Arhive autor: Acvila

26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

sfantul-arhanghel-gavriil

A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul ei pântece.

Continuă să citești →

Buna Vestire, începutul mântuirii noastre

La 25 martie, Biserica dreptmăritoare prăznuieşte Buna Vestire, una din sărbătorile mari închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, zi de mare bucurie duhovnicească. În cele ce urmează vă prezentăm un articol semnat de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, publicat în Ziarul Lumina’, din data de 24 martie 2011. Articolul dedicat sărbătoarei Bunei Vestiri este intitulat Buna Vestire, începutul mântuirii noastre:

De demult, în Paradis, printr-o femeie a intrat păcatul în lume. La ‘plinirea vremii’, tot printr-o femeie, păcatul trebuia biruit. Continuă să citești →

SFÂNTUL IUSTIN CEL NOU DE LA CELIE: PREDICĂ LA DUMINICA A PATRA DIN POST (A SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL)

Sfantul Ioan al Scarii1

De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?

Este omul care a trăit şi a scris „Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a dus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.

Cu păcatul ne luptă diavolul, şi pe mine, şi pe tine, fratele meu şi sora mea. Te luptă cu orice păcat. Nu rătăci, nu te înşela! Nu crede că vreo putere mică se aruncă asupra ta. Nu! El te atacă, el se aruncă asupra ta! Chiar dacă este doar un gând necurat, doar un gând, să ştii că el se năpusteşte asupra ta. Gând de mândrie, de poftă rea, de iubire de argint… O mulţime nenumărată de gânduri vin asupra ta din toate părţile. Şi tu, ce eşti tu?

O, Scară a Raiului! Cum, părinte Ioane, ai putut să aşezi această Scară a Raiului între pământ şi cer? Demonii nu au rupt-o, nu au tăiat-o, nu au spart-o? Nu!… Postul lui era o flacără, un foc, un incendiu. Ce diavol l-ar fi răbdat? Toţi fugeau panicaţi, toţi demonii fugeau vânaţi de slăvita şi dumnezeiasca lui rugăciune, toţi demonii fugeau de postul lui, toţi demonii dispăreau la rugăciunea lui înflăcărată.

Scara Raiului! Continuă să citești →

Liturghia Darurilor – rânduiala explicată

Liturghia Darurilor – rânduiala explicată

Binecuvântarea de început este: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sf. Duh” ca la celelalte Liturghii, arătând prin aceasta că Vecernia nu este un oficiu distinct, ci prima parte a Liturghiei, luând astfel locul antifoanelor. La Sf. Teodor Studitul, binecuvântarea este cea mică (Binecuvântat este….) pentru a se păstra zice el atmosfera de smerenie şi doliu.

Psalmul CIII , e recitat de cel mai mare, iar odinioară era cântat de întreaga comunitate. Urmează catisma XVIII (psalmul treptelor CXIX-CXXXIII), de o înaltă valoare duhovnicească şi psalmul CXL prin care „jertfa duhovnicească” dobândeşte o coloratură mai penitenţială şi interiorizată. Credinciosul îşi mărturiseşte mâhnirea şi incapacitatea radicală de a face binele prin el însuşi: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă” (PS. CXL,1); „ Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, auzi glasul meu.” (PS. CXXIX,1). Sugerează totodată depăşirea riturilor Legii Vechi prin realizarea lor duhovnicească în cultul creştin; nu mai este nevoie de o victimă pentru sacrificiu, ci fiecare se aduce ofrandă necontenită pe sine însuşi: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.” (PS. CXL)

La stihira Născătoarei care încheie seria troparelor de la „Doamne strigat-am” preotul, precedat de făclii şi de diaconul cu cădelniţa, purcede la Intrarea sa în  Vohodul mic. În aceste zile se face cu Evanghelia. Imnul „Lumină lină” de această dată se citeşte de cel mai mare (sau ecleziarhul). Atribuit Sf. Antinoghen Martirul, imnul afirmă identitatea între lumina Învierii şi lumina „soarelui în trei străluciri”, orientându-i pe credincioşi spre rugăciunea şi doxologia treimică pe care o vor adresa lui Dumnezeu, imitând pe îngeri.

