Pr. Dr. Octavian-Dorin Picioruş:

PREDICĂ LA DUMINCA A XII-A DUPĂ RUSALII 

În format audio [23. 28 minute] la Evanghelia de la Mt. 19, 16-26.

Aici, pentru download.

Sursa:http://www.teologiepentruazi.ro

Sf. Ioan Gură de Aur:

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII

din “Predici la duminici şi sărbători”

“Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale”

(Matei 18, 23)

Despre darea de seamă ce are să ni se ceară şi despre împăcare

Nu trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci priveşte la judecata ce se înseamnă aici; intră în conştiinţa ta proprie şi gândeşte ce ai făcut în toată viaţa ta. Când auzi că Domnul voieşte a se socoti cu slugile Sale, gândeşte că prin acestea se referă la împăraţi, căpetenii de oşti şi domni, bogaţi şi săraci, slugi şi stăpâni, în scurt, la toţi. Căci noi toţi ne vom arăta înaintea scaunului judecăţii lui Hristos.

De eşti bogat, gândeşte că şi tu odată trebuie să dai socoteală dacă ai cheltuit averea ta pentru desfătări sau pentru cei săraci, pentru linguşitori şi măgulitori sau pentru cei nevoiaşi, pentru dezmierdări sau pentru faptele milosârdiei, pentru lux, mâncare şi îmbuibare sau pentru ajutorul celor strâmtoraţi. Şi nu numai pentru întrebuinţarea avuţiei tale ai să dai seamă, ci şi pentru felul în care ai câştigat-o, de ai adunat-o cu munca cea dreaptă sau prin răpire, prin zgârcenie şi lăcomie de avere, de ai moştenit-o de la tatăl tău sau prin jefuirea sărmanilor şi a văduvelor.

Însă nu numai bogatul are să dea seama despre bogăţia sa, dar şi săracul despre sărăcia sa, de a suferit-o cu răbdare şi cu mulţumire lui Dumnezeu, sau a fost trist şi cârtitor şi a hulit pronia, când a văzut pe altul întru îndestulare şi prisosinţă, iar pe sine întru lipsă şi nevoie.

Pe cei bogaţi îi va întreba Dumnezeu despre milostenia cea dată, iar pe cei săraci despre răbdare, dar nu numai despre răbdare, ci şi despre milostenie, căci sărăcia nu face neputincioasă darea de milostenie. Dovadă la aceasta este văduva cea din Evanghelie, care a pus cei doi bani în cutia jertfelor, şi cu toată micimea darului ei, a covârşit pe toţi cei care aruncaseră acolo mult (Marcu 12, 42-43). Continuă să citești →

Pr. Dr. Dorin-Octavian Picioruş:

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII

Iubiți frați și surori întru Domnul,

în niște zile ca ale noastre, când aurul, în mod ilogic, e mai important decât omul șiviața lui, Domnul ne vorbește despre noi ca despre niște datornici ai Săi.

Pentru că Evanghelia zilei [Mt. 18, 23-35] ne cere să avem inimă de aur, adicămiloasă, bună, care a învățat să ierte de la Însuși Stăpânul ei, Hristos, Care a suferit toate relele și până și moarte pe cruce pentru ea.

Pentru că nici Sfântul Ioan Gură de Aur nu avea gura poleită cu aur dar o avea plină de har, pentru că inima lui era plină de harul Treimii, care e subliniat de galbenul strălucitor al aurului. Și când scoți aurul harului din tine el înfrumusețează toate.

Despre aurul sfințeniei ne vorbește Domnul. Despre aurul pe care Domnul l-a vărsat în noi în apa Botezului, când slava Sa a coborât în trupul nostru și pe care îl revarsă permanent, dacă suntem potire ale slavei lui Dumnezeu.

Și El se socotește și se va socoti cu noi în cuvânt, în mod rațional, potrivit conștiinței și a inimii noastre. Și noi trebuie să arătăm că aveam un tezaur imens în inima noastră, tezaurul faptelor bune, al gândului cuvios, drept, al buneivoiri față de toți. Continuă să citești →

PS. SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

PREDICĂ LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII

 Necredinţa, neputinţa sau ne-voinţa?

