Arhive categorii: ORTODOXIE

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

Legături:

de Marian Maricaru

Sfintele CANOANE cer IMPARTASIRE ZILNICA in SAPTAMANA LUMINATA. Nu exista dublu standard preot-laic in problema pregatirii pentru Euharistie. Dupa cum veti vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adica „Cinci-Sase Ecumenic” se exprima in acest sens la sfarsitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotararile sale sunt primite si de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primara a Bisericii (pentru cei care sustin retorica lui „aceasta se facea numai in Biserica primara” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie tinut de intreaga Biserica si nu a fost abrogat niciodata.

In plus, Saptamana Luminata este toata O SINGURA ZI. Pastile nu tin trei zile, cum gresit tot repeta unii si a patruns si in calendarele bisericesti! Fiecare zi a Saptamanii Luminate este mai mult decat o Duminica. Se canta in fiecare zi toata slujba din noaptea privegherii Pastilor Invierii (Pastile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care difera sunt:

1. faptul ca nu se ia si lumina (de la candela / lumanare) la inceput si nu se citeste Evanghelie in pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina  (si Adevaratul Miel Pascal) de la sfarsit, adica Sf. Impartasanie!  Continuă să citești →

Cuvânt la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos al Sfântului Ioan Gură de Aur: ÎNVIEREA LUI IISUS SE DOVEDEŞTE PRIN MINUNILE APOSTOLILOR

din “Omilii la Postul Mare”

„Domnul a înviat cu adevărat” (Lc. 24, 34)

*

Invierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor

Mulţi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa ? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor.
Cum că ei n-ar fi crezut nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, aşa că putea şi trecuse în putreziciune. Dar Hristos 1-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, si iarăşi i-a deşteptat; însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce la credinţă; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat ? Ei prin aceea negreşit nu s-ar fi îndreptat, ci necucernicia şi osânda lor ar fi sporit. Aşadar pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi; căci El i-ar fi expus la o mai mare pedeapsă, dacă după răstignire S-ar mai fi arătat lor. Continuă să citești →

„DOAMNE, RĂMÂI CU NOI…” – Cuvântul Arhim. Gh. Kapsanis la Sărbătoarea Paştilor (2009)

CUVÂNTUL PREACUVIOSULUI ARHIMANDRIT GHEORGHE KAPSANIS,

EGUMENUL MĂNĂSTIRII GRIGORIU DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS LA
SĂRBĂTOAREA PAŞTILOR DIN ANUL MÂNTUIRII 2009
 
DOAMNE, RĂMÂI CU NOI…
 

„Doamne, rămâi cu noi, căci este spre seară şi s-a plecat ziua” (Luca 24: 29)

În seara Duminicii Învierii, după cum istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca, doi ucenici ai Domnului, Cleopa şi probabil Luca, mergeau spre satul Emmaus, care este la o distanţă de 60 de stadii, adică unsprezece kilometri de Ierusalim. Erau tulburaţi şi problematizaţi de toate câte se întâmplaseră  în Ierusalim în ultimele zile şi, mai ales, de moartea pe cruce şi vestea încă nesigură pentru ei despre Învierea Învăţătorului lor. Discutau despre aceste lucruri şi erau plini de durere, nelinişte şi întristare.
Atunci  apare un împreună-călător necunoscut. Îi întreabă care este pricina tristeţii lor. Aceştia l-au ocărât cum că nu ştie faptele cutremurătoare care s-au întâmplat în acele zile în jurul persoanei lui Hristos. Acest necunoscut împreună-călător cu ei nu era altul decât Domnul Iisus cel înviat. Începe atunci să le tâlcuiască cele spuse referitoare la El de către Moise şi de către alţi profeţi şi să le explice că aşa trebuia să se întâmple ca să intre Hristos „în slava Sa”. Cu alte cuvinte, că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care prin întruparea Sa a unit firea divină cu cea umană în dumnezeiescul Său Ipostas, trebuia să rabde înfricoşătoarele Patimi şi moartea pe cruce pentru a tămădui şi îndumnezei firea noastră căzută, pe care a luat-o din Fecioara Maria.
Inimile ucenicilor necăjiţi, în timp ce ascultau dumnezeieştile Lui cuvinte, se mângâiau, se luminau şi se încălzeau de dumnezeiască iubire.  De aceea, şi atunci când au ajuns la satul către care mergeau şi împreună-călătorul lor „se făcea că merge mai departe”, aceştia stăruiau să rămână cu ei, deoarece începuse să cadă ziua şi întunericul să acopere pământul.
Până la acest moment, ochii ucenicilor erau ţinuţi „ca să nu-L cunoască”. Dar în timpul cinei, când a frânt pâinea, după ce mai întâi o binecuvântase, pentru a le-o oferi, „li s-au deschis ochii lor” şi au recunoscut că Cel până atunci necunoscut pentru ei împreună-călător, era preaiubitul lor Învăţător, Domnul cel Înviat şi Dumnezeul lor.
În situaţia ucenicilor  Domnului îndureraţi, necăjiţi, problematizaţi şi nevoitori ne aflăm şi noi de multe ori în viaţă. Înfruntând patimile noastre şi  problemele  zilnice care sunt omeneşte nerezolvabile, credem că Dumnezeu este absent din viaţa noastră de unde sentimente dureroase  inundă sufletul nostru. Însă, adunându-ne la frângerea pâinii în Taina Dumnezeieştii Euharistii ,recunoaştem că Hristos este prezent în Biserică şi în viaţa noastră.
Atunci, cu inima aprinsă de dragostea dumnezeiască, după  cum era a ucenicilor care vorbeau cu Domnul, repetăm şi noi:
„Doamne, rămâi cu noi”, Continuă să citești →

