Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor zece leproşi)

Luca 17, 12-19

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIX-a după Rusalii ne arată cum zece leproşi s-au vindecat de lepra trupului, dar nu s-au vindecat şi de „lepra sufletului”, care estenerecunoştinţa sau uitarea binefăcătorului, în afară de unul dintre ei, şi anume un samarinean care a fost mulţumitor şi recunoscător Mântuitorului Iisus Hristos pentru vindecarea primită. Cu alte cuvinte, numai unul dintre cei zece leproşi vindecaţi de lepra trupului avea şi sufletul sănătos, adică sensibil şi capabil să arate recunoştinţă sau să aducă mulţumire cu bucurie. Continuă să citești →

Iubiții mei,

pentru ca să recunoști pe altul, să vezi valoarea lui, importanța lui în viața ta și a lumii trebuie să te cunoști pe tine.

Trebuie să știi cine ești tu și cât valorezi tu.

Cât valorezi tu în fața lui Dumnezeu și cât valorezi tu în fața oamenilor.

Iar pentru asta trebuie să te pui cu totul în slujba cunoașterii comunionale, abisale.

Pentru că fără să știi importanța omului și a vieții lui, ce înseamnă mântuirea omului și care e perspectiva lui de viitor și veșnică nu poți să ai recunoștință față de oamenii care au făcut ceva în viața lor.

Ceva care vine până la mine…și care mă face să fiu mulțumitor pentru asta.

Căci dacă le înțeleg cărțile, zidirile, obiectele, descoperirile lor științifice atunci le percep la modul foarte mulțumitor valoarea. Valorea personală.

Și e nevoie de ardoarea de a te ști pe tine, dar, în același timp, e nevoie să fii avid de a-i cunoaște pe oameni în adevărata lor intimitate.

De a-i cunoaște și de a le înțelege viața și greutățile…și să le discerni valoarea pentru ceilalți.

Pentru că de la distanță nu pot să înțeleg cine e Dumnezeu și nici cine e omul de lângă mine…și toți cei care au fost, sunt sau mă vor urma în existență. Continuă să citești →

Iubiții mei,

unicitatea fulgilor de zăpadă, după cum spuneam și în decembrie, trebuie să ne dea de gândit nouă, oamenilor, care suntem și mai unici. 

Cei mai unici în comparație cu creația non-rațională…atâta timp cât sufletul nostru rațional poate percepe lucrurile în mod personal.

Pentru că nimeni nu are o viață trasă la xerox…ci cu totul diferită, în detalii și desfășurare, de a tuturor celorlalți.

Iar unicitatea noastră, primită de la Dumnezeu, are drept sens umplerea noastră de har, transfigurarea noastră în personalități unice.

Adică trebuie să ne facem cu toții flori ale lui Dumnezeu, parfumuri unice, fulgi de zăpadă unici…

…În Apoc. 1, 14, Sfântul Ioan Evanghelistul îl vede pe Domnul, în mod extatic, ca având părul „alb ca lâna albă [și] ca zăpada [hion]” [cf. GNT]. Adică plin de lumină dumnezeiască.

Pentru că zăpada e un corelativ, în Dumnezeiasca Scriptură, pentru lumina dumnezeiascăși pentru curăția interioară. Continuă să citești →

Iubiții mei,

dacă Apostolul zilei [Efes. 4, 7-13] vorbește despre diversitatea slujirilor în Biserică și despre „măsura maturității plinătății lui Hristos” (v. 13), Evanghelia zilei [Mt. 4, 7-13] e concentrată în pocăință.

Însă nu sunt două discuții paralele…ci prin pocăință se ajunge la maturitatea deplină în Hristos, la maturizarea duhovnicească.

Numai că trebuie să învățăm ce înseamnă pocăința…

Și pocăința este dorința noastră cea mai arzătoare de a ne schimba interior.

Când înțelegi că nu se mai poate așa, că nu e bine să o mai tărăgănești la nefârșit…te schimbi!

Iei măsuri imediate.

Măsuri împotriva ta…

Și a trebuit, adesea, să iau  măsuri imediate împotriva mea, împotriva conformismului meu, a amiciției mele cu păcatul…pentru că simțeam că mă sufoc.

Păcatul mult, urât, greu…aduce în noi simțământul de insuportare personală.

Nu te mai suporți, nu te mai vrei…pentru că simți cât de urât e păcatul în tine. Continuă să citești →

Iubiții mei,

ca să te concentrezi asupra lucrului pe care îl faci…trebuie să vrei să-l faci…și să îți placăsă-l faci!

