Arhive etichete: Ierom. Petru Pruteanu

Ierom. Petru Pruteanu: Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

     Deşi literatura teologică de limbă română şi rusă nu sunt lipsite de studii şi articole despre punerea numelor de botez, mulţi preoţi din Republica Moldova, dar mai ales din Rusia, încă refuză să boteze copiii care nu poartă nume de sfinţi, iar dacă aceştia au fost totuşi botezaţi cu astfel de nume, preoţii respectivi refuză să pomenească orice nume care nu se găseşte în lista de sfinţi publicată în fiecare an în Calendarul Bisericii Ruse. În Biserica Ortodoxă Română, la acest capitol, situaţia e mai bună numai că, de multe ori, se cade deja în cealaltă extremă, acceptându-se orice nume, şi aceasta nu pentru că preoţii români ar fi cu mult mai destupaţi la minte, ci pentru că nu-i interesează cu ce nume botează, făcând întru totul pe placul părinţilor (plătitori). Acum însă nu vreau să ating această latură oarecum subiectivă, ci mi-am propus să abordez problema numelor în Biserica Ortodoxă Rusă. Cu această ocazie, vreau să punctez trei idei importante: 

 

     1. După cum am scris şi într-un articol mai vechi, nu este obligatoriu ca un creştin să poarte un nume de sfânt, chiar dacă acesta este un lucru frumos şirecomandabil. Primii creştini purtau nume păgâne, căci altele nici nu erau, iar unii purtau chiar nume de zeităţi păgâne (Dimitrie, Dionisie, Artemida, Afrodita, Diana, Mercur[ie] ş.a.). La urma urmei, nu numele sfinţeşte omul, ci omul sfinţeşte numele prin viaţa, iar uneori şi prin sângele său! Şi chiar dacă creştinul nupoartă numele unui sfânt, nu înseamnă că el nu are „înger păzitor”, care e cu totulaltceva decât „sfântul ocrotitor / patronul ceresc”.

     Majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale botează cu orice nume (cu excepţia celor sataniste), nu neapărat cu nume de sfinţi. Astfel, mulţi creştini ortodocşi din alte ţări, când ajung în contact cu clerul Bisericii Ortodoxe Ruse, sunt refuzaţi la pomenire sau la oficierea unor Sfinte Tainei. Tocmai de aceea, Patriarhia Moscovei, în urma numeroaselor plângeri, a emis o circulară în care obligă preoţii să pomenească pe creştinii care au primit botezul în alte Biserici locale, chiar dacă numele acestora nu se regăsesc în Calendar. Din păcate însă, cei mai mulţi nu ştiu de existenţa acestei circulare sau refuză să o pună în practică.  Continuă să citești →

Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

autor: Ierom. Petru Pruteanu

971708_10200572544091074_396612778_n       

Ca urmare a mai multor sesizări din partea unor clerici şi laici, am hotărât să aduc la cunoştinţă faptul că, în ultima vreme, prin mănăstirile (şi chiar parohiile) din România şi Republica Moldova, umblă un tânăr individ pe numele Găzdaru Marian, originar din Slobozia (jud. Ialomiţa, România), care se dă drept „ieromonahul Gavriil” şi care se cere/se oferă de a sluji, pozându-se pe lângă clerici şi personalităţi bisericeşti. În acelaşi timp, sute de oameni se plâng că au fost rugaţi să-l găzduiască, după care l-au văzut beat şi ademenind fete tinere. 

       Un preot care l-a spovedit o perioadă şi cunoaşte rătăcirile lui Găzdaru Marian spune că acesta avea tendinţe schismatice şi chiar dereglări psihice. Cei care-l cunosc afirmă că el n-a fost niciodată călugărit şi hirotonit sau, cel mult, a fost „hirotonit” de pseudo-mitropolitul Ioan Preoteasa din aşa-zisa „Biserică secretă”, dar nu de PS Vincenţiu al Sloboziei, cum se prezenta el. În orice caz el nu este cleric al nici unei eparhii canonice din România sau Republica Moldova şi nu are preoţie valabilă. 

  Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

*

inquisition

Dedic acest material celor şase preoţi din BOR,
care mi s-au plâns despre aceleaşi lucruri.
Dar ei sunt mult mai mulţi…

După cum remarca Sf. Athanasie din Paros (1721–1813), Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi alți Părinţi trăitori ai teologiei euharistice, mulţi preoţi, care vor încerca să aplice în parohiile sau mănăstirile lor învăţătura Bisericii despre împărtăşirea sistematică cu Sfintele Taine vor fi blamaţi şi persecutaţi.

Din păcate, acest lucru chiar se întâmplă în unele eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române (mai puţin în diaspora), unde preoţii sunt opriţi de slujbe, băgaţi în consistorii, transferaţi în alte parohii etc., pe simplul motiv că împărtăşesc oamenii în fiecare săptămână – adică, pe motiv că respectă canoanele. Şi întrucât bravii „canonişti” şi „păstrători ai tradiţiei strămoșești” nu pot să formuleze nişte capete de acuzare concrete, bagă totul în categoria „inovaţie în cult”. Şi ce numesc ei „inovaţie în cult”? De exemplu: împărtăşirea mirenilor mai des de 40 de zile (mai ales în afara posturilor), împărtăşirea de 2-3 ori cu aceeaşi spovedanie, citirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, unirea Botezului şi Cununiei cu Liturghia şi altele de genul acesta. Normalitatea este numită de ei „inovaţie”, iar anormalitatea este numită „tradiţie strămoşească”. Atâta pot pricepe oamenii respectivi sau, mai degrabă, cei care i-au pus în aceste funcţii… Şi n-are rost să vin acum cu argumente teologice sau istorice, căci cei vizaţi oricum nu le citesc. În ultima vreme ei ştiu doar să numere… 

  Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE LEGĂTURA DINTRE SPOVEDANIE ŞI ÎMPĂRTĂŞIRE

Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

sfanta-spovedanie

Întrebare din partea revistei „Kifa” (Moscova): Părinte, Petru! În ultima perioadă, în blogosfera ortodoxă rusă, tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică. Cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele? De ce, după părerea Dumneavoastră, problema a ajuns să fie atât de intens discutată?

Discuţiile pe marginea acestui subiect, în mediul bisericesc rusesc, se poartă cel puţin din anul 2006 şi acest lucru este îmbucurător. Am urmărit cu atenţie tot ce s-a scris la această temă şi, după părerea mea, majoritatea teologilor care s-au pronunţat la acest subiect pun problema foarte corect şi vin cu propuneri care se înscriu destul de reuşit în duhul Tradiţiei Bisericii, precum şi în realitatea vieţii bisericeşti de astăzi.

După cum vom vedea mai jos, grecii nu au o astfel de problemă, dar la noi, unde împărtăşirea sistematică abia este restabilită pe ici-pe colo, se constată că aceasta este împiedicată de „regula” mărturisirii laicilor înainte de fiecare împărtăşire. De multe ori, mărturisirea este făcută în mare grabă sau formal, transformându-se, în cel mai bun caz, într-o simplă binecuvântare pentru împărtăşire. Preoţii sinceri şi conştienţi pe bună dreptate ridică această întrebare, mai ales că ei înşişi nu se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire, iar „ipocrizia dublului standard” nu poate continua la nesfârşit. Aşa cum spun Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Nicodim Aghioritul, regulile privind pregătirea pentru împărtăşire (post, rugăciune, spovedanie – dacă este cazul) trebuie să fie identice atât în cazul clericilor, cât şi al credincioşilor. Clericii nu au și nu pot avea nici un fel de privilegii la primirea împărtăşirii, ci numai obligaţii suplimentare legate de învăţare şi slujire. Sper că acest lucru va fi înţeles mai bine din abordarea istorico-liturgică şi duhovnicească pe care ne-am propus să o facem în cele ce urmează. 

