24 mai – Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
“Am tată şi nu am tată; am mamă şi nu am mamă”
.
.
Viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (+596), prăznuit de Biserică pe 24 mai, consemnează, printre altele, un lucru deosebit de interesant: alegerea lui către viaţa pustnicească încă din pântecele mamei sale, Marta. În multe aspecte această alegere se aseamănă afierosirii Sf. Ioan Botezătorul lui Dumnezeu, precum este consemnată în Sfânta Scriptură. Viaţa Sfântului Simeon o puteţi citi integral AICI.
Ea începe astfel: “Un tânăr oarecare cu numele Ioan, de neam din Edesa, l-au adus părinţii săi în Antiohia, vrând să-l căsătorească; deci, văzând o fecioară frumoasă cu numele Marta, au zis părinţilor ei să o dea în căsătorie fiului lor. Părinţii fecioarei s-au învoit la aceea, dar ea nu voia să se mărite, dorind să se facă mireasă lui Hristos, şi să-şi păzească fecioria sa nespurcată. Fiind silită de părinţi spre nuntă, ea a alergat la biserica Înaintemergătorului, care este dinaintea cetăţii Antiohiei şi, căzând, se ruga cu lacrimi, ca Domnul să rânduiască pentru dânsa lucrul cel de folos. Şi i-a fost ei acolo o vedenie dumnezeiască poruncindu-i să se supună părinţilor şi să se însoţească cu bărbat. Deci, fecioara, plecându-se la voia Domnului, s-a însoţit cu Ioan. Ea îi era lui nu numai ajutătoare vieţii, dar şi povăţuitoare spre mântuire, îndemnându-l totdeauna spre lucrul cel bun. Ea îşi împodobea viaţa cu postire, cu înfrânare şi cu rugăciune, sârguindu-se a plăcea lui Dumnezeu.
Adeseori cinstita Marta alerga la biserica Înaintemergătorului şi se ruga cu multă osârdie Sfântului Ioan, patronul acelei biserici, ca să mijlocească la Dumnezeu cu rugăciunile lui, darul de a naşte un prunc parte bărbătească. Pentru aceasta se făgăduia că, de va naşte un prunc, o să-l aducă la Dumnezeu, precum a adus Ana pe Samuel spre slujbă. După un an i s-a arătat la rugăciunea cea de noapte, pe când ea dormita, Sfântul Ioan Înaintemergătorul în biserica sa, zicându-i: “Nădăjduieşte, femeie, că rugăciunea ta este primită şi-ţi vei câştiga cererea. Ca semn al binecuvântării lui Dumnezeu să-ţi fie ţie acest bulgăr de tămâie binemirositoare; şi-i dă un bulgăre de tămâie mirositoare, zicându-i: Cu acela cădeşte-ţi casa”.
Deşteptându-se Marta din dormitare, a găsit în mână acel bulgăre de tămâie, al cărui miros era negrăit. Apoi, iarăşi i s-a arătat Mergătorul Înainte, zicându-i: “Mergi la bărbatul tău, că vei zămisli fiu, şi-l vei numi Simeon. El va suge lapte numai din sânul cel drept, iar de cel stâng nu se va atinge, căci va fi fiu al dreptăţii. El nu va gusta carne, vin sau vreo mâncare făcută cu meşteşug omenesc, ci numai pâine, miere şi sare; iar băutura lui va fi apa. Tie ţi se cade să-l păzeşti cu toată atenţia în copilăria lui, ca pe acel ce are să fie vas sfânt, spre slujba Domnului Dumnezeului nostru. După doi ani de la naşterea lui, îl vei aduce aici în biserica mea şi-l vei boteza. După ce s-o învrednici de darul Sfântului Botez, atunci ţi se va vesti ce va să fie pruncul acela”.”
În aceste puţine cuvinte se arată cum a fost zămislit Simeon din dorinţă Dumnezeiască. Continuă să citești






La patruzeci de zile după Învierea Sa, Hristos S-a înălţat la ceruri, de unde venise, aşa cum El Însuşi le-a spus cândva ucenicilor Săi: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? (Ioan 6, 61-62). Desigur, acest lucru nu înseamnă că, începând din ceasul întrupării, Hristos nu a mai existat ca Dumnezeu în ceruri, ci înseamnă că avea să urce acolo mai târziu, cu trup omenesc. De altfel, coborârea Sa din ceruri se înţelege ca bunăvoire dumnezeiască, nu ca mutare din loc.
Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe sine cu întregimea vieţii, s-a făcut preot lui Dumnezeu celui preaînalt, şi fiind întărit de Dumnezeu, a stins şi a potolit toată bârfirea şi deşertăciunea hulitorilor de Dumnezeu, astupând gurile cele fără de Dumnezeu ale ereticilor, ce se deschideau împotriva sfintelor icoane. Şi neputând suferi fiara cea cumplită, adică tiranul Leon Armeanul, dumnezeieştile cuvinte ale grăirii sale, deoarece sfântul nu s-a spăimântat de înfricoşările lui nici s-a muiat cu mintea de acelea, ci cu glas slobod striga: „Eu mă închin şi cinstesc dumnezeiasca şi cinstita icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a sfintei Maicii Sale, iar dogma şi porunca ta o scuip şi nu o bag în seamă”.




Într-o zi din anul 1801, un ieromonah din Prusa (Brusa), Asia Mică, cu mintea amețită de băutură se lepădă de Iisus Hristos și se făcu musulman. Când se trezi, sfântul Zaharia își dădu seama ce făcuse. Deci se duse la cadiu, își aruncă turbanul de musulman și mărturisi credința în Iisus Hristos.