deveni patriarh de 5-6 ori, și de obicei mulți foști patriarhi trăiau în exil, aşteptând cu înverșunare şansa de a reveni pe tron”, a scris istoricul şi teologul contemporan Kallistos Ware, episcop al Patriarhiei Constantinopolului. Astfel de exemple sunt destul de frecvente.
Bineînțeles, astfel de lucruri groaznice nu s-au întâmplat doar în Patriarhia Constantinopolului. Ceva similar s-a întâmplat și în alte Biserici Autocefale, deși la scară mult mai mică. Dar Fanarul s-a pătat nu numai prin neglijarea a normelor morale și a canoanelor, ci și a dogmelor doctrinare. Acest lucru s-a întâmplat de două ori în istorie (Uniunile de la Lyon și Florența), când Patriarhia Constantinopolului a încercat să vândă Ortodoxia pontifului roman în schimbul asistenței militare pentru Imperiul Bizantin. Populația bisericii s-a opus acestor tentative, ducând la eșecul lor. Totuși, narațiunea că dacă puternicii din această lume își doresc mult un oarecare lucru, atunci regulile bisericii pot fi ignorate, este adânc înrădăcinată în mentalitatea fanarioților (și, desigur, nu doar a lor). Cu acest bagaj istoric, sau cum se numește acum, fundal, ierarhii de la Constantinopol au abordat rezolvarea problemei Bisericii Ucrainene.
Dar aici, după cum se spune, coasa a lovit în piatra. Biserica Ortodoxă Ucraineană, în loc să îndeplinească cu ascultare dezideratele Constantinopolului, a celor de pe Bankova și a Departamentului de Stat, a declarat cu voce tare că învățăturile lui Hristos și regulile canonice sunt mai importante pentru Biserică. Acest lucru a provocat furia tuturor participanților la proiectul BOaU și totodată o adevărată nedumerire față de un astfel de comportament. De ce să nu asculți atunci când forțe atât de puternice ale lumii doresc să înfăptuiască aceasta? Mai ales când se promit beneficii lumești semnificative. Iar dacă adepților lui Filaret Denysenko și Bisericii Autocefale Ucrainane le lipsește o hirotonire canonică, patriarhul Bartolomeu s-ar ocupa de aceasta, ar scrie o lucrare în care să declare că totul este în ordine și pot merge înainte! Ar fi atat de simplu!
Putem presupune că patriarhul Bartolomeu, trimițând scrisori la sfârșitul anului 2018 episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene și invitându-i la așa numitul sinod de unificare din 15 decembrie 2018, era încrezător că toți sau majoritatea vor răspunde. Imaginați-vă surpriza când scrisorile i-au fost returnate nedeschise. Din punct de vedere politic, a fost o nebunie să respingi beneficiile clare și să te supui mâniei celor puternici. Dacă întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar fi participat la „sinodul de unificare”, acesta ar fi sugrumat Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului și Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană prin superioritatea sa numerică. Mitropolitul Onufrie ar fi condus această uniune, iar alți ierarhi ar fi beneficiat și ei. Mai mult decât atât, nu ar fi existat nicio persecuție, cazuri penale, confiscări de biserici sau alte nelegiuiri care au loc în prezent. În schimb, ar fi beneficiat pe deplin de favoarea autorităților. Primarii, deputații și alți oficiali, care cer acum să fie interzisă Biserica Ortodoxă Ucraineană, ar fi participat cu ascultare la procesiuni, ar fi ținut lumânări în fața camerelor de filmat și i-ar fi invitat pe ierarhi la evenimente oficiale.
În acest caz, recunoașterea unei astfel de uniri de către alte Biserici Autocefale ar fi fost mult mai ușoară, deoarece toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au hirotonire canonică valabilă. Oriunde te uiți — avantaje, și totul ar fi fost în concordanță cu servilitatea frecventă a ierarhilor față de autorități, de când creștinismul a devenit religie de stat. Prin urmare, toți participanții la proiectul BOaU au fost cu adevărat nedumeriți, neînțelegând după ce s-a ghidat Biserica Ortodoxă Ucraineană mergând împotriva voinței puterilor acestei lumi.
La început, toată lumea a crezut că Biserica Ortodoxă Ucraineană este atât de atașată de Patriarhia Moscovei încât visa la reunificarea țărilor. Dar războiul a infirmat acest lucru. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu numai că a susținut suveranitatea Ucrainei în prima zi de război și a făcut apel la popor să-și apere țara, dar s-a și distanțat în mod clar de poziția Patriarhiei Moscovei, exprimându-și dezacordul. Biserica Ortodoxă Ucraineană a oferit cea mai importantă asistență dintre toate organizațiile religioase din Ucraina soldaților ucraineni care luptau pe front și refugiaților care și-au pierdut casele și susrele de existență. În toate bisericile ucrainene se fac rugăciuni pentru autorități și militari. Majoritatea parohiilor și mănăstirilor trimit vehicule, echipamente de protecție și alte necesare. Deci, acum care ar fi sensul unirii cu BOaU? Mai ales după ce Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a declarat deplina autonomie și independență la Sinodul de la Teofania (mun. Kiev) din 27 mai 2022, făcându-i pe mulți din Biserica Ortodoxă Rusă să-i considere pe ierarhii ucraineni trădători, unii chiar amenințându-i că se vor ocupa de ei în cazul ocupației Ucrainei. Acum Biserica Ortodoxă Ucraineană este desprinsă de Biserica Ortodoxă Rusă și nu se unește nici cu BOaU? Dar de ce?
Pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană se străduiește să rămână Biserica lui Hristos, nu un birou de servicii religioase pentru stat și cetățenii săi; pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană crede că harul hirotoniilor episcopale este ceva real, nu o noțiune conceptuală în mintea ierarhilor din Constantinopol; pentru că în această etapă a istoriei, Biserica trebuie să refuze să se supună celor puternici pentru a evita să devină exponat de muzeu, o reminiscență a Evului Mediu. Astăzi, este imposibil să te bazezi pe religiozitatea generală ca acum câteva sute de ani, deoarece majoritatea oamenilor nu sunt religioși. Astăzi, Biserica trebuie fie să se întoarcă la misiunea sa inițială („…Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,…” (Mt. 28:19), fie să devină un decor istoric, interesant doar pentru cei pasionați de antichități. Dar pentru a readuce Biserica la misiunea sa inițială, trebuie rupte acele stereotipuri istorice negative cu care s-au obișnuit atât de mult autoritățile seculare și mulți ierarhi bisericești. Deocamdată, Biserica Ortodoxă Ucraineană este preocupată de acest lucru. Timpul va arăta dacă ierarhii, clerul și credincioșii vor avea credința și curajul să stea fermi și să nu cadă.
Mitropolitul Ionatan. Imagine: Biserica Ortodoxă Belorusă
Apărătorul arhiereului conducător al Eparhiei de Tulcin a declarat că avocații au făcut totul pentru a ușura soarta clientului condamnat.
Ihor Ciudovski, avocatul mitropolitului Ionatan (Elețkih) de Tulcin și Brațlav, a spus că vlădica după sentința sa a fost schimbat în Rusia cu câțiva prizonieri de război, relatează Glavcom.
„Ispășirea pedepsei pentru un mitropolit bolnav de inimă a echivalat cu pedeapsa cu moartea. Apărarea a făcut tot posibilul pentru a ușura soarta bătrânului bolnav și a soldaților Forțelor Armate ucrainene care se aflau în captivitate”, a explicat avocatul arhiepiscopului.
Reamintim că la 18 iunie, conducătorul Eparhiei de Tulcin din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mitropolitul Ionatan (Elețkih), care fusese condamnat la cinci ani de închisoare cu executare cu confiscarea bunurilor, a refuzat să fie inclus în fondul de schimb ca prizonier de război pentru a fi transferat în Rusia. Totuși, pe 22 iunie, episcopul a fost eliberat după petiția Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritățile nu au furnizat comentarii oficiale cu privire la acest schimb.
UJO a informat mai devreme că în luna martie a.c., mitropolitul Ionatan a suferit un accident vascular cerebral.
S-a anunțat că SBU a documentat „fapte noi de activități ilegale ale unei rețele de agenți care efectua sabotaj informațional la ordinul FSB-ului rusesc”.
Anchetatorii consideră că în procesul montării filmului au fost urmate instrucțiunile metodologice primite din Rusia.
„Imediat după publicarea materialelor făcute la comandă, acestea au fost preluate de canalele TV centrale și de publicațiile online din Rusia pentru a răspândi IPSO”, au declarat la SBU.
Agenția de securitate susține că pe baza probelor strânse, au fost depuse noi suspiciuni în temeiul a trei articole din Codul Penal al Ucrainei împotriva celor patru jurnaliști ortodocși reținuți și ai altor șase „membri ai organizației criminale”:
• Partea 4, Articolul 28 (comiterea unei infracțiuni în cadrul unei organizații criminale);
• Partea 3, Articolul 161 (incitarea la dușmănie și ură religioasă, săvârșită de un grup organizat);
• Părțile 1 și 2, articolul 436-2 (justificarea, recunoașterea legitimității, negarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei).
Jurnaliştii ortodocşi riscă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
????Puteți ajuta la apărarea jurnaliștilor ortodocși la următoarele rechizite:
Cardul: 5375 4112 1710 9227
UJO a informat mai devreme că avocatul preotului reținut Serhii Cetilin, protoiereul Nikita Cekman, a vorbit despre modul în care judecătorul în acest proces încalcă dreptul la apărare.
Preafericitul Mitropolit Onufrie. Imagine: screenshot video Biserica Ortodoxă Ucraineană
Preafericitul Mitropolit Onufrie a condus slujbele de sărbătoarea Sfintei Treimi în Lavră.
Pe 23 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine a condus slujba în biserica Sfântului Agapit din Lavra Peșterilor din Kiev.
Preafericitul Mitropolit Onufrie a coliturghisit cu mitropolitul Ioasaf de Vasilkov, episcopul Marcu de Borodianka, episcopul Nikita de Ivano-Frankivsk și Kolomyia, precum și cu obștea mănăstirii și clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
După citirea Evangheliei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a adresat păstoriților cu o predică, în care a vorbit despre evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt și despre cunoașterea Tainei lui Dumnezeu în Trei Ipostase, după care a continuat: „Sfânta Treime a creat lumea văzută și cea nevăzută: Tatăl a voit, Fiul a creat și Duhul Sfânt a insuflat viață. Dumnezeu Însuși ne-a învățat prin Sfintele Scripturi taina că El este Creatorul nostru și are Trei Persoane și o singură Divinitate și slavă”.
Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a subliniat că fiecare om poartă pecetea Sfintei Treimi. Fiecare om poartă acest chip. Și toți trebuie să aibă grijă ca acesta să se reflecte corect. Un suflet rațional dă naștere cuvântului, a subliniat Preafericitul Părinte Mitropolit, și este important ca acest cuvânt să poarte energie bună, putere bună, care aduce pace nu numai omului, ci și la tot ceea ce îl înconjoară.
„Pentru ca omul să aibă o energie bună, astfel încât gândurile sale să poarte o putere bună, trebuie să trăim după poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm ca numele lui Dumnezeu să fie mereu pe buzele noastre, în mintea noastră, în inimile noastre. Când omul face asta, se protejează de rău și nu se dizolvă în el, dacă se forțează să trăiască conform poruncilor lui Dumnezeu, în curățenie, în nepătimîre, atunci un astfel de om are gânduri bune”, a subliniat Preafericitul Mitropolit Onufrie.
În timpul slujbei au fost săvârșite hirotoniri preoțești și diaconești. La finalul Liturghiei, Mitropolitul Onufrie a condus Vecernia Mare cu citirea rugăciunilor în genunchi, după care a mulțumit fraților coliturghisitori pentru rugăciunile lor și a chemat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor.
