Arhive categorii: Predici

PATRIARHUL DANIEL: CULTUL MORŢILOR ŞI CONSOLAREA ÎNDOLIAŢILOR

Cultul morţilor şi consolarea îndoliaţilor

*

Cultul morţilor şi consolarea îndoliaţilor

 
 

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) 

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.'(Luca 7, 11-16)

 

 

În Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii, care ne prezintă minuneaînvierii fiului văduvei din Nain, vedem cum porunca iubirii faţă de aproapele se împlineşte şi prin grija faţă de cei trecuţi din viaţa aceasta pământească. De asemenea, Evanghelia ne învaţă să arătăm compasiune oamenilor îndureraţi în urma trecerii la Domnul a celor apropiaţi lor.

În acest sens, când Biserica săvârşeşte slujbele de înmormântare a celor decedaţi, deodată cu rugăciunile ei pentru aceştia, ea îi mângâie sau îi consolează şi pe cei întristaţi, ca ei să nu se prăbuşească de prea multă durere, ci să simtă milostivirea lui Hristos şi a Bisericii Sale. Continuă să citești →

PF DANIEL: CINSTIREA MORŢILOR ESTE UN ACT DE CREDINŢĂ

Cinstirea morţilor este un act de credinţă

*

Cinstirea morţilor este un act de credinţă

 
 
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit pe 7 octombrie 2012 în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală, a explicat semnificaţiile pericopei evanghelice a Duminicii a XX-a după Rusalii de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul al VII-lea, versetele de la 11 la 16, care face referire la Învierea fiului văduvei din Nain.Minunea relevă în primul rând faptul că Mântuitorul nu Îşi lasă poporul la greu, a arătat Patriarhul României.

„Evanghelia ne arată că minunea Mântuitorului Iisus Hristos este o cercetare a lui Dumnezeu, o prezenţă milostivă, mângâietoare şi izbăvitoare şi de viaţă dătătoare a lui Dumnezeu Care este de fapt Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel veşnic Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. În mod surprinzător însă Evanghelia ne arată că nimeni nu L-a chemat pe Iisus şi nici pe ucenicii Săi să vină în Nain. Continuă să citești →

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Sermon on Sunday the 20th after Pentecost [2012]

 

Sermon on Sunday the 20th after Pentecost [2012]

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 

My Beloved,

We live in times in which death is very present, for that grinder’s disease. Bites of us the disease of the sin that gives birth the death of soul and of body.

And for that we are too clogged to death, therefore we loose from calculation the resurrection. But the resurrection is absolute for us, for that it keeps of us and preparesthe final, from the coming of the Lord into glory.

Therefore today’s Evangel [Luke 7, 11-16] proposes us to talk about the innerresurrection, about spiritual life, which stays at basis the resurrection of all.

For pity, attention, the help, the responsibility for others are the consequences of an active spiritual life.

And for that they exist we must rise from the dead. Continuă să citești →

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XX-a după Rusalii: HRISTOS ADUCE BUCURIA ÎNVIERII ÎN LOCUL SUFERINŢEI ÎNDOLIATE

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la

Duminica a XX-a după Rusalii 

fiu_vaduva_nain_2

Hristos aduce bucuria învierii în locul suferinţei îndoliate

Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Lc. 7, 11-16 

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi mulţime multă. Iar când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o, Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul său.

 † Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii, vedem milostivirea lui Dumnezeu faţă de oamenii îndureraţi şi faţă de cei morţi. Minunea învierii fiului văduvei din Nain ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte durerea fiecărui om, dar şi măsura răbdării lui.

Minunea aceasta nu s-a făcut la cererea cuiva. Nimeni nu L-a invitat în satul Nain pe Iisus împreună cu ucenicii Săi; nimeni nu L-a chemat să aducă alinare durerii mamei care jelea pe ultimul drum, de la casă la mormânt, pe unicul ei copil. Şi totuşi Iisus a venit, din proprie iniţiativă, având iubire milostivă faţă de oamenii îndureraţi ca urmare a morţii celor dragi ai lor.

Mântuitorul Hristos alină durerea şi întristarea oamenilor îndoliaţi Continuă să citești →

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA ILIE LA DUMINICA A XX-A DUPĂ RUSALII: Despre mila lui Dumnezeu

Predică la Duminica a XX-a după Rusalii


 Despre mila lui Dumnezeu 

Şi văzînd-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plînge! (Luca 7, 13)

Iubiţi credincioşi,

Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormînt pe fiul ei, nu au rugat pe Mîntuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd-o plîngînd, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzînd-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).

Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfînt ne încredinţează, zicînd: Că mai mare decît cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21). Continuă să citești →

Jean-Claude Larchet: DESPRE IUBIREA VRĂJMAŞILOR

Iubirea de vrăjmaşi, semn şi criteriu al desăvârşirii duhovniceşti

*

Referindu-se la porunca lui Hristos dată cu privire la iubirea de vrăjmaşi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc de­săvârşit este” (Mt. 5, 48), mulţi Părinţi văd în capacitatea de a iubi pe vrăjmaşi un semn al desăvârşirii duhovniceşti.

Iubirea de vrăjmaşi e într-adevăr un criteriu al împlinirii primei porunci, aceea ce a iubi pe Dumnezeu (Mt 22, 37-38), căci, după cuvintele

Sfântului Ioan Teologul: „Dacă spune cine­va că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, min­cinos este. (…) Cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21). Sfântul Maxim se face în mod nemijlocit ecoul acestei ultime afirmaţii: „Cine iubeşte pe Dumnezeu iu­beşte întru totul şi pe aproapele său”.

Atunci când este bine înţeleasă, iubirea de vrăjmaşi e un criteriu al împlinirii celei de-a doua porunci, asemenea primei (Mt 22, 39): nu putem pretinde că iubim pe aproapele nostru dacă am exclude pe cineva de la această iubire. Aşa cum observă Sfântul Ignatie Brianceaninov, „iubirea de vrăjmaşi e treapta cea mai înaltă pe scara iubirii de aproapele”. Continuă să citești →

ÎPS PIMEN: PRIN IUBIREA VRĂJMAŞILOR NE FACEM FIII CELUI PREAÎNALT

Prin iubirea vrăjmaşilor noştri ne facem fiii Celui Preaînalt

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
 

Prin iubirea vrăjmaşilor, a duşmanilor noştri, ne facem fiii Celui Preaînalt, fiii lui Dumnezeu. Iubirea vrăjmaşilor este cea mai mare virtute creştină. Fără această virtute nu ne mântuim, nu dobândim împărăţia cerurilor.

 

Prin iubirea vrăjmaşilor, a duşmanilor noştri, ne facem fiii Celui Preaînalt, fiii lui Dumnezeu. Iubirea vrăjmaşilor este cea mai mare virtute creştină. Fără această virtute nu ne mântuim, nu dobândim împărăţia cerurilor.

Pentru împlinirea acestei porunci, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă acest ajutor în măsura în care ne rugăm şi ne smerim luând aminte la faptul că Dumnezeu ne-a iertat, cum scrie Sfântul Apostol Pavel, când eram vrăjmaşii Lui prin necunoaşterea Lui şi, mai ales, prin păcatele noastre prin care ne împotrivim împlinirii poruncilor Lui. Dumnezeu ne-a iertat din nemărginita Lui iubire arătată prin trimiterea Fiului Său în lume, Care S-a întrupat şi a pătimit şi a murit pe Cruce (Romani 5, 10). Continuă să citești →

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA DUMINICA A XIX-A DUPĂ RUSALII: DESPRE IUBIREA VRĂJMAŞILOR

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii

Despre iubirea vrăjmaşilor 

 

Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blesteamă,
faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc
 (Matei 5, 44)

Iubiţi credincioşi,

Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea şi toţi proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubeşte pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întîi pe aproapele său. Acest lucru îl spune şi Sfîntul Ioan Evanghelistul, zicînd: Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20).

Aşadar, Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), şi nu avem dreptul să urîm pe nimeni, căci toţi sînt zidiţi de Dumnezeu şi poartă aceeaşi fire ca şi noi. Dar poate va zice cineva că Sfînta Scriptură arată totuşi că putem urî pe unii oameni, cum spune psalmistul: Pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mîhnit. Cu ură desăvîrşită i-am urît pe ei şi mi s-au făcut duşmani (Psalm 138, 21-22). Continuă să citești →

PS Sebastian: PREDICĂ LA DUMINICA A XIX-A DUPĂ RUSALII: DE LA VIRTUŢILE “NORMALE” LA VIRTUTEA VIRTUŢILOR

DUMINICA A XIX-A DUPA RUSALII

Iubirea vrăjmaşilor – Lc. 6, 31-36

DE LA VIRTUŢILE “NORMALE”  LA VIRTUTEA VIRTUŢILOR

Citiţi şi:

 

Dreptmăritori creştini,

Evanghelia de astăzi este una dintre cele mai ,,impopulare” pericope evanghelice ce se citesc în Biserica noastră. Şi,spun că este impopulară şi ,,incomodă”,pentru două motive: întâi, pentru că mini-malizează nişte valori în care am fi sperat că ne putem regăsi şi noi mai uşor şi, în al doilea rând, pentru porunca aceasta atât de grea – pentru cei mai mulţi cu neputinţă de împlinit – a iubirii vrăjmaşilor.

