A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul ei pântece.
Legături:
De demult, în Paradis, printr-o femeie a intrat păcatul în lume. La ‘plinirea vremii’, tot printr-o femeie, păcatul trebuia biruit. Continuă să citești
De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?
Este omul care a trăit şi a scris „Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a dus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.
Cu păcatul ne luptă diavolul, şi pe mine, şi pe tine, fratele meu şi sora mea. Te luptă cu orice păcat. Nu rătăci, nu te înşela! Nu crede că vreo putere mică se aruncă asupra ta. Nu! El te atacă, el se aruncă asupra ta! Chiar dacă este doar un gând necurat, doar un gând, să ştii că el se năpusteşte asupra ta. Gând de mândrie, de poftă rea, de iubire de argint… O mulţime nenumărată de gânduri vin asupra ta din toate părţile. Şi tu, ce eşti tu?
O, Scară a Raiului! Cum, părinte Ioane, ai putut să aşezi această Scară a Raiului între pământ şi cer? Demonii nu au rupt-o, nu au tăiat-o, nu au spart-o? Nu!… Postul lui era o flacără, un foc, un incendiu. Ce diavol l-ar fi răbdat? Toţi fugeau panicaţi, toţi demonii fugeau vânaţi de slăvita şi dumnezeiasca lui rugăciune, toţi demonii fugeau de postul lui, toţi demonii dispăreau la rugăciunea lui înflăcărată.
Scara Raiului! Continuă să citești
Binecuvântarea de început este: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sf. Duh” ca la celelalte Liturghii, arătând prin aceasta că Vecernia nu este un oficiu distinct, ci prima parte a Liturghiei, luând astfel locul antifoanelor. La Sf. Teodor Studitul, binecuvântarea este cea mică (Binecuvântat este….) pentru a se păstra zice el atmosfera de smerenie şi doliu.
Psalmul CIII , e recitat de cel mai mare, iar odinioară era cântat de întreaga comunitate. Urmează catisma XVIII (psalmul treptelor CXIX-CXXXIII), de o înaltă valoare duhovnicească şi psalmul CXL prin care „jertfa duhovnicească” dobândeşte o coloratură mai penitenţială şi interiorizată. Credinciosul îşi mărturiseşte mâhnirea şi incapacitatea radicală de a face binele prin el însuşi: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă” (PS. CXL,1); „ Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, auzi glasul meu.” (PS. CXXIX,1). Sugerează totodată depăşirea riturilor Legii Vechi prin realizarea lor duhovnicească în cultul creştin; nu mai este nevoie de o victimă pentru sacrificiu, ci fiecare se aduce ofrandă necontenită pe sine însuşi: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.” (PS. CXL)
La stihira Născătoarei care încheie seria troparelor de la „Doamne strigat-am” preotul, precedat de făclii şi de diaconul cu cădelniţa, purcede la Intrarea sa în Vohodul mic. În aceste zile se face cu Evanghelia. Imnul „Lumină lină” de această dată se citeşte de cel mai mare (sau ecleziarhul). Atribuit Sf. Antinoghen Martirul, imnul afirmă identitatea între lumina Învierii şi lumina „soarelui în trei străluciri”, orientându-i pe credincioşi spre rugăciunea şi doxologia treimică pe care o vor adresa lui Dumnezeu, imitând pe îngeri.
O dată cu Intrarea mică şi ivirea luminii ce însoţeşte acest imn, apare asigurarea mântuirii prin Hristos. Lecturile din Vechiul Testament care sunt o supravieţuire a vechii cateheze prebaptismale, urmează vohodului mic.
Sf. Ambrozie relatează faptul că paremiile citite în Săptămâna Patimilor preînchipuie simbolic suferinţele Mântuitorului în timpul mântuitoarelor Sale Patimi.
.
CONTINUARE AICI : http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2014/03/04/liturghia-darurilor-randuiala-explicata/
.
În această zi [MIERCURI -n.n.] s-a oficiat prima Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite din acest Post Mare. Această liturghie este una dintre slujbele specifice Postului mare şi ea se va oficia în zilele de peste săptămână, de luni până vineri, sâmbătă şi duminică oficiindu-se liturghii depline: a Sfântului Ioan Gură de Aur (sâmbăta) şi a Sfântului Vasile Cel Mare (īn primele 5 duminici din Post). Prezentăm mai multe detalii despre Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite prin referire la un articol amănunţit:
„Sfântul Simeon al Tesalonicului ridică originea acestei liturghii până în timpul Apostolilor.
Tot ce ştim în această privinţă este faptul că există o datină veche de cult, ca în Postul Mare să se aducă Jertfa cea prea sfântă numai de două ori pe săptămână, sâmbătă şi duminică. Însă, erau creştini care cereau împărtăşirea şi în alte zile ale săptămânii. Pentru a se îndeplini aceste cereri, obişnuiau creştinii la început a se împărtăşi miercurea şi vinerea cu Tainele care se sfinţeau mai înainte. De aceea, slujba la care se făcea împărtăşirea în felul acesta, se chema„Liturghia celor mai înainte sfinţite”. „
.
