Predică a Sfântului Ignatie Briancianinov la Duminica Vameșului și Fariseului: DESPRE FELUL DE A FI AL VAMEŞULUI ŞI CEL AL FARISEULUI

139428_vamesul-si-fariseul

ORNAM1

Iubiţi fraţi! În Evanghelia care s-a citit astăzi, am auzit pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre vameş şi fariseu. Din ce pricină a spus Domnul această pildă? El a spus-o pentru oamenii care, amăgiţi şi înşelaţi de părerea de sine, se întemeiază şi nădăjduiesc în dreptatea lor, în faptele lor bune, privesc spre ceilalţi oameni de la înălţimea părerii lor de sine şi amăgirii lor de sine, îi defăima – adică au o părere proastă despre ei, îi dispreţuiesc, îi osândesc, îi vorbesc de rău atât în taină, în sufletul lor, cât şi la arătare, înaintea oamenilor. Din ce pricină a rânduit Sfânta Biserică să se citească această Evanghelie înainte de intrarea în arena Postului Mare? Ca să ne păzească de părerea de sine şi defăimarea aproapelui, care nu lasă nicidecum simţământul pocăinţei să fie însuşit de inimă, iar dacă postul nu e împodobit cu rodul pocăinţei, nevoinţa postirii rămâne deşartă. Şi nu numai atât: ea ne aduce vătămare, întărind în noi părerea de sine şi încrederea în sine. Aşa sunt toate nevoinţele trupeşti şi faptele bune cele văzute. Dacă socotim că săvârşindu-le aducem jertfă lui Dumnezeu, nu că îi plătim dintr-o datorie cu neputinţă de plătit, faptele bune şi nevoinţele noastre devind în noi părinţi ai trufiei pierzătoare de suflet. Continuă să citești →

Sfântul Grigorie Palama: Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

1. Izvoditorul a toată răutatea, cel ce lesne năs­coceşte răul, este în stare să zdruncine dintru înce­put, prin deznădejde şi necredinţă, chiar temeliile virtuţii aşezate în suflet; de asemenea, este în stare să atace zidurile înălţate ale casei virtuţii, prin delă­sare şi nepăsare. Ba mai mult, el poate dărâma, prin mândrie şi nechibzuinţă, acoperişul deja clădit al faptelor celor bune. Dar opriţi-vă, nu vă înfricoşaţi! Căci este mai născocitor în fapte bune cel cucernic şi virtutea are îndestul de multă tărie pentru a se îm­potrivi răului, ca una ce se îmbogăţeşte de Sus cu darurile şi cu legământul Aceluia Care are putere peste toate şi Care dăruieşte tărie, prin bunătatea Sa, tuturor celor ce îndrăgesc virtutea, astfel încât să rămână nu numai nezdruncinată virtutea de relele uneltiri de multe feluri pregătite de către cel potriv­nic, dar să şi poată scula şi întoarce pe cei ce au că­zut în prăpastia relelor, ca apoi să-i aducă în chip lesnicios la Dumnezeu, prin pocăinţă şi smerenie.

2. Pildă şi înfăţişare îndestulătoare a acestora es­te că vameşul [din parabola evanghelică] fiind strângător de dăjdii şi petrecându-şi viaţa oarecum în străfundul păcatului, s-a făcut părtaş numai prin cu­vânt celor ce vieţuiau în virtute, şi aceasta în scurt timp. El este astfel uşurat şi se înalţă şi calcă peste toată răutatea, fiind trecut în ceata celor drepţi, în­dreptăţit de către însuşi Judecătorul cel nemitarnic. Şi chiar dacă fariseul s-a fost osândit prin cuvânt, totuşi el fiind fariseu, şi socotindu-se pe sine că este cineva, dar nefiind drept cu adevărat, grăieşte cu în­drăzneală puzderie de vorbe, dintre care nu puţine au stârnit mânia lui Dumnezeu. Continuă să citești →

PILDA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI – COMENTARII PATRISTICE

image1

DUMINICA A 33-A DUPĂ RUSALII – A VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

(Ev. Luca 18, 10-14) (Începutul Triodului)

(Lc. 18, 9) Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta.

Nu vă uimește când Domnul spune în Evanghelie: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?Cunoscând că unii ar putea să-și atribuie această credință a dreptății numai pentru sine, către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis de-ndată pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş etc. Continuă să citești →

Duminica Vameșului și a Fariseului

Duminica Vameșului și a Fariseului

Triodul începe de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul postului Paştelui) și ține până la Duminica Paştelui, în total zece săptămâni. Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească.