Pe de o parte, deci, evanghelia minimalizează virtuţile aflate la îndemâna noastră, a tuturor: omenia, iubirea celor dragi, cinstea şi dreptatea. Continuă să citești →

Preot Profesor ION BUGA: PESCUIREA MINUNATĂ(1998)

Preot Profesor ION BUGA: PESCUIREA MINUNATĂ(1998)

 

 

   Nu putem astăzi să plecăm de aici fără să asimilăm bine textul Sfintei Evanghelii care astăzi ne vorbeşte despre pescuirea minunată. Nu e vorba despre o simplă pescuire. N-are nici o legătură cu acţiunile, cu activitatea umană. Cu împărţirea socială a muncii pe sectoare: agricultură, pescuit, vânătoare, păstorit. Aceasta este problema istoriei, a sociologiei. În toată Evanghelia, ca şi astăzi, cel ce lucrează acolo este Dumnezeu. Când lucrează Dumnezeu, actele Lui, ca şi cel de astăzi, sunt acte originare. Iar noi ştim foarte bine că originea ca ontologie după concepţia credinţei noastre scripturistice este creştinismul. Adică, ori de câte ori lucrează Dumnezeu (şi El lucrează totdeauna), nu face ceva acolo printre altele. El creează întotdeauna. Actele Lui sunt actele creaţiei. Avem de-a face mai mult, cu Liturghie. Dumnezeu este cel ce săvârşeşte toată Liturghia. Iar astăzi în Evanghelie avem de-a face cu o dumnezeiască Liturghie, lucrare publică. Lucrare cu ţintă publică. Nu e vorba de o lucrare interioară, de introspecţie, de gândire. Este vorba de o lucrare adresată de Dumnezeu în afara Lui. Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA a 18-a DUPĂ RUSALII (1999) A PR. PROF. ION BUGA: PESCUIREA MINUNATĂ

PREDICĂ LA DUMINICAa 18-a DUPĂ RUSALII (1999) A PR. PROF. ION BUGA

Părintele Ion Buga citind Evanghelia

PESCUIREA MINUNATĂ 

 Luca 5, 1-11

 Citiţi şi: Preot Profesor ION BUGA: PESCUIREA MINUNATĂ(1998)

     Acest act al pescuirii minunate aparent gratuit la sinoptici, îl pune Ioan la sfârşitul Evangheliei. La sinoptici cu asta începe activitatea misionară a Mântuitorului. E o povestioară frumoasă. Ioan o aşează însă la locul ei – după înviere. Iisus înviat vine la ţărmul mării; înviat fiind, Îi era foame. ,,Fiilor, nu aveţi ceva de mâncare?’’ Vedeţi ce rost îşi găseşte Evanghelia în punctul acesta? E vorba să răspunzi foamei lui Dumnezeu. Ce vrednicie i-a dat Dumnezeu omului să-l caute Dumnezeu pe om şi să-I fie foame lui Dumnezeu, să vină şi să cerşească la om de mâncare. Şi omul (Petru) Îi răspunde: ,,Nu avem’’. Asta e nenorocirea că omul mereu nu a avut pentru că a avut tot şi a pierdut tot.

      ,,Aruncaţi mreaja de-a dreapta corabiei şi veţi afla’’. Adică nu aţi căutat unde trebuie, de aceea nu găsiţi şi de aceea nu aveţi. Atunci, citind Evanghelia lui Ioan a pescuirii, nu numai că nu mai apare gratuitate şi abia aici capătă întreaga anvergură a minunii. În ultimă instanţă, ce se pescuieşte în Evanghelia lui Ioan? Nu Dumnezeu pescuieşte pe oameni, pe apostoli; invers, aceşti oameni amărâţi, simpli, Îl pescuiesc pe Dumnezeu. Spune Ioan: ,,Domnul este’’. Atunci Petru, auzind că este Domnul, a pus cămaşa pe el şi s-a aruncat în apă şi s-a dus la ţărm nemaiavând răbdare să mai stea cu corabia, corabia era acum greu de mânuit pentru că în năvod se prinsese mai mut decât le trebuia. Peştele rămâne un pretext, peştele este simbolul lui Iisus. Iată ce au pescuit! L-au pescuit pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos Dumnezeul întrupat. L-au găsit în mare, în apă, nu undeva într-un templu strălucitor, nu într-o civilizaţie complicată; L-au pescuit cu un năvod într-un lac,la Marea Tiberiadei.Vedeţi ce uşor se poate găsi Dumnezeu când Îl cauţi unde trebuie, când Îl cauţi de-a dreapta?