 

1.     Din punct de vedere istoric, putem spune că practica mărturisirii păcatelor şi a dezlegării lor de către un urmaş al apostolilor (episcop sau un preot delegat) este de origine apostolică (sec. I) şi ea a existat dintotdeauna în Biserică, numai că în decursul timpului această practică a avut înţelesuri şi forme diferite. Mărturiile istorice din primele trei-patru secole sunt lacunare şi confuze, dar deja din sec. IV-V atestăm existenţa a două tipuri total diferite de mărturisire a păcatelor, care mai târziu „au fuzionat”, rezultând practica spovedaniei de astăzi. Mai exact:

a)   Exista o mărturisire care se făcea doar în cazul păcatelor mari: idolatrie, apostazie, curvie, ucidere, furt şi alte păcate considerate „mari” sau „de moarte” (I Ioan 5:16). O astfel de mărturisire era acceptată o singură dată după Botez (cf. Păstorul Herma, Tertulian ş.a.) sau cel mult de 2-3 ori în viaţă, iar creştinii care-şi luau în serios viaţa de după Botez, deşi se împărtăşeau la fiecare Liturghie duminicală sau chiar zilnică, practic nu se mărturiseau niciodată. Până spre sfârşitul sec. IV, în cazul păcatelor ştiute de toţi, această mărturisire se făcea public, iar în cazul păcatelor necunoscute comunităţii, acestea erau mărturisite în taină episcopului sau unui preot delegat de acesta. În urma mărturisirii, episcopul sau chiar sinoadele locale (cf. Canonul 5, Sin. I Ecumenic) hotărau oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine a penitentului respectiv pentru o perioadă determinată de timp (de la câteva luni până chiar la 15-20 de ani). În funcţie de pocăinţa penitentului, termenul de oprire de la împărtăşire putea fi scurtat sau prelungit. Primirea la împărtăşire se făcea automat, după expirarea termenului care a fost rânduit prin epitimie, fără careva rugăciuni sau formule speciale de dezlegare, iar în unele tradiţii locale – prin punerea mâinilor episcopului sau prin ungerea cu untdelemn sfinţit. 

b)  Exista şi o spovedanie monahală, care era făcută în faţa părintelui duhovnicesc („stareţ /gheronda”), de cele mai multe ori nehirotonit (monahie-stareţă, în cazul mănăstirilor de maici), în vederea mărturisirii gândurilor şi a primirii unor sfaturi personale privind lupta duhovnicească. Această mărturisire nu viza păcatele mari, care ar fi implicat oprirea de la împărtăşire, şi care țineau de competenţa episcopului locului. Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu – Conferinţă la Suceava: “Întoarcerea Acasă…, în Biserica lui Hristos”

Conferinţă la Suceava:

“Întoarcerea Acasă…, în Biserica lui Hristos”

 

drumul spre biserica

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, şi prin străduinţa unor preoţi din municipiul Suceava, am fost invitat de susţine o conferinţă pe tema: „Întoarcerea Acasă…, în Biserica lui Hristos”.

Conferinţa va avea loc pe data de 21 mai 2013 în sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților (str. Vasile Bumbac, nr. 14), începând cu orele 18.00. În pauza conferinţei va avea loc prezentarea cărţii lui Peter E. Gillquist „Întoarcerea Acasă. De ce se convertesc clericii protestanţi la Ortodoxie”.

Sunt invitaţi toţi doritorii!

P.S. În dimineaţa zilei de 21 mai voi sluji la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” – Zamca (lângă mănăstirea armenească), care-şi va sărbători hramul. 

Sursa: http://www.teologie.net/2013/05/15/conferinta-la-suceava-intoarcerea-acasa-in-biserica-lui-hristos/

Ierom. Petru Pruteanu – Conferinţă despre Sfintele Taine (video, 5 părţi)

 

Ierom. Petru Pruteanu – Conferinţă despre Sfintele Taine (video)

*

Ierom. Petru Pruteanu: LITURGHIA ORTODOXĂ. ISTORIE ŞI ACTUALITATE (ediţia II-a (2013), revizuită şi completată)

Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate

ediţia II-a (2013), revizuită şi completată

 

La editura Sophia din Bucureşti a apărut ediţia a II-a (anul 2013)
a cărţii noastre:
„Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate”.

Cuprinsul cărţii (PDF)

 

Cartea poate fi comandată pe saitul librăriei Sophia, iar în scurt timp va fi comercializată în majoritatea librăriilor din România (unde difuzează Supergraph).

 

Preţul cărţii este de 40 RONi (aprox. 150 MDL).

 

Format: 16.5×23.5 cm; 376 p., copertă cartonată. 

