Toţi aceştia erau ostaşi în armata romană şi credeau cu tărie în Dumnezeul cel adevărat.
Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor de către Licinius, aceştia fură prinşi şi duşi dinaintea mai marelui lor.
Când aceştia fură ameninţaţi că vor fi lipsiţi de vrednicia de ostaşi, sfântul Candid răspunse:
Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc… (Matei 25, 34-35)
Iubiți credincioși,
A treia Evanghelie care ne pregătește pentru intrarea în Sfântul și Marele Post, este cea de astăzi, a Judecății de Apoi. Singur numele acesta este foarte înfricoșător.
Dacă primele două Evanghelii din Duminicile trecute ne puneau față în față doar cete anumite de oameni – de o parte cei smeriți și de alta cei mândri sau de o parte cei pocăiți și de alta cei desfrânați – Evanghelia din această Duminică ne pune în față nesuferitul tablou al judecății viitoare, când vor sta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos – Judecătorul lumii – cele două mari cete ale omenirii, ceata celor drepți și ceata celor păcătoși. Continuă să citești
Sfântul Nicolae Velimirovici:
Ev. Matei 25:31-46
Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
Statisticienii socotesc că pe faţa pământului există un miliard şi jumătate de locuitori. Dintre toţi aceştia nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-şi însuşirile minţii, să vă poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârşitul veacurilor şi ce se va întâmpla cu noi când vom muri. Şi toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră nu ne puteau spune în nici un chip, prin însuşirile minţii lor, cu hotărâre şi fără tăgadă, despre sfârşitul lumii, şi ce ne aşteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu adevărat, cu minţile şi cu inimile noastre. Viaţa noastră este scurtă şi zilele noastre sunt numărate, dar veacurile sunte lungi- socotite în sute şi sute de ani. Care dintre noi poate să îmbrăţişeze veacurile de la hotarele lor până la sfârşitul lor, şi să vadă lucrurile cele de pe urmă şi să ne povestească tuturor celorlalţi, spunând: „La sfârşitul veacurilor va fi aşa şi aşa; cu lumea va fi aşa şi aşa şi cu oamenii va fi aşa şi aşa.”? Nimeni. Cu adevărat, nimeni dintre toţi oamenii care au existat, numai dacă s-ar fi aflat vreunul care să ne lămurească, fiindcă pătrunsese în mintea Ziditorului lumii şi al omenirii, şi ar fi văzut întregul plan al facerii, şi că acela ar fi fost viu şi conştient înainte de începutul lumii, şi a avut o viziune limpede a sfârşitului veacurilor şi al întâmplărilor care vor hotărî sfârşitul. Există vreun asemenea om printre miliardele care au trăit în tot acest timp? A existat vreunul din acesta, de la începutul lumii şi până acum? Continuă să citești
A mai rămas o singură duminică până la Postul Mare. În duminica următoare, Duminica Iertării, Sfânta Biserică ne va chema să ne împăcăm, să ne iertăm unii altora greşelile, amintind că Dumnezeu ne iartă numai atunci când ne iertăm şi noi unii pe alţii. Pregătindu-ne pentru nevoinţa Patruzecimii şi pentru această împăcare, sfânta Biserică, prin pericopa evanghelică de astăzi, ne zugrăveşte spre învăţătură Judecata care va fi la A Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.
Hristos va veni în toată slava Sa cerească şi înaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toţi drepţii şi toţi păcătoşii; nimeni nu va putea da dosul, nimeni nu va putea rămâne deoparte, nu se va putea piti în spatele altcuiva. Domnul îi va despărţi pe drepţi de păcătoşi: drepţii vor merge de-a dreapta Lui, păcătoşii de-a stânga. Domnul va spune: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia gătită vouă de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34).
