Iubiții mei,

Hristos S-a înălțat!…

S-a înălțat, cu umanitatea Sa transfigurată, plină de slavă dumnezeiască, de-a dreapta Tatălui.

Și de aceea noi nu Îl mai percepem trupește pe Domnul ciduhovnicește, prin slava Lui.

Dar El S-a înălțat întru slava Lui, care e slava Treimii, nu pentru a nepărăsi, nu pentru a se disocia de noi, ci pentru a ne trimite pe Sfântul Duh, pe Mângâietorul lumii, ca certitudine îndumnezeitoare a iconomiei Sale pentru lume.

De aceea, Înălțarea Domnului e un pasaj spre coborârea Sfântului Duh, a harului Sfântului Duh în Biserica Lui.

Pentru că Fiul întrupat S-a înălțat de-a dreapta Tatălui, pentru ca slava Treimii, de la Tatăl, prin Fiul, întru Sfântul Duh să inunde Biserica și lumea întreagă la Cincizecime.

Și slava lui Dumnezeu inundă lumea de la Cincizecime încoace tocmai pentru că Dumnezeu S-a împăcat cu omul prin iconomia răscumpărătoare și mântuitoare a Fiului. Continuă să citești →

În toate bisericile s-a citit astăzi, 9 iunie 2013, în Duminica a VI-a după Sfintele Paști, textul evanghelic care ne prezintă vindecarea orbului din naștere.

În cuvântul de învățătură rostit în paraclisul cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat învățăturile ce reies din pericopa evanghelică de astăzi: „Evanghelia ne arată cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat un orb din naștere ceea ce era cu totul nemaipomenit, nemaiauzit. Evanghelia cuprinde mai multe învățături foarte folositoare pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte. În primul rând ea ne arată că boala sau suferința nu este totdeauna urmarea păcatului, ci adesea ea este o lucrare a lui Dumnezeu în viața unora pentru mântuirea multora. În al doilea rând vedem că Dumnezeu Cuvântul care din țărână a făcut om acum se apleacă și face tină din țărână și din salivă, unge ochii orbului din naștere și îl trimite la scăldătoarea Siloamului să se spele arătând prin aceasta că puterea dumnezeiască vindecă pe cel orb din naștere. În al treilea rând vedem că orbul din naștere îndată ce s-a vindecat s-a luminat prin credință și a recunoscut că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce cărturarii și fariseii, plini de invidie  și necredință au rămas întunecați în cugetul lor și împietriți în inima lor. În al patrulea rând Evanghelia ne arată cum Dumnezeu poate transforma un orb din naștere într-un mărturisitor, misionar la lui Hristos care mărturisește că acest Iisus este de la Dumnezeu și numai pe un astfel de om Dumnezeu Îl ascultă”. 
Continuă să citești →

Iubiții mei,

Hristos a înviat!

…El, Lumina noastră ipostatică/personală, Cel care ne dă să vedem cu adevărat profunzimea relațiilor dintre noi.

Căci praznicul Învierii Domnului se află azi în ultima sa duminică dar ne pune înainte, prin Evanghelia zilei [In. 9, 1-38], tema fundamentalăa vederii lui Dumnezeu de care se leagă vederea aproapelui.

Fiindcă Biserica e fundamentată pe întâlnirea personală a lui Dumnezeu cu oamenii prin slava Sa.

Și vedem asta chiar și când Hristos Dumnezeu era în trup, printre oameni. Pentru că nimeni nu-L putea sesiza cu adevărat, nimeni nu-L putea înțelege cu adevărat și nu I se pleca Lui cu adevărat decât dacă era umplut de harul Său.

Căci vederea Lui nu e vederea cu ochii ci cu întreaga ființă, prin înțelegerea abisală, interioară a prezenței Lui.

Pentru că tot praznicul Învierii Domnului a fost despre vederea Lui, a Celui răstignit și înviat, a Cărui umanitate e plină de slavă. Continuă să citești →

Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere):