UJO a informat mai devreme că pe 23 iunie 2024, în ziua Sfintei Treimi, de Rusalii, în Lavra Peșterilor în cinstea Adormirii Maicii Domnului din Kiev au fost săvârșite cinci Sfinte Liturghii.
Mitropolitul Ionatan de Tulcin și Brațlav. Imagine: forum.rusbeseda.org
În comunicat se arată că patriarhul Chiril s-a adresat Papei Francisc cu petiția să înceapă negocierile pentru eliberarea mitropolitului titular condamnat al Eparhiei de Tulcin.
Presa rusă, făcând referință la conducătorul Uniunii Mondiale a Lipovenilor, Leonid Sevastianov, a publicat informația că Papa Francisc a participat la negocierile pentru eliberarea mitropolitului Ionatan de Tulcin și Brațlav, relatează TASS.
Agenția susține că Sevastianov are contacte personale cu pontiful. Se afirmă că patriarhul Chiril a făcut apel la conducătorul Vaticanului cu o cerere de a contribui la eliberarea Vlădicăi Ionatan.
„Papa Francisc lucrează și la eliberarea altor arhierei”, a declarat conducătorul lipovenilor.
„Ierarhul, care are nevoie urgentă de tratament și reabilitare medicală, va sosi la Moscova în viitorul apropiat”, se arată în comunicat.
UJO a informat mai devreme că pe 18 iunie, Curtea de Apel din Vinița a menținut verdictul judecătoriei de primă instanță, prin care mitropolitul Ionatan, titularul eparhiei Tulcin, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu confiscarea averii. Anterior, mitropolitul Ionatan refuzase să fie schimbat ca prizonier de război și transferat în Rusia.
O istorisire a profetului Daniel ne ajută să înțelegem situația de astăzi. De ce a ajuns Daniel în groapa cu lei, iar BOUkr – în râșnița persecuției? Cauza este aceeași.
În publicația anterioară despre lecțiile din cartea profetului Daniel, am analizat situația în care tinerii evrei au fost aruncați în cuptorul încins din Babilon. Dar încercările iudeilor capturați de Nabucodonosor nu s-au încheiat aici. Capitolul 5 din cartea profetului Daniel relatează cum unul dintre moștenitorii regelui Nabucodonosor, Belșațar, a devenit atât de mândru încât, în timpul unei sărbători, a ordonat să fie aduse vasele luate de Nabucodonosor din Templul Ierusalimului, „şi au băut din ele regele şi dregătorii săi, femeile sale şi concubinele” (Dan. 5:3), adică le-a supus umilinței și profanării. Dar atunci s-a întâmplat ceva îngrozitor: „În aceeaşi clipă au ieşit degetele unei mâini de om, care au scris în faţa sfeşnicului celui mare pe tencuiala peretelui palatului regal, şi regele a văzut vârful degetelor mâinii care scria”(Dan. 5: 5). Mâna a scris patru cuvinte: „Mene, mene, tekel, upharsin”. Nimeni din întregul regat persan nu a putut explica sensul acestor cuvinte și numai profetul Daniel i-a tălmăcit regelui înțelesul: „ Aceasta este tâlcuirea cuvântului mene: Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt. Tekel: l-a cântărit pe cântar şi l-a găsit uşor. Pheres: a împărţit regatul tău şi l-a dat Mezilor şi Perşilor”. (Dan. 5, 26-28). Această profeție s-a împlinit foarte repede: „Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împăratul Caldeilor, și Darius Mediul a luat stăpânirea împărăției, având șaizeci și doi de ani” (Dan. 5:30-31).
Acest Darius nu numai că l-a ținut pe Daniel la curte, dar l-a ridicat în rang. „Şi Darius Medul a ajuns rege când era în vârstă de aproape 62 de ani. Şi i-a plăcut lui Darius să pună peste regatul lui 120 de satrapi, care să poarte de grijă în tot regatul, iar în fruntea lor, trei dregători dintre care unul era Daniel, şi aceşti satrapi trebuiau să le dea lor socoteală, astfel ca regele să nu fie păgubit” (Dan. 6, 1-3). În publicația despre cuptorul babilonian, am vorbit despre modelul după care conducătorii numesc adesea în funcții de înalți demnitari oameni din popoarele cucerite. Făcând acest lucru, ei au creat o structură de putere care a minimizat posibilitatea unei conspirații împotriva monarhului. Funcționarii din națiunea titulară erau dușmanii celor din afară, iar monarhul a devenit judecătorul suprem, către care părțile se îndreptau pentru a rezolva conflictele și împotriva căruia nu se puteau uni. Este exact ceea ce s-a întâmplat în Imperiul babilonian.
„Însă Daniel era mai presus decât toţi dregătorii şi satrapii, fiindcă în el era un duh înalt şi regele îşi pusese în gând să-l pună mai mare peste tot regatul” (Dan. 6:4). Adică acești prinți și satrapi au început să-l ponegrească pe Daniel pentru a-l discredita în fața regelui. Dar astfel de dovezi dovezi de vreo vină a sa nu existau în natură. Scriptura nu ne spune de ce satrapii au vrut să-l omoare pe Daniel, dar putem presupune că motivul a fost abuzul de putere al satrapilor înșiși. Probabil că au profitat pe nedrept, folosindu-se de funcția lor oficială, poate au furat din vistierie (foloseau bugetul, după părerea noastră), iar Daniel, ca funcționar onest, le-a creat obstacole. Notă: scopul a fost să-l distrugă pe Daniel, iar compromiterea informațiilor despre el a fost doar un mijloc de a atinge scopul. Cu alte cuvinte, nu era vorba de dovezi compromițătoare, ci de mânia satrapilor împotriva lui Daniel și de dorința de a-l distruge.
