Arhive categorii: Fără categorie

Tristețea de a nu fi sfânt

Tristețea de a nu fi sfânt

Tristetea de a nu fi sfant

Astfel îndrăznea să susţină Leon Bloy: „Există o singură tristeţe: aceea de a nu fi sfânt!” Aceasta este singura tristeţe valabilă, dacă o putem numi astfel. Dar cu restul cum rămâne?

Ţi-ai dorit şi îţi doreşti să fii fericit. Îţi doreşti ca viaţa ta să aibă un rost, să fie plină de acele activităţi care consideri tu că-ţi aduc fericirea. Lipsa lor ţi-ar provoca o mare durere, te-ar alarma şi te-ar conduce chiar la o cădere psihică. Totul este o grabă neexplicată, o fugă continuă după ceva. Însă ce este acest „ceva” mă tem că mai nimeni nu ştie bine.

Se ştie că trebuie să fim fericiţi, că trebuie să ne împlinim, să trăim fără lipsuri – dar cam atât. Şi viaţa nu iartă neştiinţa noastră sau nepăsarea noastră: ea se scurge uimitor de repede, se grăbeşte parcă să se termine, lăsându-ne mereu mai trişti, mereu mai deznădăjduiţi în faţa acestui fapt implacabil, în faţa propriei noastre vieţi, pe care, orice am face, nu o putem opri. Este viaţa ta, îţi aparţine şi, totuşi, nu îţi aparţine; este a ta, dar ea se stinge, trece fără ca tu să vrei aceasta. Viaţa ta se îndreaptă spre sfârşit fără să îţi ceară părerea, fără să ţină cont de tine. Şi tu chiar nu o poţi opri, oricât ai vrea sau oricât ai fi de fericit.

Continuă să citești →

Să ne iubim unii pe alții – Ierom. Hrisostom Filipescu

Să ne iubim unii pe alții

Sa ne iubim unii pe altii

Oricât de savant şi virtuos ar fi cineva, dacă nu a ajuns să iubească orice făptură omenească, inclusiv pe potrivnicii săi, e semn că nu este încă în Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate sălăşlui deplin întru el. Acolo, în iubire, ne cheamă Domnul cu toate neputinţele noastre. Sufletul nostru tânjeşte după Domnul, doar că noi îi astupăm glasul lăuntric prin grijile zilnice. îl găsim pe Hristos în lacrimile vieţii şi în suspine, şi iarăşi îl pierdem când nu ştim să iubim.

Se cuvine se învăţăm în aceste vremuri, cultura iubirii, Cultura Duhului, cum spune părintele Rafail Noica, cele ce sunt ale vieţii, pentru a înţelege sensul şi esenţa lucrurilor.

Continuă să citești →

Arheologii turci susțin că au descoperit mormântul Sfântului Nicolae

8660

 Joi, 5 octombrie 2017

 

Arheologii turci susțin că au descoperit mormântul Sfântului Nicolae în fundația unei biserici

 

Demre (Myrele din antichitate) se află în regiunea Antalya și este orașul în care a trăit cea mai mare parte a vieții sale, în secolul al IV – lea d.Hr., Sfântul Nicolae.

Cemil Karabayram, conducătorul Autorităţii pentru Monumente din Antalya, a declarat că mormântul a fost descoperit în timpul unor scanări electronice, care au arătat spații goale sub o biserică.

Continuă să citești →

Ce duhuri intervin în disputa ”nepomenitorilor”?

Ce duhuri intervin în disputa ”nepomenitorilor”?

Ce duhuri intervin in disputa 'nepomenitorilor'?

Urmăresc cu multă durere toată această controversă din jurul Sinodului din Creta. Dar nu disputa în sine mă mâhneşte. E firesc ca în Biserică să fie dezbateri vii. Încă de la începuturi s-au iscat discuţii pe probleme de credinţă. Să ne amintim de episodul relatat în capitolul 15 al cărţii Faptele Apostolilor când, în pofida opiniei unor creştini proveniţi „din eresul fariseilor” (v. 5) şi după „multă vorbire” (v. 7), sinodul apostolic de la Ierusalim a decis că cei ce cred în Hristos Domnul nu trebuie să se taie împrejur sau să păzească Legea lui Moise. Au fost multe alte sinoade de-a lungul istoriei şi multe polemici teologice. Dar întotdeauna soluţia a constituit-o dialogul şi argumentarea, în duh de răbdare şi, mai ales, în rugăciune. E dureros când, în loc de aceste arme duhovniceşti, se apelează la ultimatumuri, se dau sentinţe fără drept de apel şi, cel mai grav dintre toate, se rupe comuniunea cu Biserica prin întreruperea pomenirii ierarhului. Sunt cel puţin două mari consecinţe negative ale acestei atitudini extreme. Prima e că, în loc de a-şi susţine poziţia din interiorul Bisericii, „nepomenitorii” pierd şansa de a mai conta. O gafă de strategie care îi transformă din jucători activi în simpli chibiţi, ca să vorbim în termeni sportivi. A doua mare problemă, general valabilă pentru toţi cei ce se rup de Biserică, indiferent de motiv, este faptul că orice rupere este uşor de provocat; revenirea în sânul Bisericii se face însă cu anevoie. Şi nu pentru că Biserica nu ar avea capacitatea de a reintegra un schismatic care se pocăieşte, ci pentru că unul ca acesta tare greu va birui demonul mândriei şi va accepta că a greşit când s-a rupt de Trupul lui Hristos.