 

ISBN: 978-973-136-337-0 

 

Acum 1700 de ani, când împăratul Constantin cel Mare dădea libertate creştinilor (Milan – anul 313), cultul Bisericii, săvârşit aproape trei secole prin case şi prin catacombe, trece într-o nouă fază istorică de dezvoltare. Liturghia ajunge să fie slujită în biserici şi catedrale măreţe, unde frumuseţea spaţiului şi fastul liturgic pământesc făceau trimitere la frumuseţea cerească spre care Biserica înaintează prin fiecare rugăciune, procesiune sau gest liturgic.

  Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: DIALOG DESPRE RUGĂCIUNE

 Ierom. Petru Pruteanu: DIALOG DESPRE RUGĂCIUNE

Vlad Dumitru Plăcintă de la Asociaţia românească „Salvează o inimă” ne-a solicitat un interviu despre rugăciune, pe care-l redăm mai jos. Să dea Domnul ca aceste cuvinte să fie un pas înainte spre mai multă rugăciune.  

–  Preacuvioase Părinte, mulțumindu-vă anticipat pentru interviul acordat, vom purcede la drum, remarcând faptul că în contextul în care omul contemporan îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind și dormind, puținul timp rămas fiind dedicat unor activități relaxante, ne întrebăm cât de mult timp ar trebui să acordăm rugăciunii, cum ar trebui să ne rugăm și mai ales cum poate să arate un program de rugăciune al creștinului contemporan?

În primul rând, eu nu sunt de acord cu pretextul multora că nu au timp pentru Biserică sau pentru rugăciune. Timpul nu stă pe marginea drumului, ci reprezintă programul pe care fiecare şi-l face aşa cum doreşte. Deci, nimeni nu poate spune că nu are timp pentru rugăciune, ci trebuie să spună că nu-şi face timp pentru aceasta. Printre multele activităţi şi întâlniri pe care şi le programează, rugăciunea şi întâlnirea cu Dumnezeu tot mai puţin se regăsesc în programul zilnic sau săptămânal al omului post-modern. Atunci când omul are o problemă, imediat îşi face timp pentru rugăciune şi Biserică, dar când problemele parcă lipsesc, omul nu-şi mai face timp pentru Dumnezeu, comportându-se cu El, ca şi cum un copil şi-ar saluta părinţii doar atunci când are nevoie să primească bani de la ei.  Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: SINODUL BISERICII ORTODOXE RUSE DESPRE SĂVÂRŞIREA SFÂNTULUI MASLU

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse despre săvârşirea Sfântului Maslu

 

 

    

La recomandările Comisiei Liturgice din cadrul Consiliului Intersobornicesc al Bisericii Ortodoxe Ruse[1], Sfântul Sinod, întrunit în şedinţa sa din 25-26 decembrie 2012 (protocolul 130), a purtat discuţii cu privire la oficierea Tainei Sfântului Maslu şi a hotărât următoarele:

 1.    A se aproba „Slujba pe scurt a Sfântului Maslu”[2], care va fi săvârşită de unul sau mai mulţi preoţi asupra bolnavilor internaţi în spitale sau asupra celor care sunt grav bolnavi acasă. Această slujba prescurtată va fi tipărită centralizat, apoi va fi răspândită şi folosită în cazurile când starea bolnavului sau condiţiile de săvârşire a slujbei nu permit săvârşirea rânduielii integrale.

2.     În cazul săvârşirii „Sfântului Maslu de obşte”, care se oficiază de regulă în Postul Mare[3], cu participarea mai multor preoţi, să se revină la vechea practică a Bisericii de a citi întreaga rânduiala a slujbei (7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 Rugăciuni) şi abia la sfârşit să se facă o singură ungere cu ulei sfinţit. Rânduiala cu şapte ungeri se va săvârşi doar în cazul slujirii integrale a Slujbei Maslului pentru un bolnav.

3.     Episcopii şi preoţii să explice credincioşilor că în lipsa unei boli serioase (!), se recomandă ca „Maslul de obşte” să fie săvârşit o singură dată pe an (!), iar săvârşirea mai deasă a „Maslului de obşte” asupra aceloraşi persoane denotă neînţelegerea sensului acestuia în defavoarea altor Taine ale Bisericii. 

