Iubiții mei,

în arșița verii îl pomenim pe cel plin de foc. Pe cel plin de slavă dumnezeiască.

Pentru că suntem îndemnați să mergem spre vederea lui Dumnezeu, spre simțirea Lui, spre comuniunea veșnică cu El.

Căci Sfântul Profet Ilie, ca și Sfântul Enoh, înainte de venirea Domnului, s-a învrednicit a fi ridicat cu trupul la cer în slava lui Dumnezeu.

În ebraică, numele său, este Eliiah din Tișbi [II Reg. 1, 3, cf. WTT].

În greacă: Iliu din Tesvitis [II Reg. 1, 3, cf. LXX].

În latină: Helias Thesbites [II Reg. 1, 8, cf. VUL].

Însă în limba română noi îl cunoaștem ca Ilie, cel ce ne aduce ploaie sau căruia ne rugăm ca să vină ploaie bună, liniștită, roditoare peste pământurile noastre…și despre care Scriptura dă mărturie că a coborât foc din cer prin rugăciune [I Reg. 18, 38; II Reg. 1, 10; 1, 12; 1, 14, LXX], că a coborât apă din cer cu rugăciunea sa [I Reg. 18, 45, LXX]…dar care a și fost înălțat la cer în car de foc, cu cai de foc [II Reg. 2, 11, LXX], adică în slava lui Dumnezeu. Continuă să citești →

.

*

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)

Rugaţi-vă unii pentru alţii“ (Iacob 5, 16)

Sfânta Scriptură ţine în mare cinste rugăciunea. Pe fiecare pagină vorbeşte despre puterea şi roadele rugăciunii. În rugăciune se înfăptuieşte legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în starea de rugăciune, Dumnezeu nu mai este numai o te-mă de gândire, ci o realitate prezentă în faţa lui. În momentele de rugăciune creştinul nu este singur, chiar dacă nu e în legătură cu nimeni dintre oameni, ci vorbeşte cu Dumnezeu, mai bine zis este în dialog cu Dumnezeu, întrucât nu numai el vorbeşte către Dumnezeu, ci şi Dumnezeu vorbeşte către el, răspunzând cu făgăduinţele, cu asigurările şi cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile şi la durerile acestuia.

De aceea, din rugăciune îi vine celui ce se roagă liniştire, răbdare, nădejde şi înseninare, oricare ar fi necazurile care îl învăluie; îi vine răbdare în a suporta greutăţile şi putere de a stărui în efortul pentru învingerea lor. Prin rugăciune, puterea lui Dumnezeu se comunică omului care se află în convorbire cu El.  Continuă să citești →

“De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat“ (Matei 6, 22)

Iubiți credincioși,

Auzim pe Mântuitorul zicând: “Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?“ (Matei 6, 23). Să înțelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulți Sfinți Părinți mintea este ochiul sufletului. Când mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată așezarea și simțurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare și povățuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cât mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea și prea lesne se pleacă la păcate.

Când cârmaciul corabiei sau al unui mijloc de călătorie se îmbată și se întunecă la minte, atunci cei ce sunt în corabie, în avion sau în orice mașină cu care călătorim sunt în primejdie de moarte. Tot așa când mintea noastră este întunecată de păcate și de pofte, sufletul nostru este pururea în primejdie să moară prin păcat. Dacă ochiul sufletului nostru, adică mintea va fi curată și fără răutate, atunci și așezările și lucrările trupului și ale sufletului nostru vor fi luminate și bine plăcute lui Dumnezeu. De aceea sfinții au avut mare grijă să fie treji și veghetori cu mintea în toată vremea, păzind-o curată de păcate și de răutate. Continuă să citești →

Iubiții mei,

după cum am făcut cu prilejul pomenirii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, așa vom face și acum, la pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic, adică de la Calcedon, din 451 d. Hr.

Pentru că trebuie să aprofundăm teologia dogmatică stabilită la acest dumnezeiesc sinod al întregii Biserici.

Iar această hotărâre dogmatică sau definiție a credinței [oros pisteos/ definitio fidei], cf. Conciliorum Oecumenicorum Decreta, ed. Alberigo, Bologna, 1972, p. 83-87, cuprinde o altă etapă a definirii dogmatice a persoanei lui Hristos, începută la Sinodul de la Niceea.