Sâmbăta Mare, ziua de trecere

Sâmbăta Mare, ziua de trecere 

Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este iadule, biruința?

sambata_mare_ziua_de_trecereConstatăm cu tristețe că, astăzi, Sâmbăta din Săptămâna Patimilor este privită ca o „pauză” între doliul zilei de vineri și bucuria sfântă din duminica Paștilor. O percepție cu totul greșită. Ea contrazice legătura primordială dintre cele două zile. Ziua de sâmbătă este veriga indispensabilă ce face legătura între Moartea și Învierea lui Hristos. În Sâmbăta Mare sărbătorim înfrângereamorții de către Hristos, Învierea fiind mărturie a acestui fapt. Aceasta este o zi tainică, al cărui înțeles nu poate fi tălmăcit de mintea omenească. Hristos zace mort, cu trupul în mormânt. Cu toate acestea, în acest moment al unei aparente înfrângeri asupra Vieții, moartea este cea care a fost învinsă. Sufletul lui Hristos s-a pogorât la iad, precum se întâmpla cu toate celelalte până la acea vreme. Însă sufletul său nu e ca toate celelalte. El este Dumnezeu și Om. Iadul nu are putere asupra Sa. Încearcă să Îl rețină, ca pe restul sufletelor de la Adam și Eva, dar nu izbutește. Viața din Iisus Domnul de Viață Dătător luminează negura Iadului precum luminează lumânarea cămara mică și întunecată. Puterea iadului este distrusă nu numai prin Hristos ci și prin următorii săi credincioși, adică fiecare dintre noi. Antiteza dintre trupul lui Hristos zăcând în mormânt și conștiința că prin aceasta a învins moartea, creează un sentiment de tristețe îmbinat cu bucurie (unic în ortodoxie) care să tacaă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor (Heruvic din Sâmbăta Mare).

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/

Slujba Prohodului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

– care se citeste la Denia Prohodului Domnului din seara de Vinerea Mare –

La Dumnezeu este Domnul…, troparul, glasul al 2-lea:

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tau, cu giulgiu curat înfăşurându-L si cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.

Slava…

Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce esti viata cea fara de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu stralucirea Dumnezeirii; si când ai înviat pe cei morti din cele de dedesupt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Si acum…

Mironositelor femei, stând lânga mormânt, îngerul a grait: Miresmele mortilor sunt cuviincioase, iar Hristos puterjunii S-a arat strain.

Dupa aceasta, preotii si credinciosii aprind lumânari de ceara curata si se rânduiesc în jurul mesei, pe care se afla asezat sfântul Epitaf. Urmeaza Catisma a saptesprezecea – starile Prohodului, care se cânta dulce si cu mare cuviinta.

Starea întâi

Preotul cadeste sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; daca sunt mai multi, cadeste protosul. Apoi se cânta rar întâiul tropar, glasul al 5-lea: Continuă să citești →

Sf. Ioan Gura de Aur – Predica la Sfanta si Marea Vineri

Sf. Ioan Gura de Aur

 Predica la Sfanta si Marea Vineri

din “Omilii la Postul Mare”

„Părintele Meu, de este cit putinţă, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”
(Mt. 26, 39)

Eu cred că mulţi se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; şi cei necredincioşi vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraţilor noştri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât şi pe fraţii noştri săi scăpăm de nelinişte şi de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc şi să pătrundem în înţelesul lui cel adânc. Continuă să citești →

10 aprilie: Pătimirea Sfinţilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompia, Zinon, Alexandru, Teodor şi cei împreună cu dînşii

10_apr_pelopidas_chronius_phocion_sophocles_isocrates_hercules_epaminondas_demethenes_miltiades_homer_demos_terendius_gregory_africanus_pericles

Decie, păgânul împărat al Romei, prin credinţa sa cea rea a închinării la idoli, vrând pe toţi să-i cufunde în groapa pierzării, ca un fiu al diavolului, a trimis poruncă în toate părţile stăpânirii sale, ca toţi creştinii să fie atraşi cu sila la închinarea de idoli şi la gustarea din cele jertfite idolilor; iar cei ce se vor împotrivi, să primească judecată şi pedeapsă. După ce a ajuns acea poruncă în Africa, la ighemonul Fortunaţian, şezând ighemonul la judecată şi chemând pe tot poporul la sine, astfel le zicea: „Jertfiţi zeilor, iar de nu, cu cumplite chinuri vă veţi munci şi rău veţi muri”.