Continuă să citești →

21 mai 2017, UN FRAGMENT DIN MOAȘTELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE A FOST ADUS ÎN CATEDRALA HRISTOS MÂNTUITORUL DIN MOSCOVA (VIDEO)

https://www.youtube.com/watch?v=bx6Xohty8Q4&spfreload=10

Viața Cuviosului Iosif Isihastul. Cei dintâi ucenici

Viața Cuviosului Iosif Isihastul. Cei dintâi ucenici

Deşi nu şi-a propus întemeierea unei obşti, totuşi, ca unul care a cunoscut din experienţă durerea de a nu avea un părinte duhovnicesc experimentat dar în acelaşi timp şi capabil de a îndruma pas cu pas spre desăvârşire pe cei aflaţi la începutul luptei ascetice, Stareţul Iosif a început să primească ucenici (mireni şi monahi), însă, deşi îi primea pe toţi cei care doreau… isihia şi viaţa duhovnicească…, nimeni nu putea să rămână lângă stareţ dacă nu devenea cu desăvârşire mort pentru această viaţă. Acesta e motivul pentru care obştea nu a devenit niciodată mare.

02 IN

                         Gheron Iosif Isihastul împreună cu ucenicii

Primul ucenic a fost Ioan, din Epirul de Nord[1], de meserie cărbunar, pe care l-a tuns schimonah, cu numele Ioan. Acesta le-a rămas alături până la mutarea acestora la Schitul Sfânta Ana Mică, el preferând să se nevoiască în continuare la Sfântul Vasile. Apoi, în 1933, s-a adăugat obştii Nicolae[2], fratele cel mai mic al Stareţului, care va primi la călugărie numele de Atanasie. Tot aici, în pustia de la Sfântul Vasile, au venit şi alţi ucenici, care nu au putut rămâne alături de Stareţ, din cauza neputinţei lor trupeşti şi sufleteşti[3]. Printre aceştia s-au numărat atât oameni simpli, fără educaţie, ca monahul Ermolae, precum şi învăţaţii monahi Atanasie Valsamakis (farmacist), Gherasim Menaghias[4], Athanasie Kabanaos[5], precum şi Efrem, duhovnicul din Volos[6]. Deşi nu au rămas până la sfârşit în obştea inspiratului Stareţ, totuşi cu toţii s-au folosit într-o mare măsură de felul de vieţuire, de sfaturile şi de rugăciunea acestuia, cu unii dintre ei păstrând o bogată corespondenţă.

Continuă să citești →

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: PREDICĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI (2016)

Invierea DomnuluiIubiții mei[1],

cine este Iisus Hristos cel înviat, pe Care astăzi Îl prăznuim? Este Fiul Tatălui, Cel născut din veci din Tatăl, și Care este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. El este Dumnezeul șiDomnul nostru. Și e Dumnezeul nostru, pentru că este Făcătorul nostru, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, dar este și  Domnul nostru, pentru că este Răscumpărătorul nostru din mâna Satanei.

Căci, la plinirea vremii, luându-Și trup din uterul Preacuratei Fecioare Maria, S-a făcut om deplin, aidoma nouă, cu trup și suflet, afară de păcat, rămânând ceea ce era, adică Dumnezeu, pentru ca să ne mântuiască pe noi, oamenii.

Și El, Cuvântul Tatălui, fiind gura prin Care ne vorbește Tatăl, ne-a vorbit nouă și ne-a învățat pe noi viața cea dumnezeiască în toate zilele viețuirii Sale pământești, dar și după aceea, prin Sfinții Lui, cărora le-a vorbit și pe care i-a învățat și pe care îi învață voia Sa cea dumnezeiască. Căci El S-a făcut pentru noi ușa către Tatăl prin Duhul Sfânt, pentru că S-a adus pentru noi Jertfă fără de prihană.

