COMPLETĂRI LA SINAXARUL DIN 21 SEPTEMBRIE:

POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOSIF CARE S-A NEVOIT ÎN MĂNĂSTIREA ZAONIKIEV

Ilarion, un sătean rus din Ombukovo, regiunea Vologda, trăia o viaţă simplă şi în osteneli până în ziua în care l-a vizitat Domnul şi l-a încercat, lipsindu-l de lumina ochilor. În ciuda încercării acesteia, sfântul nu a deznădăjduit. Cerceta bisericile din regiune şi cerea să se facă pentru el rugăciuni şi Liturghii. Şi la o Sfântă Liturghie i-a apărut Sfântul Cosma şi i-a promis că în curând va fi vindecat. La următoarea i s-au arătat împreună Sfinţii fără-de-arginţi Cosma şi Damian şi i-au spus că au fost trimişi de Maica Domnului, care voia să-l vindece.

I s-a arătat atunci o icoană a Născătoarei de Dumnezeu înconjurată de raze luminoase şi un glas venind de la icoană i-a poruncit să fie curăţat acel loc şi să se înalţe pe el o cruce. Imediat ce Ilarion i s-a închinat, a fost vindecat şi plin de bucurie duhovnicească s-a întors în sat, ca să istorisească minunea. Sătenii au curăţat imediat locul, au înălţat o cruce şi au construit o bisericuţă, unde au aşezat icoana. De atunci, au început să aibă loc multe minuni, iar episcopul regiunii a ridicat acolo o mănăstire. Chiar dacă primul a fost tuns monah Ilarion, el a refuzat demnitatea de egumen, simulând o neputinţă duhovnicească. Treizeci de ani a trăit în mănăstire cu smerenie şi în nevoinţe ascetice, cunoscute doar de Dumnezeu. Lungile nopţi de iarnă le petrecea în priveghere, rugându-se drept înaintea icoanei făcătoare de minuni. Cuviosul Iosif a adormit în pace pe 21 septembrie 1612, slăvindu-l pe Dumnezeu pentru toate lucrurile minunate la care a fost martor ocular. A fost înmormântat în bisericuţa Născătoarei de Dumnezeu, unde au continuat să se săvârşească multe minuni.

POMENIREA CUVIOSULUI DANIIL DIN ŞUJGORSK

Monah al mănăstirii Cuviosului Corneliu din Komel (vezi sinaxarul pe 19 mai), Cuviosul Daniil a trăit singur, nevoindu-se în linişte până la adormirea sa (secolul XVI), într-o desăvârşită tăcere.

POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IONA SAVAITUL, TATĂL CUVIOŞILOR TEODOR ŞI TEOFAN „SCRIŞII”

SF. IONA, TATĂL SCRIŞILOR

Cuviosul Iona a fost părinte după trup al Sfinţilor fraţi Teofan (pomenit pe 11 octombrie) şi Teodor (pomenit pe 27 decembrie) “Scrişii”. La o vârstă înaintată s-a stabilit în Lavra Sfântului Sava, unde a fost tuns monah. Fiind foarte evlavios a ajuns la culmea virtuţii – dragostea, şi a fost cinstit cu vrednicia de preot. Dumnezeu i-a răsplătit viaţa curată cu harisma minunilor. A adormit în pace la adânci bătrâneţi.

POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC EVSEVIE,
CARE DE SABIE S-A SĂVÂRŞIT

Sfântul Evsevie era originar din Fenicia. De unul singur s-a înfăţişat înaintea guvernatorului închinător la idoli şi i-a spus: “Ce-i lucru acesta nebunesc, ce-l faci, stăpâne, de prigoneşti turma lui Hristos! Potrivit căror legi pedepseşti?”. Acesta, stupefiat şi mânios de îndrăzneala sfântului, a poruncit călăilor să-l spânzure pe atletul lui Hristos, să-i sfâşie coastele şi să îi frece rănile cu pânzeturi de păr pline cu sare. Mucenicul primea pedepsele cu veselie, bătându-şi joc de ighemon. Atunci, insistând, i-a spus: ”Nu vei scăpa nici de mâna călăului, nici de sabia ascuţită”; şi a poruncit să-l decapiteze, oferindu-i lui Evsevie deplinătatea bucuriei, adică întâlnirea lui cu Domnul.

POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI EVSEVIE, NESTAV ŞI ZINON FRAŢII ŞI A LUI NESTOR MĂRTURISITORUL

În vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), locuitorii Gazei, fanatici închinători la idoli, s-au răsculat împotriva creştinilor din cetate. Mânia lor şi-au îndreptat-o şi împotriva a trei fraţi după trup, Evsevie, Nestav şi Zinon, care se distingeau prin evlavia lor.
În timp ce sfinţii se ascundeau în casa lor, zeloţii idolilor i-au descoperit, i-au biciuit şi i-au aruncat în închisoare. Mulţimea ieşită din minţi s-a adunat la teatrul din cetate şi mărturisea fals împotriva celor trei fraţi, că ar fi hulit chipurile pe zei şi ar fi cerut desfiinţarea idolatriei. Îndemnându-se unul pe altul împotriva mucenicilor, au alergat cu toţii ca nişte revoluţionari la închisoare, i-au scos cu forţa şi, târându-i pe pământ, îi loveau unii cu lemne, alţii cu pietre, iar alţii cu orice găseau. Atât de mare era nebunia mulţimii, încât şi femeile ieşeau din casele lor şi-i împungeau cu instrumentele cu care ţeseau şi coseau. Dar şi bucătarii din piaţă, unii le aruncau apă fiartă din oale, în timp ce alţii îi străpungeau cu suvle ascuţite. După ce le-au spart şi le-au zdrobit cinstitele capete, i-au târât în afara cetăţii şi i-au ars în locul în care aruncau leşurile animalelor.
O creştină evlavioasă a adunat noaptea cu atenţie oasele sfinţilor şi le-a încredinţat nepotului ei, care se numea şi el Zinon. Când mai târziu acesta a devenit Episcop al Gazei, a zidit o biserică şi le-a aşezat lângă moaştele Sfântului Nestor Mărturisitorul, compatriotul şi prietenul celor trei fraţi, care mărturisise cu puţin timp înainte. Concetăţenii închinători la idoli îl arestaseră şi pe el pentru că era creştin, îl biciuiseră fără omenie şi-l târâseră pe pământ. În timp ce încă respira, l-au aruncat la porţile cetăţii, ca să moară acolo neajutorat. Câţiva creştini însă l-au luat pe ascuns şi l-au dus în casa lui Zinon. În timp ce acesta îi tămăduia rănile, Nestor şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

(Trad. Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe)

21 septembrie: VIAŢA SFÂNTULUI PROOROC IONA

Sfântul prooroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui prooroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie proorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadra de făină n-a scăzut şi urciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat în casa ei prin venirea proorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?” Iar Ilie a zis: „Dă-mi fiul tău”. Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu şi a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?” Şi suflând de trei ori peste copil a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” (III, Regi 17, 18-21). Continuă să citești →

ALTE SINAXARE PENTRU ZIUA DE 20 SEPTEMBRIE:

Pomenirea Sfântului Mucenic Mihail, cneaz de Cernigov şi de Kiev şi a Sfântului Teodor, boierul lui

La începuturile secolului al XIII – lea (1232) hoardele tătare ale hanului Batu, profitând de îndelungatele rivalităţi dintre cnejii ruşi, s-au revărsat din adâncurile Asiei Centrale în câmpia rusă, distrugând şi tâlhărind totul în drumul lor. (A se vedea şi pomenirile Sfântului Mihail de Tver – 22 noiembrie şi Sfântului Alexandru Nevski – 23 noiembrie). În 1240 au ocupat şi Kievul, neexceptând nici faimoasa Lavră a Peşterilor.  Continuă să citești →

20 septembrie: SFÂNTUL EVSTATIE MĂRTURISITORUL, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI, VICTIMĂ ŞI MARTOR AL BARBARIILOR FĂRĂ PRECEDENT VENITE DIN PARTEA CATOLICILOR

(AUGUST – NOIEMBRIE 1185)

20 SEPTEMBRIE: Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Evstatie, Arhiepiscopului Tesalonicului

Sfântul Evstatie s-a născut în Constantinopol între anii 1115-1135. Primele lecţii i s-au predat în şcoala care funcţiona în Mănăstirea Sfintei Eufimia, unde a şi fost tuns monah foarte devreme. Mai apoi, şi-a întregit cunoştinţele filosofice şi teologice în vestita Şcoală patriarhală. În anul 1150, a fost hirotonit diacon al Marii Biserici (Sfânta Sofia), în Mănăstirea Sfântului Flor, de unde a primit şi prenumele de “Katafloros”. Deja cunoscut pentru marea sa erudiţie şi pentru darul său retoric, a fost numit învăţător public al şcolii patriarhale cu titlul de magistru al ritorilor. În învăţătura sa demonstra că filosofia elină este slujnica adevărului creştin. Se spune că atât de deosebită era harisma lui didactică, încât „tot tineretul filolog din Cetate” se îngrămădea cu o dorinţă nestăvilită la audierea lecţiilor sale, iar când pleca, se asemăna cu roiul de albine care ies din crăpătura stâncii. Continuă să citești →

