29 aprilie/12 mai: STAREŢUL NECTARIE DE LA OPTINA

 12 mai: STAREŢUL NECTARIE DE LA OPTINA

(1853-1928)

Citiţi şi: Sf. Nectarie de la Optina despre chipul Bisericii de la sfarsitul veacurilor

Ultimul stareţ de la Optina ales de către obşte a fost Cuviosul părintele nostru Nectarie, ucenicul Cuvioşilor Anatolie (Zertalov) şi Ambrozie. Cuviosul Nectarie (în lume Nicolae Vasilievici Tihonov) s-a născut în anul 1853, în oraşul Eliţ din gubemia Orlov într-o familie săracă. Tatăl său era muncitor la moară şi a murit de timpuriu. Cu mama avea o relaţie foarte inimoasă şi caldă. Ea era exigentă cu el, însă acţiona mai mult prin blândeţe şi ştia să-i atingă inima. Însă şi mama sa a murit la scurtă vreme. Şi a rămas Nicolae orfan. Câtiva ani a muncit în prăvălia unui negustor. În timpul liber mergea la biserică şi citea cărţi bisericeşti. Continuă să citești →

12 mai: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EPIFANIE ŞI GHERMAN (Gr, Ro, En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EPIFANIE ŞI GHERMAN

12 mai

Pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.

Sf. Epifanie, episcopul Salaminei

Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.

Şi după aceea aflând pe un oarecare monah, anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos, îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Continuă să citești →

SFÂNTUL CUVIOS AMFILOHIE DE LA POCEAEV (12 mai)

Sfantul Amfilohie s-a nascut pe 27 noiembrie 1897, in satul Ilovita Mica din regiunea Sumscina, in familia lui Varnava Golovatiuc. La botez a primit numele Iacov, in cinstea mucenicului Iacov Persul. In acest sat si-a petrecut Iacov copilaria, primind, impreuna de cei noua frati a sai, o educatie crestina.

Sfintii Lavrei Poceaev

Tatal sau practica mai multe meserii dar era cunoscut mai ales pentru tratarea luxatiilor. Micutul Iacov obisnuia sa-si ajute tatal in cazurile in care era nevoie de indreptarea oaselor. Ravna pentru rugaciune si biserica a mostenit-o Iacov, de la mama sa, care era o femeie smerita, cu frica de Dumnezeu. Continuă să citești →

SFÂNTA OLIMPIA DIN LESVOS (11 mai)

În secolul al XIII-lea, cu două sute de ani înaintea martiriului Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina din Lesvos, a existat pe Colina Karyes, pe dealul din satul Thermi, o mănăstire de călugărițe.

Mănăstirea la acea vreme era un aşezământ mare, construit în secolul al VIII-lea, probabil de împărăteasa Irina (792-802), care a fost exilată pe Insula Lesvos. Originea imperială a mănăstirii i-a fost dezvăluită într-o viziune din 1961 lui Kostas Kanellos din Mitilini, care i-a văzut pe sfinții din Thermi cu un ofițer militar. Ofițerul a spus că a venit din Kalloni, unde locuia într-o mănăstire și a explicat cum o împărăteasă a construit mănăstirea din Karyes.

În 1235, mănăstirea a fost atacată, demolată și incendiată de către turci. Multe călugărițe au fost ucise. Stareța din acea vreme, Olimpia, era o călugăriță înzestrată cu multe virtuți. Mama Sfintei Olimpia se trăgea din Constantinopol și provenea dintr-o familie de preot, cu patru fete și un băiat. Acesta din urmă a devenit arhimandrit, trei dintre surori s-au căsătorit și una dintre fete, Dorothea a devenit stareță la Mănăstirea Karyes din Lesvos.

