Despre un om care a murit de două ori, trăind trei vieți
arhim. Mihail Daniliuc
Lazăr nu s-a reîntors printre cei vii cu puterea sa, ci Iisus, Stăpânul Vieții, l-a readus la existenţa biologică, supusă din nou bolii și pierzării. Aşadar, potrivită ar fi denumirea de reanimare, revenire la viața firească oricărui pământean. Când vorbim de Învierea Domnului, lucrurile stau cu totul altfel: Hristos S-a ridicat din moarte prin forțe proprii, iar viața de după înviere era una nouă, duhovnicească, nepieritoare.
Cu pași repezi ne apropiem de sâmbăta lui Lazăr, rânduită de Biserică înaintea Duminicii Floriilor. Cele două sărbători constituie de fapt limita, dar și liantul, ce unește Postul Păresimilor cu Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos. Împreună alcătuiesc o preafrumoasă prevestire a bucuriei și luminii neînserate a praznicului celui mare al Învierii Mântuitorului. Despre minunata întâmplare a învierii lui Lazăr nu se pomeneşte decât în Postul Mare ori în unele biserici când, deși tipicul nu prevede, la rânduiala de înmormântare se adaugă fragmentul din Evanghelia de la Ioan unde se relatează înfricoșătoarea minune. De Lazăr, cel a patra zi ieşit din mormânt, ne amintim la toate slujbele de pomenire pentru cei adormiți, căci în formula de încheiere, numită apolis, preotul pomenește și pe fericitul mort înviat, care a cunoscut iarăși moartea și va învia la sfârşitul veacurilor, împreună cu noi toți. Se cuvine să facem o precizare foarte importantă: între învierea lui Lazăr și cea a Domnului există o deosebire fundamentală. Pe amândouă le numim folosind același substantiv, însă ele se diferențiază esențial. Lazăr nu s-a reîntors printre cei vii cu puterea sa, ci Iisus, Stăpânul Vieții, l-a readus la existenţa biologică, supusă din nou bolii și pierzării. Așadar, potrivită ar fi denumirea de reanimare, revenire la viața firească oricărui pământean.