 

     Nu vreau să fac careva comparaţii între două Biserici Ortodoxe surori, dar presupun că o astfel de hotărâre (în special punctul 3) este de mult aşteptată şi de la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că acesta a declarat anul 2012:  „An omagial al Sfântului Maslu”, dar pe lângă cele câteva referate aproape clonate şi extrem de multe Masluri săvârşite prin toate bisericile din România şi din diaspora, nu s-a observat nici o tendinţă de îndreptare a lucrurilor în ceea ce priveşte săvârşirea acestei slujbe. Pe plan social s-au făcut mai multe lucruri frumoase şi lăudabile, dar până-n ultima zi a „anului omagial” am aşteptat să vedem ceva pozitiv şi pe plan liturgic. Mă refer la aceleaşi probleme pe care le-am semnalat şi altă dată:

a)    Cunoaştem sute de texte patristice prin care suntem chemaţi să ne spovedim şi să ne împărtăşim cât mai des, dar nu cunoaştem nici un text patristic de până în secolul XX (!), care să ne îndemne la Masluri mai dese şi mai multe. În BOR însă, foarte mulţi oameni îşi fac Maslu săptămânal, chiar dacă nu au vreo boală serioasă. Bineînţeles, Sfântul Maslu nu trebuie privit ca „extrema unctio” pentru cei aflaţi pe patul de moarte, dar este totuşi o Taină a Bisericii, care nu se poate face la întâmplare şi fără nici o pregătire, ci numai credincioşilor grav bolnavi. Textul de la Iacov 5:14-15 se adresează bolnavilor care nu pot veni la preot, ci cheamă preotul la ei, ca prin „rugăciunea credinţei” şi „ungerea cu ulei în numele Domnului” , să fie „ridicaţi” din patul bolii. Este o interpretare literară foarte simplă a textului biblic, care nu dă loc speculaţiilor fanteziste asupra unor „efecte” închipuite ale Maslului.

b)    Nici practica săvârşirii Maslului „la fără frecvenţă”, cu pomenirea a zeci de nume ale unor persoane absente sau ungerea hainelor lor, nu se înscrie în teologia Tainelor Bisericii, căci nu ştiu ca cineva să pomenească persoane absente la Botez, Spovedanie, Împărtăşanie, Cununie şi Hirotonie sau să boteze doar hainele pruncului. În BOR însă, la Maslu, acest lucru se întâmplă la tot pasul, chiar dacă din amvoane auzim predici siropoase despre „Taina Sfântului Maslu”. Păi ori este Taină ca toate Tainele, ori rămâne a fi ceea ce se vede dintr-o parte: o măsură populistă, cu importante câştiguri băneşti. Şi nu exclud faptul că unor oameni, pentru credinţa şi nădejdea lor, chiar şi aceste pomeniri „la fără frecvenţă” le-au ajutat, dar şi mai mult i-ar fi ajutat Spovedania şi Împărtăşania, precedate de o cateheză sănătoasă, care să înlăture orice percepţie magică asupra lucrării harului în viaţa omului.

     Şi în Republica Moldova, mai ales în câteva mănăstiri, există destule tendinţe greşite în săvârşirea Sfântului Maslu, dar sperăm că aceste hotărâri ale Sfântului Sinod (poate mai mult decât alte hotărâri uitate de moldoveni) vor contribui la îndreptarea lucrurilor şi la însănătoşirea în primul rând duhovnicească a membrilor Bisericii.

 

[1] Organ teologic consultativ, care funcţionează în perioada dintre şedinţele Sfântului Sinod şi ale Soborului Arhieresc, având prerogativa de a pregăti şi a dezbate public actele sinodale ce urmează să fie aprobate. 

[2] Slujba în slavona bisericească deja poate fi accesată pe saitul patriarhiei şi ea este foarte asemănătoare cuvarianta în limba română propusă de noi anterior.  

[3] Aşa cum am arătat şi în studiul nostru despre istoria Slujbei Sfântului Maslu, obiceiul săvârşirii Maslului în Postul Paştilor (Miercurea sau Joia Mare), iar uneori şi în Ajunul Naşterii Domnului, provin din vechiul Maslu penitenţial, care era diferit de Maslul pentru bolnavi. Acest „Maslu de obşte” înainte de Paşti era şi trebuie privit şi astăzi ca o „dezlegare de obşte” pentru împărtăşirea pascală, dar numai pentru cei care în acel post deja s-au spovedit şi nu au fost opriţi de la împărtăşire. 