Mama Sfintei Olimpia s-a căsătorit cu un preot din Peloponez. Acolo s-a născut și a crescut Olimpia în evlavia credinței ortodoxe. Când Olimpia avea zece ani, ambii părinți au murit și, prin urmare, a fost trimisă la Karyes în Mitilini la mătușa ei, stareța Dorothea. Acolo a hotărât să-și dedice întreaga sa viața Domnului, iar la 19 ani a fost tunsă în monahism. După adormirea mătușii sale, la vârsta de 20 de ani, devine stareța Mănăstirii de pe Colina Karyes, îndrumând duhovnicește 30 de călugărițe.

Pe 11 mai, în anul 1235, pirații au atacat mănăstirea și au încercat la început să pângărească călugărițele. Unele au scăpat și au fugit în munți, dar multe au fost măcelărite de turci. Una dintre călugărițele în vârstă, maica Eufrosina, care era bolnavă și nu putea să meargă și să se ascundă, a fost chinuită de atacatori. A fost suspendată de un copac și arsă de vie. Tot ce a rămas din ea a fost doar cenuşă.

Stareța Olimpia a ales și ea să îndure chinurile îngrozitoare. Pirații i-au ars carnea, apoi au pregătit o tijă de fier încinsă și i-au bătut-o în ureche, forțând-o să iasă de cealaltă parte. De asemenea, a fost torturată cu flăcări de lumânări. Apoi au dezbrăcat-o și au întins-o pe o ușă de fier și au lipit-o acolo de o scândură de lemn folosind douăzeci de cuie mari. Pirații au luat apoi trei cuie mai mari decât celelalte și i le-au bătut în cap. Două dintre cuie au fost bătute în fiecare ureche. Al treilea cui i-a pătruns prin craniu. La sfârșit, pirații au dat foc mănăstirii. A fost îngropată cu tot cu ușa pe care a fost țintuită cu cuie.

Din mănăstire au mai rămas doar niște ruine timp de aproximativ 150 de ani, până când o femeie evlavioasă și bogată pe nume Melpomene s-a angajat să o reconstruiască, deși de data aceasta avea să fie o mănăstire pentru călugări. În această mănăstire, Sfinții Rafail, Nicolae și Irina aveau să sufere martiriul din mâna turcilor în anul 1463.

A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri.

Când s-a găsit mormântul Sfintei Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evlavioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect, care fusese cândva unealtă a crimei, era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se termina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: „Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație”. Minunea s-a săvârșit: ochii bolnavei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.

Pomenirea Sfintelor Cuvioase Noi Mucenița Olimpia egumena și Eufrosina monahia se face pe 11 mai. Ele sunt cinstite însă și în Marțea Luminată alături de Sfinții Rafail, Nicolae, Irina fecioara și cei împreună cu ei pătimitori, în același loc, în secolul 15.

O părticică din moaștele Sfintei Olimpia poate fi venerată în Mănăstirea Cloșca din județul Constanța.

 

11 mai: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. MOCHIE (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο του Αγ. Μώκιου – 11 ΜΑΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. MOCHIE 

11 MAI

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie.

MochieAcesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Părinţii lui se numeau Eufratie şi Eustatia, trăgându-se din Roma cea veche, de bun neam şi bogaţi. Sfântul Mochie se nevoia pururea la învăţătură şi propovăduia pe Hristos, şi poruncea şi-i sfătuia pe toţi să se apere de rătăcirea idolilor.

Deci făcând proconsulul jertfă la zeul fals Dionis, şi adunându-se închinătorii de idoli, s-a apropiat sfântul şi a răsturnat jertfelnicul. Iar când l-au prins a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat, şi a fost supus la felurite şi cumplite chinuri, de către proconsulul Laodichie, iar după moartea acestuia sfântul a fost chinuit de prinţul Talasie şi proconsulul Maxim. Astfel fiind dat la fiare, acelea nu-i stricară nimic. Pentru aceasta tot poporul a strigat ca să-l slobozească şi a fost trimis către stăpâ-nitorul Filipisie, la Perintos cetate a Traciei, care acum se cheamă Iraclia. Şi de acolo a fost trimis la Bizanţ, unde i s-a tăiat capul şi a fost îngropat o milă de loc de la cetate în laturi. Iar după aceea, zidindu-i marele Constantin o biserică înfrumuseţată şi de mult preţ, a fost mutat sfântul în ea. Continuă să citești →