Dacă nu îți place să-l faci, dacă mintea ta e în altă parte…dacă toată ființa ta refuză să scrie, să muncească, să compună…atunci trebuie să ne înțelegem lipsa de concentrare.

Care e motivul pentru care n-avem chef?

Adică e din cauza oboselii, a bolii…sau din cauza neîncrederii în ceea ce facem?…

Și cea mai grea problemă e când…nu mai credem în ceea ce facem.

Când ne pierdem cheful de lucruri mari.

Însă, adesea, demonii ne atacă cu lipsa de concentrare și cu lipsa de chef pentru muncă atunci când văd că ne îndreptăm spre lucruri rotunde, spre final…cu realizări bune.

Sau când avem multă liniște și împăcare…produc în noi disconfort și între noi neînțelegeri…tocmai pentru că totul mergea bine. Continuă să citești →

Iubiții mei,

într-o mare și dumnezeiască lucrare, ca aceea a mântuirii oamenilor, trebuie să aicolaboratori destoinici.

Trebuie să ai oameni pe care să te bazezi.

Care să fie trup și suflet pentru propovăduirea dreptei credințe și exemple de urmat.

Pentru că numai oamenii cu totul implicați în viața Bisericii pot dinamiza mase de oameni.

Altfel vorbești la pereți…sau la ochi fără înțelegere…

Dar dacă ai colaboratori…și public forte, bine înrădăcinat în Tradiția Bisericii…în jurul lor se clădește imediat catedrala credinței, a slăvirii lui Dumnezeu.

Pentru că Biserica vie, imbatabilă se clădește în sufletele și în trupurile noastre și ea susține Biserica de piatră.

Și astăzi, când ne adunăm/ când ne constituim într-un sobor de cinstitori ai Botezătorului Ioan arătăm cinstirea inimii noastre Domnului prin aceea că evidențiem slujirea, viața și martiriul unuia dintre colaboratorii Lui. Continuă să citești →

Iubiții mei,

dacă Nașterea Domnului a fost învăluită în discreție și în sărăcie, Botezul Său e public și are în centru revelarea lui Dumnezeu.

Căci dacă Pruncul Iisus putea fi socotit doar om…așa cum e devalorizat de către mulți într-o perspectivă seculară asupra Nașterii Lui…Botezul Său e  o epifanie/o revelare/ o descoperire a dumnezeirii Lui.

Pentru că la Botez aflăm că Cel care a venit la Ioan să Se boteze cu botezul pocăinței e Fiul lui Dumnezeu întrupat…și că Fiul, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, e Dumnezeul Cel întreit în persoane, Dumnezeul întregii creații.

Și astfel Botezul certifică Nașterea Lui.

Căci Cel născut din Fecioară e, deopotrivă, Fiul Tatălui. Continuă să citești →

Iubiții mei,

standardele noastre de dreptate sunt partizane!

În dreptatea noastră numai noi ieșim bine și nu ne pasă de faptul cum ies alții.

Vrem ca nouă să nu ne fie încălcate drepturile, vrem ca noi să nu fim jigniți, să ni se dea banii la timp, să avem statutul nostru bine precizat, să nu ne calce nimeni pe…coadă…Pe coada orgoliului…

Și coada orgoliului e foarte lungă…

Satanic de lungă…

Însă Dumnezeu ne cere o dreptate care să ne împace pe toți…nu numai pe noi.

De aceea auzim din preasfântă gura Lui, a Celui care dă fiecăruia după dreptate…„iubiți pe vrăjmașii voștri [agapate tus ehtrus imon] și rugați-vă pentru cei care vă prigonesc/ vă persecută pe voi [che prosefheste iper ton dioconton imas]” [Mt. 5, 44, cf. GNT]. Continuă să citești →

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba trecerii dintre ani (2012-2013): 

De Anul Nou, oamenii își doresc și își urează: Un An nou fericit! sau: La mulți ani cu sănătate și fericire! sau:  Ani mulți și buni!

Este firească și frumoasă urarea de mai sus, dar și întrebarea: Cine ne dăruiește ani mulți și buni, cu sănătate și fericire? Răspunsul omului credincios este acesta: Dumnezeu Cel Veșnic și Bun, izvorul vieții, al bucuriei și al fericirii.

Din acest motiv, trecerea dintre ani trebuie întâmpinată mai întâi, cu Rugăciune la miezul nopții și apoi, dacă se dorește, și cu Revelionul citadin sau cu Veghea obiceiurilor tradiționale de la sat. Continuă să citești →