    Vă sfătuiesc să vă bucuraţi de toate pe pământ pentru că pământul e făcut spre bucuria oamenilor. Bucuraţi-vă şi de cer care ne-a fost adus şi prins într-un năvod de Ioan, în năvodul iubirii lui. Cine ar putea spune de ce Ioan a putut acest lucru? Nu era nici mare cărturar, biografia lui nici nu există. Întrebaţi-vă mereu: Doamne, de ce lui Ioan i-ai dat atât de mult? Ce să fac eu ca să Te pescuiesc şi eu puţin, măcar un pic, nu cât Ioan? Aceasta trebuie să fie întrebarea noastră. Să înţelegem ce e cu noi, ca atunci să înţeleagă şi Dumnezeu în măsura în care ne descoperim bine pe noi înşine pentru că este o simetrie. Dumnezeu pescuieşte pe om, conform sinopticilor; omul pescuieşte pe Dumnezeu cu o sete care seacă toate mările lumii. Conform Evangheliei duhovniceşti, a lui Ioan, toate vor seca, Dumnezeu niciodată. Marea aceasta în care putem să Îl pescuim pe Dumnezeu în toată plinătatea Lui şi în toată frumuseţea Lui şi în tot adevărul Lui este Sfânta Liturghie, marea cea mare a înţelegerii, a tegnosiei, a cunoaşterii de Dumnezeu. Noi toţi săvârşim aici pescuirea minunată a lui Dumnezeu din Liturghie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

Părintele Cleopa: „DUMNEZEU NE CHEAMĂ ÎN MULTE FELURI” (Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii)

Părintele Cleopa: „Dumnezeu ne cheamă în multe feluri”

Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii.

 

Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbește în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăția lui Dumnezeu. Chemarea sau vocația, „este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El” (Dicționar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

Să știm, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și că vechimea ei este veșnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simțite și văzute și până la sfârșitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleșii Săi (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Așa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales și a chemat pe Noe și i-a poruncit să facă corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); așa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); așa a chemat pe Moise (Ieșirea 3, 1-4) și pe poporul lui Israel (Deuteronom 7, 21, 13, 4); așa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor și l-a uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); și tot așa a chemat Dumnezeu pe sfinții prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8). Continuă să citești →

PREDICA PR. DR. DORIN OCTAVIAN PICIORUŞ LA DUMINICA A 18-A DUPĂ RUSALII [2012]

Predică la Duminica a 18-a după Rusalii

[2012]

Iubiții mei,

sunt puțini cei care s-au lăsat prinși de Dumnezeu din prima!

Care au acceptat, dintr-o dată, chemarea Lui.

Însă cu astfel de oameni Dumnezeu a făcut istorie…adică a creat Biserica Sa. Cu oameni cu totul dedicați slujirii Lui.

Tocmai de aceea sunt puțini cei care au trecut printr-o convertire radicală…Fulminată. Care au trecut de la o viață aiurea…la una eclesială.

Aceia știu diferența între înainte și după…dar și bucuriile și riscurile de a fi ortodox.

Pentru că Evanghelia zilei [Lc. 5, 1-11] este despre ascultarea din prima…despre urmarea Lui imediată…și nu despre tatonări, schimbări în ani, diverse eschive… Continuă să citești →

PF DANIEL: PESCUIREA MINUNATĂ – LUMINĂ PENTRU MISIUNEA BISERICII

Pescuirea minunată – lumină pentru misiunea Bisericii

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a 18-a după Rusalii

 

(Pescuirea minunată)Luca 5, 1-11

„În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi anume sunt chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni. Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: „Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de Mântuitorul lui Petru: „Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!” (Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinţilor Apostoli, pentru că toţi cei 12 Apostoli au câştigat mulţimi de oameni, prin mreaja Cuvântului, Care adună oamenii pentru Împărăţia cerurilor. Continuă să citești →

PREDICA PREAFERICITULUI KIRIL ÎN CATEDRALA DIN KRASNOIARSK

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în timpul vizitei la catedrala în cinstea Acoperământului Maicii Domnului din or. Krasnoiarsk

La 11 septembrie 2012, după sosirea la Krasnoiarsk, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a vizitat catedrala în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, cea mai veche biserică din oraş.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Dragă stăpâne Pantelimon! Stimate Lev Vladimirovici, guvernatorul regiunii Krasnoiarsk! Înalţi reprezentanţi ai puterii locale! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Aş vrea să vă mulţumesc cordial, stăpâne, pentru cuvintele calde, care m-au mişcat. Trebuie să spun că vizitarea oraşului Krasnoiarsk prezintă o filă deosebită în viaţa mea, deoarece Siberia are o importanţă enormă pentru toată Rusia. Siberia este bogată nu doar prin bogăţiile subpământene, prin pământurile sale, prin pădurile sale, prin râurile sale. Ea este bogată prin poporul său, un popor aparte. Toţi cei care locuiesc aici, într-un fel sau altul, au legătură cu primii colonişti. Continuă să citești →