11 Mai – Bătrânul Dionisie de la Colciu

Bătrânul Dionisie de la Colciu

efraim-vatopedi-in-R

Arhimandritul Efrem, egumenul Marii Mănăstiri Vatopedi

Bătrânul Dionisie a fost un Bătrân din Sfântul Munte, din muntele rugăciunii, muntele pocăinţei, muntele lacrimilor, muntele nevoinţei, din muntele în care domneşte chipul Maicii Domnului; din muntele în care, aşa cum spunea cineva, nu se naşte nimeni, ci unde oamenii vin să moară; să moară păcatului, patimilor, poftelor, ambiţiilor şi tulburărilor lumii acesteia înşelătoare, pentru a urca acolo unde se întrezăreşte slava lumii ce va să fie, a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Bătrânul Dionisie a venit în Sfântul Munte în 1926 la vârsta de 17 ani. Viaţa călugărească i-a fost însoţită dintru început de sărăcie, strâmtorare, osteneli şi ispite, într-o măsură pe care cu greu ne-am putea închipui-o astăzi. În chilia închinată Sfântului Gheorghe din Schitul Colciu s-a strămutat în 1936 şi, până la trecerea sa la Domnul, pentru aproape şaptezeci de ani, a stat cu răbdare şi dor de isihie într-o cămară smerită de numai cinci metri pătraţi. Acolo, însă, l-a cunoscut pe Hristos şi a înţeles fără de tăgadă că, aşa cum spunea Gheron Iosif Isihastul, la capătul răbdării, atunci când încetează orice mângâiere omenească, în inimă se pogoară dulceaţa mângâierii dumnezeieşti.

Continuă să citești →

Fără dragoste, nici o nevoinţă nu are valoare – Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos(+11 mai 2004)

Fără dragoste, nici o nevoinţă nu are valoare

Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continuu ne pândeşte ca să ne clatine poziţia. Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe sine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute.

Continuă să citești →

"DUMNEZEU NE CHEAMĂ LA POCĂINŢĂ PE TOŢI: PREOŢI, EPISCOPI, PATRIARHI, MICI ŞI MARI!" – Predică la Duminica Samarinencei a Mitropolitului Augustin de Florina

LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI  ANI LUMINIŢELOR, CARE O AU CA OCROTITOARE, PE SFÂNTA FOTINI (=LUMINIŢA) SAMARINEANCA, POMENITĂ ÎN DUMINICA A 5-A DUPĂ PAŞTI ŞI  PE 26 FEBRUARIE!

fotini_si_mantuitorul4

* * *

Alte predici la Duminica Samarinencei:

* * *

„DUMNEZEU NE CHEAMĂ LA POCĂINŢĂ PE TOŢI: PREOŢI, EPISCOPI, PATRIARHI, MICI ŞI MARI!”

Aceasta este credinţa noastră!

Iubiţii mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă inţelegeţi toţi. Dar oare vor exista urechi care să audă? O profeţie zice că vor veni vremurile în care oamenii işi vor astupa urechile ca să nu audă adevărul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nădejdea că mă veţi auzi îndrăznesc să vorbesc.

Nu ştiu dacă aţi fost atenţi la evanghelie. Vorbeşte despre o femeie păcătoasă, care a crezut în Hristos. Aceasta s-a botezat mai apoi, a primit numele de Fotini şi în cele din urmă a fost martirizată ea însăşi, dar şi multe rude ale ei. Este sfântă şi este sărbătorită nu numai astăzi, în Duminica Samarinencii, ci şi pe 26 februarie. 

Sf. Grigorie Palama: Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Sf. Grigorie Palama:

Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

 

din „Omilii – volumul I ”, Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia

Omilia 19: La istoria evanghelică despre femeia samarineancă

1.In răstimpul tuturor acestor zile care au trecut, ce sunt în număr de cincizeci, prăznuim noi învierea din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ţinând-o noi pe aceasta mai presus de celelalte sărbători, pe temeiul însemnătăţii ei.

