SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP

13 Septembrie
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
La aproximativ 15 kilometri de oraşele Hunedoara şi Haţeg, din apropierea fostei aşezări Sarmizegetusa romana, într-un cadru natural de o rară frumuseţe, se află străvechea mănăstire Prislop, sau a Silvaşului, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana sau a ucenicilor săi, ridicată – se pare – pe locul unei vetre sihăstreşti şi mai vechi. Actuala biserică a mănăstirii, în plan triconc, specific bisericilor din Muntenia şi din Moldova, a fost ctitorită şi înzestrată prin 1564 de domniţa Zamfira, fiica lui Moise Basarab al Ţării Româneşti, care şi-a sfârşit zilele aici, la Prislop, în anul 1580 şi a fost îngropată în pronaos.
În decursul unei existenţe de şase veacuri, mănăstirea Prislop a îndeplinit un însemnat rol cultural-bisericesc în viaţa românilor transilvăneni. Aici se pare că s-a retras, spre sfârşitul vieţii, însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana şi a copiat cunoscutul Tetraevanghel slavon din 1405, una din marile valori ale patrimoniului artistic al ţării noastre. De aici s-au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: mitropolitul Ioan din Alba Iulia (1585-c. 1605) – fost egumen -, care a păstorit în zilele de glorie a lui Mihai Viteazul, şi episcopul Teofil de la Vad (1615) şi, poate, şi alţii pe care nu-i cunoaştem. În veacurile al XVII-lea – al XVIII-lea, Prislopul avea o şcoală în care se pregăteau „dieci”, candidaţi la treapta preoţiei. Iar pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, tot din această obşte s-au ridicat unii apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor de atragere a călugărilor de aici la uniaţie. Mai presus de toate însă, Prislopul a îndeplinit, de la începuturile lui şi până azi, un rol de seamă în întărirea vieţii duhovniceşti din Ţara Haţegului, de pe valea Streiului şi din „ţara pădurenilor”, situate în apropierea ei (1). Continuă să citești