Sursa: teologie.net

A VĂZUT LUMINA TIPARULUI CARTEA DE RUGĂCIUNI DIORTOSITĂ DE IEROM. PETRU PRUTEANU

A VĂZUT LUMINA TIPARULUI CARTEA DE RUGĂCIUNI DIORTOSITĂ DE IEROM. PETRU PRUTEANU

 

Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul, creat de Dumnezeu şi spre comuniunea cu El, nu poate trăi. Necesitatea rugăciunii este simţită mai ales în momentele grele ale vieţii, şi Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, dacă cerem cu credinţă şi nădejde. Ar fi însă mai corect ca fiecare creştin să se roage permanent – şi la bine şi la rău – mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate.

Rugăciunea creştinului nu trebuie să fie niciodată formală sau grăbită, ci fiecare cuvânt trebuie rostit rar şi pătrunzător, ca mintea şi inima să reuşească să intre în acest dialog tainic cu Dumnezeu. O condiţie importantă pentru rugăciune este ca omul să fie împăcat cu toţi şi să-şi recunoască starea de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu, pentru care să ceară iertare şi milă de la El.

Rugăciunea poate decurge mai bine şi mai cu folos dacă şi condiţiile exterioare sunt favorabile. Este important ca fiecare creştin să aibă un ungheraş cu icoane (preferabil orientat spre răsărit) şi acolo să-şi facă rugăciunile de dimineaţă şi de seară; în caz de nevoie însă, ne putem ruga oriunde şi oricum, chiar şi fără icoane. De asemenea este bine ca în faţa icoanelor să aprindem o lumânare sau o candelă, iar sunetele şi gălăgia exterioară, atât cât ne stă în putinţă, să le înlăturăm sau să nu le băgăm în seamă, pentru a ne putea aduna mintea şi a o concentra doar la rugăciune.

Un alt aspect la care trebuie să ne oprim se referă la înseşi cuvintele rugăciunii. În principiu, lui Dumnezeu ne putem ruga cu orice cuvinte şi în orice limbă, numai că în rugăciunile improvizate ale creştinilor (mai ales ale celor mai „îndepărtaţi de Biserică”) se pot strecura multe greşeli care pot face rugăciunea greşită şi „ineficientă”. De aceea Biserica recomandă anumite rugăciuni concrete: fie de inspiraţie biblică – cum sunt Psalmii sau „Tatăl nostru…”, fie rugăciuni scrise de anumiţi Sfinţi, care prin viaţa lor au bine-plăcut lui Dumnezeu, devenind pentru noi modele duhovniceşti demne de urmat. Iată de ce Biserica reeditează la nesfârşit diferite cărţi de rugăciuni, pentru ca creştinii să se roage „corect” şi „suficient”, urmând exemplu Sfinţilor. Astfel de cărţi cu rugăciuni trebuie să existe în fiecare casă, dar ele trebuie şi folosite în fiecare zi de membrii familiei şi nu pur şi simplu „ţinute la icoane”. Nu ne este de nici un folos dacă avem una sau mai multe cărţi de rugăciuni în casă, dar nu ne rugăm din ele; ba chiar ne osândim, căci avem toate posibilităţile şi mijloacele de a ne ruga, dar nu vrem să o facem. Iar Dumnezeu ne va judeca nu doar după fapte, ci şi după gânduri, intenţii şi mai ales după posibilităţile noastre de a face o faptă sau alta.

Pentru a fi de folos creştinilor, am hotărât şi noi să edităm această carte de rugăciuni mai întâi în format electronic, iar la timpul rânduit de Dumnezeu o vom şi tipări, dar nu ne-am limitat la retipărirea conţinutului după alte cărţi, ci am făcut şi unele îmbunătăţiri demult aşteptate. Trebuie să se ştie că majoritatea rugăciunilor Bisericii Ortodoxe au fost scrise în limba greacă veche, de aceea, pentru a tipări un text bine tradus şi adecvat limbajului omului contemporan (pentru a fi pe înţelesul acestuia), a trebuit să verificăm fiecare rugăciune după textul grecesc, dar şi după traducerile slavone ale diferitelor rugăciuni. În unele locuri a trebuit să facem unele schimbări mai radicale, în altele – unele aproape neobservate. Au rămas şi multe locuri unde am fi dorit să intervenim, dar pentru că oamenii prea mult s-au obişnuit cu o anumită variantă a textului şi de cele mai multe ori o repetă din inerţie fără să-i intereseze sensul şi corectitudinea textului, am considerat oportun să lăsăm vechile variante de traducere.