Sursa:  Psalții Catedralei Patriarhale

.

TRIODUL, CALE SPRE ÎNVIERE

TRIODUL, CALE SPRE ÎNVIERE

Incepand cu Duminica „Vamesului si a Fariseului”, vom intra in perioada Triodului, o etapa premergatoare Sfintelor Pasti. Denumirea de „triod” vine de la cartea in care sunt redate slujbele din acest timp. Cuvantul „triod” provine din termenul grecesc „triodion”, format din cuvintele „tria” (trei) si „odi” (oda) si inseamna cantare in trei strofe, ode.

Perioada Triodului cuprinde 10 saptamani. Ea incepe cu trei saptamani inainte de Postul Mare si ia sfarsit in Sambata Pastilor. Aceasta perioada cuprinde zilele pregatitoare Postului Sfintelor Pasti; Postul Sfintelor Pasti si Saptamana Patimilor.

Duminicile pregatitoare Postului Sfintelor Pasti: Duminica vamesului si a fariseului (Luca 18, 9-14), Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11-32), Duminica infricosatoarei judecati (Matei 25, 31-46) si Duminica izgonirii lui Adam din rai (Matei 6, 14-21).

La slujba Utreniei se canta incepand cu Duminica Vamesului si a Fariseului, imnele: Continuă să citești →

TRIODUL, RÂVNITOARE PREGĂTIRE PENTRU ȊNVIERE

D Vamesului si a fariseului

TRIODUL, RÂVNITOARE PREGĂTIRE PENTRU ȊNVIERE

Cu Duminica Vameşului şi a Fariseului a început perioada liturgică a Triodului. A început să adie a post şi de aceea trebuie să ne pregătim cum se cuvine pentru această călătorie. Noi toţi trebuie să luăm aminte la faptul că postul a fost rânduit spre pocăinţă şi spre îndreptarea vieţii. Să pornim cu bucurie şi cu nădejde că ne va aduce folos şi că vom primi ajutorul lui Dumnezeu ca El să deschidă uşa inimii noastre împietrite şi astfel să ajungem la Dumnezeu prin uşile milostivirii Lui. O scurtă radiografie liturgică a acestei perioade face în interviul ce urmează părintele lector dr. Marian Mihai, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Părinte profesor, înainte de a intra în registrul specific perioadei liturgice pe care tocmai am început-o, spuneţi-ne câteva cuvinte despre ce înseamnă pentru fiecare dintre noi timpul bisericesc şi cum ar trebui să ne aşezăm, să ne pregătim.

Prin întocmirea fiecărui an bisericesc şi prin toate rânduielile liturgice din cadrul cultului creştin, Biserica urmăreşte ca Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi lucrarea Sa mântuitoare să fie prezente în mod tainic, real şi continuu în viaţa fiecăruia dintre credincioşii ei, care caută mântuirea sufletului şi viaţa veşnică.

După mărturia nemincinoasă dată de Domnul nostru Hristos: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului“, suntem încredinţaţi că în lumea aceasta nu există clipă pentru orice făptură umană în care Dumnezeu să nu fie cu noi.

„Cu noi este Dumnezeu…“, câtă bucurie, mângâiere şi siguranţă poate avea omul, căci nu este singur; singurătate care, după mărturiile multora, este cea mai grea boală.

Şi dacă Dumnezeu este cu noi, Biserica, în înţelepciunea ei, a rânduit ca în timpul unui an bisericesc să fie reînnoite întreaga viaţă şi activitate a Domnului în toate cele trei laturi ale activităţii Sale: cea de Învăţător, cea de Arhiereu, cea de Împărat, şi în felul acesta omul să-L caute pe Dumnezeu, să-I urmeze Lui: să petreacă în el cu Dumnezeu.

Continuă să citești →

PREGĂTIRE PENTRU ÎNVIEREA LUI HRISTOS

scara-virtutilor-sucevita_w2000_h1500_q100
ORNAM1

Biserica Ortodoxă a rânduit, ca o mamă iubitoare, din grijă pentru fiii ei credincioşi, perioada deosebită a Triodului, cu o durată de 70 de zile, în care un loc deosebit îl ocupă Postul Patruzecimii sau al Paştilor, după care urmează Săptămâna Pătimirilor lui Hristos, înainte de marele praznic al Învierii. Rânduielile, cântările şi rugăciunile deosebite ale acestei perioade sunt înscrise în cartea de cult numită Triod.

