(22 mai)
Într-o zi din anul 1801, un ieromonah din Prusa (Brusa), Asia Mică, cu mintea amețită de băutură se lepădă de Iisus Hristos și se făcu musulman. Când se trezi, sfântul Zaharia își dădu seama ce făcuse. Deci se duse la cadiu, își aruncă turbanul de musulman și mărturisi credința în Iisus Hristos.
Acum drumul s-a deschis spre cer ,,Sus să avem inimile!”(Sf. Liturghie)
Legături:
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii. Continuă să citești
* * *
Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Continuă să citești
Îndurarea necazurilor este mântuitoare, iar existenţa chinurilor veşnice ale iadului este reală.
Când mama îndepărtează pruncul de la sânul său, acesta plânge amarnic. Nu rareori, lui i se pare că mama sa l-a părăsit definitiv şi este nemângâiat. Dar când mama ia pruncul din nou şi-l îmbrăţişează, bucuria lui este fără margini. Continuă să citești
Iubiţi credincioşi,
Când a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pâraiele de sânge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfântul şi Preascumpul Sânge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ. Continuă să citești
( 21 mai )
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)
Iubiţi credincioşi,
Cînd a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul şi Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pămînt.
Sfinţii împăraţi şi „întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena. Continuă să citești
*
Omilia 21
La Sfânta Inălţare a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
l. Iudeii prăznuiesc Pastele după Lege, adică trecerea din Egipt în pământul Palestinei, iar noi prăznuim Pastele, însă după Evanghelie, adică trecerea firii noastre, întru Hristos, de la moarte la viaţa, de la stricăciune la nestricăciune. Ce limbă ar putea oare spune marea deosebire dintre înălţarea la care a fost adusă starea noastră prezentă şi sfintele, de toată lauda vrednice aşezăminte ale vechii Legi? Nici un grai omenesc şi nici un alt grai nu este vrednic să exprime o atât de mare slavă. Căci înţe-lepciunea de-o-fiinţă a Tatălui celui Preaînalt, Cu-vântul cel veşnic şi mai presus de fiinţă, unit din iu-bire de oameni cu noi şi vieţuind împreună cu noi, S-a arătat acum, în mod real, temeiul însuşi al sărbătorii şi al acestei înălţări mai presus de fire, într-un chip atât de deosebit, întrucât noi prăznuim tre-cerea înseşi firii noastre omeneşti, nu de la cele mai dedesupt ale pământului la cele pământeşti, ci de la cele pământeşti la cerul cerului şi până la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stăpâneşte. Continuă să citești
Nu voi predica mult astăzi din cauza neputințelor mele, mă voi strădui numai să vă explic condacul sărbătorii de astăzi, atât de bogat în înțelesuri.
Ascultați, ascultați cu mare atenție condacul acesta (corul cântă): „Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră„.
Ce înseamnă: Plinind rânduiala cea pentru noi? Continuă să citești
CÂNTĂRI LA SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA
*
*
Înălţarea Domnului (numită în popor şi Ispas) este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere. Anul acesta Praznicul are ca dată de sărbătorire ziua de 13 iunie.
Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii.
Continuă să citești
– 20 mai –
CELE MAI BUNE MEDICAMENTE
Iubiţii mei, Hristos este Doctorul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor. Cine a crezut în Hristos şi n-a văzut minuni? Da, Hristos este Doctorul, unicul Doctor de trupuri şi de suflete. Asta o propovăduieşte Evanghelia. Vedem de pildă un bolnav imobilizat, cu desăvârşire paralitic – un mort neîngropat – care 38 de ani întregi a zăcut părăsit de prieteni şi rude, că este vindecat în câteva minute doar prin cuvântul lui Hristos: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” (Ioan 5,8). Care doctor, întreb, poate să facă o astfel de minune, de vindecare a unui paralizat? Niciunul. Continuă să citești
20 mai
Ἡ λατρεία τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας, τὰ τελούμενα στοὺς ἱεροὺς ναούς, ὅπως τὰ σωζόμενα μνημεῖα τοῦ παρελθόντος καὶ τοῦ παρόντος, ὡς ἀψευδεῖς μάρτυρες τῶν γεγονότων, βοηθοῦν τὸν πιστὸ στὴν ὑπέρβαση τῶν τοπικῶν και χρονικῶν περιορισμῶν καὶ στὴ βίωση τῆς ἐν Χριστῷ ἑνότητος και τῆς θαυμαστῆς παρουσίας μέσα στὸν κόσμο τῆς Ἐκκλησίας.