În ce priveşte conţinutul cărţii, precizăm că din ea au fost scoase toate prevederile legate de prezenţa preotului la aceste rugăciuni, lăsând strict ceea ce ţine de rugăciunea de acasă a credincioşilor de rând. Majoritatea cărţilor de rugăciuni pur şi simplu duceau în eroare pe creştini cu acele prevederi, deşi se ştie foarte bine că prezenţa preotului la rugăciunile obişnuite ale creştinilor este o excepţie extrem de rară.

Alte modificări făcute la anumite rugăciuni sau rânduieli au şi ele diferite explicaţii şi argumente întemeiate, pe care nu le putem enumera şi explica aici, dar ele nu trebuie să provoace nedumeriri sau nelinişte, chiar dacă anumite texte sau exprimări nu sunt conforme cu obişnuinţele noastre. Până la urmă este vorba de obişnuinţe…

(Ierom. Petru Pruteanu)

Sursa:  http://www.teologie.net/2011/11/02/carte-de-rugaciuni-pdf-versiune-diortosita/

Cuprinsul:

Rugăciunile dimineţii
Rugăciunile meselor
Rugăciunile de seară
Rugăciuni pentru diferite trebuinţe
Rânduială înainte de spovedanie
Pavecerniţa Mică
Canon de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos (altul decât cel din Ceaslov)
Paraclisul Maicii Domnului
Canonul către Îngerul păzitor
Rânduiala Sfintei Împărtăşiri
Rugăciunile de mulţumire  după dumnezeiasca împărtăşire
Rânduiala ceasului pascal

 ***

Cartea numără 206 pagini, iar prețul este de 5 lei.

Comenzile se pot face scriind la adresa de e-mail orthoierapostolos@yahoo.com

sau sunând la numărul de telefon 0744 525 131. 

Ierom. Dr. Petru Pruteanu: CIRCULARĂ A BISERICII RUSE DESPRE POMENIREA NUMELOR DE BOTEZ

Circulară a Bisericii Ruse despre pomenirea numelor de botez

 

Ierom. Dr. Petru Pruteanu

În centrele eparhiale din cuprinsul Patriarhiei Moscovei a fost trimisă circulara Nr. 01/4299 din 31.08.2012, semnată din încredinţarea patriarhului Kiril de către şeful Administraţiei Patriarhale, mitropolitul Varsanufie de Saransk şi Mordovia. Iată textul acesteia:

 „La Patriarhia Moscovei vin scrisori în care se atrage atenţia asupra cazurilor de refuz al pomenirii liturgice sau participare la [Sfintele] Taine ale credincioşilor ortodocşi care sunt botezaţi în alte Biserici Ortodoxe Locale (de exemplu: [în Bisericile] Bulgară, Georgiană, Română, Sârbă, Finlandeză ş.a.), unde li se pun nume care lipsesc din Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.

În tradiţiile unor Biserici Locale se admite ca la botez pruncii să fie numiţi cu nume naţionale, care lipsesc din Calendare. Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Pentru o teologie “completă”…

 

Pentru o teologie “completă”…

*

Motto: „Cu prostul neşcolarizat, te lupţi puţin şi ai scăpat;
Dar duci o muncă colosală cu prostul care… are şcoală”.

 

Blogosfera pseudo-ortodoxă şi pseudo-duhovnicească din România a început o nouă campanie de răspândire a unor materiale scoase din context, care chipurile ar desfiinţa „teologia academică” şi „i-ar pune la punct” pe toţi cei care îndrăznesc să meargă împotriva „Tradiţiei”. Anonimatul şi mediocritatea evidentă a celor care administrează acele bloguri trebuia demult boicotată, dar iată că mai sunt unii care se arată încântaţi de falsa lor mărturie şi încep să creadă că între ştiinţa teologică şi spiritualitatea filocalică ar exista un conflict iremediabil. Aceasta e prima şi cea mai gravă capcană întinsă trăirii conştiente în Biserică.

