Iubiții mei,

vestea cea bună a Evangheliei de azi [Lc. 1, 24-38] e aceea că Dumnezeu a coborât la oameni!

A coborât luând trupul nostru…pentru că a existat o luare în pântec și o naștere a unui Fiu, al Cărui nume este…Iisus (v. 31).

Căci Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Prea Curata Fecioară Maria pentru ca să fiemântuire, viață și bucurie veșnică pentru oameni.

De aceea vestea cea bună, singura veste bună adusă umanității e că Dumnezeu S-a coborât la oameni și S-a făcut om și…trăiește împreună cu noi.

Până atunci Se pogorâse doar prin slava Sa, prin revelațiile dumnezeiești făcute Sfinților Lui, prin minunile pe care le-a făcut cu oamenii…

Însă în praznicul de față primim anunțul că El Se naște din Fecioară mai presus de fire (v. 31, 35). Continuă să citești →

Iubiții mei,

Postul Mare începe cu amintirea căderii Sfinților noștri Protopărinți Adam și Eva.

Cu amintirea căderii și a plânsului lor. A pocăinței lor…

Căci „scos a fost Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui,plângea tânguindu-se” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 100].

Cu ei începem, cu Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva…și tot împreună cu ei ajungem la Paști…și îi vedem în Icoana Învierii Lui…care este icoana scoaterii lor din Iad.

Pentru că postul nostru, care începe mâine, trebuie să ne scoată și pe noi din Iad…

Iar Iadul e necredință, e răutate, e nesimțire, e indiferență, e mojicie, e libertinaj, e alergare după iluzii.

Iar noi, cu toții și fiecare în parte, trebuie să ieșim din Iadul nostru dacă vrem să ne umplem de slava Celui răstignit și înviat, a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care a luat trupul nostru tocmai pentru ca să arate că umanitatea e pentru a fi umplută de slava lui Dumnezeu și nu de urât.

Pentru că lumea s-a umplut de urât prin…neînfrânare.

Am păcătuit prin aceea că am dorit lucruri…nedorite de Dumnezeu.

De aceea „o poruncă am călcat, a Stăpânului meu și de tot binele m-am lipsit” [Ibidem]. Pentru că binele e comuniunea cu Dumnezeu iar în comuniune cu El stau prin ascultareaLui.

Și prima rugăciune de dezlegare de la Înmormântare ne amintește faptul că tot binelenostru, al oamenilor, consta în faptul că eram împodobiți „cu înfățișare și frumusețe” dumnezeiască, asemenea unei „cinstite făpturi cerești” [Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 233].

Pentru că binele nostru era acela că eram plini de slava Lui. Continuă să citești →

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 15, 11-32] e despre regăsire.

Despre regăsirea de sine, despre o înțelegere abisală a propriului sine dar și despre nevoia de a-i înțelege pe alții.

Înțelegere de sine care ne duce întotdeauna la prima Treime de persoane, la Dumnezeul nostru, Care Se vrea înțeles…și regăsit în fiecare clipă ca demn de iubit, de ascultat, de urmat…

Pentru că regăsirea de sine e axiologică și nu teritorială.

Iar acolo unde își vine în sine, unde se regăsește pe sine fiul plecat de acasă…acolo unde își dă seama ce a făcut și cine este…el își recuperează relația cu El și cu semenii.

De aceea mulți dintre noi, care nu vrem Biserica, care nu Îl vrem pe Dumnezeu din anumite motive, care nu vrem normalitatea noastră creaturală, firescul nostru…nu le vrem pentru că stăm departe de noi. Continuă să citești →

Iubiții mei,

mai înainte de toate, Parabola vameșului și a fariseului pune în centrul atențieirugăciunea.

Pentru că modul cum te rogi spune cine ești.

Și când deschid o predică audio sau video…sau când aud pe cineva predicând…simt cât se roagă sau nu se roagă, cât gândește de profund sau de sec, cât este de ortodox…sau de indiferent…pentru că rugăciunea și viața ascetică, care stau sub tot ceea ce facem, care sunt fundamentul vieții noastre…țâșnesc în vorbele și faptele noastre.

Tocmai de aceea Domnul începe de la rugăciune radiografia vieții.

Sau rugăciunea e o radiografie profundă a vieții, pentru că în conținutul ei  ne punem toată viața.

Cu păcatele și dorințele noastre de îndreptare, cu făgăduințele noastre, cu așteptările noastre, cu înțelegerile noastre despre Dumnezeu, despre noi și despre întreaga creație.

Pentru că rugăciunea e tot ceea ce înseamnă teologie pentru tine.

E relația ta cea mai sfântă cu Dumnezeul mântuirii tale, Care e Dumnezeul tuturor. Continuă să citești →

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Mt. 15, 21-28] ne învață să ne încredem în Dumnezeu chiar și când totulpare pierdut…

Când totul pare fără sens…

Sau, mai ales atunci, când totul se dărâmă în jurul nostru…când nimeni nu ne ia în seamă…când nu ni se dă nicio șansă…când nu vedem nicio perspectivă viabilă pentru viața noastră…

Pentru că așa se comportă omul credinței: își vede de așteptările lui bune, face în continuare ce poate să facă…și așteaptă ca plinirea lucrurilor să fie lucrarea lui Dumnezeu.

Adică nu dezertează din relația sa cu Dumnezeu când viața lui e grea, e foarte grea…

De ce? Pentru că are experiența bucuriilor lui Dumnezeu.

Știe ce a făcut Dumnezeu cu el până acum…dar și cu alții…

Știe că Dumnzeu  îl ridică pe om din anonimat, din sărăcie, din neștiință…și îl face intimulLui, după cum tot El pogoară pe cel mândru în boală și în sărăcie.

Știe, a auzit, a înțeles, a văzut multe lucruri minunate. Continuă să citești →