Arhive categorii: Canoane de rugăciune

4 ianuarie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA CUVIOSULUI TEOCTIST (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο του Αγ. Θεοκτίστου – 04 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teoctist

Troparul Sfântului Cuvios Teoctist, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Munţi săltaţi, dealuri încingeţi-vă cu bucurie, cei întinaţi gătiţi-vă spre Dumnezeiasca curăţire, că Hristos, Râul desfătării, vine să se spele în apele Iordanului. Continuă să citești →

4 ianuarie: Soborul Sfinților 70 de Apostoli (Viaţa, Canonul)

Soborul Sfinților 70 de Apostoli

soborul_sf._70_apostoli

ORNAM1

   După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.

3 ianuarie: SFÂNTUL PROOROC MALEAHI (Viaţa, Canonul)

03 IANOYARIOY PROFHTHS MALAXIAS

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PROOROC MALEAHI 

Troparul Sfântului Prooroc Maleahi, glasul al 2-lea:

Pomenirea proorocului Tău Maleahi prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel tăiat a tăiat pe…

Stih: Sfinte Proorocule Maleahi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dimpreună cu ceata cea de sus bucurându-te şi cu aceea împreună dănţuind şi veselindu-te şi după vrednicie fiind plinde Lumină Dumnezeiască, de Dumnezeu insuflate, rugându-te, păzeşte pe cei ce prăznuiesc, cu credinţă, cinstită pomenirea ta, cântând Domnului.

Stih: Sfinte Proorocule Maleahi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit fiind cu frumuseţea sufletului cea în chip de înger, asemenea şi cu frumuseţea trupului, de Dumnezeu grăitorule, luminat ai primit Lu­mina cea de sus a Dumnezeieştii Străluciri; şi cu bucurie, strigai: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Proorocule Maleahi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bună socotinţă săvârşindu-ţi viaţa, fiind împodobit cu frumuseţea obiceiurilor şi cu bunele obişnuiri fiind înfrumuseţat, preafericite, te-ai arătat prooroc cu evlavioasă cinstire de adevăr, strigând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Continuă să citești →

2 ianuarie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SFÂNTULUI SILVESTRU, EPISCOPUL ROMEI

Απολυτίκιο Αγ. Σιλβέστρου – 02 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
 

Troparul Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Silvestru, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIŢĂ ANISIA (30 decembrie)

anisia2_2

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIŢĂ ANISIA

Troparul Sfintei Muceniţe Anisia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anisia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimite-mi lumină mie, ce­lui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, prealăudată, ca singura ce stai cu bucurie înaintea Tatălui luminilor, alungând, cu rugăciunile tale, viforul greşelilor mele.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sihăstria desţelenindu-ţi ogorul cel sufletesc, de Dum­nezeu înţelepţită, lucrezi spicul muceniciei, păstrându-l pentru Plugarul Cel Ce ţi-a insuflat pu­tere, fecioară muceniţă, vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mâna ta cea preabogată împărţind averea cea vremel­nică, ai dobândit viaţă bogată, care nicidecum nu se pierde şi Vistierie Nepieritoare şi Mărire Cerească, muceniţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din tine, Ceea ce eşti Prea­sfântă, Se naşte astăzi cu Trup asemănător nouă, Făcătorul a toată lumea şi este înfăşat în scutece, Cel Ce a înfăşurat ma­rea cu negură, Maică pururea Fecioară. Continuă să citești →

29 decembrie: CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII 14000 DE PRUNCI UCIŞI DIN PORUNCA LUI IROD

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII 14000 DE PRUNCI UCIŞI DIN PORUNCA LUI IROD

Troparul Sfinţilor 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, glasul 1:

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, Milos­tiv fii, Doamne şi vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Celui Ce a sfărâmat…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vărsarea sângiurilor au împodobit astăzi Bise­rica lui Hristos pruncii cei cu totul lăudaţi, fiind străluciţi cu credinţa.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Hristos culegând astăzi sângiurile ca pe nişte flori bine înflorite, din ramuri de curând odrăslite, se bucură de dânsele cu desfătare şi se înfrumuseţează.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făţiş este înfruntată astăzi ne­bunia lui Irod de către prunci; că fără de răutate aceştia au înfie­rat nebunia răutăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă pentru toţi, Născă­toare de Dumnezeu, pe Cel În­trupat din tine prin cuvânt în chip de negrăit, să izbăvească pe robii tăi de toată primejdia. Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE LA DUMINICA DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

D dupa Nasterea Domnului - Fuga in Egipt

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE LA DUMINICA DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

Tropar la Duminica după Naşterea Domnului, glasul al 2-lea:

Binevesteşte Iosif lui David, Dumnezeiescului părinte, mi­nunile: văzut-ai pe Fecioara născând; cu magii te-ai închi­nat; cu păstorii ai slăvit şi prin îngeri înştiinţare ai primit. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cânta-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că din Sfânt pântecele Fecioarei în chip de negrăit îmbrăcându-Te în Îm, l-ai înnoit, ca un Milostiv.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Astăzi păstorii teologhisesc împreună cu îngerii, cântând cântare de Slavă şi magii daruri aduc, Celui Ce a fost purtat ca un Prunc în Trup. Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS TEODOR MĂRTURISITORUL (27 decembrie)

sf-teodor-marturisitorul

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS TEODOR MĂRTURISITORUL

Troparul Sfântului Cuvios Teodor Mărturisitorul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

 Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Titlul cinstitei tale feţe văzându-l Heruvimii, se îndepărtează de la pomul vieţii şi sabia cea de văpaie, cu toată frica fuge de tine, Preaînţelepte Teodor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Titlul Împăratului Hristos stătea scris deasupra capului, pe Lemnul Crucii; iar titlul tău, preaînţelepte, s-a văzut scris frumos, pe faţa ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul a fost Înălţat pe Cruce şi a fost împuns în coastă; iar tu întâiul fiind în scaun, ai răbdat cu tărie împunsăturile, fiind înjunghiat ca un miel ales, preotule slujitor al Tainelor. Continuă să citești →

26 decembrie: POMENIREA CUVIOSULUI NICODIM DE LA TISMANA (Viaţa, Canonul şi Acatistul)

Cuviosul Nicodim de la Tismana
(26 Decembrie)

Legături:

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În ceata celor care prin fapta şi cuvânt au îmbogăţit spiritualitatea românească se numără şi Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, reprezentant de seamă al vechii noastre culturi bisericeşti din secolul al XIV-lea şi de la începutul celui următor (1). Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH EFTIMIE MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL SARDEI (26 decembrie)

Sf Efrimie, Ep Sardei

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH EFTIMIE MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL SARDEI

Troparul Sfântului Ierarh Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eftimie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 4-lea

 Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinte Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnului, Celui Ce pururea Fiinţează, Care S-a născut şi cu scutece a fost înfăşat, cu cucernicie te-ai închinat, prin pătimire şi plin de încredere ai mers către Dânsul, Sfinte Eftimie.

Stih: Sfinte Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul fiind culcat în iesle, a primit dar de naştere pâraiele sângiurilor şi rănile bătăilor tale, fericite, mai vârtos decât aurul şi tămâia şi mai vârtos decât smirna.

Stih: Sfinte Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Născându-Se Domnul, primeşte aur de la magi, iar de la tine, ierarhe, primeşte curăţia dragostei tale către El şi tăria răbdării tale celei neslăbite. Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI (II)

3Nasterea Domnului

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI (II)

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 4-lea:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie! 

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 6-lea:

În Taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând Steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Şi a adus Ţie pe magi, care Ţi s-au închinat cu credinţă; împreună cu care miluieşte-ne pe noi. 

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 6-lea:

Răsărit-ai, Hristoase, ca un Soare Înţelegător al dreptăţii; şi Steaua Te-a arătat încăput în peşteră, pe Tine, Cel Neîncăput. Pe magi i-ai îndreptat spre închinarea Ta, cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie! 

