Gorgonia, model desăvârşit de femeie creştină (23 februarie)

23gorgonia_osia_1

Soră, fiică şi mamă de sfinţi :

Gorgonia, model desăvârşit de femeie creştină

Cristian Bostan

Astăzi, 23 februarie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Gorgonia. Asemenea atâtor sfinţi care, smeriţi, rareori se lasă amintiţi, pilda vieţii acestei femei este unică şi încântătoare. Soră a unuia din stâlpii de neclintit ai Bisericii, Sfântul Grigorie Teologul, Sfânta Gorgonia nu a fost cu nimic mai prejos în sfinţenie fratelui ei. 

Fiică delicată şi ascultătoare, soţie iubitoare, mamă desăvârşită şi creştină dedicată întru totul ajutorării aproapelui, Gorgonia este un model măreţ al oricărei femei creştine. Din smerenie, a lăsat ca istoria să n-o amintească decât în puţine locuri. Sfânta Gorgonia nu ne este cunoscută decât din necrologul pe care fratele ei, Sfântul Grigorie Teologul, i l-a închinat şi dintr-o notiţă a „Vieţii Sfântului Grigorie de Nazianz”. Nu cunoaştem precis data naşterii sale, întrucât ne lipsesc cu totul indicaţii în această privinţă, dar ştim că a văzut lumina zilei în orăşelul Arianz, ca şi fraţii săi, şi a dus o viaţă scurtă, trăind în preajma anilor 336-373. Continuă să citești →

23 februarie: Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei 

ORNAM1

Sfântul Policarp s-a nascut in cetatea Efesului, din parinti binecredinciosi, pe nume Pangratie si Teodora. Fiind parati la stapanitorul cetatii, ei au fost dusi in fata lui si, marturisind pe Hristos, au fost batuti si intemnitati. Acolo, in temnita, a nascut fericita Teodora pe Sfantul, iar Dumnezeu a trimis pe ingerul Sau care, dupa ce i-a tamaduit pe parinti si i-a imbarbatat sa primeasca cununa muceniciei, a luat pruncul si l-a dus la o femeie batrana, foarte bogata si crestina, pe nume Calista, careia l-a dat in grija. Ea l-a botezat Pangratie, dupa tatalui lui; Continuă să citești →

23 februarie: Sfântul Cuvios Damian Izvorâtorul de mir din Mănăstirea Esfigmenu, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sfântul Cuvios Damian Izvorâtorul de mir din Mănăstirea Esfigmenu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(23 februarie)

Chip al scriitorului de odinioara Sf Nicodim Aghioritul3

Acesta este unul dintre cei mai seamă nevoitori ai Mănăstirii Esfigmenu pricină pentru care în Canonul de rugăciune al sfinților din Sfântul Munte Athos se spune: „Mănăstirea Esfigmenu a înflorit prin Damian”.

Continuă să citești →

23 februarie: Chipul Sfântului Nou Mucenic Nicolae Dmitri, protopop, Rusia

Chipul Sfântului Nou Mucenic Nicolae Dmitri, protopop, Rusia

(23 februarie)

Împreună cu soţia sa, Ecaterina, 1930

Acesta marturisit dreapta credinţă, invrednicindu-se de cununa muceniciei. În vremurile din urmă, a fost trecut în rândul sfinţilor.

Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/02/22/chipul-sfantului-nou-mucenic-nicolae-dmitri-protopop-rusia-23-februarie/

ACATISTUL Sfântului Sfinţit Mucenic POLICARP (23 februarie)

TROPARUL Sfântului Sfinţit Mucenic POLICARP, Episcopul Smirnei 

Îmbelşugând rodirea Smirnei prin rugul cel mucenicesc, nemistuită mlădiţă în văpaie te-ai arătat. Cortul tău s-a adus jerfă, dospind către Dumnezeu, neamurilor hrană sfinţită, Ierarhe Policarp. Slavă milostivirii lui Hristos, celei arătate în tine cu lucrarea de mari minuni căreia ne învredniceşte a fi părtaşi prin rugăciunea ta.

ACATISTUL Sfântului Sfinţit Mucenic POLICARP

După obişnuitul început, se zic:

CONDACUL 1

Lucrând ogorul sufletelor şi aducând belşug pământului, te-ai făcut, sfinte, vas ales şi laudă dreptmăritorilor creştini care de atunci s-au deprins a-ţi cânta: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenic al lui Hristos!