Dacă vom arunca o privire la situația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, vom vedea o imagine similară. Toate acuzațiile care se aduc Bisericii nu sunt motivul real al persecuției, ci doar pretexte. Adevăratul motiv este simpla dorință de a distruge Biserica Ortodoxă Ucraineană. Nu trebuie să existe Biserică în Ucraina. Această decizie a fost luată la Bankova (strada unde se află Biroul Președintelui), la Fanar și de unii din instituția de conducere SUA. Și a început căutarea probelor incriminatoare. Au fost efectuate percheziții în mănăstiri, administrații eparhiale, la ierarhi individuali și la jurnaliștii ortodocși. Ceea ce au găsit nu echivalează cu dovezi serioase: reviste vechi în limba rusă, mesaje de la patriarhul Chiril, adesea false, literatură duhovnicească de la editurile rusești și așa mai departe. Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost acuzată că nu săvârșește slujbele de înmormântare pentru soldații căzuți, dar nu este adevărat: oficiem slujbe de înmormântare pentru toți creștinii ortodocși botezați, cu excepția celor care au aderat la altă confesiune în timpul vieții. Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost acuzată că nu a ajutat Forțele Armate ale Ucrainei, dar nu este adevărat: milioane de grivne, sute de mașini, tone de alimente și medicamente au fost donate de Biserică soldaților ucraineni și civililor afectați de război. Toate acestea vorbesc despre netemeinicia acuzațiilor la adresa Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar dușmanii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au reușit totuși să găsească de ce să se agațe. Și din nou – exact așa cum se povestește în cartea profetului Daniel.
„Atunci dregătorii şi satrapii s-au trudit să găsească lui Daniel vreo pricină împotriva cârmuirii regatului, dar n-au putut să-i afle nici o pricină sau lucru rău, căci el era credincios şi nici o trecere cu vederea sau greşeală nu i s-a putut pune în seamă” (Dan. 6:5). Satrapii au venit la Darius și l-au convins să emită un decret conform căruia dacă oricine va cere ceva de la Dumnezeu sau de la om timp de treizeci de zile, cu excepția lui Darius însuși, să fie aruncat în groapa cu lei. Nu a fost nevoie de mult efort pentru a-l convinge pe rege, deoarece regii se considerau zei sau trimiși ai zeilor, așa că lingușirea evidentă în acest caz a căzut pe un pământ roditor. Dar pentru Daniel a fost o capcană, pentru că se ruga Singurului Dumnezeu adevărat de trei ori pe zi.
La fel se procedează în raport cu Biserica Ortodoxă Ucraineană: autoritățile, reprezentate de conducătorul religiei, V.Yelenski, au înaintat o cerere – să fie întreruptă orice comunicare cu Biserica Ortodoxă Rusă, știind foarte bine că acest lucru este anticononic și că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu va fi de acord. Un citat: „Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei continuă să facă parte „de jure” din Biserica Rusă, așa că acum este un moment foarte oportun să-și retragă în sfârșit calitatea de membru. Acest lucru va schimba foarte mult atitudinea societății ucrainene față de aceasta”. Tradusă într-un limbaj ușor de înțeles, aceasta este o cerere de proclamare a autocefaliei, pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a anunțat independența și autonomia completă la Sinodul de la Teofania din 27 mai 2022. Dar acest lucru nu este suficient pentru autoritățile ucrainene, ele cer ca tocmai acest cuvânt să fie pronunțat: „autocefalie”.
La prima vedere poate părea că aceasta ar putea fi o cale de ieșire din situație, dar de fapt este o capcană. Cert este că în dreptul canonic nu există reguli care să reglementeze acordarea autocefaliei. Multe Biserici Locale au proclamat unilateral autocefalia, după care Biserica Locală de care s-au despărțit i-au declarat schismatici și a impus diverse interdicții canonice: interzicerea slujirii preoțești, caterisirea etc. După ceva timp, comunicarea a fost reluată, dar această dezbinarea putea dura foarte mult timp, de exemplu, schisma bulgară a durat mai bine de 100 de ani. În același timp, există o diferență foarte semnificativă între aceste precedente istorice și situația actuală a Bisericii din Ucraina. Toate Bisericile locale la momentul separării și proclamării autocefaliei erau unite și erau în comuniune cu întreaga Biserică. În Ucraina există BOaU, care s-a născut din fuziunea adepților excomunicatului Filaret Denisenko și ai autocefalilor, care și-au „hirotonit” primul „ierarh” Vasyl Lipkivski prin punerea mâinilor a preoților și care este recunoscută de patru Biserici Autocefale din paisprezece. Și există Biserica Ortodoxă Ucraineană, care este recunoscut de toată lumea, dar nu ca o Biserică Autocefală. Ortodoxia în Ucraina (în sensul sociologic al cuvântului, nu în sensul otnologic) este de fapt divizată. Prin urmare, declarația autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană ar duce la faptul că în Ucraina ar exista două confesiuni schismatice (deși în grade diferite). Mai mult, unele Biserici Ortodoxe Autocefale o vor recunoaște pe una, altele – pe cealaltă. Toate acestea ar duce la haos canonic și la pierderea unui reperului îndrumător duhovnicesc de către credincioși. Dacă acum Biserica Ortodoxă Ucraineană este recunoscută de toată lumea fără excepție ca Biserica plină de Harul lui Hristos, atunci dacă ar autoproclama autocefalia, o parte semnificativă dintre Bisericile Autocefale, dacă nu toate, vor considera Biserica Ortodoxă Ucraineană schismatică și vor întrerupe comuniunea cu aceasta. Ar putea Biserica Ortodoxă Ucraineană să fie de acord cu acest lucru? Desigur că nu. Dar anume de aceasta au avut nevoie autoritățile ucrainene pentru a o acuza că face parte din Biserica Ortodoxă Rusă și că nu vrea să devină independentă. Ceva asemănător s-a întâmplat cu profetul Daniel.