De aceea, dându-Se pe Sine morții, Domnul S-a pogorât „prin Cruce în Iad, ca să plinească toate [cele] ale Sale, [și] a dezlegat durerile morții. Și, înviind a treia zi [din morți], și cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți…[El] S-a făcut începătură a celor adormiți, Întâi-născut din morți, ca să fie El Însuși începătorul tuturor în toate”[2]. Continuă să citești →

ÎN DIRECT: CEREMONIA APRINDERII SFINTEI LUMINI ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI (15 aprilie 2017)

http://www.tv4e.gr/livestreaming.php 

Imagini pentru sfanta lumina

Fără Dumnezeu, nici pe noi înşine nu ne putem iubi

Fără Dumnezeu, nici pe noi înşine nu ne putem iubi

Toţi căutăm dragostea nesfârşită, dar şi îngerii şi noi suntem fiinţe limitate, ne mişcăm în spaţiu şi timp; le putem face numai pe cele ce au sfârşit, nu şi pe cele fără de sfârşit.

Numai Dumnezeu este fără de sfârşit; El este singurul care dă plinătate şi îngerilor şi sfinţilor şi nouă. Fără Dumnezeu, nu ne putem iubi nici pe noi înşine, cu atât mai puţin pe semenii noştri.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 128)

http://www.doxologia.ro/staretul-tadei-de-la-manastirea-vitovnita

Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui

Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui

Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtăşeşte de toate virtuţile, dacă nu va răbda până la sfârşit şi nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăţia Cerurilor. Fiindcă şi cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârşită în veacul viitor.

6/19 ianuarie 2017: PRAZNICUL EPIFANIEI ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI (VIDEO)

Cuviosul Nou-Mucenic Ghedeon de la Mănăstirea Caracalu

Cuviosul Nou-Mucenic Ghedeon de la Mănăstirea Caracalu

Cuviosul Ghedeon a mărturisit în localitatea Týrnavos din Thessalia, pe data de 30 decembrie a anului 1818.

Sfântul era originar din satul Kápurna de lângă Makrynítsa Pelionului. Provenea din părinţi evlavioşi şi era primul născut din cei opt copii ai familiei. Numele lui de mirean era Nikolaos. Pentru că în Kápurna dările erau prea mari, tatăl lui a fost nevoit să se mute cu familia în alt sat, unde putea să îşi chivernisească mai bine cele de trebuinţă vieţii. Sfântul era pe atunci în vârstă de 12 ani.

Mama sa avea un văr care era băcan în Velestíno. Acesta l-a cerut pe micul Nikolaos ca să-i fie ajutor la magazin. Şi, într-adevăr, copilul muncea cu multă hărnicie. Un oarecare turc pe nume Ali, care obişnuia să cumpere de la băcănie, l-a văzut pe micul Nikolaos că era deştept, muncitor şi ascultător şi l-a cerut de la unchiul lui pentru un an, ca să slujească în haremul lui, de vreme ce băiatul era încă mic de vârstă. Unchiul a refuzat, spunându-i să meargă să îl ceara de la mama lui. Turcul s-a dus la părinţii copilului şi după o săptămână s-a întors mânios că a fost refuzat; atunci l-a înşfăcat cu forţa pe micul Nikolaos şi l-a luat la casa lui, ca să-i servească în harem. Continuă să citești →

Nimic nu-i va despărți pe cei ajunși la iubire de Dumnezeu

Nimic nu-i va despărți pe cei ajunși la iubire de Dumnezeu

Harul care este în suflet, după multe şi îndelungate lupte şi încercări, lucrează cu înţelepciune tainică. Abia atunci lucrarea Lui se apropie de sfârşit, când sufletul în care sălăşluieşte a descoperit plăcerea duhovnicească prin multa răbdare a suferinţelor. Unui astfel de suflet nimic nu-i mai poate face rău, căci bucuria şi fericirea rămâne permanent în el, în inima care se roagă.

Sf Macarie Egipteanul

Cum au fost încercaţi oamenii drepţi din vechime? Iosif, după multe ispite a ajuns la împlinirea făgăduinţelor şi a profeţiilor divine. La fel David a fugit şi a suferit, urmărit de Saul, dar în cele din urmă ungerea lui ca domn s-a împlinit după făgăduinţa lui Dumnezeu.

Tot astfel şi Moise a fost scăpat, încercat şi aflat credincios prin multa lui răbdare. Avraam, aşteptând cu încredere şi îndurând toate s-a convins că „Cel ce a promis este nemincinos şi va îndeplini cuvântul Său”. Noe, care a primit porunca să construiască o corabie pe când el avea 500 de ani şi abia 100 de ani mai târziu a trimis Dumnezeu potopul pe care-l făgăduise. Noe a aşteptat şi nu s-a îndoit, de aceea a şi fost salvat cu toată casa lui. Vedem deci prin aceste exemple că darul Duhului Sfânt se câştigă numai cu luptă mare, cu multă răbdare în ispite şi în încercări grele.

Continuă să citești →

NOUĂ AZI NE-A RĂSĂRIT – MĂNĂSTIREA CĂMÂRZANI

ÎN IESLEA DIN BETLEEM – MĂNĂSTIREA CĂMÂRZANI