O personalitate enciclopedică precum Sf. Nicodim Aghioritul este intenționat ignorată de aceşti diversionişti, şi aceasta pentru că Sf. Nicodim, contrar ideilor lor preconcepute, cita şi traducea literatură occidentală, era adeptul împărtăşirii sistematice, critica anumite adaosuri liturgice neadecvate (Troparul Ceasului III în epicleză şi cuvintele „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” din Anaforaua Sf. Vasile cel Mare), nu încuraja săvârşirea parastaselor în zilele de duminică etc. În acelaşi timp, Sf. Nicodim era un mare cunoscător şi trăitor al Filocaliei, alături de alţi monahi savanţi ai timpului precum Atanasie din Paros, Macarie al Corintului, Nichifor Theotokis ş.a.   Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Despre pomenirile liturgice ale conducătorilor politici. Studiu istorico-liturgic

 

Despre pomenirile liturgice ale conducătorilor politici. Studiu istorico-liturgic

 

 

Acest studiu istorico-liturgic (PDF) nu are nici o legătură cu evenimentele socio-politice care au loc în Republica Moldova, România sau Rusia. Este vorba de un studiu-anexă la a doua ediţie a cărţii mele „Liturghia ortodoxă: istorie şi actualitate”, la care lucrez în prezent şi care ar trebui să apară spre sfârşitul acestui an.

Având în vedere că subiectul abordat este unul mai delicat, am considerat oportun să-l supun mai întâi unei dezbateri publice şi să cer părerea tuturor celor care au ceva de spus.

Deci, aştept comentariile şi opiniile Dumneavoastră, dar rog ca acestea să nu fie cu tentă politică, ci în limitele abordării noastre liturgice.

Vă mulţumesc!

Sursa: http://www.teologie.net

Ierom. Petru Pruteanu: Un glas care strigă în pustie. Mă bucur că strigăm la fel…

 

Un glas care strigă în pustie. Mă bucur că strigăm la fel…

Diaconul prof. Ioan Ică jr., 
Cateheză liturgică despre înţelesurile uitate şi neştiute ale slujbelor Bisericii

       Despre toate acestea am scris şi eu în nenumărate rânduri, iar părintele prof. Ioan Ică jr. a reuşit o sinteză care, expusă sub forma unui curs incitant, sper să aibă un impact mai vizibil. Şi totuşi, experienţa mă face să fiu sceptic… Să dea Domnul să mă înşel! 

       Înţelesurile cultului trebuie redescoperite şi trăite dinamic, căci fără acest lucru Ortodoxia devine tot mai seacă şi mai ritualistă. Din păcate, acest lucru nu se învaţă în prea multe şcoli de teologie, nemaivorbind de faptul că, cateheza liturgică pentru simplii credincioşi lipseşte cu desăvârşire. 

Sursa: http://www.teologie.net

Ierom. Petru Pruteanu: BOTEZUL ŞI CUNUNIA TREBUIE PRECEDATE DE CATEHEZĂ

Botezul şi Cununia trebuie precedate de cateheză

 

Deja de aproape 20 de ani, mari misionari ruşi precum Daniil Sysoev, Andrei Kuraev, Piotr Meşcerinov, Ghennadii Fast, Arsenii Sokolov ş.a. vorbesc despre necesitatea catehezei înainte de Botez, Cununie, Spovedanie şi Împărtăşire, iar unii dintre aceşti teologi optează chiar pentru reintroducerea instituţiei catehumenatului, aşa cum era ea şi în trecutul Bisericii.

Spre bucuria ortodocşilor conştienţi, în data de 2 februarie 2011, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât efectuarea obligatorie a catehezei înainte de Botez şi Cununie în tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi demararea discuţiilor privind reintroducerea instituţiei catehumenatului. Până la elaborarea unor programe oficiale de catehizare, responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea metodelor şi ghidurilor de catehizare revine ierarhilor şi departamentelor misionare de pe lângă centrele eparhiale. Puţine eparhii au elaborat şi implementat vreun plan concret de catehizare, dar e salutabil faptul că unii preoţi, fără să aştepte „directive de sus”, ci probabil fiind însufleţiţi de exemplele Sfinţilor Părinţi sau ale misionarilor contemporani, au înţeles necesitatea catehezei şi s-au pus pe treabă.  Continuă să citești →