O dată cu Intrarea mică şi ivirea luminii ce însoţeşte acest imn, apare asigurarea mântuirii prin Hristos. Lecturile din Vechiul Testament care sunt o supravieţuire a vechii cateheze prebaptismale, urmează vohodului mic.

Sf. Ambrozie relatează faptul că paremiile citite în Săptămâna Patimilor preînchipuie simbolic suferinţele Mântuitorului în timpul mântuitoarelor Sale Patimi.

.

CONTINUARE AICI :  http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2014/03/04/liturghia-darurilor-randuiala-explicata/

.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

În această zi [MIERCURI -n.n.] s-a oficiat prima Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite din acest Post Mare. Această liturghie este una dintre slujbele specifice Postului mare şi ea se va oficia în zilele de peste săptămână, de luni până vineri, sâmbătă şi duminică oficiindu-se liturghii depline: a Sfântului Ioan Gură de Aur (sâmbăta) şi a Sfântului Vasile Cel Mare (īn primele 5 duminici din Post).  Prezentăm mai multe detalii despre Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite prin referire la un articol amănunţit:

„Sfântul Simeon al Tesalonicului ridică originea acestei liturghii până în timpul Apostolilor.
Tot ce ştim în această privinţă este faptul că există o datină veche de cult, ca în Postul Mare să se aducă Jertfa cea prea sfântă numai de două ori pe săptămână, sâmbătă şi duminică. Însă, erau creştini care cereau împărtăşirea şi în alte zile ale săptămânii. Pentru a se îndeplini aceste cereri, obişnuiau creştinii la început a se împărtăşi miercurea şi vinerea cu Tainele care se sfinţeau mai înainte. De aceea, slujba la care se făcea împărtăşirea în felul acesta, se chema
„Liturghia celor mai înainte sfinţite”. „

.

Completarea acestui amplu articol o puteţi găsi aici:  http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2012/02/29/liturghia-darurilor-mai-inainte-sfintite/.

PREDICĂ LA DUMINICA ORTODOXIEI (Arhim. Ioil Konstantaros)

D Ortodoxiei2

ORNAM1Arhimandritul Ioil Konstantaros: Cuvânt la Duminica Ortodoxiei

Una dintre cele mai mari sărbători care vibrează în inimile credincioşilor şi evlavioşilor creştini-ortodocşi, este şi sărbătoarea Ortodoxiei noastre. A fost stabilită de Biserica noastră pentru a sărbători Înălţarea Sfintelor Icoane după groaznica furtună a iconomahiei care o anticipase. Fără îndoială că fiecare credincios ar trebui să studieze şi să cunoască acest capitol important al Istoriei noastre Bisericeşti pentru a vedea  prin ce ispite şi pericole a trecut corabia Bisericii noastre, dar şi pentru ca în acelaşi timp să conştientizeze că  această corabie nu a cunoscut şi nici nu va cunoaşte vreodată naufragiul. Însă, într-o percepţie mai generală, s-a impus ca în prima Duminică din Postul Mare să se prăznuiască biruinţa Credinţei noastre Ortodoxe împotriva eresurilor. Dar ce va spune cineva despre Ortodoxie şi cum va lăuda nevoinţele şi luptele „norului” Sfinţilor noştri, care şi-au dat viaţa tocmai pentru această credinţă, într-o epocă atât de superficială ca şi a noastră? Cum va lăuda cineva după vrednicie toate aceste suflete, care pentru dragostea lui Hristos şi pentru slava Sfintei noastre Biserici, au dispreţuit lumea şi cele ale lumii şi s-au ciocnit cu sinistrul diavol şi cu nenorociţii lui slujitori? Totuşi, laudele acestor chipuri nemuritoare, există! Există învistierite şi scrise în imnologia noastră, în istoria şi în diamantele textelor patristice pe care le deţinem şi pe care astăzi unii vor atât de mult să le facă dispărute de pe faţa pământului sau să le răstălmăcească.

Dar în punctul acesta, iubiţii mei, ni se înfăţişează întrebarea inevitabilă. Ne străduim astăzi să păstrăm în esenţă această credinţă vie pe care am primit-o sau ne limităm doar la anumite cuvântări de laudă? Continuă să citești →

Acum puterile – Heruvic la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Acum puterile – Heruvic la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Sursa: Psaltii Catedralei Patriarhale via Trinitas TV

12 ianuarie: SFÂNTA MUCENIŢĂ TATIANA (Troparul şi Viaţa)

det33

ORNAM1

Απολυτίκιο – Αγία Μάρτυς Τατιανή

Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o şi dumnezeieştile cărţi.

