DUMINICA MIRONOSIŢELOR
– Stihira a 3-a a stihoavnei Paştilor –
… aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, (Ps. 67:2a)
Iar drepţii să se bucure şi să se veselească (Ps. 67:2b)Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa a zis:
Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricat, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui.
…
Trupul înviat al lui Hristos – izvor de viaţă dumnezeiască
Duminica a treia după Paşti (a Mironosiţelor)
(…) Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, Hristos a îndumnezeit trupul (Său) încă în cursul vieţii pământeşti, umplându-l de putere şi prin eforturile Lui de a Se menţine curat. În timpul morţii trupul nu s-a putut goli de această îndumnezeire. E o învăţătură a Bisericii că dumnezeirea nu s-a despărţit nici în timpul morţii, nici de sufletul Lui, nici de trupul Lui. Învierea lui Hristos nu a fost deci numai rezultatul unui decret al Tatălui, ci a fost pregătită şi de această unire a umanităţii Lui cu dumnezeirea, prin Ipostasul Lui dumnezeiesc care purta şi natura omenească1.
Ca atare, trupul înviat al lui Hristos nu e numai un gaj dat nouă de Tatăl, că şi noi vom învia, ci este şi un izvor de viaţă dumnezeiască pentru noi în viaţa pământească, un izvor de putere şi de curăţie. E un izvor de putere, de pnevmatizare, pentru a ne menţine şi a spori şi noi în curăţie şi în pnevmatizarea care duce la înviere. De această pnevmatizare ţine progresul într-o transparenţă care, fiind o continuă personalizare şi întărire a persoanei noastre, e în acelaşi timp o întărire a comuniunii între noi şi Dumnezeu şi între noi.
Continuă să citești
*
din “Predici la Triod şi Penticostar”, Sfantul Ignatie Briancianinov
Alte predici la Duminica Mironosiţelor:
Evanghelia a vestit astăzi despre nevoinţa sfintelor femei care au urmat Dumnezeu-Omului în vremea pribegiei Lui pământeşti, care au fost martore ale patimilor Lui şi au fost de faţă la îngroparea Lui.
Îngroparea s-a petrecut în seara zilei de vineri. Când răutatea iudeilor s-a revărsat ca lava de foc dintr-un vulcan nu numai asupra Domnului, ci şi asupra tuturor apropiaţilor Lui, când Sfinţii Apostoli au fost siliţi să se ascundă sau puteau privi numai din depărtare la uimitoarea întâmplare; Continuă să citești
Alte predici la Duminica Mironosiţelor:
Iubirea celui viu pentru cel viu este minunată. Lumina soarelui nu este niciodată atât de minunată.
Iubirea celui viu pentru cel mort este minunată. Licărirea gingaşă a lunii pe oglinda lacului nu este niciodată atât de minunată.
Omul este măreţ atunci când cercetează pe cei vii; omul este mai mult decât măreţ atunci când se îngrijeşte de cei morţi.
Omul se îngrijeşte adesea de cei vii din iubirea de sine. Dar ce fel de iubire de sine poate fi atunci când omul poartă de grijă celor morţi? Poate să-l plătească cel mort, sau pot ei să-şi aducă recunoştinţa?
Unele animale îşi îngroapă morţii lor; dându-i pe ei mormântului, îi dau pe ei uitării. Dar atunci când omul cel viu îşi îngroapă mortul, cel viu îngroapă o parte din el împreună cu mortul şi se întoarce acasă aducând în sufletul său o parte din cel mort. Aceasta se face cu totul desluşit atunci când o rudenie îşi îngroapă o rudenie, şi un prieten îşi îngroapă un prieten.
O, groparilor, în câte morminte aţi fost voi deja îngropaţi, şi câte leşuri au viaţă în voi! Continuă să citești
Alte predici la Duminica Mironosiţelor:
Şi a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul (Ioan 20, 18)
Hristos a înviat !
Iubiţi credincioşi,
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost rîvna lor sfîntă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Cîtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormîntul lui Hristos Mîntuitorul nostru ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure. Piatră mare au răsturnat peste Mormîntul Domnului, cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Rîvna lor cea mare, sfînta evlavie şi bărbăţia lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgînd seamă de toată paza Mormîntului. Un cuget şi un gînd stăpînea mintea şi inima lor: să slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormîntarea Preascumpului Mîntuitor. Continuă să citești
În satul Páno Aródes, aproape de Pafos, se află singura biserică din lume închinată Cuviosului Kalandíon. Această biserică, aflată în centrul satului, a fost zidită în secolul al XVIII-lea. Sfântul Kalandíon este puțin cunoscut chiar și în patria sa natală, insula Cipru.
Biserica Sfântului Kalandion, Pano Arodes, Cipru
Conform cronicarului cipriot Leontie Maherás, care a trăit în secolul al XV-lea, Cuviosul Kalandíon este unul din cei trei sute de sfinți alamani care au poposit în Cipru în secolul al VII-lea, izgoniți fiind de către musulmanii sarazini care au cucerit Palestina și Siria, principalele centre ale monahismului răsăritean. Sfântul Kalandíon a fost episcop de Antiohia. După ce a fost izgonit de către sarazini, a poposit în Cipru, dimpreună cu alți doi monahi, Agapie și Varlaam, unde au dus o viață ascetică.
(26 aprilie)
Aceasta era o fecioară deosebit de frumoasă ce se trăgea din cetatea Romei și era slujnica împărătesei Constanția, soţia împăratului Licinius și soră vitregă a sfântului împărat Constantin cel Mare (pomenit la 21 mai).