Dreptmaritori crestini, Evanghelia de astazi ne aduce in fata ochilor nostri sufletesti minunea savarsita de Domnul Hristos asupra unui copil posedat de diavol si a carui boala se manifesta odata cu fazele lunii, fapt pentru care si este numit lunatic. Tatal sau, desi prea putin credincios ca sa dobandeasca vindecarea fiului sau, a venit, totusi, la Mantuitorul si, aratandu-si credinta sa indoielnica, I-a zis: „De poti face ceva, ajuta-ne” (Mc. 9, 22). Ba a mai si adaugat: „L-am dus si la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece“, ceea ce L-a determinat pe Domnul Hristos sa rosteasca, poate, cele mai aspre cuvinte pe care le-a adresat vreodata:  „O, neam necredincios si indaratnic! Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi?“ (Mc. 9,19).

Şi certand pe diavolul necurat care se salasluise in el, indata s-a vindecat copilul. Au venit si ucenicii nedumeriti si L-au intrebat:

Iubiti credinciosi, Ascultand cuvantul acesta aspru al Mantuitorului „O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi?”, ne intrebam, fireste, cui anume S-a adresat? Era de fata tatal copilului, am spus, nu destul de credincios, caci, din chiar cuvintele lui si-a vadit indoiala: „de poti face ceva, ajuta-ma“. Erau ucenicii, neputinciosi si ei, desi li se incredintase in chip expres puterea de a calca peste serpi si peste scorpii si dea scoate toata puterea diavoleasca din oameni (Lc. 10, 19). Ei experimentasera deja aceasta putere in lume si constatasera ca, prin darul lui Dumnezeu, pot alunga duhurile necurate. Astazi insa, si ei au sporit amaraciunea invatatorului lor, dovedindu-se neputinciosi in fata acestui duh necurat care, este adevarat, necesita o pregatire speciala: de rugaciune si post. Erau de fata si fariseii si carturarii, cei care nici cat bietul om nu credeau in El. Ei bine, vazand Domnul Hristos aceasta necredinta sau putina credinta generalizata, a rostit cuvintele aspre de mai sus.

Miropolitului Augustin de Florina

Predică la Duminica a X-a dupa Rusalii

(Matei 17, 14-23)

ARME ÎMPOTRIVA CELUI VICLEAN

Cine, iubiţii mei, cine nu vrea pacea? Toată lumea iubeşte pacea. Şi desigur atunci când îi lipseşte, atunci mai mult o caută. Dar, din nefericire, în pofida iubirii omenirii întregi pentru pace, lumea de multe ori a încercat – şi încă încearcă – focul războiului. Interese materiale şi egoisme omeneşti împing orbeşte spre catastrofă. Două războaie mondiale şi nenumărate alte războaie locale au împrăştiat şi împrăştie groază. Cei ce au trăit astfel de zile doresc ca ele să nu se mai întoarcă niciodată. Oameni iubitori de linişte, care în pofida voinţei lor au fost duşi la ucidere între ei, strigă din adâncul sufletului: Blestemat să fie războiul!

Dacă însă acest război este blestemat, există şi un alt război care este binecuvântat. Război binecuvântat? Dar ce sunt  acestea ce le spui? – s-ar nedumeri cineva. Da, iubiţii mei, există şi un război binecuvântat. Este un război, la care creştinul este chemat să ia parte nu doar de voie, din proprie voinţă, ci şi cu tot sufletul, cu toată inima lui. Este un război împotriva răului şi, de aceea, este binecuvântat. Şi care este acest război? Este războiul împotriva celui mai mare vrăjmaş al nostru, împotriva diavolului.

Avem război deci. Duşmanul în acest război este diavolul. Şi arme? Cu ce arme poate cineva să lupte împotriva diavolului? Pentru că împotriva acestuia, desigur că nu poţi lupta cu tunuri şi care armate şi avioane sau chiar cu bombe atomice. De alte arme e nevoie aici. Despre armele împotriva diavolului ne vorbeşte Evanghelia astăzi. Să vedem deci, care arme împotriva celui rău ne recomandă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o.

