Arhive etichete: Ascultare

CUVINTE DIN PATERIC DESPRE ASCULTARE ŞI ROADELE EI

CUVINTE DIN PATERIC DESPRE ASCULTARE ŞI ROADELE EI

Legături:

* * *

În aceeaşi noapte în care a fost tuns monah, dreptul Acachie dinKafsokalivia a visat că ţinea o lumânare a cărei lumini era aşa de strălucitoare, încât lumina întreaga zonă. Acest sfânt a trudit mai ales la acel fel de smerenie care e născută din ascultarea deplină. El, cu bucurie şi râvnă îi asculta pe toţi, atât pe egumen, cât şi pe fraţi, împlinind sarcinile grele şi uşoare care-i erau încredinţate.

***

Pustnicul Damaschin mi-a spus că în Sfântul Schit din Kafsokaliviatrăia părintele Grigorie (Karatos), în Chilia «Intrării în Biserică a Maicii Domnului». El avea sub ascultare un monah, care a căzut grav bolnav şi era pe moarte.
– Părinte, a spus el chiar înainte de a muri, unii m-au întrebat de ce nu mi-am împlinit ascultarea aşa cum mi-a fost încredinţată.
– Spune-le, fiul meu, că în locul tău eu voi fi răspunzător pentru împlinirea ei, i-a spus părintele.
Atunci monahul a zâmbit şi şi-a dat duhul

Continuă să citești

Cuviosul Sofronie Saharov: DESPRE ASCULTARE

Cuviosul Sofronie Saharov:

DESPRE ASCULTARE

 

Duhovniceasca ascultare este de trebuinţă în viaţa de zi cu cu zi. Mai mult să doriţi voia celuilalt, decât a voastră. Primiţi cu o atitudine pozitivă fiecare cerinţă a duhovnicului vostru, a unui frate sau a unei surori. Astfel se va înfăptui puţin câte puţin în voi şi în jurul vostru o atmosferă în care inima va deveni foarte gingaşă, foarte simţitoare faţă de toată mişcarea lăuntrică, de toate schimbările duhovniceşti.

Când ne adunăm împreună, fiecare să se roage lui Dumnezeu să ne dea duhul ascultării voii Sale şi să ne binecuvânteze pe toţi. Fie că este cel mai tânăr sau cel mai bătrân, ascultaţi pe celălalt cu inima, pentru a pricepe când vorbeşte prin el Duhul lui Dumnezeu. În vremea celui Dintâi Sobor a Toată Lumea din anul 325, cel ce a sugerat cuvântul homousios pentru a arăta legătura între Tatăl şi Fiul în Treime a fost un diacon ce avea doar douăzeci de ani, Sfântul Athanasie, iar nu patriarhii, episcopii şi alţi mucenici. Însă pentru a ajunge la aceasta este nevoie de muncă. Numai prin ascultare o putem dobândi. Prin ascultare inima se face din ce în ce mai simţitoare la viaţa celorlalţi, la suferinţele lor, la înaintarea lor şi la nevoile lor.

Continuă să citești

Sfântul Siluan Athonitul: DESPRE ASCULTARE

Sfântul Siluan Athonitul:

DESPRE ASCULTARE

Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuşi pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi-i dă pacea Lui şi atunci totul este bine şi sufletul simte iubire pentru toţi.

Cel ce ascultă şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu şi de aceea sufletul său este totdeauna în Dumnezeu, şi Dom­nul îi dă harul Său şi acest har învaţă sufletul tot binele şi-i dă puterea de a rămâne în bine. El vede răul, dar acest rău n-are nici o putere asupra sufletului, pentru că e cu el harul Sfântului Duh, care-1 păzeşte de orice păcat, şi el se roagă lui Dumnezeu în pace şi uşor.

Duhul Sfânt iubeşte sufletul celui ce ascultă şi, de ace­ea, el cunoaşte degrabă pe Domnul şi primeşte darul rugă­ciunii inimii.

