29 august: TROPARUL ŞI POMENIREA TĂIERII CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Αποτ. Κεφ. Τιμ. Προδρόμου – 29 ΑΥΓΟΥΣΤΟΥ

TROPARUL ŞI POMENIREA TĂIERII CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL

 29 august

Pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, „de care lumea nu era vrednica” (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. Continuă să citești →

CÂNTĂRI LA SLUBA TĂIERII CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL (Audio)

 CÂNTĂRI LA VECERNIA TĂIERII CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL

Troparul Sf. Ioan Botezătorul

 

 

Stihiră la Vecernia Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul

Slava… La Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul

Gheron Iosif Vatopedinul despre Mitropolitul Augustin de Florina: COPILUL MEU, ACESTA ÎN OCHII LUI DUMNEZEU ESTE UN MARE SFÂNT și nu are nevoie de rugăciunile noastre!

Mitropolitul Florinei, părintele Augustin Kandiotis:

CU LACRIMI ŞI DURERE VĂ ROG

aaa 

RUGAŢI-VĂ PENTRU BISERICĂ, PENTRU SLUJITORII EI ŞI – DACĂ EXISTĂ VREUN RĂGAZ, RUGAŢI-VĂ ŞI PENTRU BĂTRÂNUL EPISCOP AUGUSTIN 

Să vă rugaţi, să vă rugaţi pentru toţi. În încheiere, vreau să vă fac o fierbinte recomandare, cu lacrimi şi cu mare durere: Să vă rugaţi pentru Sfânta noastră Biserică şi pentru slujitorii ei şi – dacă există vreun răgaz, faceţi rugăciune şi pentru bătrânul vostru episcop, care este încovoiat de povara celor 85 de ani. 

 Γεροντες π. Αυγ. & Ιωσηφ Βατ

Să vă spun adevărul? Dacă voi vă rugaţi, eu voi fi puternic. Un Apostol Pavel, care s-a suit până la al treilea cer şi a văzut minuni mari şi predica, cerea rugăciunile creştinilor. Şi dacă acela cerea rugăciuni, cu cât mai mult noi toţi, preoţi, episcopi, predicatori şi teologi, care dacă vom fi storși bine nu facem nici cât unghiuţa lui Pavel?!

Dacă un Pavel simțea nevoia şi-i ruga pe creştini să se roage pentru el, cu cât mai mult eu, păcătosul şi nevrednicul rob al Domnului, am nevoie de rugăciunile voastre, ca să am un sfârşit creştinesc? (Florina, aprilie 1991, la o priveghere).

 

Îndemnul bătrânului episcop Augustin l-a auzit o soră din Australia, S. Mylonopoulos, de aceea de fiecare dată când dădea spre pomenire numele membrilor familiei ei la preot, mai întâi scria numele Mitropolitului de Florina, părintele Augustin.

Acest lucru l-a făcut şi în comunicarea telefonică pe care a avut-o cu Gheronda Iosif Vatopedinul. Urmăriţi conversaţia pe care a avut-o, aşa cum o istoriseşte ea însăşi.

 

??????????

Înainte de cuvioasa adormire a vrednicului de pomenire Stareț Iosif Vatopedinul, într-o conversaţie telefonică pe care am avut-o cu el,  i-am cerut să se roage mai întâi pentru Gheronda al nostru, părintele Augustin, şi după aceea pentru mine, păcătoasa.

Însă am rămas mută de uimire când l-am auzit spunând: Nu pentru acesta, copilul meu. Am fost nedumerită. I-am cerut explicaţii. „Dar de ce, Gheronda?”

Acesta nu are nevoie de rugăciunea noastră, mi-a răspuns.

Atunci, Gheronda, i-am spus, de ce ne cere să ne rugăm pentru el?

Din marea lui smerenie, mi-a răspuns, adăugând: Acesta, copilul meu, în ochii lui Dumnezeu este un Mare Sfânt.

 

Răspunsul lui m-a cutremurat… Într-adevăr, părintele Augustin a fost un mare sfânt, tăcut și smerit, făcător de minuni şi profet! A fost un mare și prolific părinte bisericesc şi un extraordinar predicator al cuvântului dumnezeiesc, un apărător şi mărturisitor la Ortodoxiei noastre!

