Arhive categorii: PATRIARHIA ROMÂNIEI

Mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului la sărbătoarea Sfinţilor Brâncoveni

Mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului la sărbătoarea Sfinţilor Brâncoveni

 

Preafericite şi Preasfinte Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, foarte iubite şi preadorite frate în Hristos şi coliturghisitor al Smereniei Noastre, pe cinstita Voastră Preafericire Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Domnul, adresându-Ne cu bucurie.

Moartea martirică pentru Hristos şi pentru neprihănita credinţă în El a reprezentat pentru Sfânta noastră Biserică încă dintru început un motiv de cinste şi de respect faţă de cel care mărturiseşte, făcând trimitere la cinstea oferită lui de Domnul, Care subliniază că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca12, 8).

Foarte devreme s-a consacrat ca această cinstire să fie conferită martirilor lui Hristos în fiecare an, după cum mărturiseşte o scrisoare păstrată în Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, care oferă informaţii despre întrunirea creştinilor din ziua martiriului Sfântului şi scopul acesteia „pentru ca Domnul să ne dăruiască nouă celor ce cu veselie şi bucurie ne-am întâlnit să săvârşim după putinţă ziua martiriului său spre pomenirea celor pătimite şi spre exersarea şi pregătirea celor viitoare” (Epistula ecclesiae Smyrenensis de martyrio sancti Polycarpi, Ed. H. Musurillo, The Acts of the Cristian Martyrs, Oxford, 1972, 18.2), precum şi comunicarea zilei şi anului morţii muceniceşti din Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul „pentru ca, întruniţi fiind în vremea martiriului, să facem cunoscut pe atletul şi mucenicul curajos al lui Hristos” (Martyrium Ignatii Antiocheni, Ed. F. Diekamp-F.X. Funk, Patres apostolici, Tübingen 1913, vol. 2, p. 338).

Urmând acestei tradiţii, toţi Părinţii purtători de Dumnezeu i-au îndemnat pe credincioşi să-i cinstească pe martiri, deoarece, după cum aminteşte arătătorul celor cereşti Marele Vasile, înCuvântul său la Sfinţii Patruzeci de Mucenici care au mărturisit în Sevastia „că cinstirea dată celor buni este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul tuturor”[1] (PG 31, 508.14), şi iarăşi fiindcă adevărata cinstire a martirilor îi face pe cei ce-i cinstesc vrednici de cinstea mucenicilor, după cuvintele aceluiaşi Mare Părinte: „Fericeşte, deci, cu toată inima pe cel care a suferit mucenicia, ca să fii şi tu, prin voinţă, mucenic şi să pleci din această lume învrednicit de aceleaşi răsplăţi ca şi mucenicii, fără prigoană, fără foc şi fără biciuiri”[2] (PG 31, 508.18).

Şi dacă cinstirea celor care din dragoste şi-au jertfit viaţa pentru credinţa fierbinte în Hristos şi pentru adevărata dragoste faţă de El reprezintă recunoştinţa datorată de Biserică celor ce au împurpurat veşmântul ei prin cinstitele lor sângiuri şi au îmbogăţit-o cu moaştele lor izvorâtoare de har, recunoştinţa datorată celor care, mai înainte de martiriu, au săvârşit binefaceri în multe chipuri şi au dat spre slujba Bisericii darurile primite de ei de la Dumnezeu, este cu atât mai mare.

Aşadar, cu bună dreptate, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici (Ortodoxe) a României, prin insuflarea Duhului Sfânt, a ajuns la hotărârea plăcută lui Dumnezeu de a cinsti martiriul iubitorului de Hristos şi evlaviosului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu care fiind întemniţat şi chinuit pentru a-şi părăsi strămoşeasca credinţă, acesta a rămas credincios până la moarte (Apocalipsa 2, 10) şi a primit răbdător moartea martirică prin decapitare împreună cu fiii şi cu însoţitorii săi. Moartea sa mucenicească a reprezentat pecetluirea adevăratei dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Ortodoxă, pe care a sprijinit-o cu mărinimie prin nenumărate daruri şi binefaceri, printre care se numără: zidirea (ridicarea) de biserici, mănăstiri şi paraclise atât în România şi în Sfântul Munte, cât şi în Constantinopol, cum ar fi biserica Sfântului Nicolae din Galata şi biserica Sfintei Paraschevi din Pikridion, întărirea prin orice mijloace a credinţei creştine în vremuri dificile şi apărarea poporului binecredincios al lui Dumnezeu.