Cel ce ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi, pentru aceasta, îi sunt dăruite libertatea şi odihna în Dumnezeu şi se roagă cu mintea curată; dar cei mândri şi neascultători nu se pot ruga curat chiar dacă se nevoiesc mult. Ei nu ştiu cum lucrează harul, nici dacă Domnul le-aiertat păcatele. Dar cel ce ascultă ştie limpede că Domnul i-a iertat păcatele, pentru că simte în sufletul său pe Duhul Sfânt.

Ascultarea este de trebuinţă nu numai monahului, ci şi fiecărui om. Chiar şi Domnul a fost ascultător. Cei mân­dri şi cei care trăiesc după rânduială-de-sine [în idiorit-mie] nu lasă harul să vieze în ei şi, de aceea, n-au nicioda­tă pace sufletească; dar harul Duhului Sfânt intră uşor în sufletul celui ascultător şi-i dă bucurie şi odihnă.

Toţi caută odihna şi bucuria, dar puţini ştiu unde să găsească această bucurie şi această odihnă şi ce anume trebuie pentru a ajunge la ele. De treizeci şi cinci de ani, iată, văd un monah care e mereu vesel la suflet şi plăcut la faţă, chiar dacă e bătrân. Şi aceasta pentru că el iubeşte ascultarea şi sufletul său s-a predat voii lui Dumnezeu şi nu se îngrijeşte de nimic, ci sufletul său iubeşte pe Dom­nul şi-1 vede pe El.

Cine poartă în sine fie şi numai puţin har, acela se su­pune cu bucurie oricărei stăpâniri. El ştie că Domnul gu­vernează şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt şi pe el însuşi şi treburile lui şi tot ce este în lume, şi de aceea are întotdeauna odihnă.

Cine ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi nu se teme de moarte, pentru că sufletul lui s-a obişnuit să vieţuiască cu Domnul şi-L iubeşte pe El. El şi-a tăiat voia proprie şi, de aceea, nu are nici în suflet, nici în trup acea luptă care îl chinuie pe cel ce nu ascultă şi pe cel ce lu­crează după voia sa proprie.

Adevăratul ascultător urăşte voia sa proprie şi îl iubeşte pe părintele lui duhovnicesc, şi pentru aceasta primeşte li­bertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu minte curată şi su­fletul său vede liber, fără gânduri, pe Dumnezeu şi se odih­neşte întru El. El vine degrabă la iubirea lui Dumnezeu datorită smereniei lui şi pentru rugăciunile părintelui său duhovnicesc.

Viaţa noastră e simplă dar înţeleaptă. Maica Domnu­lui a spus Cuviosului Serafim [din Sarov]: „Dă-le lor [mo­nahiilor] o ascultare, şi cine va păzi ascultarea şi înţelep­ciunea va fi cu tine şi aproape de mine”.

Vedeţi cât de simplă e mântuirea. Dar înţelepciunea tre­buie învăţată printr-o îndelungată experienţă. Ea este dată de la Dumnezeu pentru ascultare. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi, dacă îl iubeşte, îi dă ceea ce sufletul a cerut de la Dumnezeu. Ca şi odinioară, tot aşa şi acum Domnul ascultă rugăciunile noastre şi ne împlineşte cererile.

De ce Sfinţii Părinţi au pus ascultarea mai presus de post şi rugăciune?

Pentru că din nevoinţe [ascetice] făcute fără ascultare se naşte slava deşartă, dar cel ce ascultă face totul aşa cum i se spune şi nu are de ce să se trufească. Pe lângă aceasta, cel ce ascultă şi-a tăiat întru toate voia sa proprie şi-1 as­cultă pe părintele său duhovnicesc, şi de aceea mintea lui e liberă de orice griji şi primeşte darul rugăciunii curate, în mintea celui ce ascultă e numai Dumnezeu şi cuvântul „bătrânului” său, dar mintea celui neascultător e preocu­pată de tot felul de lucruri şi de judecarea „bătrânului” şi de aceea nu poate vedea pe Dumnezeu.