[…] Hristos, după ce a înviat, ne-a născut la Botez din nou, dar spre „nădejde vie“ în tot mai multă viaţă adevărată (1 Petru 1, 3). Fără Hristos, trăind în monotonia şi îngustimea unei existenţe sărace, nu cunoaştem o cale şi o ţintă spre care să înaintăm (1 Ioan 2, 19). Căci numai în El, ca în Cel ce este viaţa nemărginită şi nesfârşită, de care ne poate face parte şi nouă, înaintăm în viaţa fără sfârşit. Neînaintând în El ca Persoană care ne comunică viaţa nemărginită, nu putem înainta în nimeni spre a-l împărtăşi dintr-o astfel de viaţă. Numai înaintând în El, împărtăşindu-ne tot mai mult de iubirea desăvârşită şi de viaţa înviată ce ne-o comunică El, putem înainta şi noi în iubirea sau viaţa altora. Altfel, rămânem în egoismul nostru, în dispreţul faţă de alţii, căci n-avem puterea să ne mişcăm spre unirea cu ei prin iubire, dacă nu înaintăm în unirea cu Hristos şi în viaţa fără sfârşit în El. Neiubirea lui Hristos, unită cu neiubirea semenilor, ne ţine într-o agitaţie care nu ne scoate din noi, deci din întuneric. „Cel ce urăşte pe fratele său umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, că întunericul a orbit ochii lui“ (1 Ioan 2, 11). Deci, a înainta în Hristos înseamnă a înainta pe calea care ne duce spre viaţă, care se arată şi în comunicarea cu alţii. Căci Hristos este calea spre viaţă. Pentru acela, Hristos, arătându-Se drept calea adevărată spre viaţa adevărată, este lumina adevărată. El a venit în lume ca lumină, în sensul de cale adevărată spre viaţa adevărată. Împărtăşindu-ne tot mai mult de El, sau de viaţă, nu mai umblăm în întuneric, ci în lumină. Hristos e lumina adevărată, pentru că e Viaţă. El este, şi în calitatea de lumină, şi calea spre viaţa adevărată: „Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă… Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul“ (1 Ioan 1, 2, 5-6).

Având pe Hristos în sine, omul care crede în El ajunge să fie tot mai mult un mediu prin care lucrează Hristos, aşa cum lucrează sufletul prin trup. Căci lucrând sufletul lui în trupul lui, prin sufletul lui umplut de darul lui Hristos, lucrează în trupul lui un suflet umplut de Dumnezeu. Toate actele acelui om devin curate, pentru că sufletul lui a devenit curat, sau plin tot mai mult de lucrarea dumnezeiască a lui Hristos cel din el. Ba s-ar putea spune că şi în trupul acelui om lucrează Hristos, odată ce Acesta se află în om şi cu trupul Lui, unindu-se cu trupul omului. Aceasta nu înseamnă că sufletul şi trupul omului sunt puse într-o stare pasivă. Hristos lucrează de fapt prin lucrările sufletului şi trupului. Aşa cum Hristos atingea, prin mâna Sa, ochii orbului, ca prin această mişcare a mâinii să transmită puterea Lui dumnezeiască, aşa transmite şi prin mâinile unei persoane credincioase puterea dumnezeiască aflată în trupul Său, aflat şi acesta înlăuntrul acelei persoane. Hristos este în credincios o cale interioară care îl apropie pe om tot mai mult de Sine şi îl face tot mai mult mediu al puterilor Sale. Continuă să citești →

Iubiții mei,

Hristos a înviat!

…El, Cel care a restaurat modul nostru de a trăi relațiile și de a gândidiscuțiile dintre noi.

Pentru că omul, în Paradis, a fost creat de Dumnezeu plin de slava Lui și de nevinovăție și de înțelepciune și ca un văzător de Dumnezeu șivorbitor cu El.

Iar în Evanghelia de azi [In. 4, 5-42], Domnul restaurează vorbireaomului cu Dumnezeu, pentru că ne arată că un bărbat poate vorbi lucruri profunde cu o femeie. Mântuitoare.

Sau că relația dintre un bărbat și o femeie nu e ghidată, în primul rând,de frivolitate ci de dialogul profund, prin care ne cunoaștem și atuurile dar și slăbiciunile, aspirațiile dar și neîmplinirile, dorurile vii dar și eșecurile.

Pentru că dialogul este o sinceritate ontologică din punctul de vedere al Domnului.

În dialog vii cu tot ceea ce ești și poți să faci. Continuă să citești →

Iubiții mei,

Hristos a înviat!

…El, Cel care ridică din boală și din slăbiciune pe oameni.

Pentru că Evanghelia de azi [In. 5, 1-15] vorbește despre un om care era în slăbiciune de 38 de ani [In. 5, 5]. De un om în vârstă…și a cărui slăbiciune era datorată păcatelor [In. 5, 14].

Căci atunci când s-a întâlnit cu Domnul în templu, după ce îl vindecase, Domnul i-a spus: „Vezi, te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuiești! Ca să nu ți se facă ceva mai rău” [In. 5, 14, GNT].

Pentru că nerecunoștința față de Dumnezeu înseamnă săvârșirea de rele peste rele.

Nerecunoștința e stagnarea/ rămânerea în uitare.

Am fost iertați, am fost vindecați, am fost curățiți…iar noi ne întoarcemla păcatele noastre.

De aceea adăugarea de rele, după ce am fost iertați iar și iar, arată cănu vrem să ne schimbăm deloc. Că vrem doar să ne bucurăm de mila lui Dumnezeu, de așteptarea Lui, de îngăduința Lui enormă…dar nu să facem ceva care să ne schimbe radical viața.

Numai că Domnul iubește radicalitatea/ fermitatea  în alegerea Lui.

El caută schimbarea noastră radicală.

Schimbarea noastră, care să țină cont de tot ceea ce s-a petrecut cu noi, de tot ceea ce am fost luminați de Dumnezeu să facem, de tot ceea ceam înțeles că trebuie să facem. Continuă să citești →