 ***

Un tată înghenunchiat înaintea Domnului, Îl roagă să-i vindece fiul, care pătimeşte de atacul unui duh viclean. Demonul îl aruncă pe copil când în foc, când în apă. Ucenicii lui Hristos, în ciuda bunei lor intenţii, nu au putut să-l izbăvească de tiranie. Dar Hristos cu un cuvânt al Său izgoneşte demonul şi salvează copilul imediat. Şi după ce a plecat lumea, ucenicii se apropie în particular de Învăţătorul şi Îl întreabă: “De ce noi n-am izbutit să-l scoatem?”. Şi Hristos răspunde: “Din pricina necredinţei voastre. Adevărat vă zic vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice acestui munte: pleacă de aici şi du-te dincolo, şi va pleca şi se va duce, şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Iar neamul acesta (al demonilor) nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 19-21). În aceste cuvinte Îl auzim pe Domnul arătându-ne trei arme împotriva celui rău: prima armă credinţa, a doua rugăciunea, iar a treia postul. Continuă să citești →

Pr. Dorin Octavian Picioruş:

PREDICĂ LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII

Iubiți frați și surori întru Domnul,

până când ne va mai răbda Dumnezeu pe noi, cei atât de indiferenți, de duplicitari, de aroganți, de nesimțitori? Până când ne va mai aștepta să înțelegem că dedemonizare scăpăm numai prin renunțarea la noi și prin privirea, cu toată ființa, către El? Când ne vom simți crezând în El și îndrăznind în El?

Îndrăznind nu din obrăznicie ci din smerenie…

Pentru că Evanghelia de astăzi [Mt. 17, 14-23] ne face să ne punem astfel de întrebări și ne învață că credința nu e doar cunoaștere intelectuală despre El, nu e doar mers la Biserică și rătăcirea cu mintea prin toate părțile, nu e doar legitimarețanțoșă cu numele Lui și cu apartenența la Biserica Lui ci, în primul rând, e viață cu totul dăruită Lui și încrederea că întru El putem toate.

Putem să trecem de focul foamei pentru lucruri rele și perverse și de apa mâniei, a însingurării trufașe, a răcelii egoiste. Continuă să citești →

PREASFINTITUL SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI:

PREDICĂ DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII

Umblarea şi potolirea furtunii pe mare
Mt. 14,22-34

VIAŢA CA O MARE

Dreptmăritori creştini,

Faptele relatate în evanghelia de astăzi se petrec în noaptea imediat următoare minunii înmulţirii pâinilor de pe malul lacului Ghenizaret (Mt.14,14-22). După ce a hrănit mulţimile în pustie, Mântuitorul Hristos i-a silit pe ucenici să urce în corabie şi să plece din locul acela, iar El a mers în munte să se roage, în singurătate. Peste noapte însă, valurile au început să se agite cu putere şi furtună mare s-a pornit, încât corabia în care se aflau ucenicii era gata-gata să se scufunde. Şi, strigând de groază, la un moment dat L-au zărit pe Iisus mergând pe apă, dar, gândind că este nălucă, s-au înfricoşat şi mai tare. Domnul însă i-a liniştit şi i-a îmbărbătat, zicându-le:,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!(…) Doamne, dacă eşti Tu, a zis Petru, porunceşte să vin la Tine pe apă. Vino…’’, i-a zis Hristos. Şi a sărit Petru din corabie şi a mers pe mare ca pe uscat, dar, văzând vântul, spune evanghelia, s-a temut. Iar în clipa în care s-a îndoit, apa a încetat să-l mai ţină şi el a început să se afunde. Şi îngrozit a strigat: ,,Doamne, scapă-mă’’! Atunci Iisus l-a luat de mână şi, reproşându-i ,,Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?’’, l-a adus în corabie iar vânturile s-au oprit.

Iubiţi credincioşi,
La prima vedere evanghelia aceasta pare doar o minune oarecare. Una din multele minuni dumnezeieşti săvârşite de Mântuitorul Hristos de-a lungul a trei ani şi jumătate, cât timp a durat predica Sa pe pământ. Vă spun, însă, că nu trebuie să vedem în pericopa aceasta doar minunea ca atare, ci vă invit să privim împreună la minunea de astăzi ca la o adevărată pildă de viaţă, pildă plină de învăţătură, pe de o parte, şi de speranţă, pe de alta. Continuă să citești →