Am văzut un frate care făcea o ascultare grea. El avea ru­găciunea inimii, şi Domnul îi dădea lacrimi să plângă pen­tru întreaga lume; şi egumenul Andrei i-a spus: „Aceasta ţi s-a dat pentru ascultarea ta”.

Prin ascultare omul se păzeşte de mândrie; pentru as­cultare se dă rugăciunea; pentru ascultare se dă şi harul Duhului Sfânt. Iată de ce ascultarea e mai presus decât postul şi rugăciunea.

Dacă îngerii căzuţi ar fi păzit ascultarea, ar fi rămas în ceruri şi ar fi cântat întru slava Domnului. Şi dacă Adam ar fi păzit ascultarea, atunci el şi neamul lui ar fi rămas în rai.

Dar chiar şi acum e cu putinţă să aflăm iarăşi raiul prin pocăinţă. Domnul ne iubeşte mult în ciuda păcatelor noas­tre, numai să ne smerim şi să-i iubim pe vrăjmaşi.

Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate avea pace, chiar dacă ar fi aşezat în rai.

Sursa: http://sfantulioancelnou.ro/carti/Sfantul_Siluan/Intre_iadul_deznadejdii_si_iadul_smereniei1.htm

Pr. Constantin Coman: Cât de apropiată ori de distantă trebuie să fie relaţia dintre duhovnic şi penitent?

Pr. Constantin Coman: Cât de apropiată ori de distantă trebuie să fie relaţia dintre duhovnic şi penitent?

Pr. prof. dr. Constantin Coman, şeful catedrei de Noul Testament, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti:

Personal nu folosesc calificativul „penitent“, deşi pare a denumi corect pe cel ce vine la duhovnic pentru a-şi mărturisi păcatele. Mi se pare a nu exprima fidel starea de lucruri specifică spiritualităţii noastre ortodoxe şi mai ales relaţia dintre duhovnic şi cel ce se spovedeşte.

Poate că ar trebui să facem, dintru început, precizarea că în preotul duhovnic se întâlnesc două lucrări. Prima este aceea de preot slujitor al Tainei Sfintei Spovedanii, prin care, în temeiul hirotesiei de duhovnic, primeşte mărturisirea păcatelor credinciosului şi îi dă acestuia iertare de păcate, în numele lui Dumnezeu. A doua lucrare este aceea de călăuzitor duhovnicesc, de părinte duhovnicesc. Continuă să citești

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul despre relaţia ucenic-duhovnic

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul

despre relaţia ucenic-duhovnic

 

Însă, lucrarea cea mai importantă a ucenicului este supunerea întru toate, pînă la cel mai mic amănunt, fără cîrtire, sinceră, fără judecare, din credinţă şi din inimă curată faţă de părintele său. Ucenicul trebuie să fie asemeni unei maşini, lipsit de sufletul său, care îi este înlocuit cu sufletul părintelui. Ucenicia este, după Sfîntul Scărar, deplina respingere a propriului suflet, manifestată în afară, în fiecare amănunt, prin faptele trupului, este omorîrea mentală a mădularelor trupului, este mişcarea neispitită, este lepădarea de judecăţi proprii – chiar de ar fi cineva bogat în aceasta – este înmormîntarea voii proprii… Ucenicul este un fericit mort viu (Cuvîntul al patrulea, punctele 3, 4). El trebuie să se supună în simplitate, fără să judece, fără să cerceteze de este bine sau de e rău, de este greu sau uşor ceea ce i s-a poruncit; să se supună necontenit, cu răbdare, neclintit, fără nici un fel de vicleşug şi fără vreo îndoială (ibidem, punctele 5, 9). Trebuie să se menţină într-o asemenea stare, încît, orice ar avea de făcut, să facă nu pentru că el a vrut sau a avut iniţiativa, ci pentru că aşa i s-a poruncit. Continuă să citești

ÎPS BARTOLOMEU ANANIA: „Cum să împăcăm viața în societate cu ascultarea duhovnicului, fără să fim extremiști?”