„Atunci acei bărbaţi au venit în număr mare şi au aflat pe Daniel rugându-se şi cerând mila lui Dumnezeu. Apoi s-au apropiat şi au grăit înaintea regelui privitor la porunca regală: „Oare n-ai poruncit tu ca oricine se va ruga timp de treizeci de zile la oricare alt dumnezeu sau om, în afară de tine, rege, să fie aruncat într-o groapă cu lei?”. Răspuns-a regele şi a zis: „Lucrul rămâne hotărât şi, după legile Mezilor şi Perşilor, nu se poate schimba. Atunci au răspuns ei regelui şi au zis: „Daniel, cel dintre robii iudei, nu a luat în seamă porunca ta, rege, nici nu s-a îngrijit de oprirea ta, ci de trei ori pe zi îşi face rugăciunea” (Dan. 6: 12-14).
Darius Mediul s-a trezit ostatic al propriilor sale decrete și, oricât ar fi încercat să-și salveze cel mai înțelept demnitar, a fost forțat totuși să ordone să fie aruncat în groapa cu lei. Și așa, când satrapii sărbătoreau victoria asupra lui Daniel, s-a întâmplat ceva care nu făcea deloc parte din calculele lor.
„Apoi regele s-a sculat dis-de-dimineaţă, în revărsat de zori şi a venit în grabă la groapa cu lei. Şi când s-a apropiat de groapă, a strigat pe Daniel cu glas tare. Atunci regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: „Daniel, slujitorul Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, Căruia te închini neîncetat, oare a putut să te scape de lei?” Apoi Daniel a vorbit cu regele: „O, rege, în veci să trăieşti! Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, precum şi în faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău!”. Regele s-a bucurat foarte şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă şi Daniel a fost scos din groapă şi nici o rană nu i-a fost găsită, căci nădăjduise în Dumnezeul lui” (Dan. 6:20-24).
Aici, ca și în situația cu tinerii din cuptorul babilonian, vedem doar răbdarea și starea fermă a lui Daniel în credință, dorința de a suferi, numai să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu. Daniel nu a încercat să-l facă pe rege să renunțe la porunca sa, nu a propus variante compromis și nu a încercat să iasă singur din groapă. Pur și simplu a stat în mijlocul primejdiei de moarte și a îndurat, încrezându-se în mila lui Dumnezeu. Și iată că regele a venit la el și l-a chemat să iasă din groapă. Aceasta este lecția – trebuie să înduri tot ceea ce Dumnezeu vrea să trimită pentru încercare, trebuie să aștepți cu umilință până când Dumnezeu va binevoi să încheie această încercare și, cel mai important – nu trebuie să ne frângem.
Povestea nu se termină aici. Cartea profetului Daniel povestește despre ceea ce s-a întâmplat cu satrapii înșelători și invidioși. „Atunci a poruncit regele să aducă pe bărbaţii aceia care îl defăimaseră pe Daniel şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, fiii lor şi femeile lor, şi nici nu au ajuns bine în fundul gropii, că leii s-au şi năpustit asupra lor şi le-au sfărâmat toate oasele” (Dan. 6:25).
Desigur, nimeni nu le dorește o asemenea soartă persecutorilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mai ales împreună cu cei apropiați. Dar istoria arată că persecutorii Bisericii, dacă nu s-au pocăit, au terminat foarte rău. Istoria comuniștilor care au distrus biserici și au împușcat preoți este plină de istorisiri similare. Și de multe ori pedeapsa îi ajungea din urmă nu nu numai de participanții la masacrul Bisericii, ci și pe familiile lor. Acesta este un fapt istoric. Și deoarece Biserica cunoaște foarte bine acest lucru, clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene se grăbesc să-L roage pe Dumnezeu să nu-i pedepsească pe răufăcători. „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac”, am auzit această rugăciune atât la locul bisericii Zeciuelii distruse la Kiev, cât și în timpul acaparărilor violente a bisericilor și mănăstirilor, când credincioșii erau bătuți până la sânge.
Într-o zi încercările se vor termina, persecutorii și cei persecutați vor primi ceea ce merită fiecare, dar este foarte util pentru ambele părți să învețe deja acum lecțiile Sfintelor Scripturi.
Cheia înțelegerii proceselor de astăzi se află în Sfânta Scriptură. Istorisirea despre cuptorul babelonian este foarte actuală. Ce să facem? Aici vom găsi în răspunsul.
Povestea despre care vom vorbi este prezentată în al treilea capitol al cărții profetului Daniel, care face parte din Vechiul Testament. Nabucodonosor al II-lea a fost unul dintre cei mai mari conducători din istorie, a domnit în Babilon între 605 și 562 înainte de Nașterea lui Hristos, adică 43 de ani. Imperiul său, pe care istoricii l-au numit mai târziu neobabilonian, a acoperit aproape întregul Orient Mijlociu. În 599-597 a cucerit Iudeea, a cucerit comorile palatului regal și o parte din comorile și obiectele liturgice ale Templului din Ierusalim și a luat prizonieri mulți evrei, printre care se aflau patru tineri: Daniel, Anania, Misail și Azaria. În Babilon li s-au dat nume caldeene. Daniel a fost numit Belşaţar, Anania – Şadrac, Mişael – Meşac şi Azaria – Abed-Nego. I-au învățat pe ei limba și științele caldeene și, pentru că dădeau dovadă de înțelepciune și cumpătare excepțională, au fost numiți cei mai înalți demnitari la curtea regală. „Şi în toate întrebările, asupra cărora regele le cerea dezlegarea, când era vorba de înţelepciune şi de pricepere, îi găsea pe ei de zece ori mai isteţi decât magii şi prezicătorii din tot regatul lui” (Dan. 1:20). Dar acesta nu a fost singurul motiv pentru ascensiunea lor.