Kandiotis va mărturisi pentru Hristos, a spus Sfântul Cuvios Gheorghe Karslidis.

georgios_karslidis_roumania_3

Cine poate spune că prin intermediul Starețului nostru, Domnul nostru nu a săvârşit şi nu săvârşeşte minuni?! Nu doar a făcut minuni, ci a şi profeţit cele groaznice ce vor veni asupra noastră, dacă nu ne vom pocăi… (Melbourne, 12-6-2014).

traducere www.acvila30.ro, sursa http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=41844

HIROTONIA UNUI ADEVĂRAT EPISCOP ORTODOX – AUGUSTIN KANDIOTIS – ŞI ÎNFLĂCĂRATA SA OMILIE (AUDIO, gr)

HIROTONIA UNUI ADEVĂRAT EPISCOP ORTODOX

 ŞI ÎNFLĂCĂRATA SA OMILIE

Formați-vă o părere despre hirotonia ortodoxă a unui episcop, care nu a rugat pe nimeni ca să devină episcop, care a fost prigonit de episcopi, pentru că îi mustra deoarece urmăreau transferul în mitropolii mai bogate și mai importante şi pentru alte devieri de la credinţă. Cu doi ani înainte de hirotonia sa, Sinodul i-a interzis să predice pe tot întinsul Greciei şi erau gata să-l caterisească. Era atât de incredibil că va deveni episcop pe cât de incredibil e să răsară soarele de la apus. Însă cei care îl prigoniseră au votat pentru promovarea lui!

La hirotonia lui a fost evidentă prezenţa Sfântului Duh şi au participat 15.000 de credincioşi din întreaga Grecie.

Urmăriţi câteva mici fragmente de la hirotonie şi pulsul poporului credincios. Cei care înțelegeți limba greacă ascultaţi şi omilia înflăcărată a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis.

Cei mai mulţi dintre episcopii de astăzi sunt aleşi prin metode anti-ortodoxe, de aceea nu vorbesc când ORTODOXIA este trădată de rasoforii mici şi mari.

Bătrânul ierarh luptător, Părintele Augustin Kandiotis, spunea în omilia sa din 3-5-1964 despre ei: 

  • „Din păcate, masoneria a intrat şi în Biserică. Citiţi numere mai vechi din „SPITHA” şi o veţi vedea. Eu am denunţat oficial cu dovezi că şi episcopi şi mitropoliţi şi patriarhi sunt masoni… Ca să ajungi episcop fie trebuie să treci prin gradele masoneriei, fie dacă nu treci – deoarece nu toți episcopii sunt masoni, dar este un fapt real că există astfel de suspecţi în Biserică – nu ajungi episcop… Ei (masonii) nu fac publice numele acelora atâta timp cât trăiesc, ci le dezvăluie după ce mor. Noi însă îi cunoaştem şi îi urmărim.”

Continuă să citești →

28 august: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MOISE ETIOPIANUL (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Αγ. Μωυσέως του Αιθίοπος – 28 ΑΥΓΟΥΣΤΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MOISE ETIOPIANUL

28 august

TROPARUL AUDIO

 Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul („cel din tâlhari”), Etiopianul.

Moise Arapul sau EtiopianulAcest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: „De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?” Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici. Continuă să citești →

28 AUGUST: ZIUA MUTĂRII ÎN CER A CELOR DOI AUGUSTINI – PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI AUGUSTIN DE HYPPONA

SFÂNTUL AUGUSTIN

*

15 iunie

O MINUNE A HARULUI

Citiţi şi:

 * * *

 Iubiţii mei, depravarea societăţii a crescut de neînchipuit. Toţi şi toate contribuie ca depravarea secolului nostru să se întindă pretutindeni ca un mare incendiu. Şi lumea este în pericolul de a deveni ca Sodoma şi Gomora.
Toţi oamenii, bărbaţi şi femei, de toate vârstele, au fost atinşi de depravare. Dar în mod deosebit, depravarea se observă la tineri. Tineretul a luat-o razna. Se pare că nimeni nu mai aude. Îşi bat joc de toţi şi de toate. Aleargă ca un cal fugărit şi fără frâu. Mulţi sunt dezamăgiţi. Nu speră ca tineretul să se îndrepte.  Continuă să citești →