Urmând iniţiativei vrednice de laudă şi bineplăcute lui Dumnezeu a predecesorului Preafericirii Voastre, a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist al României, cu privire la Sfinţii Martiri Brâncoveni, aţi hotărât în Sinod ca, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, care a avut loc la Constantinopol în data de 15 august 1714, să consacraţi anul în curs (2014) ca an omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, evidenţiind viaţa şi statornicia credinţei lor ca model pentru întreaga turmă binecredincioasă a Sfintei Biserici a României.

Răspunzând cu multă bucurie cererii frăţeşti îndreptate Smereniei Noastre de a trimite un reprezentant al Patriarhiei Ecumenice la manifestaţiile festive organizate în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni în perioada 14 – 17 august 2014, prin intermediul Înaltpreasfinţitului Părinte Grigorie, Arhiepiscop de Thyateira şi Marea Britanie, iubitul nostru frate în Hristos şi coliturghisitor, care va transmite şi scrisoarea noastră patriarhală de felicitare, ne exprimăm marea bucurie atât a noastră personal, cât şi a Sfintei Biserici a Constantinopolului, ai cărei fii duhovniceşti au fost cinstiţii Martiri (Brâncoveni), în ceea ce priveşte promovarea personalităţilor acestor sfinţi bărbaţi, în special a lui Constantin Brâncoveanu, care a avut o legătură strânsă cu scaunul nostru patriarhal şi cu vrednicii de pomenire predecesori ai noştri, Patriarhii Ecumenici Calinic al II-lea, Dionisie al IV-lea şi Calinic al III‑lea, care l-au apreciat, primul conlucrând cu acesta la reclădirea sfintelor lăcaşuri, al doilea fiind cel care l-a uns ca domn al Ţării Româneşti în anul 1688, iar al treilea fiind cel care a alcătuit un canon (liturgic) în cinstea lui.

Felicitându-ne pe noi înşine şi unii pe alţii cu ocazia acestei cinstite sărbători, care reprezintă cel mai bun motiv de întărire a credinţei pleromei binecinstitoare a ambelor Sfinte Biserici ale noastre şi de consolidare a legăturilor noastre frăţeşti şi pentru mai departe, prin rugăciunile Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale celor împreună cu el, al căror har ne rugăm să acopere binecredinciosul popor român, vă îmbrăţişăm iarăşi cu sărutare frăţească şi rămânem cu multă dragoste întru Domnul şi cu aleasă cinste,

Al Preafericirii Voastre celei cinstite iubit frate întru Hristos,

†Bartolomeu,

Patriarhul Constantinopolului

***

Trad. Aurelian – Nicolae Iftimiu

 

[1] Sfântul Vasile cel Mare, „Omilia a XIX-a – La Sfinţii Patruzeci de Mucenici”, în Omilii şi Cuvântări(PSB, serie nouă, vol. 1), trad. Pr. Dumitru Fecioru, 2009, Ed. Basilica, Bucureşti, p. 282.

 

[2] Ibidem.

 *****

Sursa:  BASILICA.ro

Act Sinodal Comemorativ la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni

Act Sinodal Comemorativ al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august, şi proclamați solemn ca sfinţi prin Tomosul Sinodal de Canonizare, citit în data de 15 august 1992, în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, ctitorie brâncovenească în care se află mormântul domnitorului.

Continuă să citești →

Manifestări religioase şi culturale la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014)

În zilele de 16 şi 17 august 2014, la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează următoarele manifestări religioase şi culturale:

Sâmbătă, 16 august 2014, ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, de la orele 8.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alți ierarhi, va sfinți pictura nouă şi va binecuvânta lucrările de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti în care se păstrează moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Continuă să citești →

Biserica dezaprobă confruntarea politică motivată religios

Biserica dezaprobă confruntarea politică motivată religios

Întrucât în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale, Patriarhia Română reaminteşte:

1. Biserica Ortodoxă Română cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi. Continuă să citești →

Patriarhul Teoctist pomenit la Patriarhie

Patriarhul Teoctist pomenit la Patriarhie

Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română a comemorat şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007).

Sfântă Liturghie arhierească

Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Din soborul slujitor au făcut parte: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de pomenire pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi 7 ani.