19 septembrie: Pomenirea Sfântului Teodor, prinţ de Smolensk şi Yaroslavl, şi a fiilor lui, David şi Constantin

Fericitul Teodor era fiul principelui de Smolensk, Rostislav Mstislavovici. Împodobit cu blândeţe şi smerenie, din tinereţe a dus o viaţă evlavioasă şi plăcută lui Dumnezeu, lucrând în toate faptele lui potrivit voii lui Dumnezeu. Continuă să citești →

CATOLICII ŞI ANGLICANII AR TREBUI SĂ SE ÎNTOARCĂ LA ORTODOXIA ŞI ORTOPRAXIA SFÂNTULUI TEODOR, ARHIEPISCOP DE CANTERBURY, CE A FOST ARHIEREU ORTODOX, HIROTONIT DE UN PAPĂ ORTODOX ŞI CARE TOATĂ VIAŢA S-A LUPTAT JERTFELNIC PENTRU UNITATEA ÎN ORTODOXIE A BISERICII SALE ŞI PENTRU COMUNIUNEA CU PENTARHIA ORTODOXĂ. DECI, CATOLICI ŞI ANGLICANI, ÎNAPOI LA PĂRINŢI, LA PROPRII VOŞTRI PĂRINŢI DREPTSLĂVITORI!

19 SEPTEMBRIE: Cel între sfinţi Părintele nostru Teodor Arhiepiscop de Canterbury

Elin născut în anul 602, în Tarsul Ciliciei, Sfântul Teodor a studiat la Atena, unde datorită erudiţiei şi înţelepciunii lui, a dobândit renumele de filosof. Acolo, a îmbrăţişat şi viaţa monahală. La vârsta de 60 de ani s-a dus la Roma şi şase ani mai târziu, în 668, fiind în mănăstirea „Ad Aquas Salvias”, unde se pare că şi-a întregit formarea monahicească, Papa Vitalian l-a hirotonit Arhiepiscop al văduvitului tron de Canterbury. Continuă să citești →

18 SEPTEMBRIE:
POMENIREA SFÂNTULUI PĂRINTELUI NOSTRU ARCADIE, EPISCOP DE NOVGOROD

Sfântul Arcadie a fost la început egumen al Mănăstirii Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, pe care el însuşi a înfiinţat-o în anul 1153, lângă Novgorod. Mai târziu a fost hirotonit episcop al acestei mari şi renumite cetăţi. Continuă să citești →

STAREŢUL ILARION DE LA OPTINA

*

(1805-1873)

Cuviosul Ilarion i-a învăţat pe oameni mult despre suportarea jignirilor fără mânie şi cu blândeţe. I-a învăţat să le primească cu mustrări de conştiinţă, ca fiind trimise de Voia lui Dumnezeu pentru păcatele lor, spre folosul sufletesc.

Să nu te ruşinezi când părintele duhovnic îţi descoperă bubele şi fii pregătit să primeşti de la el mustrarea pentru păcatele tale, ca să eviţi prin ea ruşinea veşnică. Biserica este pentru noi cerul pământesc unde Însuşi Dumnezeu, în chip nevăzut, e prezent şi îi primeşte pe cei care vin. De aceea, în biserică trebuie să stăm cuviincios şi cu mare evlavie. Să iubim Biserica şi să fim râvnitori faţă de ea; ea ne este mângâiere şi bucurie, atât în necazuri, cât şi în împliniri.
Când îi îmbărbăta pe cei aflaţi în necazuri, stareţul adesea spunea: „dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?“ (Rom. 8, 31).

Fiecare lucru să-l începem neapărat chemând în ajutor numele lui Dumnezeu. Deseori a vorbit stareţul despre menţinerea conştiinţei curate, despre observarea atentă a gândurilor, faptelor şi cuvintelor şi despre pocăinţa pentru ele.

I-a învăţat pe cei supuşi să-şi ducă lipsurile şi neputinţele cu bunăvoinţă. „Mustraţi-vă – îi învăţa stareţul – şi nu daţi hrană propriului egoism, gândindu-vă dacă aţi putea să înduraţi ceea ce cereţi de la ceilalţi. Continuă să citești →