28 august: Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu Sfinte Moaște în „Peșterile de Departe”

Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu Sfinte Moaște în „Peșterile de Departe”

În această zi, 28 august, Biserica sărbătorește Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska ale căror Sfinte Moaște se odihnesc în „Peșterile de Departe” ale Sfântului Teodosie. Ei au și zile individuale de sărbătorire, dar astăzi noi cinstim întreg soborul sfinților călugări care au fost lumină pe pământ, ghidându-ne pe calea mântuirii.

Aceștia sunt:

Egumenul Teodosie, întemeietorul Lavrei Peșterilor (3 mai, 14 august, 2 septembrie)

Monahul Agaton, făcătorul de minuni (20 februarie)

Arhimandritul Achindin (+ 1235) Continuă să citești →

27 august: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. FANURIE (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο του Αγ. Φανουρίου – 27 ΑΥΓΟΥΣΤΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. FANURIE

 27 august

Pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

Fanurie

Sfîntul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiţie, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se ştie cînd anume a trăit, nici cum i-a fost sfîrşitul.

Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortăreţe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.

Una dintre aceste icoane era bine păstrată şi reprezenta un tînăr militar, care ţinea în mîna sa dreaptă o cruce. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripţia de pe icoană: „Sfîntul Fanurie”. Acest nume nu se găseşte însă în martirologii şi sinaxare.

Sfîntul Fanurie a săvîrşit numeroase minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor şi animalelor dispărute.

După o tradiţie populară, răspîndită în insula Creta şi în alte ţări ortodoxe, mama sfîntului era o mare păcătoasă şi cu toate eforturile lui, Fanurie n-a putut s-o întoarcă la pocăinţă. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruinţă pentru mîntuirea mamei sale. Continuă să citești →

27 august: Sfinții Mucenici Cucșa și Nicolae de la Lavra Peșterilor din Kiev (Ucraina)

Sfinții Mucenici Cucșa și Nicolae de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina

(27 august)

3. Sf Mc Cucsa de la Lavra Pesterilor din Kiev 4 si ucenicul sau Sf Mc Nicolae

Sfântul mucenic Cucșa, unul din părinții Mănăstirii Pecerska, era cunoscut tuturor că pe poporul necredincios l-a botezat și pe mulți i-a luminat la credință.

El săvârși multe minuni: izgoni diavolii, pogorî ploaie din cer, secă iezerul și alte multe și mari minuni îi urmară. Apoi, după multe chinuri, fu tăiat de necredincioși dimpreună cu ucenicul său, Nicolae.
Continuă să citești →

27 august:Sfântul Cuvios Pimen Pustnicul de la Lavra Peșterilor din Kiev (Ucraina)

Sfântul Cuvios Pimen Pustnicul de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina

(27 august)

3. Sf Cuv Pimen Postnicul de la Lavra Pesterilor din Kiev 1.1

 

Fericitul pustnic Pimen se nevoia în Marea Lavră a Peșterilor în vremea sfântului mucenic Cucșa. Acesta luă atât dar de la Dumnezeu pentru postirea și nevoința lui cea mare, încât strălucea nu numai cu tămăduirea bolnavilor, dar și cu mai înainte vederea celor viitoare, căci mulți bolnavi tămăduind și proorocind multe, își știu cu doi ani înainte plecarea sa la Domnul.

Apoi, mai înainte văzând tăierea sfântului Cucșa, care se afla departe, strigă cu glas tare în mijlocul bicericii Pecerska:

– Fratele nostru Cucșa a fost ucis în această zi.

Zicând aceasta, se isprăvi într-o zi cu fericitul Cucșa și cu ucenicul lui. Continuă să citești →

PR.DR. DORIN OCTAVIAN PICIORUŞ: Predică la Sfântul Mare Mucenic Fanurie [27 august 2012]

Predică la Sfântul Mare Mucenic Fanurie

[27 august 2012]

Un tânăr, iubiții mei!