Venind aceasta în vîrstă şi nevrînd să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorîndu-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel: Continuă să citești →

Arhim. Ioil Konstantaros: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

b-d1

Legături:

Arhimandrit Ioil Konstantaros: 

Lectura apostolică din

Duminica de după Botezul Domnului

(Efeseni 4: 7-13)
 
Fraţii mei, lectura apostolică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici, este plină de importante şi înalte înţelesuri. De aceea, este nevoie să privim această lectură şi într-o scurtă traducere şi apoi să ne oprim asupra a două puncte foarte importante, pe care le subliniază Apostolul neamurilor:
Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: „Suindu-se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. Iar aceea că: „S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi i-a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.
a) Din atâtea înţelesuri revelatoare, să luăm aminte pentru început la acela pe care-l subliniază apostolul iniţial, că s-au împărţit diferite harisme duhovniceşti „după măsura darului lui Hristos”. Şi subliniază că s-au oferit „fiecăruia”. Adică fiecărui credincios. Nu există credincios care să nu fi primit măcar o harismă. Şi aceste harisme Domnul le-a împărţit potrivit Înţelepciunii şi Dreptăţii Lui, în asemenea mod, încât fiecărui om să i se potrivească harismele, analog cu puterea şi rezistenţa lui. Continuă să citești →

11 ianuarie: SF. TEODOSIE, ÎNCEPĂTORUL VIEŢII DE OBŞTE (Viaţa, Canonul, Acatistul)

Απολυτίκιο – Θεοδόσιος ο Κοινοβιάρχης

(11 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte
 

Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o înţeleaptă căpetenie de cete, părinte al nostru, Sfinte Teodosie, cu Dumnezeiască cuviinţă să începi acum a aduce cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a venit spre mântuirea a toată lumea, şi preasfântă pomenirea ta, împreună cu Sine, a preamărit-o. Continuă să citești →

9 ianuarie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF.MC. POLIEUCT (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο – Πολύευκτος μάρτυς

(09 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pămîntul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atîta dragoste unul către altul, încît nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvîrşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate ca un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătîndu-i deşertăciunea şi urîciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mîntuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, pînă ce s-a auzit prin tîrguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgînilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător. Continuă să citești →

9 ianuarie: Şi-a aruncat epitrahilul în foc… – SF. EGUMEN EFTIMIE şi cei 12 monahi pomeniti pe 4 ianuarie

Şi-a aruncat epitrahilul în foc…
 
 
Sf. Egumen Eftimie şi cei 12 monahi pomeniti pe 4 ianuarie
 
            Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată,  un preot” latin (romano-catolic) – dintre cei care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah din Mănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor. Argumentele pe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şi nefalsificata păstrare a învăţăturii  Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotul catolic s-a enervat şi a spus:
         – Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedem cine va arde.
     Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:
      – „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vom strica hatârul.       
    S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu scopul de a-l speria pe preotul ortodox.  Dar mai degrabă, el s-a speriat de acel mare foc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.
       – Mai stai un minut! – i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!       
       – Hristoase al meu – s-a rugat – arată-i adevărul!
         Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!
        Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!  Din nefericire, atunci au urmat cunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.

(traducere: I.F. cf.http://vatopaidi.wordpress.com/)

 

Απολυτίκιο – Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης (08 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ) – TROPARUL CUVIOSULUI GHEORGHE HOZEVITUL (8 IANUARIE)

Απολυτίκιο – Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης

(08 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)

Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης Κυπριακής καταγωγής, έζησε τον 60 αι., µόνασε στη Μονή Χοζεβά στην Παλαιστίνη και διακρίθηκε για την οσιακή βιωτή του.

St. George of Hozeva. He was from Cyprus and lived in the 6th century in the Monastery of Chozeva in Palestine.