Slujbă de pomenire pentru Patriarhul Teoctist

După oficierea Sfintei Liturghii, începând cu ora 11:30, a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul. Slujba a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel împreună cu mai mulți ierarhi membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Imediat după slujba de pomenire s-a oficiat un Trisaghion la mormântul Patriarhului Teoctist.

Continuă să citești →

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la 63 de ani

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la 63 de ani

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește la 22 iulie 2014, 63 de ani de viață.

Cel de-al șaselea Patriarh al României, s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, fiind al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul, în localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş. În anul 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține Diploma de licenţă în teologie.

În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umaniste din Strasbourg (Franţa, 1976-1978) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Romano-Catolică (Germania, 1978-1980).

Continuă să citești →

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Aniversarea a 150 de ani de la înființarea Universității din București

Universitatea – laborator al științelor dinamice şi comunicare a valorilor perene

 

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Aniversarea a 150 de ani de la înființarea Universității din București, miercuri, 16 iulie 2014.

Aniversarea a 150 de ani de existență a Universității din București reprezintă un moment semnificativ în viața academică și culturală întrucât este, pe de o parte, un prilej de apreciere a generațiilor de profesori care au onorat această instituție de învăţământ, cercetare și cultură, iar, pe de altă parte, o ocazie de a reafirma vocația și valoarea Universității în contextul societății contemporane.

Continuă să citești →

O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Referitor la articolul intitulat „Moaștele de la București ale Sfântului Nicolae sunt FALSE”. Câte dintre celelalte 10.000 de relicve din România sunt autentice apărut în cotidianul România Liberădin ziua de 15 iulie 2014, sub semnătura domnilor Petru Răchită şi Răzvan Chiruţă, precizăm:

Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse de cruciaţi în oraşul italian Bari în secolul al XI-lea şi aşezate de arhiepiscopul Nicolae al Veneției în două biserici construite la  Bari (1036) şi la Veneția (1039).

Părticele din  moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse la București în 1600, când, potrivit documentelor istorice, voievodul Mihai Viteazul le-a primit în dar de la arhiepiscopul de Bari prin intermediul unui negustor bogat în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din acea vreme şi le-a oferit bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti unde se păstrează până astăzi. 

Continuă să citești →

MasterClass Bizantin, Iaşi, 7-11 iulie 2014. Recenzie

MasterClass Bizantin, Iaşi, 7-11 iulie 2014. Recenzie

 

image

Cântarea bisericească de stil bizantin a dobândit în ultimele decenii un elan deosebit şi prin truda de cercetare a câtorva pionieri ai muzicologiei psaltice, dar mai ales prin activitatea ambiţioasă a unui nucleu de psalţi precum cei ai mănăstirii Stavropoleos, ai catedralei bucureştene, ai corului Byzantion, psalţii-monahi din Sfântul Munte şi din mănăstirile moldovene, care au reînviat o sonoritate de cult în care românii excelaseră până la declinul culturii creştine pornit de Cuza. Fără aportul acestor psalţi, gustul muzical al credinciosului român, ciuntit de comunism, n-ar mai fi fost receptiv la frumuseţea tradiţiei apostolice şi s-ar fi împotmolit în melodiile strepezite promovate de fostul regim ateu. Crearea disponibilităţii estetice a publicului larg e o realizare ce trebuie menţionată şi înălţată de noile generaţii. Efort singular în breasla autohtonă, MCB a dat roade, şi aflat la a şaptea ediţie, deja se pot deja aborda peisaje mai măiastre, precum kalofonia sau varietatea autenticului stil irmologic.

Un prolog de o deosebită sensibilitate a fost cel al doamnei decan Laura Vasiliu, a cărei descriere a muzicii Bisericii Ortodoxe, deşi venind din perspectivă laică, concurează în profunzime cu crezul artistic al elitei academice psaltice. O superbă definiţie a artei cântării creştine nu poate izvorî decât dintr-o inimă care ştie să cânte lui Dumnezeu. Având viziunea timpului dincolo de timp, prin ocrotirea ramurii psaltice şi astfel pregătind zorii unui cer sfânt de mâine, doamna decan a secţiei de muzică religioasă şi-a ales „partea cea bună” a muzicii.