Aceasta zicând, a pus uneltele cele de muncire dinaintea poporului, pe care văzându-le, mulţi s-au înfricoşat şi supunându-se ighemonului, s-au depărtat de credinţa în Hristos. Iar unii dintre credincioşi, în număr de patruzeci, cu tărie au vrut să moară pentru Hristos. Şi grăiau cu nădejde unul către altul: „Păziţi-vă, fraţilor, ca să nu ne lepădăm de Hristos, Dumnezeul nostru, ca nici Acela să nu se lepede de noi înaintea Tatălui Celui ceresc şi a sfinţilor Lui îngeri. Aduceţi-vă aminte de ceea ce a zis Domnul: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă; ci vă temeţi mai mult de cel ce poate şi sufletul şi trupul să-l piardă în gheenă„. Astfel robii lui Hristos întărindu-se unul pe altul cu cuvinte, ighemonul Fortunaţian le-a zis: „Vă văd bărbaţi înţelepţi, desăvârşiţi cu anii şi mă minunez pentru ce staţi într-o nebunie ca aceasta; căci mărturisiţi că Acela este Dumnezeu şi Împărat, pe care evreii, ca pe un făcător de rele, L-au răstignit”. Continuă să citești →

10 aprilie: CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII MUCENICI TERENTIE, POMPEI, AFRICAN, MAXIM, MACARIE, DIMA ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII

10 aprilie, Sf Mc Terentie, Pompei, African, Maxim, Dima

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII MUCENICI TERENTIE, POMPEI, AFRICAN, MAXIM, MACARIE, DIMA ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII

Troparul Sfinţilor Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim, Macarie, Dima şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prealăudată mulţime a purtăto­rilor de chinuri roagă-te lui Hristos, Care are mulţime de îndurări, să împuţineze mulţimile răutăţilor mele, ca să laud prăznuirea ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slujind lui Dumnezeu Celui Viu şi Adevărat, purtătorilor de chinuri, nicicum nu aţi dat cinste zeilor celor fără de suflet şi v-aţi adus jertfă vie Dătătorului de viaţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorilor de chinuri cei patruzeci, în mijlocul priveliştii aţi desfiinţat porunca urătorilor de Dumnezeu şi aţi propovăduit pe Cuvântul Cel Întrupat, pe Cel Ce a mântuit lumea de necuvântare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mânia cea dobitocească a păgâ­nului tiran, vitejeşte au lepădat-o înţelepţii, fiind păziţi cu dragostea cea Dumnezeiască şi porniţi către mânia cea cu dreptate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te lăudăm, Singură Prealăudată Fecioară, căci din cinstite sângiurile tale ai Întrupat pe Dumnezeu şi mai presus de cuvânt în chip minunat L-ai născut, Preasfântă.

Continuă să citești →

10 aprilie: SFÂNTUL NOU MUCENIC DIMOS, CARE DE SABIE S-A SĂVÂRŞIT ÎN SMIRNA – Edirne’li Aziz Şehit Dimos (romanian & turkish)

Αγ.Δημος

10 APRILIE:

SFÂNTUL NOU MUCENIC DIMOS,

 CARE DE SABIE S-A SĂVÂRŞIT ÎN SMIRNA

Sfântul Dimos (Dimitrie) era originar din regiunea Adrianopole şi lucra ca pescar în slujba unui turc care avea o crescătorie de peşti lângă Smirna. Într-o zi, a intrat într-o dispută cu stăpânul său, care l-a calomniat spunând că Dimos a făgăduit să îmbrăţişeze religia musulmană. L-au adus înaintea judecătorului, care l-a anchetat. Dimos a rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos în pofida biciuirilor; l-au aruncat atunci în temniţă şi i-au legat picioarele de lemnul de osândă. Un prieten al martirilor, Nicolae din Lesbos, l-a vizitat atunci în celulă, ca să-l încurajeze să stăruiască în luptă până la sfârşit.

      De trei ori l-au scos din temniţă şi l-au supus anchetelor; de fiecare dată Dimos a arătat aceeaşi neclintită cugetare. S-a săvârşit prin decapitare pe10 aprilie 1763. Era de 25 de ani. Creştinii au putut să răscumpere cinstitele moaşte şi le-au înmormântat cu cinste în biserica Sfântului Gheorghe. Curând, mormântul lui a devenit loc de pelerinaj şi izvor de vindecări pentru creştinii din Smirna.