Ἀπολυτίκιον

Ήχος πλ. α’. Τον συνάναρχον Λόγον.
Γεωργήσας τον λόγον Πάτερ της χάριτος, δικαιοσύνης έδρέψω καρποφορίαν λαμπράν, ως την ένθεον ζωήν αϊρετισάμενος, όθεν της δόξης κοινωνός, ανεδείχθης του Χριστού, Γεώργιε θεοφόρε’ ώ και πρεσβεύεις άπαύστως, έλεηθήναι τάς ψυχάς ημών.

8 ianuarie: Cuviosul Macarie Makris

8 ianuarie: Cuviosul Macarie Makris,

Egumenul Mănăstirii „Hristos Pantocratorul” din Constantinopol

Cuviosul Macarie s-a născut în Tesalonic în jurul anului 1383 şi a fost tuns monah în Mănăstire Vatopedi din Sfântul Munte la vârsta de 18 ani. S-a supus pentru îndrumare duhovnicească unui respectabil stareţ, pe nume Armenopoulos, a stat pe lângă lângă el timp de 10 ani şi a înaintat în ştiinţele umane, dar şi în virtuţile ascetice, aşa încât a ajuns şi la răpiri extatice ale minţii. A alcătuit un cuvânt de laudă spre cinstirea Sfântului Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie), a cărui cuvioasă viaţă, întocmai cu a îngerilor, a încercat s-o imite în toate. Când a adormit părintele său duhovnicesc, Macarie s-a făcut ucenicul unui alt cuvios stareţ, David din Tesalonic. A fost hirotonit preot şi dorea să se dedice vieţii isihaste, însă nu a putut să-şi împlinească dorinţa, pentru că împăratul Manuel al II-lea Paleologul l-a chemat în capitală împreună cu părintele său duhovnicesc (1419), pe care l-a numit duhovnic şi sfetnic al său. Cu toate acestea, împăratul nu a putut să se împotrivească multă vreme dorinţei lor pentru viaţa isihastă. La puţină vreme după întoarcerea lor în Athos, David şi-a încredinţat sufletul său Domnului (1422) şi după insistente presiuni ale împăratului, Macarie a fost nevoit din nou să-şi părăsească liniştea şi rugăciunea neîmprăştiată şi să meargă în Constantinopol. A refuzat să preia egumenia Mănăstirii Studion şi a fost numit egumen la Mănăstirea Pantocrator, care atunci se afla în declin. Necruţându-şi puterile, Macarie a călătorit în Serbia şi în Rusia şi cu sprijinul regelui Ştefan al Serbiei şi al Mitropolitului Fotie al Moscovei (2 iulie), a reuşit să ridice mănăstirea şi să adune obşte.
A fost numit protosinghel al Patriarhului şi, în acelaşi timp, duhovnic al împăratului. A participat activ şi cu osârdie la consfăturirile dintre elinii ortodocşi şi latinii romano-catolici, însă fără a ceda nimic în ceea ce priveşte Sfintele Dogme ale Ortodoxiei. În anul 1429 a fost trimis la Roma, la papa Martin al V-lea, în fruntea unei delegaţii ce avea ca scop convocarea unui sinod pentru unirea Bisericilor. În ajunul pornirii sale pentru o nouă misiune la Roma, a fost lovit de ciumă şi s-a retras în insula Halki din Propontida, unde şi-a încredinţat sufletul său Domnului (7 ianuarie 1431). În afara vieţilor de sfinţi şi a cuvintelor praznicale, a scris şi tratate dogmatice referitoare la diferenţele dintre ortodocşi şi romano-catolici.
 
 
(tradus de https://acvila30.ro după Sinaxarul părintelui Macarie Simonopetritul)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SOBORUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL: VIAŢA SIMPLĂ A SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

prima-coperta

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

SOBORUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL:

VIAŢA SIMPLĂ A SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

ORNAM1

Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.

Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.

***

S-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care era stearpă. Pe cât e cu putinţă ca dintr-o piatră să răsară o floare, tot aşa era cu putinţă ca din cele dinlăuntru ale Elisabetei să se nască prunc. Embrion încă, el a săltat în pântecele maicii lui, când ea a primit-o pe cea asemenea însărcinată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De atunci era sfinţit. Precum unii sunt Iude, copii ai blestemului, din pântecele maicii lor, aşa alţii sunt binecuvântaţi din scutecele lor. Continuă să citești →