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Minune făcând a mântuit pe popor, Stăpânul, uscând oarecând valul mării. Şi din Fecioară născându-Se, ne-a deschis calea spre ceruri. Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu noi oamenii Îl slăvim. Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI (I)

2Nasterea-Domnului

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI (I)

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 4-lea:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!

 Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 6-lea:

În Taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând Steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Şi a adus Ţie pe magi, care Ţi s-au închinat cu credinţă; împreună cu care miluieşte-ne pe noi.

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 6-lea:

Răsărit-ai, Hristoase, ca un Soare Înţelegător al dreptăţii; şi Steaua Te-a arătat încăput în peşteră, pe Tine, Cel Neîncăput. Pe magi i-ai îndreptat spre închinarea Ta, cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie!

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit. Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIŢĂ EUGENIA (24 decembrie)

agia_eugenia_744

ORNAM1

 CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIŢĂ EUGENIA 

Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Eugenia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântă Eugenia, muceniţă a lui Hristos, dănţuind acum cu bucurie împreună cu Oştile îngerilor, ca o fecioară fără de pri­hană şi ca o purtătoare de cu­nună preafericită, roagă-te să se dea har celor ce cu dragoste te laudă pe tine. Continuă să citești →

21 decembrie: CANONUL SFINTEI MUCENIȚE IULIANA

CANONUL SFINTEI MUCENIȚE IULIANA

STIHIRILE SFINTEI, glasul al 4-lea

Cu roşeala sângelui vopsindu-ţi singură haina mântuirii, prealăudată şi luminată fiind de puterea Duhului, te-ai logodit Domnului, Împăratului celui fără de moarte, Care te-a păzit pe tine fără prihană şi nestricată, în veacul veacului, în cămările cereşti, ca pe o fecioară preafrumoasă şi neîntinată.

Bătăi îndurând şi focului fiind dată, răbdând sfâşierile trupului şi bărbăteşte suferind clocotirile cazanelor, nu ai fost biruită de judecată şi nici n-ai jertfit chipurilor cioplite, ci plecându-ţi grumazul lui Dumnezeu, te-ai suit la ceruri fiind ucisă cu sabia, purtătoare de cunună.

Ca o zestre prea scumpă ai adus Mirelui, mărită purtătoare de biruinţă, pe poporul cel sfânt care a crezut minunilor întru care te-ai săvârşit, arătându-te mai presus şi de chinuri şi de focul arzător şi de sfâşieri, cu biruinţa în Hristos, Cel ce ţi-a dat ţie, Fecioară, biruinţă din cer, cu putere dumnezeiască.

TROPARUL SFINTEI

Mieluşeaua ta, Iisuse, Iuliana, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine – ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre. Continuă să citești →

16 decembrie: SFÂNTUL PROOROC AGHEU (Viața, Canonul)

 Viaţa şi lucrările Sfântului Prooroc AGHEU

care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 16 decembrie sfantul_prooroc_agheu2

Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.[Psalm 145:1-2. Al lui Agheu şi al lui Zaharia]

Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Agheu

Troparul Sfântului Prooroc Agheu, glasul al 2-lea:

A proorocului Tău, Doamne, Agheu pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 7-lea.

Irmosul:

Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt să scoată pe Israel, Aceluia Singur să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Proorocule Agheu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce stai înaintea lui Dum­nezeu cu chip Dumnezeiesc, ca un prooroc adevărat, adu-ţi aminte, fericite, de cei ce laudă cinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinte Proorocule Agheu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zidindu-te pe tine însuţi pe temelia cea tare a faptelor bune, te-ai făcut locaş însufleţit de Dumnezeu, binecuvântate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preacuratul tău cuget văzând pururea pe Dumnezeu, pe cât se poate, strălucea de departe, de darurile cele de acolo, fericite. Continuă să citești →