O întrebare interesantă: de ce dintr-o dată un rege puternic în statul său plasează captivi dintr-o altă națiune, și nu proprii compatrioți, în cele mai înalte posturi? Această practică a fost foarte comună în istoria diferitelor imperii. Tinerii captivi, și adesea copiii din popoarele cucerite, au fost crescuți în devotament față de rege și transformați în ostași de elită sau funcționari de rang înalt. Motivul pentru aceasta a fost că astfel de oameni își datorau poziția exclusiv monarhului. Ceilalți funcționari din națiunea titulară nu-i iubeau pe ei, ceea ce înseamnă că străinii nu se puteau baza pe nimeni dacă le trecea prin cap să comploteze împotriva monarhului. Da, nu au vrut să facă acest lucru, deoarece nu numai cariera lor, ci și viața lor depindea de bunăstarea monarhului. Această întrebare a loialității față de monarh (și în condițiile moderne față de stat) este foarte importantă pentru înțelegerea întregii istorisiri a cuptorului babilonian.
Daniel, Anania, Mişael şi Azaria l-au slujit cu credincioşie pe Nabucodonosor și totodată respectau legea lui Moise. Așadar, au refuzat să mănânce de la masa regală, dar mâncau legume și, în același timp, păreau și mai veseli și mai sănătoși decât acei slujitori care au primit o alimentație adecvată. Ei au împlinit pe deplin cuvintele lui Hristos, care aveau să fie auzite încă șase sute de ani mai târziu: „…dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22:21). Acest lucru a durat ceva timp până când Nabucodonosor a decis să pătrundă în ceea ce era al lui Dumnezeu.
„Regele Nabucodonosor a făcut un chip de aur înalt de şaizeci de coţi, lat de şase coţi şi 1-a aşezat în câmpia Dura (Deir) din ţinutul Babilonului” (Dan. 3:1). Era o statuie uriașă, de aproximativ 25 de metri înălțime, iar istoricii admit posibilitatea ca de fapt să fi fost turnată din aur. Ce fel de idol a fost, pe cine a înfățișat, Sfânta Scriptură nu indică, dar din semne indirecte putem determina că cel mai probabil a fost un chip a lui Nabucodonosor însuși. Așa au crezut Sfinții Ioan Gură de Aur, Fericitul Ieronim, Simeon Metafrast și alți tâlcutori. Următoarele argumente susțin faptul că aceasta nu a fost un chip a vreunei zeități: în primul rând, idolii care înfățișează zei păgâni nu sunt doar adorați, ci li se aduc și jertfe, se fumigează cu fum de tămâie, se aprinde un foc în fața lor și se rostesc rugăciuni. Nabucodonosor nu a cerut nimic de acest fel. El cerea doar închinare: „… Iată ce vi se porunceşte vouă, popoarelor, neamurilor şi limbilor. De îndată ce veţi auzi glasul trâmbiţei, flautului, chitarei, harpei, psalterionului, cimpoiului şi al tuturor instrumentelor muzicale, veţi cădea la pământ şi vă veţi închina chipului de aur pe care l-a ridicat regele Nabucodonosor” (Dan. 3, 4-5).
În al doilea rând, de mai multe ori în textul cărții profetului Daniel, zeitățile păgâne și chipul lui Nabucodonosor sunt separate, arătând că nu sunt același lucru. De exemplu, la sărbătoarea reînnoirii idolului, când tinerii evrei nu s-au închinat în fața lui, colegii lor din serviciul oficial din neamul caldeean au raportat imediat despre ei și l-au anunțat Nabucodonosor: „Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ţinutul Babilonului: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceşti bărbaţi, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumnezeului tău nu-i slujesc şi chipului de aur pe care tu l-ai înălţat nu-i aduc închinare!”(Dan. 3:12). Probabil, acești denunțători au văzut o oportunitate potrivită de a face față concurenților lor urâți, dar ceea ce este important pentru noi este că „nu slujesc zeilor tăi” – separat și „nu se închină la chipului de aur pe care l-ai pus” – separat .
Și în al treilea rând, cu puțin timp înainte ca Nabucodonosor să ridice chipul, a avut un vis în care a văzut o vedenie similară. „O, rege! Tu priveai şi iată un chip – acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut” (Dan. 2:31-33). Și nimeni altul decât Daniel nu i-a explicat ce înseamnă asta. Și, de asemenea, faptul că el, Nabucodonosor, era capul de aur al chipului. „Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea, Şi în mâinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările cerului şi i-a dat stăpânire peste toate, tu eşti capul de aur! (Dan. 2, 37-38). Prin urmare, este foarte posibil ca Nabucodonosor să fi decis să-și arunce statuia prin analogie cu viziunea din vis. Totuși, acest vis nu putea fi decât un stimulent suplimentar, deoarece mulți regi și împărați și-au ridicat statui și au cerut închinare lor.
Deci, cipul nu este un idol al vreunei zeități, iar închinarea ei nu era de natură pur religioasă. Dar, în același timp, nici nu se poate argumenta că nu a existat deloc o componentă religioasă acolo. Faptul este că conducătorii se străduiesc întotdeauna să-și dea un anumit caracter sacru și, prin urmare, să-și întărească puterea. În păgânism, conducătorii erau declarați zei sau mesageri ai zeilor, în creștinism, sacralizarea puterii se producea prin ungerea la tron, iar chiar și în unele țări în perioada contemporană învestirea președinților este uneori însoțită de rugăciuni și binecuvântări. Să ne amintim cum în trecutul sovietic recent existau statui ale lui V.I. Lenin în toate orașele URSS, înaintea căruia se făceau ritualuri în stil sovietic, iar apoteoza acestuia a fost Mausoleul cu rămășițele liderului, unde cetățenii sovietici veneau să se închine. Și în centrul capitalei turkmene Ashgabat din 1998 până în 2010. exista o structură de aproape o sută de metri înălțime cu o statuie de aur a lui Saparmurad Niyazov, numit „tatăl tuturor turkmenilor”.