Numărul acesta de zile cuprinde pomenirea din fiecare an a întoarcerii Sale în cer, iar această pomenire arată deosebirea între Domnul Care a înviat din morţi şi robii care cândva vor trăi din nou.

Fiindcă toţi aceia care s-au sculat din morţi, au fost sculaţi de către alţii, iar, murind ei din nou, s-au întors în pământ; însă Hristos, când S-a sculat din morţi, moartea nu L-a stăpânit deloc şi El singur S-a sculat pe Sine după trei zile. Iar El nu S-a întors în pământ, ci S-a dus înălţându-Se în cer, făcând El ca frământătura din care suntem plămădiţi să fie aşezată pe acelaşi tron cu Tatăl şi să fie asemenea lui Dumnezeu. Continuă să citești →

Sf. Nicolae Velimirovici: Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Sf.  Nicolae Velimirovici:

Predică la Duminica a V-a după Paşti


EVANGHELIA DESPRE DĂTĂTORUL DE APĂ VIE ŞI FEMEIA SAMARINEANCĂ

din “Predici“ , Sfantul Nicolae Velimirovici

“În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”
(Psalm 41:1-2)

Acesta nu este strigătul omului sărac şi simplu, care nu are nici o cale ca să-şi curăţească sufletul cu înţelepciunea omenească, cunoaşterea şi îndemânările lumeşti, filozofia şi arta cea lumii: cunoaşterea firelor frumoase din care se ţes vieţile şi firea oamenilor.

Nu este aşa; ci este strigătul trist şi curat al împăratului, bogat în bogăţii pământeşti, isteţ la minte, nobil în mişcările inimii, şi puternic în tăria şi lucrările voii sale. Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA SAMARINENCEI A EPISCOPULUI SEBASTIAN AL SLATINEI – Universalitatea, indispensabilitatea şi spiritualitatea creştinismului

DUMINICA  A  V – A  DUPǍ  PAŞTI

A Samarinencei – In. 4, 5 –

 UNIVERSALITATEA, INDISPENSABILITATEA  ŞI SPIRITUALITATEA  CREŞTINISMULUI

                 Dreptmăritori creştini,

            După învierea din morţi, Mântuitorul Hristos a mai petrecut pe pământ – după ce trăise treizeci şi trei de ani şi jumătate – încă patruzeci de zile, timp în care a încredinţat pe mulţi de realitatea Învierii Sale, a întemeiat Sfintele Taine şi a consolidat şi întărit învăţătura Sa dumnezeiască. De aceea, duminicile aflate între Paşti şi Înălţare sunt consacrate fie unor martori ai Învierii, fie altor personaje, prin care sunt promovate o serie de învăţături deosebit de importante pentru viaţa noastră. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Predică la Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei)

Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Duminica a 5-a după Paşti

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea


OMILIA 33

„Iisus i-a zis: Femeie crede-mă că vine ceasul cînd nici pe muntele acesta nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mîntuirea din iudei este ”
(Cap.4, Vers. 21, 22 – Vers.27)


1.Omul are nevoie mereu de credinţă. Credinţa este ca o corabie care ne poartă pe marea acestei lumi.

2.Adevărata închinare. Smerenia, coborîrea lui Iisus Hristos şi nesocotirea ca nevrednic de a vorbi cu o femeie simplă.

3.Respectul şi cinstea dată de ucenicii săi.
Nimic nu este egal cu a fi iubit de Iisus Hristos. Ceea ce i-a atras sfîntului Ioan Marea iubire din partea Mîntuitorului: smerenia lui şi marea lui blîndeţe.
Sfîntul Petru Corifeul, sau capul şi împăratul apostolilor.
Smerenia este temelia virtuţii.
Deşertăciunea bogăţiilor.
Sfantul învăţător recomandă milostenia.