Mai întâi de toate, definiția exprimă conștiința Bisericii față de Sinodul de la Calcedon [Halchidon]. Căci în ea  este numit: „Sfânt și Mare și Sinod Ecumenic [I Aghia che Megali che Icumenichi Sinodos]”.

Iar Sinodul [adunarea Sfinților Părinți pentru a defini persoana lui Hristos din punct de vedere dogmatic, adică pe baza Revelației dumnezeiești] a fost reunit „prin harul lui Dumnezeu [cata Teu harin]” și a fost convocat de auguștii Valentinian și Marcian, în Halchidon/ Calcedon, provincia Bitinia, în Biserica Sfintei Marii Mucenițe Eufimia. Continuă să citești →

Iubiții mei,

pomenirea Sfinților români pe care o facem astăzi are legătură directăși explicită cu pomenirea tuturor Sfinților și cu Cincizecimea.

Pentru că Sfinții Bisericii lui Hristos au apărut odată cu Cincizecimea.

Căci de atunci de când harul Treimii s-a pogorât în oameni, de când Biserica a devenit comuniunea vie și sfințitoare a lui Dumnezeu cu oamenii, orice neam a putut să intre în Biserică și să arate Sfinți.

Iar poporul român s-a convertit la dreapta credință și a arătat Sfinți din primele secole ale Bisericii, fapt pentru care avem credință apostolicăși facem parte dintr-o Biserică apostolică, în succesiune directă, de două milenii.

Acest lucru e o mare și copleșitoare binecuvântare dar și o mare și înfricoșătoare responsabilitate în același timp.

Pentru că trebuie să rămânem în dragostea dintâi…

Adică să arătăm că trăim cu evlavie sfântă și cu simplitate, urmând Apostolilor Lui, de la care avem credința și viața bisericească.

Trebuie să arătăm că suntem vrednici de această demnitate sfântă, anume aceea de a fi fiii lui Dumnezeu prin har.

Și pentru că suntem de două milenii în Biserica lui Hristos, de aceea e un lucru lipsit de înțelepciune să ne concentrăm doar pe canonizarea Sfinților recenți. Continuă să citești →

Iubiții mei,

dacă duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul că fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adică Biserica e creația Prea Sfintei Treimi și nu a oamenilor și că nu oamenii o conduc ci ei sunt luminați și învățați de Dumnezeu ce să facă în și cu Biserica Lui, în duminica de azi ni se subliniază faptul că Biserica nu e formată din persoane trase la xerox ci din oameni foarte diferiți, pentru că și Sfinții Bisericii sunt foarte personali în viața și în modul lor de a vedea relația lui Dumnezeu cu oamenii.

De aceea, Biserica nu poate fi înființată și desființată după cheremul oamenilor, pentru că ea are un punct de plecare, Cincizecimea, dar nu și un punct de desființare a ei…și chiar dacă, pentru o anumită vreme, oameni păcătoși și delăsători au un cuvânt greu de spus în Biserică…Biserica, prin Sfinții ei și prin cei care se tem de Dumnezeu în diverse secole, se întoarce, iar și iar, la normalitatea ascultării de Dumnezeu. Continuă să citești →

Iubiții mei,

primul lucru la care mă gândesc atunci când aud cuvântul Apostol epropovăduire.

Adică teologie.

Pentru că predica este o unealtă a teologiei…sau transformarea textului brut/ greu/ dificil/umbros în text plin de oralitate, de curgere spre mintea și inima omului, în mână întinsă omului…din fața ta.

Și când îi pomenim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel…ideea de propovăduire teologică atinge cote maxime, pentru că avem în persoanele lor doi teologi ai oralității convertitoare.

Sau ei erau simțiți de toți ca fiind purtători de har atunci când începeau să vorbească sau să scrie.

Când începeau să cuvinteze.

Să devină cuvinte vii pentru Biserica lui Dumnezeu.

Și cred că nu poți să te bucuri cu adevărat…în Biserica Lui…până nu-i auzi, pe vorbitorii de Dumnezeu contemporani ție, cum vestesc intimitatea lor cu Dumnezeu. Continuă să citești →