De la zidirea lumii a fost deja prevăzută, a fost deja hotărâtă această înfricoşată Judecată, a fost deja pregătită împărăţia Cerurilor. „Cu ce bunătăţi se poate asemui această binecuvântare?” – se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. „Câtă cinste, câtă fericire este în el! Hristos n-a zis: primiţi, ci: moşteniţi – ca pe propriul nostru avut, ca pe avutul nostru părintesc, pe care îl avem de veacuri”. Pentru ce virtuţi se va pogorî asemenea milostivire asupra drepţilor la Judecata lui Dumnezeu? Ni le arată însuşi Judecătorul – Hristos. Continuă să citești
10 martie
*
Pe vremea lui Deciu (249-251) şi a lui Valerian (253-259) s-a născut Sfîntul Mucenic Codrat şi a fost crescut astfel: Fiind prigonire mare asupra creştinilor de la împăraţii şi domnii cei păgîneşti şi în multe feluri mărturisitorii lui Hristos fiind munciţi şi ucişi cumplit, mulţi din cei credincioşi, temîndu-se de muncile cele nesuferite, părăseau cetăţile, casele şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi, prin munţi şi în prăpăstiile pămîntului. Căci voiau a se sălăşlui mai bine cu fiarele, decît cu necuraţii închinători de idoli, ca doar ar putea să-şi păzească acolo fără de prihană sfînta lor credinţă, întru Hristos Domnul. Continuă să citești
În glasuri de cântări să lăudăm, credincioșilor, pre purtătorii de chinuri patruzeci de mucenici, și către dânșii cu dulce cântare să strigăm, zicând: Bucurați-vă, mucenici ai lui Hristos: Isihie, Meliton, Iraclie, Smaragde și Domne, Evnoic, Valens, Viviane, Claudiu și Prisc!
Bucurați-vă, Theodul, Evtihie și Ioane, Xante, Iliane, Sisinie, Chirion, Aghie, Aetie și Flaviu! Bucurați-vă, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandre, Ilie și Candide, Theofile, Dometian, dumnezeiescule Gaius și Gorgonius!
Bucurați-vă, Felicius și Athanasie, Chiril și Sacherdon, Nicolae și Valeriu, Filoctimon, Severiane, Hudian și Aglaius!
Ca cei ce aveți îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul nostru, mucenicilor prealăudați, Aceluia cu osârdie rugați-vă să mântuiască pre cei ce cu credință săvârșesc cinstită pomenirea voastră.
***
Îngăduiți-mi să fac un comentariu foarte scurt la Slava pe care ne-a cântat-o la vecernie maica stareță, dar și la lectura evanghelică; voi aborda câte un aspect cu privire la sărbătoarea de azi, a Sfinților 40 de Mucenici.
la Sfinţii 40 de Mucenici
Pe 9 martie, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuieşte pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici care au primit mucenicia în cetatea Sevastiei din Asia Mică (Ancira, Turcia).
Sfinţii 40 de Mucenici proveneau din diferite ţări. Toţi erau soldaţi şi au trăit în vremea împăratului Liciniu în jurul anului 320 d.Hr. Aceşti soldaţi ai lui Hristos au fost arestaţi, deoarece erau creştini ortodocşi şi şi-au mărturisit public credinţa lor în Hristos. După ce au fost interogaţi în cadrul tribunalului militar i-au legat cude la frigul mare la căldură, a murit imediat. Paznicul, care urmărea cele ce se întâmplau, s-a aruncat în lac mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Aceasta a făcut-o, deoarece pe toată durata nopţii văzuse o lumină cerească luminând întregul lac, unde erau mucenicii, şi lanţuri grele şi i-au întemniţat. Continuă să citești
Οι Άγιοι Τεσσαράκοντα μεγάλοι μάρτυρες. Στρατιώτες στο ίδιο τάγμα επί Λικινίου. Επειδή δεν θυσίαζαν στα είδωλα βασανίσθηκαν, καταδικάστηκαν να διανυκτερεύσουν στην παγωμένη λίμνη και μετά τους έκαψαν (320).
În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.
Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei. Continuă să citești
Sfinţii Noi-Mucenici Hristos preotul şi Panagos au mărturisit în Gastouni [La Gastogne, numele primit de la ocupanţii veneţieni], în martie 1716.
În anul 1685, veneţienii au ocupat Peloponezul, pe care până atunci îl stăpâneau turcii şi l-au ţinut în puterea lor până în 1715. În tot acest răstimp, locuitorii ortodocşi a Peloponesului au respirat aerul unei anume libertăţi şi au putut construi biserici și mănăstiri; de asemenea, mulţi dintre cei care trecuseră la Islam din cauza presiunilor turcilor, s-au întors la Biserică. Printre aceştia se numărau şi părinţii celor doi Noi-Mucenici despre care vorbim. Preotul Hrístos provenea din Andravída, era preot de mir, avea copii, iar Panágos era de loc din Gastoúni, din marea familie Sisínis. Era un om cultivat, evlavios şi foarte ager la minte şi care fusese ales în mod repetat de compatrioţii lui ca reprezentant al lor în administraţia veneţiană, ca Provveditore, cum se numea în limba italiană, responsabil cu chestiunile legate de politica economică şi de justiție.