În mintea poporului din vremea lui Nabucodonosor și în aproape toate timpurile ulterioare, închinarea monarhului ca zeu, semizeu sau cel puțin ales al lui Dumnezeu a însemnat o expresie a devotamentului față de el, recunoașterea puterii sale asupra propriei persoane. Evenimentul pe care Nabucodonosor l-a găzduit în câmpul Deir a îndeplinit și această funcție – o expresie a devotamentului și a recunoașterii autorității. Nu degeaba s-au adunat pentru asta oficiali din toate ţinuturile supuse. „… Şi regele Nabucodonosor a trimis să adune pe satrapi, pe mai-marii dregători, pe cârmuitori, pe conducătorii oştirilor, pe vistiernici, pe cunoscătorii de legi, pe judecători şi pe toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care îl ridicase regele Nabucodonosor” (Dan. 3, 2). Ei puteau crede în orice doreau, puteau să se închine propriilor zei, să-și îndeplinească ritualurile naționale păgâne și orice altceva, dar într-un singur lucru trebuie să fie uniți – în recunoașterea puterii lui Nabucodonosor, care era inseparabilă de recunoașterea divinității lui el însuși și închinarea statuii sale.
Dacă extrapolăm această formulă la situația actuală din Ucraina, vom vedea același lucru. Și nu numai în Ucraina. Cei care doresc pot analiza independent acest lucru în alte țări, dar ne interesează propriul nostru stat. Statul nostru a creat Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), președintele de atunci P. Poroșenko s-a dus personal la Fanar, a purtat negocieri și chiar în textul Tomosului BOaU este indicat ca destinatar al acesteia: „…Înaltului demnitar președintelui Ucrainei, domnului Petro Poroșenko…”. Acum guvernul ucrainean cere tuturor creștinilor ortodocși să se alăture acestei organizații religioase, nu pentru că este singura soluție corectă, ci pentru că un astfel de pas echivalează cu o expresie a devotamentului față de guvernul ucrainean și de stat. Poți să crezi sau să nu crezi, te consideri ortodox sau ateu, dar este obligatoriu să recunoști BOaU. Aceasta este o declarație de loialitate. Nu vom aborda acum problemele canonicității BOaU sau caracterul moral al reprezentanților săi. Doar că cei de la putere, atât sub Nabucodonosor, cât și în vremurile contemporane, cred că dacă te închini la ceea ce îți arată, atunci ești loial țării tale și conducătorului tău dacă refuzi să faci asta, cel puțin nu ești de nădejde, cel mult trădător și colaborator. Foarte indicativă în acest sens este poziţia anchetatorilor SBU în cazul jurnaliştilor ortodocşi. Aceștia susțin că BOaU este un atribut al statului ucrainean și, în consecință, orice critică adusă acestuia este o trădare și o insultă la adresa simbolurilor statului. Cineva va spune că anchetatorii SBU pur și simplu nu au citit Constituția Ucrainei, care spune contrariul. Dar, de fapt, ei au exprimat foarte clar întreaga esență a problemei: BOaU este un atribut al statului, iar venerarea sau ne venerarea ei nu este o chestiune de credință religioase, ci un criteriu de loialitate față de putere. Guvernul însuși crede așa. Acesta a fost cazul aproape tot timpul. Și încercările de a dovedi că cineva poate fi patriot, dar, în același timp, nu se închină în fața zeilor sau idolilor statului, de regulă, eșuează.
Acum să vedem cum s-au comportat Anania, Mișael și Azaria când au fost acuzați că nu au fost loiali față de Nabucodonosor și că nu au vrut să se închine statuii lui.
În primul rând, spre deosebire de Nabucodonosor, ei au înțeles perfect unde se termină lumea și începe sacru. Ei i-au slujit cu credincioșie regelui, care, să nu uităm, și-a înrobit poporul și i-a luat prizonieri. Ei au adus mari beneficii regatului babilonian cu talentele și abilitățile lor. Dar când au vrut să-i oblige să se închine la idol, adică o acțiune de natură religioasă, au răspuns cu un refuz hotărât. Nabucodonosor îi prețuia foarte mult, el nu voia absolut să piardă astfel de funcționari înțelepți și cinstiți, în timp ce știa foarte bine că ei î-L cinstesc și se închină Unicului Dumnezeu adevărat. Mai mult decât atât, Nabucodonosor însuși l-a recunoscut pe Dumnezeul iudeilor ca este cel mai înalt Dumnezeu. „Și împăratul i-a zis lui Daniel: „Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină”. (Dan. 2:47). Acest lucru dovedește încă o dată că, în ochii lui Nabucodonosor, închinarea la un oarecare chip nu era o renunțare la credința cuiva, ci o dovadă a loialității față de autoritatea sa. Tot acum ne spun: mergeți la BOaU, făcând asta nu încălcați deloc credința ortodoxă, doar vă dovediți devotamentul față de Ucraina. Dar, așa cum Anania, Mișail și Azaria au înțeles că, de fapt, a te închina unui idol este o încălcare a poruncii: Să te închini Domnului Dumnezeului tău și să-I slujești numai Lui, așa creștinii ucraineni contemporani înțeleg că aderarea la BOaU este o încălcare a cuvintelor din Mărturisirea de Credință: „Cred într-o Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicescă Biserică”.
În al doilea rând, refuzul tinerilor de a se închina la idol a fost exprimat extrem de hotărât. Ei sperau la izbăvire, dar în același timp au fost de acord să ardă în cuptor chiar dacă eliberarea nu v-a urma. „Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns și i-au spus împăratului Nabucodonosor: „O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta să-ţi dăm un răspuns. Dacă, într-adevăr, Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege! Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ!” (Dan. 3:16-18). După cum vedem, nu se caută compromisuri, încercări de apropiere a pozițiilor, propuneri de condiții etc. Acesta este un exemplu despre aceia cum trebue să acționați în astfel de situații. Dacă nu poți explica și dovedi, atunci trebuie doar să rămâi în credința ta și să accepți ceea ce urmează. Există un exemplu în istoria recentă când acest principiu a fost încălcat și, în același timp, la figurat vorbind, tinerii au ajuns încă în cuptorul babilonian. Aceasta este politica patriarhului Serghie (Strgorodski), numit mai târziu „sergianism”, când a făcut compromisuri cu regimul sovietic, încercând să salveze Biserica, dar bolșevicii au continuat totuși să o distrugă în cel mai crud mod.
