Acesta s-a născut în anul 1719, primind la Botez numele Ioan. Părinţii săi îl învăţară încă din fragedă pruncie cu osârdie legea lui Dumnezeu şi viaţa cea îmbunătăţită. Pe când avea 4 ani, Ioan rămase orfan de mamă. Curând, tatăl său se recăsători, iar mama sa vitregă îl învăţă pe Ioan duhul credinţei şi al evlaviei.

La vârsta cuvenită, intră în regimentul de gardă din Sankt Petersburg unde, pentru sârguinţa sa, fu numit sergent. Viaţa slobodă din capitală îl ademeniră, însă Domnul cel iubitor de oameni nu voi ca Ioan să piară în dezmăţ, ci îl învrednici că vină la pocăinţă, căci la una dintre petrecerile zgomotoase, unul dintre camarazi muri, fapt care îl zgudui din temelii pe Ioan. Pentru aceasta se hotărî să lase tot şi să plece departe de zarva deşartă a lumii, în liniştea pustiei pentru a sluji numai lui Dumnezeu. După câteva zile de drum, în apropiere de Iaroslav, se întâlni cu unchiul său care din pricina hainelor ponosite nu îl recunoscu pe nepotul său. Atunci Ioan, simţindu-se iară ademenit de stralucirea înşelătoare a lumii pe care o părăsise, se rugă, îşi făcu fără şovăială semnul crucii şi merse mai departe, spre adâncul codrilor de la miazănoapte. Continuă să citești →

Sfânta Filothea s-a născut în Atena din părinţi nobili, fiind singurul copil al lui Anghelos şi al Syrígnei Benizélos. Numele de Filothea l-a primit când a devenit călugăriţă, însă primul ei nume a fost Revoúla. Mama sa era stearpă şi Îl ruga stăruitor pe Dumnezeu să îi dăruiască cu copil; astfel, într-o noapte a văzut ieşind din icoana Maicii Domnului o lumină puternică care a intrat în pântecele ei. Cu adevărat, lumina aceea a fost sufletul sfinţit al fiicei ei care s-a născut după nouă luni. De mică, prin purtările şi trăirile ei, sfânta vestea cine avea să devină mai târziu, împodobită fiind cu toate virtuţile. În evlavie o avea ca îndrumătoare pe însăşi maica sa, care era o femeie foarte credincioasă.

Sfânta Filothea într-o icoană din 1703. Pe fâşia de pergament pe care o ţine în mână putem citi: „Iubiţi-L pe Dumnezeu şi veţi afla har veşnic, nimic să nu doriţi mai mult decât dragostea Lui”.

Ajungând la vârsta de 12 ani, un boier al locului a cerut-o de soţie, dar tânăra nu dorea să se căsătorească. Însă, pentru că părinţii ei o rugau, sufletul ei sensibil nu a îndurat să îi mâhnească neascultându-i; în cele din urmă a primit să se mărite cu acel om bogat, care era însă foarte sărac cu sufletul, pervers şi rău. Trei ani a trăit cu el Revoúla făcând răbdare atunci când se purta grosolan cu ea, până în ziua când bărbatul ei a murit şi ea a rămas văduvă. Părinţii au dorit să o căsătorească din nou, dar ea le-a spus răspicat că se va face călugăriţă. Continuă să citești →