Triodul a primit această denumire de la cântările canoanelor, care sunt, de cele mai multe ori, în număr de trei, mai ales în Săptămâna Mare, după cum ne spune Patriarhul Nichifor Xantopol (sec. XIV) în Sinaxarul din Duminica Vameşului şi a Fariseului, cu care începe această perioadă. Perioada aceasta a Triodului este împărţită, în mod tradiţional, în două: prima parte a Triodului o reprezintă slujbele din săptămânile începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului până la vinerea din ajunul Sâmbetei lui Lazăr, iar a doua parte- de la Sâmbăta lui Lazăr până la Miezonoptica de Paşti, numită şi Paştile Crucii. Cântările din duminicile Triodului sunt aşezate alături de cele ale Octoihului, adică ale Învierii, iar în zilele de rând aproape că rămân doar cele din Triod. Canoanele de la Utrenie şi de la Vecernie din zilele de rând, în toată perioada postului conţin nu nouă sau mai bine zis opt cântări, pentru că a doua este omisă conform tradiţiei, ci doar trei, ceea ce a şi dat numele Triodului, după cum am mai spus. În afară de aceasta, ultimele două cântări, a opta şi a noua, îşi păstrează totdeauna locul în canoane, iar prima se schimbă zilnic astfel: lunea este prima cântare, marţea a doua, miercurea a treia, joia a patra, vinerea a cincea, iar sâmbăta a şasea şi a şaptea. Continuă să citești →

Cântări la începutul Triodului – ”Ușile pocăinței”

Ușile pocăinței

Vameşul şi fariseul în Triod

Vameşul şi fariseul în Triod

vamesul_si_fariseul_9_serbia_mgracanica_secxiv

Parabola vameşului şi fariseului îşi dobândeşte întreaga valoare în iconomia duhovnicească a Triodului. Aşezată la intrarea în Postul Mare, ea îl previne pe credincios împotriva slavei deşarte la care l-ar putea ex¬pune eforturile sale ascetice. Ca întreaga cateheză imnografică, învăţătura despre smerenie are funcţia esenţială de a echilibra regulile postului şi ascezei pe care le prevede typikon-ul, punând în evidenţă dimensiunea lor duhovnicească. Fiindcă fariseul era într-adevăr un drept care postea două zile pe săptămână şi păzea Legea aşa cum un creştin zelos ar putea păzi cu stricteţe regulile typikon-ului, dar s-a îngâmfat cu slavă deşartă slăvindu-se cu faptele sale şi judecând pe aproapele său: vameşul. Aceasta e atitudinea de care trebuie să fugim încă de la începutul parcur¬sului ascetic pentru a putea primi răsplătirile duhovniceşti ale virtuţilor pe care le vom fi practicat în timpul Postului Mare: ele trebuie ţinute ascunse în inimă evitând cu toată atenţia judecarea aproapelui. Slava deşartă şi corolarul ei, maimuţăreala virtuţii prin ostentaţie, sunt două patimi care-l pândesc pe ascet la începutul şi sfârşitul cursei sale. Comentând această parabolă, imnografii urmau o învăţătură comună vechii tradiţii monahale. Un părinte al monahilor, avva Evagrie, afirma, de exemplu:

„Păzeşte-te ca diavolul să nu te surprindă prin laude ca să te înalţe în ochii tăi pentru ca să te facă să te trufeşti cu virtuţile tale. ca şi fariseul: ci loveşte-te pe tine însuţi ca vameşul, bate-te în piept spunând: Dumnezeule, milostiveşte-Te de mine păcătosul!”. Continuă să citești →

Adrian Stolnicu- Cântările Triodului, imne liturgice și melodii psaltice

Cântările Triodului, imne liturgice și melodii psaltice

Triodul reprezintă perioada liturgică dintre Duminica Vamesului și a Fariseului și Învierea Domnului, zece săptămani de cîntari și rugăciuni specifice adunate de-a lungul timpului în cartea ce poartă același nume. Triodul reflectă scopul principal al acestei perioade, și anume, pregătirea creștinilor pentru întâmpinarea „Praznicului Praznicelor”.  De aceea, toate textele imnografice din Triod sunt astfel rânduite încat, de la Duminica Vamesului și Fariseului până în Sâmbăta cea Mare , credinciosul să fie „călăuzit” pe drumul duhovnicesc pentru a putea primi, înțelege și trăi patimile, moartea și Învierea lui Hristos.

