Grigorie Palama s-a născut, cum rezultă din indicaţiile patriarhului Constantinopolului, Filotei, ucenicul lui Palama, ca primul copil al unei familii distinse, stabilită la Constantinopol. Tatăl său, cu numele Constantin, unul dintre înalţii demnitari ai curţii împărăteşti, se tunse de timpuriu în monahism, dar nu supravieţui mult acestui eveniment, ci muri, lăsând în urma sa o soţie cu câţiva copilaşi, dintre care cel mai mare, Grigorie, de-abia număra 7 ani. Era cât pe aci să intre şi mama copiilor în monahism, de n-ar fi îndemnat-o sfătuitorii ei duhovniceşti să rămână lângă copiii ce trebuiau crescuţi.

Grigorie a fost dat să studieze deprinderile oratoriei şi cultura laică, remarcându-se curând ca unul dintre cei mai dotaţi copii. În gramatică, retorică, fizică şi în toate studiile aristotelice se vădea îndemânatic, ager, priceput în scris şi cuvântare, încât însuşi Aristotel de ar fi fost prezent l-ar fi lăudat nu puţin. Împăratul îşi făcea planuri mari cu el, dar tânărul acesta era dominat de exemplul şi de sfaturile unui tată, al cărui chip idealizat de amintirile de copil şi de povestirile unei mame în doliu continuu, i se prezenta în imaginaţie luminat de bunătatea, de înţelepciunea şi de autoritatea unei fiinţe supralumeşti. Scrierile religioase şi ascetice, literatura Sfinţilor Părinţi, graiul profetic subliniat de ameninţări şi frânt de emoţii misterioase al pustnicilor coborâtori trecător (temporar) din Athos, îl furau uşor de la silogismele logicii sau de la canoanele gramaticii, plămădind în el hotărârea să părăsească o viaţă zgomotoasă de suprafaţă, să-şi ia crucea şi să se retragă în Muntele Sfânt, în sine şi în Dumnezeu. Deocamdată îşi schimbă subit felul de trai, manifestat în îmbrăcăminte, hrană şi somn, adoptând o asceză aşa de aspră, încât cei ce-l cunoşteau credeau că a înnebunit. Trecând peste adolescenţă, părăsi cu ceilalţi doi fraţi ai săi Constantinopolul şi se stabili în mănăstirea Vatopedului din Athos, făcându-se discipol în ale ascezei lui Nicodim „bărbat minunat în vieţuire şi contemplare“. În post, rugăciune şi veghe continuă cerea de la Dumnezeu neîncetat: „Luminează-mi întunericul, Doamne, luminează-mi întunericul“. După trei ani de supunere lui Nicodim, acesta muri, iar tânărul Grigorie trecu la Lavra lui Atanasie, petrecând şi acolo trei ani. Puterea lui de înfrânare se intensifică în timpul acesta aşa de mult, încât nu mai domina numai pasiunile şi poftele iraţionale, ci şi trebuinţele naturale şi necesare: câte trei luni de zile nu mai dormea nopţile, ci numai puţin după prânz, „ca şi când s-ar fi luptat cu trupul să se elibereze de el“. Continuă să citești →