Analog ediţiei trecute, înrâurite de mutarea în rândul sfinţilor a Arhimandritului Justin Pârvu, anul acesta a fost rândul altui ales al lui Dumnezeu să ia cununa biruinţei şi odihna cea veşnică: MCB 2014 s-a aflat sub auspiciile luminoase ale protopsaltului Lykourgos Anghelopoulos, acel suflet plin de Duhul Sfânt care a cunoscut, prin arta psaltică şi prin vieţuirea cuvioasă, desăvârşirea sufletească. Din sferele cereşti de unde a slavoslovit încă din timpul vieţii, a ocrotit şi acum cu dragoste paşii ucenicilor – pe lângă ucenicul său mai apropiat, d-l Adrian Sârbu, de faţă fiind şi membri ai Corului Bizantin Grec: d-l Iorgos Konstantinou, a cărui complexă cunoaştere psaltică impresionează prin accesibilitatea prezentării, şi d-l Antonios Aetopoulos, a cărui metodă de mare eficienţă şi simplitate denotă nu doar priceperea unor taine ale acestei arte, ci şi discreţia cu care ele se învăluie şi se dezvăluie.

Binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Teofan s-a dăruit întregului eveniment prin părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, care a făcut o slujbă de pomenire pentru protopsaltul Lykourgos Anghelopoulos la deschiderea cursurilor şi care, cîteva zile mai tîrziu, la slujba de priveghere pentru Sfînta Muceniţă Eufimia, a ţinut un puternic şi minunat cuvînt de învăţătură, adumbrit de harul sfinţilor lui Hristos. De asemenea, părintele mitropolit a fost de faţă la concertul final al evenimentului, unde a dăruit celor de faţă un cuvînt de încurajare pentru ostenelile lor.

Doamna profesoară Maria Alexandru a ostenit nu doar cu prezentarea excursului manuscris al unor ipostaze irmologice, împreună cu echipa de paleografie din Salonic, cât şi cu îndrumarea vocală a maicilor, şi cu un curs de kanonaki, instrument cu posibilităţi de sprijin în deprinderea intervalelor caracteristice bizantine. Alături de doamna Maria Alexandru, o extrem de plăcută şi experimentată cercetătoare de paleografie, spirit pedagogic de rară fineţe, au fost invitate de asemenea şi doamna profesoară Lăcrămioara Hrubaru care, pe lângă expertiza tehnicii vocale şi exuberanţa îndrumării, este una din cele mai frumoase voci din tânăra generaţie românească (poate fi ascultată ca prim-solistă la Opera ieşeană şi la Biserica „Sf. Antonie” din Iaşi în fiecare duminică), doamna profesoară Mariam Marinou, o locvace fostă studentă a dlui Lykourgos, şi domnişoara Apostolia, studentă a d-nei Alexandru, voce cu execuţie tradiţională şi cuviincioasă, fără excesele psaltice elene de azi, psaltă care promite o slujire de bun calibru, ca şi românca Mihaela Tesca, o altă studentă a d-lui Lykourgos cu o voce superbă.

Continuă să citești →

Mesajul Patriarhului României la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Vladimir al Kievului și al întregii Ucraine

Mesajul Patriarhului României la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Vladimir al Kievului și al întregii Ucraine

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a adresat un mesaj de condoleanţe, sâmbătă, 5 iulie 2014, în urma trecerii la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine:

București, 5 iulie 2014

Înaltpreasfinției Sale,

Înaltpreasfințitului Părinte ONUFRIE,

Mitropolit al Cernăuților și Bucovinei,

Locțiitor de Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine

Înaltpreasfinția Voastră,

Cu profundă durere creștinească am aflat despre trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, ca urmare a unei boli îndelungate.

Personalitatea duhovnicească a Preafericitului Părinte Vladimir Sabodan, pe care l-am cunoscut personal încă din anul 1990, a fost un dar binecuvântat de Dumnezeu pentru Ucraina, în condițiile existenței mai multor schisme care provoacă dezbinare în rândul credincioșilor ortodocși ucraineni.

Preafericitul Părinte Vladimir a fost un înţelept păstor de suflete, făcând adesea apel la pace, dialog și frățietate în Ucraina. A slujit, „cu timp și fără timp” (2 Timotei 4, 2) spre binele și folosul păstoriților săi și spre pacea întregii Biserici a lui Hristos, pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieţii sale.

În numele ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române adresăm frăţeşti condoleanţe Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina și ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletului robului Său mitropolitul Vladimir, în pacea, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire!