În al treilea rând, tinerii, găsindu-se în flăcări în cuptorul babilonian, nu au cârtit împotriva lui Dumnezeu, care a îngăduit aceasta, nu i-au blestemat pe caldeeni, care i-au condamnat pe nedrept la chinuri, nu au pus întrebarea:”De ce suntem pedepsiți în acest mod?” Nu, dar s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu. Ei înșiși au dus personal o viață dreaptă, dar s-au pocăit pentru întregul popor al lui Israel, fără să se despartă de dânsul. Cartea profetului Daniel ne transmite rugăciunea lor: „Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt” (Dan. 3, 27-31).
Astăzi putem acuza noi atât cât ne place autoritățile ucrainene că persecută pe nedrept Biserica, putem să mormăim și să ne enervăm, dar ne putem comporta ca acești trei tineri?
În al patrulea rând, cei aruncați în cuptor nu au încetat să se încreadă în Dumnezeu și să aștepte îndurare și eliberare de la El. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale. Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui Tău” (Dan. 3:42-). 43). Nu au venit cu diferite scheme viclene, planuri sau mai multe curse pentru a scăpa de chin. Pur și simplu stăteau în credința lor și așteptau milă de la Dumnezeu.
În al cincilea rând, și acesta este un punct foarte important, l-au găsit pe Dumnezeu în mijlocul chinului. „Atunci regele Nabucodonosor a fost cuprins de spaimă şi s-a sculat în grabă. El a început a grăi şi a zis către sfetnicii săi: „Oare, n-am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?” Răspuns-au şi i-au zis: „Cu adevărat, aşa este, o, rege!” Şi începând din nou a grăi, a zis: „Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar chipul celui de al patrulea, ca faţa unuia dintre fiii zeilor” (Dan. 3:24-25). Sfântul Luca al Crimeei, care a trecut prin închisoare și exil și a fost la un pas de moarte de mai multe ori, și-a intitulat autobiografia: „M-am îndrăgostit de suferință”. De ce o denumire atât de paradoxal? Pentru că în suferință l-a găsit pe Dumnezeu în inima sa. Septuaginta și traducerea slavonă bisericească oferă și câteva detalii, destul de importante: „Iar îngerul Domnului s-a coborât la Azaria şi la cei trei prieteni ai lui în cuptor şi a stins văpaia. Şi le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere şi de rouă, aşa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici dureri, nici teamă” (Dan. 3:49-50). Aceasta este o imagine foarte elocventă a modului în care funcționează Harul lui Dumnezeu. Un bărbat este în mijlocul suferinței, cu flăcări în jurul lui. Dumnezeu nu înlătură toate acestea, ci face o astfel de insulă a Harului Său în inima omului, încât omului nu îi pasă de toate încercările exterioare.
Și în cele din urmă, în al șaselea rând, tinerii sunt în mijlocul cuptorului, în jurul lor se află, parcă, un nor de Har, ei umblă și îl laudă pe Dumnezeu: ” Şi acei trei, într-un singur glas, au lăudat, au slăvit şi au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, zicând:”Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii” (Dan. 3:51-52). Totuși, ei nu încearcă să lase cuptorul singuri. Și vine momentul când însuși Nabucodonosor se apropie de cuptor și îi cheamă să iasă. „Atunci s-a apropiat Nabucodonosor de gura cuptorului cu foc arzător şi, începând a grăi, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii mei, ieşiţi afară şi veniţi la mine!” Atunci Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit dinăuntrul cuptorului” (Dan. 3:26).
Noi, creștinii care ne confruntăm cu persecuția din partea autorităților seculare, ar trebui să ne amintim exemplul lui Anania, Azaria și Mișael. Ei au arătat că adevărata credință și devotamentul față de Dumnezeu sunt mai mari decât loialitatea față de autoritățile pământești. Refuzul hotărât al celor trei tineri de a se închina statuii lui Nabucodonosor ne amintește că statornicia în credință și statornicia în fața cererilor nedrepte din partea autorităților sunt cruciale pentru mântuirea sufletului. Mai mult, proslăvirea lui Dumnezeu chiar și în încercări, așa cum au făcut tinerii, arată că credința noastră poate duce la schimbare în lume. Cei trei tineri, după ce au îndurat chinurile, au primit nu numai izbăvire, ci și recunoaștere și biruință duhovnicească asupra lui Nabucodonosor însuși, ceea ce mărturisește marea putere a harului lui Dumnezeu.
Persecutorii contemporani ai Bisericii au motive să cadă pe gânduri. Căci cuvintele care au fost scrise pe perete de o mână misterioasă în timpul sărbătorii domnitorului babilonian: „Mene, mene, tekel, upharsin”, însemnau următoarele: „Dumnezeu a numărat împărăția ta și i-a pus capăt; ești cântărit pe cântar și te găsește foarte ușor; împărăția ta este împărțită și dată medeilor și perșilor”.
Iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte zilnic pomenirea sfinţilor. Are însă şi o zi, în care îi sărbătoreşte pe toţi sfinţii laolaltă şi anume Duminica Tuturor Sfinţilor. Cine sunt toţi sfinţii? Cum arată şi expresia sunt toţi aceia care din epoca veche, de la Adam până la Hristos şi de la Hristos până astăzi, au crezut în adevăratul Dumnezeu, au trăit conform cu voia lui Dumnezeu, au împlinit în viaţa lor dumnezeieştile porunci şi atunci când au apărut pericole şi prigoane au preferat să se sacrifice, să se jertfească. Toţi aceşti sfinţi, vechi şi noi, sunt nenumăraţi. Sunt ca stelele cerului. Unii din ei sunt cunoscuţi, iar alţii, cei mai mulţi, sunt necunoscuţi. Au trăit în timpuri diferite. Au provenit din ţări diferite, au vorbit limbi diferite. Au avut vârste diferite, au fost copii, prunci, tineri, bărbaţi şi femei mature, bătrâni în vârstă şi bătrâni cu părul alb. Continuă să citești →