Potrivit lui John Meyendorff, „Triodul implică înainte de toate un sistem antropologic patristic potrivit căruia omul nu este cu adevărat om decât în comuniune reală cu Dumnezeu și doar atunci este cu adevărat liber.” În acest sens, ținta principală rămâne curățirea de păcate și patimi, care întunecă vederea sufletească. Numai astfel, eliberat de robia lor, creștinul poate ajunge în comuniune cu Dumnezeu, să devină una cu Hristos.

Continuă să citești →

Vamesul si fariseul in Triod. Smerenie si mandrie la inceputul Triodului

D Vamesului si a fariseului1

Vamesul si fariseul in Triod 

Smerenie si mandrie la inceputul Triodului

„Asa cum radacina tuturor relelor e mandria, tot asa pricina tuturor celor bune e smerenia”, invata avva Evagrie. Smerenia este semnul distinctiv al crestinismului si virtutea indispensabila intregii vieti duhovnicesti. Fara ea e cu neputinta sa ne mantuim, nu putem nici macar sa faptuim poruncile ori sa facem un bine oarecare. Fiica a gandului la moarte, Hristos insusi desemneaza smerenia drept temelie si obarsie a zidirii omului launtric. „Maica a tuturor virtutilor”, ea este cea dintai pe care incepatorul trebuie sa se sarguiasca sa o practice cu scrupulozitate:

„Inainte de toate avem nevoie de smerenie si trebuie sa fim gata sa spunem: „Iarta-ma!” pentru orice cuvant pe care-l auzim, caci prin smerenie se nimicesc toate rautatile vrajmasului si potrivnicului nostru”. Continuă să citești →

Sfântul Cuvios Erasmie de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (24 februarie)

 Sfântul Cuvios Erasmie de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina

(24 februarie)

 Acest sfânt părinte, pe când era bogat şi slăvit în lume, dărui întreaga sa avere pentru ridicarea şi împodobirea bisericii Maicii Domnului de la Lavra Peşterilor, apoi el însuşi deveni monah acolo, începând a-şi împodobi sufletul cu virtuţi ca pe o biserică a Sfântului Duh.

Din înţelepciunea cea de nepătruns a lui Dumnezeu, sfântul părinte fiind ispitit de diavol că în zadar îşi cheltuise averea sa pentru sfântul locaş al Domnului, căzu în lenevie şi nepăsare. Nici mângâierile stareţului, nici sfaturile fraţilor nu reuşiră să izgonească întunecimea ce-i cuprinsese sufletul. Văzând zădărnicia cuvintelor lor, stareţul şi obştea încetară a-l mai povăţui şi începură a se ruga pentru dânsul. Continuă să citești →

24 februarie: AFLAREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL (Troparul, Canoanele)

Troparul Sf. Ioan Botezătorul

( 24 februarie)

 

Fiind tăiat cinstitul cap al Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, l-a luat pe tipsie necurata jucătoare şi l-a dus maicii sale, Irodiada. Iar ea, împungînd cu acul limba Sfîntului care mustra fărădelegea lor, nu l-a dat să-l îngroape odată cu trupul, pentru că se temea ca nu cumva Ioan să învieze cînd capul lui se va lipi de trup şi iar o va mustra. Deci, ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luîndu-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei. Însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pămînt adînc, la un loc ascuns şi necinstit. Despre aceasta ştia numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomeneşte în Evanghelia lui Luca. Aceea, avînd jale de uciderea cea nevinovată a Sfîntului Marelui prooroc Ioan şi de batjocura ce se făcuse cinstitului său cap, l-a luat de acolo noaptea, în taină, şi, punîndu-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Continuă să citești →

Sinaxar, 24 februarie: AFLAREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Sinaxar 24 Februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC POLICARP, EPISCOPUL SMIRNEI (23 februarie)

saint-polycarp

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC POLICARP,

EPISCOPUL SMIRNEI

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoare să cântăm lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia Egiptenilor; că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu revărsarea luminii lui Hristos luminându-te şi de lumina Lui umplându-te, părinte, luminează sufletul meu cel întunecat, cu rugăciunile tale, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminarea propovăduirii celei mântuitoare fulgerând în inima ta cea curată, ca printr-o oglindă neîntinată, a strălucit raze către toţi, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai stâlp scris al Legii celei noi, părinte, având înscrisă Evanghelia harului celui Dumnezeiesc, nu cu slove de cerneală, ci cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind că Dumnezeu, Cel mai înainte de toată zidirea şi de toţi vecii, S-a Întrupat din tine, fără de voie trupească, te mărturisim pe tine, cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu.  Continuă să citești →