Unul ca cei de care avem mare nevoie ca să dăm mărturie despre viața și sfințenia Bisericii.

Pentru că de la tinerețe trebuie să arătăm măreția credinței în noi înșine…și nu, aduși de spate, la bătrânețe…să căutăm să învățăm bucuria Bisericii.

Da, fără doar și poate, e bine să Îl găsim pe Dumnezeu și la bătrânețe…și pe patul de boală…și înainte cu puțin de clipa morții.

Oricând e bine să punem început bun…de mântuire…vieții noastre.

Însă nimic nu se compară cu viața trăită în har, în credință, în bucurie dumnezeiască…începând din copilărie și adolescență.

Pentru că atunci când înflorește bărbatul sau femeia în tine…tu trebuie să arăți minunile lui Dumnezeu în mijlocul Bisericii și în mijlocul lumii…

Sfântul Fanurie e grec de neam. Din insula Rodos. Continuă să citești →

27 august: PREACUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU PIMEN CEL MARE

PREACUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU PIMEN CEL MARE

27 august

Pimen cel MareSfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică „al Schitului”): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : „Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat ‘pastor’ [Pimen în greceşte înseamnă ‘pastor’] al unei turme mari”. Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi. Continuă să citești →

26 august: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. ADRIAN ŞI NATALIA (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Αγ. Ανδριανού, Ναταλίας – 26 ΑΥΓΟΥΣΤΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. ADRIAN ŞI NATALIA

 26 august

Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgînul împărat Maximian, omorînd pretutindeni mulţi creştini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, şi a intrat mai întîi în capiştea idolească, de s-a închinat necuraţilor zei. Apoi, căzînd cu faţa în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu toţi cetăţenii. După aceea a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos, să-i caute şi să-i aducă la chinuire. Îngrozirea lui era înfricoşată asupra acelora ce ar ascunde un creştin; iar acelora ce ar şti undeva un creştin ascuns şi ar spune sau îl va prinde singur şi-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri şi cinste.

Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temîndu-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptînd plata. Pentru aceea, oarecare din păgîni, apropiindu-se de mai marii oştilor, au zis: „Iată, creştinii s-au ascuns în peşteră. Eu i-am auzit acolo în noaptea aceasta, cîntînd şi rugîndu-se Dumnezeului lor”. Atunci îndată s-au trimis ostaşi, care, alergînd degrabă şi ajungînd la acea peşteră, au prins pe toţi creştinii cîţi au fost în ea, adică 23 de bărbaţi, şi, legîndu-i cu lanţuri de fier, i-au adus în cetate ca să-i pună înaintea împăratului. Continuă să citești →

ACATISTUL SFINŢILOR ADRIAN ŞI NATALIA (26 august)

ACATISTUL SFINŢILOR ADRIAN ŞI NATALIA 

(26 august)

Condacul 1

Alesilor slujitori ai lui Dumnezeu si prealaudati mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ati dispretuit desertaciunea lumeasca, punandu-va viata ca o jertfa curata, dorind sa primiti mai degraba chinuri, decat sa va lepadati de Dumnezeul cel adevarat, cu dragoste va laudam sfintilor Adrian si Natalie. Deci, ca cei ce stati langa Tronul cel de har al Domnului desfatandu-va, rugati-va pentru cei ce cu credinta si evlavie va imploram, si cu multumire va cantam asa: Bucurati-va sfintilor Adrian si Natalie, prelaudati si neinvinsi mucenici ai lui Hristos.

Icosul 1

Cu o iubire ingereasca te-ai rugat neincetat Mantuitorului, Natalie preafericita, ca sa-i lumineze mintea intunecata a sotului tau si sa o intoarca spre cunoasterea Facatorului si Stapanului tau, pana cand au fost auzite rugaciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut si plin de curaj a suferit chinuri si chiar moartea. Admirand ravna si dragostea voastra pentru Hristos, cu evlavie va cantam asa: Continuă să citești →

26 august: Sfinții Adrian și Natalia

Sfinții Adrian și Natalia

Sfintii Adrian si Natalia

Sfinţii Adrian şi Natalia sunt cinstiţi pe 26 august.

Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.

Continuă să citești →