 Cum să împăcăm viața în societate cu ascultarea duhovnicului, fără să fim extremiști?”

duhovnic-spovedanie-foto-viorel-catusanu

Există duhovnici, ca școală de duhovnicie, și aceasta nu de acum, ci din primele veacuri creștine. Adică există o anumită viziune, mai aspră, a duhovnicului asupra subiecților săi și o viziune mai îngăduitoare. Avem în față pe Sfântul Vasile cel Mare, care era foarte aspru cu sine, dar și cu penitenții săi. Pentru anumite păcate oprirea de la Împărtășanie era făcută pe un termen lung. A venit mai târziu Sfântul Ioan Postitorul, care a amendat, într-un fel, canoanele Sfântului Vasile cel Mare și a scurtat termenul de interdicție de acces la Sfintele Taine. În schimb, a recomandat zile de post mai multe, printr-un fel de compensație. Așa încât și în ziua de astăzi îi avem pe marii noștri duhovnici, unii sunt mai exigenți, mai aspri și unii mai puțin exigenți, dar nu extremiști. Duhovnicul îți dă un canon și tu trebuie să-l execuți, pentru că, dacă nu-l execuți, păcătuiești. Important este la ce duhovnic ai mers și cum ai plecat de la el, dar nu putem vorbi de extremism. Duhovnicul are libertatea să aplice canoanele ca un judecător. Ele nu sunt foarte fixe și, atunci, în funcție de subiect și de pocăința acestuia (dacă-i pare rău, dacă varsă o lacrimă) duhovnicul are latitudinea să-i dea un maxim, dacă este mai îndărătnic și are nevoie de mai multă îndreptare, sau să-i dea un minim, iar la a doua vizită să-l absolve complet. Dacă penitentul este pus pe îndreptare și cu adevărat făgăduiește să se îndrepte, atunci vine cu buretele, ca Dumnezeu, și șterge tăblița.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, p. 76)

Sursa: http://www.doxologia.ro

Arhim. Zaharia Zaharou: DESPRE ASCULTARE

Arhim.  Zaharia Zaharou: DESPRE ASCULTARE

Întrebarea 9: Noi preoții avem o parohie și o familie. Cum putem noi, ca familie, să ne găsim un refugiu duhovnicesc în viața monahală?

Răspunsul 9: Nu cred că dumneavoastră puteți duce o viață monahală. Cred că e o greșeală atunci când unii duhovnici monahi impun ascultare oamenilor care trăiesc în lume. Ascultarea este numai pentru monahi, în mânăstiri, unde toată viața este rânduită în numele lui Dumnezeu și în vederea slujirii Liturghiei. Nu poți aștepta ascultare de la oamenii care trăiesc în lume. Acolo există alte reguli. Dar toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să vă cinstiți soția și soția trebuie să vă cinstească, la rândul ei. Trebuie să fiți deschiși și sinceri, neținând nimic tăinuit unul față de celălalt; și puteți să vă luați la întrecere: cine va face mai mult voia celuilalt. Atunci viața e minunată. În ceea ce privește copiii, eu nu cred că prin cuvinte se învață sau primesc ei duhul lui Dumnezeu. Am să vă spun o întâmplare. Știu un preot care are trei fii. Niciodată nu le-a ținut „predici” și toți sunt în Biserică acum, unul dintre ei este chiar cleric. Iată cum făcea acest preot: aștepta până se duceau toți la culcare și după ce adormeau, mergea, îngenunchea lângă patul lor și se ruga o vreme și astfel, duhul rugăciunii tatălui se împărtășea fiilor săi. Niciodată nu le-a ținut lecții, ci vorbea cu Dumnezeu și Dumnezeu grăia inimilor lor. Acum unul dintre ei este diacon și ceilalți doi sunt cântăreți în parohia lui. Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru. Însă când vrem să-i ajutăm pe oameni, de multe ori aduce mai multă roadă dacă vorbim cu Dumnezeu și Îl lăsăm pe El să găsească o cale de a grăi inimii lor.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 174)