Licinius, pentru că împărăţea cu sfântul Constantin și avea se însoțea cu sora acestuia, care era creştină, primind și el creştineasca credinţă, se jurase sfântului Constantin ca niciodată nu se va depărta de la creştinătate, ba încă să o şi apere. După aceea însă, împărăţind la Răsărit, uită facerile de bine ale lui Hristos Dumnezeu și de ajutorul lui Constantin și se rupse de dânsul şi credința dreptmăritoare, iară împăratului Constantin i se făcu vrăjmaş. Continuă să citești
13/26 APRILIE:
POMENIREA NOILOR MUCENICI DIN SATUL VASILIEVKA (UCRAINA):
PREOTUL SERGHIE
ŞI RÂVNITORII CREŞTINI PROHOR ŞI CHIRIL
Regiunea Mikolaiv (fosta gubernie Herson), raionul Snighirev, satul Vasilievka, biserica Naşterii lui Hristos
Părintele Serghie preda la şcoala zemstvei (n.tr. zemstvă = administraţie locală în Rusia ţaristă, aleasă de nobilime şi de clasele avute) Legea lui Dumnezeu, cânta frumos şi se descurca în cântarea bisericească. Trăia lângă biserică. Nu avea nimic personal. Nu ţinea nici vite, nici cai, nici muncitori. Cai, dacă mergea în oraş, împrumuta de la un vecin. Când săvârşea slujbe, de la cei săraci nu lua nimic, ci îi şi ajuta, mai ales în zilele de Paşte şi în alte sărbători.
Părintele Serghie era aspru la şcoală şi la biserică, dar în alte împrejurări era blând cu toţi. Nu spunea niciodată nimic de prisos, era foarte tăcut, deşi cu oamenii era comunicativ. Daria Gaidai, martora oculară a evenimentelor se împrietenise cu părintele. Familia părintelui Serghie se deosebea printr-o deosebită ospitalitate. Daria îşi aminteşte că atunci când aveau loc repetiţiile copiilor (la început cântarea bisericească o preda însuşi părintele Serghie, deoarece nu găsiseră un cântăreţ), preoteasa – soţia părintelui Serghie, de fiecare dată, special pentru elevi, cocea plăcinte proaspete într-o asemenea cantitate, că ajungeau pentru toţi şi nimeni nu era nedreptăţit. La toate sărbătorile mari, coriştilor li se făceau daruri. Continuă să citești
![0425mark-evangelist0021[1]](https://acvila30.ro/wp-content/uploads/2016/04/0425mark-evangelist00211.jpg)
(25 Aprilie)
Părintele Vasile Ieroschimonahul, mare trăitor al monahismului românesc din secolul al XVIII-lea, s-a născut în anul 1692. După ce „a vieţuit din tinereţe cu dumnezeiască râvnă în pustietăţi cu mari râvnitori spre viaţa cea monahicească”, cum mărturiseşte ucenicul său, stareţul Paisie (1722-1794) de la Neamţu (1), s-a statornicit, în anul 1713, împreună cu alţi părinţi călugări, în schitul Dălhăuţi, pe care l-a condus, ca stareţ, douăzeci de ani (2).
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL ŞI EVANGHELIST MARCU
Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduplecat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul 1
Irmos: Dreapta ta cea purtătoare…
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Apostolul Marcu văzătorul de Dumnezeu lăudându-l, chem harul Duhului, ca, insuflându-mi mie luminat, să-mi gonească neştiinţa şi Dumnezeiască bogăţie de înţelepciune să-mi dăruiască. Continuă să citești
*
(24 Aprilie)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
În străvechiul pământ românesc al Maramureşului, a existat o viaţă şi organizare bisericească ortodoxă, care poate fi urmărită încă din primele veacuri creştine. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fraţii cneji Drag şi Dragoş (primul „descălecător” în Ţara Moldovei), au ctitorit o mănăstire, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, în satul Peri (azi în Ucraina subcarpatică); în 1391, la rugămintea urmaşilor acestor ctitori, mănăstirea a fost declarată „stavropighie” a Patriarhiei, cu alte cuvinte îi era subordonată direct. În această mănăstire şi-au stabilit reşedinţa unii episcopi ortodocşi, care îndrumau viaţa duhovnicească a credincioşilor din Maramureş. Dar în satele din nordul acestui pământ românesc s-au aşezat treptat şi unii credincioşi ruteni, care-şi aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, în Ucraina). Episcopii români din Maramureş s-au străduit să menţină credinţa ortodoxă şi conştiinţa naţională în sufletul păstoriţilor lor de aici. Aceşti episcopi, ca şi călugării din schiturile şi mănăstirile maramureşene, au păstrat strânse legături cu fraţii lor de-o limbă, de un neam şi de-o credinţă din Moldova învecinată. Continuă să citești
Între mitropoliţii de vrednică pomenire ai Transilvaniei de altă dată se numără la loc de cinste şi Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Ilie Iorest, care a păstorit la Alba Iulia între anii 1640-1643. Venea în acest scaun după unii mari mitropoliţi, fiind urmat apoi de şi mai vrednicii ierarhi Simion Ştefan (cel care va tipări prima ediţie integrală a Noului Testament în româneşte, în 1648) şi Sfântul Sava Brancovici.
De numele mitropolitului Iorest – ca şi de acela al lui Sava – se leagă acţiunea energică de apărare a Ortodoxiei româneşti din Transilvania, în faţa încercărilor de calvinizare şi de înstrăinare de neam a românilor, pornite de principii şi de superintendenţii calvini de atunci. Continuă să citești