Completarea acestui amplu articol o puteţi găsi aici: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2012/02/29/liturghia-darurilor-mai-inainte-sfintite/.
Arhimandritul Ioil Konstantaros: Cuvânt la Duminica OrtodoxieiUna dintre cele mai mari sărbători care vibrează în inimile credincioşilor şi evlavioşilor creştini-ortodocşi, este şi sărbătoarea Ortodoxiei noastre. A fost stabilită de Biserica noastră pentru a sărbători Înălţarea Sfintelor Icoane după groaznica furtună a iconomahiei care o anticipase. Fără îndoială că fiecare credincios ar trebui să studieze şi să cunoască acest capitol important al Istoriei noastre Bisericeşti pentru a vedea prin ce ispite şi pericole a trecut corabia Bisericii noastre, dar şi pentru ca în acelaşi timp să conştientizeze că această corabie nu a cunoscut şi nici nu va cunoaşte vreodată naufragiul. Însă, într-o percepţie mai generală, s-a impus ca în prima Duminică din Postul Mare să se prăznuiască biruinţa Credinţei noastre Ortodoxe împotriva eresurilor. Dar ce va spune cineva despre Ortodoxie şi cum va lăuda nevoinţele şi luptele „norului” Sfinţilor noştri, care şi-au dat viaţa tocmai pentru această credinţă, într-o epocă atât de superficială ca şi a noastră? Cum va lăuda cineva după vrednicie toate aceste suflete, care pentru dragostea lui Hristos şi pentru slava Sfintei noastre Biserici, au dispreţuit lumea şi cele ale lumii şi s-au ciocnit cu sinistrul diavol şi cu nenorociţii lui slujitori? Totuşi, laudele acestor chipuri nemuritoare, există! Există învistierite şi scrise în imnologia noastră, în istoria şi în diamantele textelor patristice pe care le deţinem şi pe care astăzi unii vor atât de mult să le facă dispărute de pe faţa pământului sau să le răstălmăcească.
Dar în punctul acesta, iubiţii mei, ni se înfăţişează întrebarea inevitabilă. Ne străduim astăzi să păstrăm în esenţă această credinţă vie pe care am primit-o sau ne limităm doar la anumite cuvântări de laudă? Continuă să citești
Sursa: Psaltii Catedralei Patriarhale via Trinitas TV
Απολυτίκιο – Αγία Μάρτυς Τατιανή
Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vîrstă şi nevrînd să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorîndu-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel: Continuă să citești
(11 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o înţeleaptă căpetenie de cete, părinte al nostru, Sfinte Teodosie, cu Dumnezeiască cuviinţă să începi acum a aduce cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a venit spre mântuirea a toată lumea, şi preasfântă pomenirea ta, împreună cu Sine, a preamărit-o. Continuă să citești
(09 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pămîntul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atîta dragoste unul către altul, încît nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.
Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvîrşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate ca un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătîndu-i deşertăciunea şi urîciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mîntuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, pînă ce s-a auzit prin tîrguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgînilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător. Continuă să citești
(traducere: I.F. cf.http://vatopaidi.wordpress.com/)
Απολυτίκιο – Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης
(08 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης Κυπριακής καταγωγής, έζησε τον 60 αι., µόνασε στη Μονή Χοζεβά στην Παλαιστίνη και διακρίθηκε για την οσιακή βιωτή του.
St. George of Hozeva. He was from Cyprus and lived in the 6th century in the Monastery of Chozeva in Palestine.
Ἀπολυτίκιον
Ήχος πλ. α’. Τον συνάναρχον Λόγον.
Γεωργήσας τον λόγον Πάτερ της χάριτος, δικαιοσύνης έδρέψω καρποφορίαν λαμπράν, ως την ένθεον ζωήν αϊρετισάμενος, όθεν της δόξης κοινωνός, ανεδείχθης του Χριστού, Γεώργιε θεοφόρε’ ώ και πρεσβεύεις άπαύστως, έλεηθήναι τάς ψυχάς ημών.
Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.
Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.
***
S-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care era stearpă. Pe cât e cu putinţă ca dintr-o piatră să răsară o floare, tot aşa era cu putinţă ca din cele dinlăuntru ale Elisabetei să se nască prunc. Embrion încă, el a săltat în pântecele maicii lui, când ea a primit-o pe cea asemenea însărcinată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De atunci era sfinţit. Precum unii sunt Iude, copii ai blestemului, din pântecele maicii lor, aşa alţii sunt binecuvântaţi din scutecele lor. Continuă să citești