Cu frăţească dragoste în Hristos Domnul,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Șase ierarhi, 120 de preoți și mii de credincioși, la cel de-al doilea hram al Putnei

Șase ierarhi, 120 de preoți și mii de credincioși, la cel de-al doilea hram al Putnei

Tudorel Rusu

Pelerinajul la Mănăstirea Putna reprezintă de secole o parte a identităţii ținututului Bucovinei. Acest pelerinaj capătă însă o amploare cu totul deosebită pe 2 iulie, ziua trecerii la Domnul a marelui domnitor și ctitor Ștefan cel Mare și Sfânt, dată consfinţită ulterior de evlavia populară ca zi de cinstire a Sfântului. Şi anul acesta, Mănăstirea Putna din Suceava, îmbrăcată în straie de sărbătoare, a unit ierarhi, preoţi şi credincioşi în rugăciune, în laudă şi în mulţumire aduse lui Dumnezeu şi sfinţilor. Mii de credincioşi din întreaga ţară au participat la hramul mănăstirii sucevene, închinându-se la mormântul domnitorului Ştefan cel Mare şi participând la slujbele religioase săvârşite.

 

Curtea Mănăstirii Putna, la Sfânta Liturghie dedicată celui de-al doilea hram- ziua de prăznuire a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt/ Foto: Tudorel Rusu

Continuă să citești →

Biserica Ortodoxă Română respinge antisemitismul şi xenofobia

Biserica Ortodoxă Română respinge antisemitismul şi xenofobia

În legătură cu materialele de presă din ultimele zile referitoare la opiniile antisemite ale unui monah de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, precizăm:

Patriarhia Română dezaprobă categoric atitudinile şi acţiunile cu caracter antisemit şi respinge orice ideologie xenofobă cu iz religios, deoarece acestea sunt contrare iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertăţii individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe.

Ca atare, Patriarhia Română solicită Arhiepiscopiei Iaşilor să continue să explice monahilor de la Mănăstirea Petru Vodă că astfel de opinii şi atitudini dăunează Bisericii Ortodoxe Române pe plan naţional şi chiar internaţional, încât pot afecta inclusiv pelerinajele credincioşilor ortodocşi români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar şi a  respectului şi cunoaşterii reciproce dintre popoare şi religii diferite.

În concluzie, fidelă Evangheliei iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, Biserica Ortodoxă Română promovează permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe, etniişi culturi diferite.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa: basilica.ro

Primirea la Ortodoxie a celor de alte credinţe

Primirea la Ortodoxie a celor de alte credinţe

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut de curând, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cartea de cult „Primirea la Ortodoxie a celor de alte credinţe“, informează “Ziarul Lumina”.

Lucrarea cuprinde: rânduiala primirii la credinţa ortodoxă a eterodocşilor (mărturisirea de credinţă care trebuie dată în scris şi apoi citită în biserică de cei care vin la Ortodoxie dintre eterodocşi; rânduiala ungerii cu Sfântul şi Marele Mir a eterodocşilor care vin la credinţa ortodoxă); rânduiala primirii la Ortodoxie a celor de alte religii (mărturisirea de credinţă pe care o fac: Continuă să citești →

Predici AUDIO la Sf. Ap. Petru şi Pavel, 2013 (ÎPS Teodosie şi PS Longhin)

Predici AUDIO la Sf. Ap. Petru şi Pavel

(ÎPS Teodosie şi PS Longhin)

 

Pentru a asculta predicile: click pe fotografii.

 

Cuvânt de mulţumire şi de dăruire adresat Ps Longhin, Episcop de Bânceni.

 

 

 

Sursele: http://prediciortodoxe.ro/; http://www.radiodobrogea.ro

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh la Patriarhie

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, 8 iunie 2014, Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare cunoscută și sub numele de Rusalii. Istoria Bisericii consemnează sărbătoarea ca fiind momentul Pogorârii Sfântului Duh, în chip de limbi de foc peste Apostoli, aşa cum se arată în Faptele Apostolilor capitolul 2, versetele 1 la 4. Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

După citirea Pericopei Evanghelice de la Sfântul Evanghelist Ioan (n.r.: Ioan 7, 37-53; 8, 12), Patriarhul României a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat înțelesurile duhovnicești ce reies din pericopa evanghelică.

Continuă să citești →