Ὁ συνοδοιπόρος τοῦ Ἀποστόλου Παύλου καὶ οἰκεῖος τῶν Φιλιππησίων Εὐαγγελιστὴς Λουκᾶς καταγράφει στὸ βιβλίο τῶν Πράξεων τῶν Ἀποστόλων γιὰ τὴν πρώτη ἐπίσκεψή τους στοὺς Φιλίππους καὶ τὸ βάπτισμα τῆς πορφυροπώλιδος Λυδίας: «Ὅταν εἶδε τὸ ὅραμα, ζητήσαμε ἀμέσως νὰ φέρουμε σὲ αὐτοὺς τὸ χαρμόσυνο ἄγγελμα. Ἀφοῦ λοιπὸν ξεκινήσαμε ἀπὸ τὴν Τρωάδα, πλεύσαμε κατ’ εὐθεῖαν στὴ Σαμοθράκη, τὴν δὲ ἑπομένη στὴ Νεάπολη καὶ ἀπὸ ἐκεῖ στοὺς Φιλίππους, ἡ ὁποία εἶναι ἡ πρώτη πόλη τῆς περιοχῆς ἐκείνης τῆς Μακεδονίας, μία ἀποικία Ρωμαϊκή, καὶ μείναμε στὴν πόλη σὲ μέρος κοντὰ στὸν ποταμό, ὅπου νομίζαμε ὅτι ὑπῆρχε τόπος προσευχῆς καὶ καθίσαμε καὶ μιλούσαμε στὶς γυναῖκες Continuă să citești
În contextul sincretismului religios contemporan este bine pentru salvarea identităţii şi apartenenţei noastre confesionale la Biserica Simbolului Credinţei niceo-constantinopolitane, simbol nealterat de adaosuri, dar şi din iubire faţă de aproapele care fiinţial caută Adevărul, să identificăm şi să stabilim hotărât repere spirituale normative pentru credinţa noastră, neuitând niciodată că despărţirea Ortodoxiei (dreptei credinţe) de Ortopraxie (faptele bune) ne poate pune în pericol mântuirea veşnică.
Arhetipul absolut, modelul suprem către care priveşte orice creştin, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6), dar El este „minunat…întru sfinţii Săi” şi „întru sfinţi se odihneşte”– aşa cum de atâtea ori auzim în Biserica noastră la sfintele slujbe. „Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunate a făcut Domnul toate voile Sale prin ei” – spune proorocul-împărat David în psalmi. Sfinţii sunt „prietenii şi casnicii lui Dumnezeu”, „vasele Luminii”, „trâmbiţele Duhului Sfânt”, „stâlpi ai Bisericii” şi „biserici însufleţite“, „faruri luminoase” şi „stele călăuzitoare” către Hristos – „Soarele cel mai înainte de soare“, „Soarele dreptăţii”. Continuă să citești
19 mai
Scaunul Sfîntului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din ţara Bitiniei. Acolo a propovăduit credinţa în Hristos, certînd rătăcirea elinească şi întorcînd pe mulţi de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgîni, împreună cu cei trei preoţi: Acachie, Menandru şi Polien. Ei au fost aduşi spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osîrdnic al dracilor. Mergînd el la apele cele calde, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe episcopul creştin şi pe preoţii lui şi să-i aducă după sine. Ajungînd la apele cele calde şi, scăldîndu-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie şi urîtei zeiţe Sotirei. Şezînd apoi la judecată şi, punînd de faţă pe arhiereul Patrichie cu preoţii săi, a zis către ei: „O, nebunule, vezi cît este de mare puterea zeilor noştri, cel ce te-ai alipit la basmele cele deşarte şi chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire a dat acestora spre sănătatea noastră? Dar mai întîi să cunoşti ce fel este puterea tatălui nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia şi tu – de voieşti să scapi din legături şi munci şi să petreci cu pace în patria ta – să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte şi cu jertfe”. Continuă să citești
Noul Mucenic, părintele Ioan Karastamatis, s-a născut în anul 1937 în satul grecesc Apikia din insula Andro.
La vârsta de 20 de ani pleacă în America, iar mai târziu îşi întemeiază o familie. Este hirotonit preot şi timp de 10 ani lucrează cu râvnă apostolică în Alaska, unde slujeşte în mai multe sfinte locaşuri. Vine în Santa Cruz, la biserica Sfântului Prooroc Ilie, pe care o restaurează şi o sfinţeşte, devenind centrul de cateheză ortodoxă pentru toţi cei din această regiune, în care oamenii erau îndepărtaţi de Dumnezeu şi de Biserică. Continuă să citești