    

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa:              Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe

Copyright Continuă să citești →

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor si mântuitoarelor Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Rastignirea1Cele 12 Evanghelii ale sfintelor si mântuitoarelor

Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

– care se citesc la Denia celor 12 (douasprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare,

cu care si începe Slujba Sfintelor si Mântuitoarelor Patimi ale Domnului –

Troparul :

Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a întunecat, si judecatorilor celor fara de lege, pe Tine, Judecatorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a îndraznit unele ca acestea asupra Învatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, slava Tie!

Prima Evanghelie a Patimilor
Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.

13, 31. [Zis-a Domnul ucenicilor Sai:] Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
13, 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
13, 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
13, 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
13, 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
13, 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma. Continuă să citești →

Părintele Petroniu Tănase: Predică la Sfânta și Marea Joi

Predică la Sfânta și Marea Joi

La sfârșitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor. Altădată ea se săvârșea pretutindeni în Biserica Ortodoxă; acum ea a rămas doar la Ierusalim, la Roma… prin unele mănăstiri smerite și în sufletele simțitoare ale creștinilor, care privesc uimite și copleșite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o bătrână de la țară, într-o Joi Mari, mersese la o bolnavă ce zăcea la pat, îi dusese un dar și-i spălase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, să spele azi picioarele ucenicilor și eu să nu fac nimica? Măcar atâta am făcut și eu; am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril și i-am tras colțuni noi în picioare!”.

88649_spalarea-picioarelor

Mirele Hristos ne-a chemat la ospățul cel de taină al nunții Sale. De aceea în această zi, El ne dăruiește fără economie darurile Sale; și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine, izvorul tuturor darurilor.

Patru lucruri mari prăznuim în această zi:

– sfânta spălare;

– Cina cea de Taină;

– Rugăciunea din Ghetsimani și

– prinderea Domnului, întâmplări dumnezeiești pline de taină și necuprinse de minte.

„Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor și să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci așa a poruncit Hristos ucenicilor Săi…” (Icosul peasna a 6-a). Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur – Predică la Sfânta și Marea Joi: Despre Sfânta Cină

Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Sfânta și Marea Joi

„ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el”
(In. 6, 56)

Despre Sfânta Cină

Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de faţă Însuşi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţişa pe Hristos şi a săvârşi rugăciunea; numai harul şi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Continuă să citești →

Sf. Ioan Gura de Aur – Predică la Sfânta şi Marea Joi: Despre vânzarea săvârşită de Iuda

Sf. Ioan Gura de Aur

 Predică la Sfânta şi Marea Joi

din “Omilii la Postul Mare”

Despre vânzarea săvârşită de Iuda

Timpul de faţă ne aduce aminte a vorbi de grozava crimă a celui ce a vândut pe Hristos Domnul, în ziua de astăzi Iisus fu predat de ucenicul Său în mâinile iudeilor, însă voi, care auziţi aceasta, nu vă tânguiţi pentru Iisus cel vândut, ci mai vârtos tânguiţi şi jeliţi pe Iuda, vânzătorul Său. Căci Iisus, prin aceea că a fost vândut, a mântuit lumea, pe când Iuda, prin vânzarea sa, şi-a aruncat sufletul în pierzanie. Iisus cel vândut şade acum de-a dreapta Tatălui, în veci; iară Iuda vânzătorul îşi are locul în iad şi suferă pedeapsă veşnică şi nesfârşită. Continuă să citești →

Sfinții Rafail, Nicolae și Irina – 9 aprilie și Marțea luminată

Sfinții Rafail, Nicolae și Irina – 9 aprilie și Marțea luminată

De Egumena Mănăstirii Sfinților Rafail, Nicolae și Irina din Mitinili, monahia Evghenía

«Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?» (Ps. 115, 3). Rămâi cu adevărat uimit în fața măreției Dumnezeirii. Când trăiești neîncetat în interiorul tainei, al minunii, al nenumăratelor minuni, gândul ți se oprește, ca și cum s-ar fi terminat materia cenușie. Când citești viețile sfinților și vezi câtă iubire au avut pentru toți oamenii, cazi în extaz și strigi din adâncul inimii: «Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut». Vezi cum în persoana lor se împlinește cuvântul Domnului: «Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu» (Ioan 14, 12).

agioi-rafail-nikolaos-eirini

Au crezut în Hristos sfinții noștri, au crezut și s-au oferit pe sine ardere de tot în mâinile Dumnezeului atotputernic. S-au înarmat cu atâta putere dumnezeiască și cu atâta iubire, încât jertfa lor nu are limite, atrăgând la locul martiriului lor mulțimi de oameni, de la cele mai îndepărtate margini ale pământului.

Continuă să citești →