Pr. Constantin Coman:

Ce complică viaţa sufletească a unui om?

Legături:

• Interviu cu Părintele Constantin Coman: SĂ NE AŞEZĂM ÎN PROPRIA FIRE
• Pr. Constantin Coman: Cât de apropiată ori de distantă trebuie să fie relaţia dintre duhovnic şi penitent?
• Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman: CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE

R. Rădulescu: Ce complică viaţa sufletească a unui om?

Pr. Coman: Omul se încurcă foarte mult când, amăgindu-se, încearcă să rezolve singur, numai cu propriile sale forţe, gânduri şi judecăţi, problemele cu care se confruntă. Atunci încep dilemele, atunci apar soluţiile duble sau multiple între care trebuie să alegem, atunci încep calculele noastre nesfârşite, înlănţuirile de raţionamente şi cântărirea avantajelor şi dezavantajelor, atunci intervin, în egală măsură, presiunile propriilor noastre imbolduri mai curate sau mai puţin curate, plăcerile noastre, bucuriile noastre vinovate. Atunci sunt în jurul nostru, după mărturiile celor care simt mai bine decât noi acest lucru şi ispititorii şi vrăjmaşii şi diavolii. Toate acestea creează o situaţie complexă, în care noi ne prindem ca într-o pânză de păianjen. De aceea suntem, deseori, în postura de a nu şti ce să facem, de a nu discerne, de a nu înţelege ce ni se întâmplă.

La polul opus sunt oamenii care nu caută soluţii în ei înşişi, în mintea lor sau a semenilor lor, ci la Dumnezeu. Gheron Iosif, un mare isihast athonit al veacului al XX-lea, spune că nu lua nicio decizie până nu avea înştiinţare de la Dumnezeu. “Roagă-te lui Dumnezeu până primeşti înştiinţare ce să faci”, spunea Gheron Iosif. Dumnezeu ne înştiinţează, dar într-un limbaj duhovnicesc pe care nu-l putem recepta şi nici descifra dacă nu avem dezvoltat acest simţ duhovnicesc. Părinţii spun să fii atent la gânduri. Primul gând ar fi de la Dumnezeu. Continuă să citești →

Să ne așezăm în propria fire

*

Interviu cu Părintele Constantin Coman, Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din București

Vorbiţi-ne despre una sau mai multe personalităţi de la care aţi avut foarte multe de învăţat.
Am învățat multe lucruri de la mulți oameni. Primii oameni de la care am învățat ceva au fost părinții mei. Cea mai prețioasă moștenire o am de la dânșii.

De la tata am învățat răbdarea, îngăduința, înțelegere, blândețea față de toți oamenii, iar de la mama am învățat curajul de a fi liber, suveran, de a te ridica deasupra lucrurilor, de a nu fi robit de acestea. Cuvântul Mântuitorului Hristos că omul este Domn al Sâmbetei sau cel al Sfântului Apostol Pavel că toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos și nu toate mă zidesc aveau să-și găsească confirmarea lor în intuițiile pe care eu le moștenisem de la felul în care mama depășea în sus legea sau canoanele, de la aerul de mișcare liberă și suverană pe care l-am simțit la dânsa totdeauna. Continuă să citești →

O componentă fundamentală a credinţei şi a vieţii Bisericii Ortodoxe :

Cinstirea sfintelor moaşte

 

Luna octombrie a fiecărui an ne oferă prilejul să reflectăm asupra cinstirii sfintelor moaşte în Biserica Ortodoxă. Pomenirea Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi scoaterea sfintelor lui moaşte spre închinare, dimpreună cu cel mai amplu pelerinaj de acest gen din ţara noastră, precum şi pomenirea cu puţin timp în urmă a Cuvioasei Parascheva la Iaşi, în acelaşi context bisericesc de pomenire şi cinstire, constituie, fără îndoială, momente de vârf ale manifestării credinţei ortodocşilor români legate de pomenirea sfinţilor şi cinstirea sfintelor moaşte.
 

Zeci de mii de credincioşi, mulţi dintre ei veniţi de la distanţe mari din ţară, cu sacrificii de tot felul, aşteaptă multe ore, în condiţii uneori de frig şi ploaie, să le vină rândul închinării pentru câteva secunde la moaştele sfântului respectiv. A te închina la moaştele Cuviosului Dimitrie sau ale Cuvioasei Parascheva, cu prilejul zilei lor de pomenire, presupune asumarea unor nevoinţe mari, a unui preţ de osteneli pe care nu-l poate plăti oricine şi, în cele din urmă, o hotărâre fermă şi o râvnă profund întemeiate lăuntric. Nu poate fi un gest superficial, circumstanţial, întâmplător. Nimeni nu se aşază la o aşteptare care poate depăşi cincisprezece şi douăzeci de ore pentru un lucru oarecare. Spun aceste lucruri pentru a demonta, dacă mai este cazul, comentariile uşuratice publicate în presa lumească în preajma unor astfel de pelerinaje. Nimeni nu poate invoca criza, foamea, sărăcia, suferinţele ca motive principale ale acestui demers. Ele pot fi asociate motivelor profunde care ţin de credinţa creştină şi de aspiraţiile duhovniceşti înalte ale creştinilor. Continuă să citești →