În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Astfel, în bisericile şi cimitirele ortodoxe se va face pomenirea celor adormiţi. Această zi mai este cunoscută în Biserica Ortodoxă și sub denumirea populară de Moşii de iarnă.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Continuă să citești
(1896-1985)
A ştiut să îmbine măreţia ierarhului cu smerenia monahală, devenind păstor înţelept pentru credincioşii din Armenia, Georgia, Rusia şi Ucraina.
În persoana marelui stareţ şi mitropolit de Tetriţkaro Zenovie (în schimă – Serafim) s-au împletit minunat sfinţenia vieţii, iubirea de oameni şi iubirea de învăţătură. Viitorul mitropolit Serafim (în lume Zaharia Ioachimovici Majughi) s-a născut pe 14 septembrie 1896 în oraşul Gluhov într-o familie de muncitori. Rămas de mic fără tată, a fost educat de mama sa şi adesea fugea la Mănăstirea Glinskaia. Atmosfera plină de har a locaşului şi exemplul mamei credincioase i-au insuflat iubirea de Dumnezeu. Continuă să citești
Vă oferim, în cele ce urmează, un interviu cu părintele Valentin Băltoi, pr. spiritual în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman şi paroh la Icuşeşti, Neamţ, despre semnificaţia mărţişorului şi a zilei de 8 martie pentru femeile creştine.
Preacucernice părinte, ce părere are Biserica despre mărţişor?
Mărţişorul nu este un simbol religios şi în nici un caz creştin, ci este specific credinţelor populare necreştine, fiind un element al unui ritual de înnoire a timpului şi a anului. Până la a fi exploatat economic, el avea o singură formă, cea a discului solar, era confecţionat din argint şi legat de un şnur împletit din două fire de lână colorată. Potrivit simbolisticii cromatice a anotimpurilor, şnurul era un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară, putând în acelaşi timp să semnifice unitatea contrariilor sau împletirea inseparabilă a principiilor masculin şi feminin. El avea rolul unui talisman magic solar menit să-i împrumute purtătorului frumuseţe, iubire, puritate şi să-l apere de boală şi de deochi. În funcţie de zona etnografică, era purtat până la o anumită sărbătoare a primăverii sau înflorirea unui pom. Continuă să citești
În toată viaţa ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ţinea cu mare sfinţenie, chiar şi pe cele mai mici. Deşi nu ştia carte, avea socotelile ei şi stia din vreme şi fără greş toate sărbătorile, posturile şi pomenirile anuale ale celor răposaţi.
Milostenia îi era grija de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta şi-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Tata o mai mustra uneori că-i prea cu mâna spartă. Pomenirile morţilor le ţinea cu mare sfinţenie, în fiecare sâmbătă de dimineaţă dădea de pomană pentru cei adormiţi: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofă de apă dusă unei vecine. (…)
Era gospodină neîntrecută. Ea torcea, ea ţesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăşi, sumane, opinci, precum şi ţoalele şi aşternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până ce au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, şase fete şi doi băieţi, şi ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de oameni şi cu cinste. Nu cruţa băţul când nu eram în rânduială.
Părintele Pahomie era un om cu multă dragoste, răbdător, liniştit, calm. În ultima perioadă stătea mai mult în chilie şi asta era impresia mea: că se ruga tot timpul. Noaptea îl vedeam că nu dormea întins niciodată. Îşi punea o pernă şi se sprijinea de perete. Mai aţipea din când în când, dar încerca să ţină o stare de rugăciune şi de trezvie permanentă.”
Ieșim pe poarta Mănăstirii Sihăstria Tarcăului și mergem câteva sute de metri alături de pârâul Bolovăniş, care tot înaintează încă vreo 12 km în munte. E spectaculos acest pârâu, căci are mii de bolovani mari și mici și, la oarece distanță, există și-o cascadă de vreo zece metri. Ţinând valea Tarcăului, se poate ajunge şi la Mănăstirea Tărcuţa, chinovie de maici.
Ne îndreptăm spre locul unde s-a aflat cândva căsuța în care s-a nevoit Părintele schimonah Pahomie, fratele ieroschimonahului Onufrie de la Sihăstria de Neamț. Părintele Zaharia, voios şi blând ca un copil, ne este călăuză. Înaintăm pe un drum frământat şi mocirlos, până dăm de o poiană. Iarba ne ajunge până la genunchi și vedem că este și mentă pretutindeni.
(7 martie)
Acest sfânt părinte Pavel, numit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme.
Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, găsi pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind plin de blândeţe le zise: Continuă să citești