1.Peste tot, fraţilor pretutindeni credinţa ne este necesară, această credinţă care este izvorul tuturor bunurilor, care lucrează mîntuirea, fără de care nu putem înţelege dogmele nici marile adevăruri ale religiei noastre: fară credinţă sîntem asemenea oamenilor care încearcă sa treacă marea fară corabie; ei plutesc puţină vreme cu mîinile lor şi cu picioarele lor, valurile ii acoperă; la fel cei ce se dau propriilor lor sentimente, naufragiază înainte de a caştiga nimic, cum o spune Sf. Pavel: „Ei s-au rătăcit în credinţă” (I Tim. 1, 19). Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Predică la Duminica Samarinencei

Sf. Ioan Gură de Aur:

Predică la Duminica Samarinencei

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 34

„Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ”

(Cap.4, Vers.28,29 – Vers.39).

1.Urmarea istoriei samarinencii: smerenia acestei femei.

2.Pentru ce motiv Iisus Hristos la fel ca şi proorocii, Îşi exprimă gîndirea Sa adesea prin comparaţii, prin metafore şi asemănări. Profeţii au semănat, apostolii au adunat.

3.Să urmăm exemplul samarinencii, să ne mărturisim noi înşine păcatele pentru a face pocăinţă. Ne temem de oameni, dar nu ne temem de Dumnezeu: ne temem de a fi necinstiţi în faţa oamenilor, şi nu ne temem de a fi în faţa lui Dmnnezeu. Ne ascundem păcatele faţa de oameni, si nu ne staduim sa le ştergem înaintea lui prin pocainţa. Adevarata pocăinţă, în ce constă ea. A se întoarce la păcat este a face ca şi câinele care se  întoarce la vărsătura lui.
Minunate mijloace de a se îndrepta de păcate; prin examinarea fiecărui păcat în particular, şi a nu trece peste nici unul. Sf. Ioan Gură de Aur crede că sfîrşitul lumii era aproape. Domnul va veni brusc; a fi mereu pregătit pentru venirea lui.

1.Ne trebuie multă rîvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobîndî bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atît zicînd: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10,38) şi pe atît: „Eu am venit să arunc foc pe pămînt şi cît aş dori Eu ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Continuă să citești →

Predica părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica samarinencei: NUMAI CE IESE DIN INIMĂ MERGE ÎN INIMĂ

Predica părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica samarinencei.

dumitru-staniloae-portret

Părintele Dumitru Stăniloae, portret aflat în Sala profesorilor a Facultăţii de Teologie din Iaşi.

„Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine cu Duhul şi cu adevărul”.(Ioan IV, 24).

Cuvintele pe care le-am aşezat în fruntea acestei predici au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns la întrebarea femeii samarinence: unde se poate aduce cea mai bună închinare lui Dumnezeu: în Ierusalim, cum susţineau iudeii, sau în muntele Garizim, cum afirmau samarinenii.
Mântuitorul învaţă prin aceste cuvinte pe femeia samarineancă — şi prin ea pe noi toţi — că nu locul contează când se aduce închinare lui Dumnezeu, ci modul în care se aduce. A spune că numai într-un anumit loc se poate aduce închinare lui Dumnezeu, înseamnă a socoti că Dumnezeu este numai în acel loc, deci că Dumnezeu este mărginit şi trupesc. Or, Mântuitorul Iisus îi spune femeii că Dumnezeu nu este trup, ci Duh, şi de aceea nu Se află numai într-un singur loc, ci pretutindeni; aşadar, oriunde ne poate auzi şi primi rugăciunea. Continuă să citești →

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Predică la Duminica Samarinencii

Sfântul Teofan Zăvorâtul:

Predică la Duminica Samarinencii

din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul


[Fapte 11, 19-26, 29-30; In. 4, 5-42]. Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit si am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul”.

Aşa este cu toţi: Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, gustă în fapt ce este viata în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El.

Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr.

De ce este nevoie însă pentru asta ? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut.

Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.

Sursa:www.voscreasna.com