Gheron Iosif Isihastul: CU ADEVĂRAT MARE ESTE TAINA ASCULTĂRII

Gheron Iosif Isihastul:

CU ADEVĂRAT MARE ESTE TAINA ASCULTĂRII

 *
Alte articole:
Bucura-te in Domnul, fiu al Tatalui ceresc. Imi scrii, fiul meu, despre gandurile pe care le ai impotriva dubovnicului tau. Sa te temi mult de aceste ganduri. Sa le ocolesti ca pe un sarpe otravitor intrucat au putere infricosatoare, mai ales in timpurile noastre. Acesta este mestesugul celui rau. Aduce ganduri impotriva duhovnicului ca sa te indeparteze de harul care te umbreste, sa te faca vinovat si dupa aceea a te loveasca fara mila. Tine cuvantul meu si nu lasa niciodata vreun gand impotriva parintelui tau duhovnicesc sa se cuibareasca in inima ta. Sa-l alungi de indata, ca pe un sarpe rau otravitor. Cat despre cartea pe care o cauti, chiar daca ar fi sa te mantuiesti prin ea, sa nu o iei fara binecuvantare. Deoarece, daca nu intrebi, ti se socoteste la Dumnezeu ca si adulter. Atata grija sa ai, si in cele mari si in cele mici, incat fara binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc nimic sa nu faci. Nici sa te rogi, nici sa faci milostenie, nici un alt lucru bun. Asculta despre Saul pe care l-a ales Dumnezeu din tot neamul lui Israel si l-a uns rege: pentru ca nu a facut ascultare desavarsita fata de Samuel si a tinut cele bune pentru jertfa, l-a pedepsit Dumnezeu, spunand ‘profetului: „Mai mare este ascultarea decat jertfa curata”. Continuă să citești

ASCULTAREA – temeiul călugăriei

 ASCULTAREA – temeiul călugăriei

 Arhimandritul Sofronie

Deosebit de greu este a vorbi despre ea, fiindcă, începând de la ce par a fi forme brute şi naive, ea conduce pe om în acea lume care este de nedescris, căci nici un concept omenesc nu i se potriveşte. Ascultarea este o taină care se dezvăluie numai în Duhul Sfânt, şi, în acelaşi timp, este taină 13 şi viaţă în Biserică. Ascultarea, ca lepădare a voii şi înţelegerii proprii, poate apărea ca un lucru potrivnic voinţei lui Dumnezeu pentru om, care este dăruit cu libertate asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu şi chemat la dumnezeiască stăpânire în virtutea acestei libertăţi. Faptul de a’şi lăsa propria voie şi înţelegere în puterea altei persoane, fie chiar şi preot, mulţi l’ar resimţi ca pe o alunecare a pământului de sub propriile picioare. Acest pas li s’ar părea ca o aruncare de sine într’o prăpastie întunecoasă, ca pierdere a propriei personalităţi, ca o predare de sine în cea mai groaznică robie asemănătoare anihilării de sine. Acelora, însă, care au urmat cu credinţă învăţăturii Bisericii şi au săvârşit o asemenea lepădare în duhul acestei învăţături, ascultarea li s’a descoperit a fi un dar de sus, nespus de mare. Pe cel ascultător îl putem asemui unui vultur ce se ridică cu aripi puternice, şi, din înălţime, senin, priveşte distanţa care îl desparte de pământ, bucurându-se în deplină siguranţă şi stăpânind înălţimi altora de neajuns şi înfiorătoare. Dând cu încredere, cu bunăvoire, cu dragoste, cu bucurie, voia sa şi orice judecată despre sine duhovnicului, ascultătorul se smulge poverii celei grele a grijii lumeşti şi ajunge la cunoştinţa a ceea ce este de nepreţuit: CURĂŢIA MINŢII ÎN DUMNEZEU. Continuă să citești