ICOSUL 1

Slujitor credincios Stăpânului, asemenea îngerilor, la desăvârşirea îngerească ai ajuns şi, primind moartea cea pentru Hristos, viaţa cea veşnică ai primit. Pentru aceasta cu vrednicie cântăm:

Bucură-te, vlăstar al Efesului;

Bucură-te, floare înmiresmată a cetăţii Smirnei;

Bucură-te, rod bogat al Apostolilor lui Hristos; Continuă să citești →

23 februarie: Sfântul Cuvios Policarp din Briansk, Rusia

Sfântul Cuvios Policarp din Briansk, Rusia

(23 februarie)

Acest sfânt părinte a fost domnitorul Petru Ivanovici Boriatinski, urmaş vrednic al sfântului prinţ Mihail al Cernigovului (pomenit la 20 septembrie).

Dorind a se izbăvi de deşertăciunea lumii, se retrase pentru a petrece în smerenie, neştiut de nimeni, în mănăstirea Briansk unde îmbrăcă haina monahală cu numele Policarp. Mai apoi, ridică mănăstirea închinată Schimbării la Faţă a Domnului, unde îşi petrecu restul vieţii în aspră nevoinţă. Continuă să citești →

22 februarie: Sfântul Cuvios Varadat, pustnic în Siria

Sfântul Cuvios Varadat, pustnic în Siria

(22 februarie)

 

Printre sfinţii pomeniţi de Biserică mai puţin cunoscuţi se află şi cuviosul părinte Varadat, mare nevoitor şi iscusit povăţuitor al celor ce veneau la dânsul.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, se închise pe sine într-o chilioară. De acolo apoi se duse pe o culme de deal mai înaltă şi îşi făcut chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul său în ea, fiind silit pururea să se plece. Continuă să citești →

Stareţul Petroniu, un călugăr desăvârşit (†22 februarie 2011)

Stareţul Petroniu, un călugăr desăvârşit

Părintele Daniel Prodromitul
avva-petroniu-tanase
În anul 1994, pe când eram stareţ la Schitul Vovidenia, în Neamţ, am pornit împreună cu câţiva părinţi într-un pelerinaj, îndreptându-ne către Sfântul Munte. Poposind întâi în insula Corfu, Mitropolitul locului, Timothei, ne-a primit cu multă căldură. Aflând că mergem în Athos, ne-a spus că acolo se nevoiesc trei părinţi romani cu viaţă sfântă: Părintele Dionisie Ignat, Părintele Ioan Gutu de la Colciu şi Părintele Petroniu de la Prodromu. Acelaşi lucru aveam să-l mai aud pe drum de la încă doi părinţi greci, aşa că, odată ajuns în Sfântul Munte, am dorit mult să le sărut mâna, să le cer binecuvântarea şi să-i rog să mă poarte în rugăciunile lor. Cu ajutorul Domnului, aşa s-a întâmplat.

Părintele Petroniu Tănase, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos – anul 2004 (Foto: Theodossios Simonopetritul))

Întorcându-mă în ţara însă, am luat din Sfântul Munte un dor după aceste locuri pline de har. După doi ani am primit din nou binecuvântarea să vin în Athos pentru o vreme, ca să mă liniştesc sufleteşte. Cu câteva zile înainte de a pleca, am ajuns la Preasfinţitul Gherasim Putneanul, cel care m-a hirotonit, şi i-am spus dorinţa mea. Iar el mi-a răspuns: „Dacă mergi şi faci ascultare de Petroniu, la sfârşitul vieţii nu vei mai trece prin vămi, vei zbura direct la Cer!” Continuă să citești →

Cuviosul Baradat, sau viața între cufăr și haină de piele (22 februarie)

Cuviosul Baradat, sau viața între cufăr și haină de piele

 

Cuviosul Baradat, frescă deasupra intrării în biserica sa din Roditis, Grecia

Cuviosul Baradát era de origine din cetatea Antiohiei Siriei și, dorind de viața pustnicească și iubitoare de înțelepciune, mai întâi s-a închis pe sine într-o chilioară.

Mai apoi s-a dus pe o înălțime și și-a făcut din lemn o colibă atât de mică, încât nu-i încăpea în ea tot trupul și astfel se silea pururea pomenitul totdeauna să se încovoaie.

Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI EVSTATIE (21 februarie): ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

Sf Eustatie

ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

Iubiţii mei, cei care merg regulat la biserică şi urmăresc Dumnezeiasca Liturghie aud Crezul. În vremurile de demult Crezul nu-l spunea doar cântăreţul, ci îl spunea toată Biserica, iar în Biserica Rusă până astăzi, când spun Crezul, toţi îngenunchează. Este unul din cele mai sfinte momente ale Dumnezeieştii Liturghii. Este ca şi cum s-ar înălţa în clipa aceea steagul Bisericii. Şi steagul ei este Crezul. Prin Crez mărturisim credinţa noastră în Treimea-Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi ne delimităm de toate celelalte religii, dar şi de biserica papistaşă (romano-catolică), care a adăugat în Crez cuvinte care nu existau în original. Crezul acesta se aude de veacuri în Biserica Ortodoxă şi se va auzi până la sfârşitul veacurilor. Crezul are o istorie. S-a scris în anul 325 d.Hr. S-a scris de către Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au adunat la cel dintâi Sobor Ecumenic de la Niceea, în Asia Mică, şi au condamnat pe Arie. Acest eretic nega dumnezeirea lui Hristos şi negându-l pe Hristos, nega şi Sfânta Treime, iar învăţătura lui sfârşea în idolatrie.

Crezul l-au scris 318 Sfinţi Părinţi. Între ei erau şi Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Atanasie şi alţi Sfinţi Părinţi, care în anii prigoanelor fuseseră întemniţaţi pentru Hristos şi suferiseră înfricoşătoare chinuri din partea prigonitorilor credinţei. Între Sfinţii Părinţi care au semnat Crezul a fost şi Sfântul Evstatie, care este sărbătorit pe 21 februarie. Sfântului Evstatie deci îi vom închina această predică. Continuă să citești →

21 februarie: Sfântul Eustathie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari

Sfântul Eustathie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari

Sf Evstatie, Arhiep Antiohiei

Sfântul Eustathie al Antiohiei, Minologhionul Împaratului Vasile al II-lea, sec. al XI-lea

Sfântul Eustathie s-a născut în anul 260 în Sidi, ținut al Pamfiliei (unii, însă, consideră că era de fel din cetatea Fillipi a Macedoniei). El fost una dintre marile personalități bisericești ale veacului al III-lea şi s-a distins prin lupta și răbdarea lui pentru învățătura dreaptă a Evangheliei. La început, în perioada în care a luat parte la Sinodul Ecumenic de la Niceea, Sfântul Eustathie a slujit ca episcop în cetatea Berrias din Siria, iar în anul 323 a fost ales Arhiepiscop al Antiohiei Mari.

Continuă să citești →

21 februarie: SFÂNTUL IERARH EUSTATIE (Viaţa, Canonul)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EVSTATIE  

Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, murind, a luat după dînsul scaunul acest fericit Evstatie, bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca unul ce era vestit, cu viaţă sfîntă, cu înţelepciune şi cu mare rîvnă pentru dreapta credinţă, care a şi fost arătată la întîiul Sinod de la Niceea, al Sfinţilor Părinţi, pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare. Nevoindu-se cu Sfinţii Părinţi asupra lui Arie, a vădit eretica părere hulitoare a aceluia care zicea că Fiul lui Dumnezeu este făptură, iar nu făcător, străin de părinteasca cinste şi putere. Deci, Sfîntul Eustatie ruşinînd şi dînd blestemului acel hulitor eres şi mărturisind pe Fiul că este de o fiinţă cu Tatăl, a pornit pe eretici spre zavistie, dar mai ales pe Eusebie al Nicomidiei şi pe Teognie al Niceei.

După moartea marelui Constantin, luînd împărăţia Constandie, fiul său, a luat şi eresul lui Arie şi, foarte mult apărîndu-l, a dat putere arienilor ca să izgonească şi să facă rău Bisericii dreptcredincioşilor; întărind erezia cu acea fără de lege şi nedreaptă stăpînire.

