Toate felurile de înşelare demonică la care se supune cel ce se nevoieşte în rugăciune apar ca urmare a faptului că la temelia rugăciunii nu este pusă pocăinţa, că pocăinţa nu s-a făcut izvorul, sufletul, scopul rugăciunii. „Dacă cineva”, spune Preacuviosul Grigore Sinaitul, „în încrederea în sine întemeiată pe părerea de sine”, (În original se spune: „dacă viseaza cineva să ajungă prin părere la cele înalte”. Am întrebuinţat aici o expresie lămuritoare, ca să arăt mai limpede înţelesul cuvântului părere), visează să ajungă la stări înalte de rugăciune şi a dobândit râvna nu adevărată, ci satanicească: pe acela, diavolul îl prinde repede în laţurile sale, ca pe un slujitor al său”. Oricine se sileşte să intre la nunta Fiului lui Dumnezeu nu în veşminte curate şi luminate, puse în rânduială prin pocăinţă, ci de-a dreptul în zdrenţele sale, în starea omului vechi, de păcătoşenie şi amăgire de sine este aruncat în întunericul dinafară: în înşelarea drăcească. „Te sfătuiesc”, spunea Mântuitorul celui chemat la preoţia cea de taină”, să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti,  şi veşminte albe, ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale,  şi unge cu alifia lacrimilor „ochii tăi” cei simţiţi şi ochii „minţii” ca să vezi. Continuă să citești →