Atunci, Eusebie al Nicomidiei, cel mai sus pomenit, după izgonirea Sfîntului Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, mergînd la Ierusalim cu Teognie al Niceei, a intrat în Antiohia şi acolo, adunînd sinod nedrept asupra arhiereului lui Hristos, Eustatie, l-a scos din scaun şi din cinste l-a lepădat, scornind asupra lui pricini nedrepte. Pe de o parte ziceau că n-ar crede drept, ci eretice, ca şi Sauelie; iar pe de alta, cum că ar petrece în necurăţie. Continuă să citești →

21 februarie: Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk

Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk (21 februarie)

Această icoană fu proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârşitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârşia icoanei este necunoscută, ştim despre ea numai că a fost făcută în Italia şi a fost adusă în Rusia  de una dintre însoţitoarele împărătesei Elisabeta (1741-1761).

Cea care avea icoana se căsători cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparţinut familiei contelui Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava. În Săptămâna brânzei a Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a contelui Vladimir, îşi fractură piciorul. Doctorul satului spuse că nu este grav.  Nici dorctorul Grube, vestit chirurg din Harkov, nu socoti accindentul grav, punând numai un pansament şi recomandând băi fierbinţi şi suplimente de fier. Pentru că Maria mergea anevoios, i se făcu un pantof special cu benzi din metal pentru piciorul vătămat. La sfârşitul postului, nu se văzu nici o ameliorare. Continuă să citești →

Mitropolitul Augustin de Florina: PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII – “Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…”

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII

Sursa: „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

Kiriakodromion-cop-1

“Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…” 

Legături:

* * *

„…Hristos, binefăcător. Hristos, marele doctor. Doctor unic. Doctor fără de arginţi, care n-a luat nicio răsplată. Singura Lui răsplată era ca oamenii să creadă în adevăratul Dumnezeu, să facă voia Lui cea sfântă şi să devină copiii Lui iubiţi. În felul acesta, faima Lui s-a întins pretutindeni. Toţi vorbeau despre Hristos. Toţi doreau să-L vadă. Toţi doreau să-L audă. Toţi doreau să-i ducă pe bolnavii lor la Hristos. Doreau foarte mult să-L întâlnească pe Iisus Hristos. Hristoase, suntem păcătoşi şi bolnavi. Când vei trece prin satul nostru, ca să ne înveţi, să ne dai iertare, să ne mângâi, să ne faci bine bolnavii?
  Şi Hristos – neobosit – se ducea pretutindeni. Călătorind, a ajuns şi în părţile Tirului şi ale Sidonului, adică a ajuns la marginile Iudeii, la graniţe. Dincolo, locuiau cananeii, oameni care nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Cananeii erau idolatri. Trăiau în întuneric. Credeau în vrăjitori. Prin vrăji îi chemau pe demoni. Erau demonolatri (închinători la demoni). Necredincioşii sfârşesc în demonolatrie. Cine nu crede în adevăratul Dumnezeu, va sfârşi în a-l avea dumnezeu pe diavolul. Va ajunge să tremure de vrăjitori şi vrăjitoare şi să-i plătească pentru a-i face vrăji. Ce lume nefericită! Continuă să citești →

ARHIMANDRIT SIMEON KRAIOPOULOS LA DUMINICA CANANEENCEI: ,,Fie binecuvântat! Oricâte aş pătimi, sunt puține…”

,,Fie binecuvântat! Oricâte aș pătimi, sunt puține…”

În anii prigoanelor pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit și tot parcursul nostru va fi între limite. Toate acestea sunt inevitabile, cu voia sau fără voia noastră ele vor veni. Adică, nu vom pătimi doar câteva necazuri, acum că suntem pe calea lui Dumnezeu, ci El va îngădui să ni se întâmple mai multe. Este un adevăr mărturisit și în această însemnare.

Am spus și altă dată, referindu-ne la femeia cananeancă, că Hristos nu S-ar fi purtat cu altă femeie, așa cum S-a purtat cu cananeanca, pentru că știa că n-ar fi îndurat. Pe cananeancă aproape a călcat-o în picioare. A numit-o neam de câine, și ea a primit mărturisind, confesându-se Domnului: ,,Da, sunt o cățea, dar și câinii mănâncă din fărimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!”  Și Domnul i-a zis: ,,o, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești!” 
Multi sunt cei care n-ar rezista acestor cuvinte. Deseori realizez că ar fi multe de spus unui suflet sau altuia: ,,De ce faci asta? De ce spui așa? De ce iei lucrurile în felul acesta?” 

Continuă să citești →